Anulare hotarare aga Spete. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 101
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe apelant, apelant și pe intimat SC SA I, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA, apel formulat împotriva sentinței nr. 8/COM din camera de consiliu din 13 februarie 2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 16.11.2009, când:
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la TRIBUNALUL IAȘI, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 1/2008 a Adunării Generale a Acționarilor de la I și radierea mențiunii de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI.
Se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 117 alin. 2, art. 117 ind. 1 alin. 1 și 2, art. 126 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului (nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată), excepția prescripției dreptului la acțiune față de dispozițiile art. 132 alin. 2 referitoare la termenul de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că în cauză s-au respectat dispozițiile legale.
La termenul din 3.10.2008 reclamantul a formulat, în temeiul art. 57 Cod procedură civilă, cerere de chemare în judecată a intervenienților în nume propriu:, și (acționari la ) deoarece și aceștia pot cere anularea hotărârii AGA nr. 1/2008 pentru aceleași motive ca cele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
În cauză, Oficiul Registrului Comerțului a invocat lipsa calității sale procesuale pasive.
Prin sentința comercială nr. 8/13.02.2008 Tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ dispune:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul precum și cererea de intervenție în interes propriu privindu-l pe intervenientul în interes propriu ambele cereri formulate în contradictoriu cu pârâtul ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția lipsei calității procesuale a reclamantului și a intervenientului în interes propriu, invocată de pârâta SC SA.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul precum și cererea de intervenție in interes propriu privindu-l pe intervenientul în interes propriu ambele cereri formulate în contradictoriu cu pârâta SC SA, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.
Obligă reclamantul și intervenientul în interes propriu la plata către pârâtă a sumei de 6000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Prezenta hotărâre se va comunica ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI se constată că acesta este întemeiată întrucât în raport de acest pârât reclamantul și intervenientul în interes propriu nu pot emite nici o pretenție de sine stătătoare de natura a justifica calitatea procesuală pasivă a ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI în prezenta cauză.
Faptul că pârâtul în virtutea funcțiilor ce-i revin conform Legea nr.26/1990 ține evidența mențiunilor privitoare la activitatea unei societăți comerciale nu este de natură a justifica calitatea procesuală pasivă a acestuia având în vedere că instanța de judecată este obligată din oficiu să comunice pârâtului ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘIo copie de pe hotărârea pronunțată pentru menționare în evidența sa ( art.131 alin.10 din Legea nr.31/1990)
Pe cale de consecință, se va admite excepția și se va respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului ORC de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a intervenientului în nume propriu se constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din analiza și interpretarea logică și sistematică a prevederilor art.132 alin.2 și 3 din Legea nr.31/1990 rezultă că Hotărârile AGA pot fi contestate de 2 categorii de acționari:
a) acționarii care nu au luat parte la adunarea generala;
b) și/sau acționarii care au luat parte la adunarea generală și au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al ședinței. fără a avea relevanță dacă pe calea acțiunii în anulare se invocă motive de nulitate relativă sau motive de nulitate absolută.
Din cuprinsul procesului-verbal al ședinței AGA al pârâtei SC SA din data de 30.05.2008 (filele 105-107 dosar) reiese că atât reclamantul cât și intervenientul în interes propriu au fost prezenți la adunare fără însă a fi votat contra/împotriva adoptării Hotărârii nr.1/30.05.2008 astfel încât aceștia nu îndeplinesc condiția legală impusă de art.132 alin.2 și 3 din Legea nr.31/1990 pentru a putea solicita în justiție anularea hotărârii AGA contestate.
Pentru a putea solicita anularea hotărârii AGA nr.1/30.05.2008 trebuia ca reclamantul și intervenientul în nume propriu să fi votat împotriva acesteia și să fi solicitat consemnarea expresă a acestei opțiuni în cuprinsul procesului-verbal încheiat cu ocazia ședinței, neîndeplinirea cerinței impuse de textele de lege anterior menționate nu dau dreptul reclamantului și intervenientului în nume propriu de a contesta ulterior hotărârea AGA astfel încât aceștia din punct de vedere procesual nu justifică calitatea procesuală activă.
Susținerile reclamantului și ale intervenientului în nume propriu cum că în cazul invocării unor motive de nulitate absolută nu ar fi necesară îndeplinirea condiției impuse de art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 referitoare la - acționarii care au luat parte la adunarea generală și au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al ședinței sunt nefondate întrucât, în primul rând, legiuitorul în cadrul alineatului 2 al art.132 nu face nici o distincție în raport de regimul și natura juridică a nulității, iar în al doilea rând, în alin.3 al aceluiași articol legiuitorul a explicitat expres doar caracterul imprescriptibil al acțiunii în anulare fundamentată pe motive de nulitate absolută și nu condițiile de exercitare a acțiunii în anulare.
Față de considerentele anterior expuse se va admite excepția lipsei calității procesuale active și se va respinge cererea de chemare în judecată, inclusiv sub aspectul chemării în judecată a altor persoane, și cererea de intervenție în interes propriu ca fiind formulate de persoane care nu au calitate procesuală activă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga reclamantul și intervenientul în nume propriu la plata sumei de 6000 de lei către pârâta SC SA cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform facturilor fiscale nr.52/03.10.2008 (seria - -, nr.- ) și nr.64/02.12.2008 (seria - -, nr.-).
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamantul și intervenientul .
Apelanții susțin, în esență, că motivele pentru care au solicitat anularea hotărârii AGA nr. 1/2008 sunt motive de ordine publică și sunt sancționate cu nulitatea absolută.
Mai precizează apelanții să nu s-au respectat dispozițiile referitoare la convocarea adunării, că numitul a votat descărcarea de gestiune pentru anul 2007 (deși avea calitatea de administrator/, că procesul-verbal nu este semnat de președintele de ședință.
O altă critică vizează admiterea, în mod nelegal, a excepției lipsei calității procesuale active reclamantului și intervenientului în condițiile în care nu s-au respectat dispoziții de ordine publică și care pot fi invocate de orice persoană interesată.
Apelanții au solicitat admiterea apelurilor și anularea hotărârii nr. 1/2008 a
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelurilor, sentința fiind dată cu respectarea legii.
Se susține că apelanții nu au calitate procesuală activă față de dispozițiile art. 132 alin. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În apel nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța constată următoarele:
Plecând de la faptul că prin cererile de chemare în judecată se invocă motive de nulitate absolută, instanța urmează a face aplicațiunea dispozițiilor art. 132 alin. 2 și 3 din Legea nr. 31 /1990 modificată și completată.
Art. 132 alin. 2 "Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV- de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul - verbal al ședinței".
Art. 132 alin. 3 "Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată".
Față de cele două texte invocate se constată că acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul - verbal al ședinței pot invoca motive de nulitate relativă hotărârii în condițiile alin. 2, iar motivele de nulitate absolută în condițiile alin. 3.
Rezultă, așadar, că pentru a putea invoca motive de nulitate relativă sau absolută a hotărârii adunării generale pe calea acțiunii în anulare, este necesar ca acționarul care a luat parte la adunarea generală să fi votat contra și să fi solicitat ca aceasta să fie inserată în procesul-verbal al ședinței.
Verificând conținutul procesului - verbal al ședinței, curtea constată că împotriva ordinii de zi a votat doar intervenientul, reclamantul abținându-se de la vot, însă, trecându-se la discutarea fiecărui punct de pe ordinea de zi,acestea au fost aprobate de toți acționarii și că nici unul nu a votat împotrivă.
Cum apelanții nu au votat împotrivă, chiar și în situația invocării unor motive de nulitate absolută, aceștia nu pot promova o acțiune în anularea hotărârii. neavând calitate procesuală activă, aspect legal reținut de instanța de fond.
Instanța nu va analiza critica referitoare la cuantumul mare al cheltuielilor de judecată la care apelanții au fost obligați deoarece nu a fost formulată în termen legal, procedural.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelurile declarate în cauză și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamantul și intervenientul împotriva sentinței comerciale nr. 8/com/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția comercială și contencios administrativ, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
16.12.2009
TRIBUNALUL IAȘI
Jud.
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu