Anulare hotarare aga Spete. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.113/
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către reclamantul, cu domiciliul în C,-, împotriva sentinței comerciale nr.20/C/12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în G,-, -.1, camera 2, cauză având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru apelantul reclamant avocat și pentru intimata SC SA răspunde av., ambele cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul apelantului solicită a i se încuviința proba cu înscrisurile depuse la termenul de judecată din 6 noiembrie 2009.
Apărătorul intimatei nu se opune cererii de încuviințare a probei cu înscrisuri solicitată de către apărătorul apelantului.
Curtea deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul apelantului și nemaifiind alte cereri sau probe de formulat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. având cuvântul pentru apelantul reclamant, critică sentința nr.20/CC din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați pe motiv de nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente;
Precizează că instanța de fond în mod netemeinic și-a însușit o mare parte din apărările invocate de către pârâtă, contrar probelor administrate în dosar, reținând faptul că nu s-a făcut dovada unor elemente subiective, respectiv: abuzul de majoritate, reaua credință, frauda la lege și cauza ilicită. Aceste elemente subiective nu pot fi probate în mod direct, ci indirect, probând o serie de elemente obiective, care împreună le relevează pe cele subiective. Susține că de la înființare au avut loc numeroase operațiuni ( majorări de capital, fuziuni, divizări, etc.), ale căror efecte nu au fost luate în considerare.
Sustine că, contractul reprezintă rezultatul unui acord de voințe, acord ce trebuie să se înscrie în limitele prevederilor legale, iar libertatea contractuală este greșit înțeleasă de către intimată întrucât această libertate se manifestă prin posibilitatea de a incheia un contract astfel cum doresc părțile, dar și refuzul de a contracta. Depune la dosar note de concluzii scrise și solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței comerciale nr.20C/12.05.2009 a Tribunalului Galați,iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și mentinerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Susține că in mod corect instanța de fond a reținut ca aplicabilă in cauză regula de drept conform căreia "contractul este legea părților". Depune la dosar chitanța nr.73 din 10.08.2009 privind plata onorariului de avocat in sumă de 1.500 lei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA G, solicitând anularea hotărârii nr.1/22.10.2008 prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al pârâtei, motivând, în esență, că noile modificări aduse actului constitutiv vin să dea un temei-legal și statutar unor fapte ilicite și contrare ordinii publice.
Prin sentința civilă nr.20/C/12.05.2009 pronunțată în cauză, Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondată, reținând următoarea situație de fapt și de drept:
Susținerea reclamantului privind încălcarea dispozițiilor art. 1361din legea nr. 31/1990, art. 5, art. 948 pct. 4,art. 966-968.civ. sunt lipsite de suport probator întrucât reclamantul nu a produs vreo proba care sa răstoarne prezumția de buna-credință instituita de art. 1899 alin. 2 cod civil potrivit căruia "buna-credința se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credința".
Pentru a răsturna prezumția bunei-credințe nu este suficient să se prezinte teorii, așa zise "ale acordeonului", "ale operațiunilor suveica", ci trebuie demonstrată reaua-credința, in conformitate cu dispozițiile art. 1169. civ. potrivit cu care "cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească".
In ceea ce privește motivele de nelegalitate privitoare la majorarea capitalului social, se rețin următoarele:
Deși invoca încălcarea unor principii si reguli generale de drept, reclamantul ignora regula de drept conform căreia "contractul este legea părților" aplicabila pe deplin in prezenta cauza dat fiind ca, in calitate de acționar al societății, reclamantul a aderat la un act constitutiv, a cărui natura contractuala este incontestabila. Cum "contractul este legea părților" acționarii, in cadrul adunării generale a acționarilor, sunt singurii in măsura sa decidă regulile potrivit cărora este organizata si funcționează societatea.
Și acționarii au decis atât in cadrul adunării din 22 octombrie 2008 cu votul a 99,89 % din numărul de voturi deținute de acționarii prezenți in adunare, cat si a celei din 23 februarie 2009 cu votul a 90.92% din numărul de voturi deținute de acționarii prezenți in adunare, in privința regulilor de organizare si funcționare ale societății.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 216 alin. (2) din legea nr. 31/1990, este simplu de observat ca, indiferent cum s-ar calcula cele 32 de zile, acționarului îi rămân la dispoziție fie 30 de zile (daca termenul se împlinește într-o zi de duminică), fie 31 de zile (daca termenul se împlinește într-o zi de sâmbăta) pentru a-si exercita dreptul de preferința.
În ceea ce privește încălcarea de către art. 192.8 dispozițiilor art. 251 alin. (20 teza a II-a raportat la art. 132 alin. (2) si (3) din legea nr. 31/1990 reclamantul interpretează eronat dispozițiile actului constitutiv, astfel cum au fost ele modificate, in urma criticilor aduse prin cererea introductiva de instanța.
Dispozițiile art. 192.8 prevăd clar la teza a II-a ca: "acționarii - vor putea cere pe calea instanței anularea divizării, in condițiile legii", concluzia reclamantului potrivit căreia, prin dispozițiile actului constitutiv "se interzice exercitarea acțiunii in anulare" fiind evident falsa.
În ceea ce privește susținerea reclamantului privind încălcarea prin art. 193.2. din actul constitutiv privind dreptul de retragere, a dispozițiilor art. 134 din legea nr. 31/1990 se reține că natura juridica a dreptului de retragere instituit prin dispozițiile actului constitutiv:
1. este un drept convențional, acordat de societate, acționarilor săi;
2. este un drept suplimentar dreptului de retragere acordat de dispozițiile Legii nr. 31/1990;
3. fost insitutit de administratorul societății ce urma a se diviza/fuziona tocmai pentru a veni in sprijinul acționarilor care nu erau de acord cu divizarea/fuziunea, astfel încât aceștia sa nu fie nevoiți sa aștepte, in mod real, cel puțin două luni de la data hotărârii adunării generale a acționarilor pana la momentul in care vor primi contravaloarea acțiunilor;
4. echivalează cu o înstrăinare convenționala a acțiunilor deținute de acționari;
5. fiind un drept si nu o obligație, poate fi exercitat numai la opțiunea exclusiva a acționarului. Așadar, acționarii pot opta intre: i) a se folosi de dreptul acordat prin proiect, cu respectarea procedurii astfel cum a fost aprobata prin proiectul de divizare/fuziune, obținând astfel intr-un termen scurt contravaloarea acțiunilor deținute in societate; si ii) a rămâne în societate, a lua parte la divizare/fuziune si a utiliza de dreptul de retragere prevăzut de art.134 din Legea 31/1990, după procedura stabilita de lege;
6. nu contravine si nici nu ar putea contraveni prevederilor art. 134 din Legea nr. 31/1990, întrucât procedura legala prevăzuta la art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi modificata convențional. Astfel, daca un acționar optează sa se retragă din societate prin depunerea declarație de retragere in temeiul art. 134 alin 3, societatea este obligata sa respecte dreptul legal de retragere al acționarului.
Așadar, dispozițiile prevăzute in proiectul de divizare privind acordarea unui drept de retragere, in alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile art. 134 din legea nr. 31/1990 nu aduc atingere drepturilor acționarilor, dimpotrivă, le conferă un drept suplimentar, pe care ii pot exercita sau nu, la libera apreciere a fiecărui acționar.
Rațiunea introducerii unei astfel de dispoziții a fost aceea de a sancționa acționarii care, deși își exercita dreptul de retragere instituit prin Proiectul de divizare/fuziune si își primesc sumele cuvenite, exercita ulterior abuziv dreptul de a ataca in instanța tocmai divizarea/fuziunea ce a reprezentat însuși temeiul contractual al dreptului de retragere exercitat de acționar. Dispoziția este fireasca si orice acționar de buna-credința ar privi-o ca o consecința firească a exercitării dreptului de retragere instituit prin dispozițiile art. 193.2. din actul constitutiv.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie în esență, sub următoarele aspecte:
Instanța ignoră o serie de probe temeinice existente în dosar, apreciind că nu s-a făcut dovada unor elemente subiective, precum: abuzul de majoritate, reaua credință, frauda la lege și cauza ilicită.
Cauza ilicită, reaua credință, intenția abuzivă sunt într-adevăr, elemente subiective, motiv pentru care ele nu se pot proba în mod direct, ci indirect, probând o serie de elemente obiective.
În speță, s-a probat numărul mare de operațiuni (majorări de capital, fuziuni,divizări etc.), intervalul scurt de timp în care s-au desfășurat aceste operațiuni, efectele acelor operațiuni,lipsa unei justificări economice reale a acestor operațiuni etc.
Faptele demonstrează în mod cert că există o practică comunicată de înlăturare a acționarilor minoritari și nu doar o teorie a acordeonului sau a operațiunilor suveică, cum a reținut prima instanță.
Instanța apreciază greșit principiul libertății actelor juridice, considerând că acționarii "sunt singurii în măsură să decidă regulile potrivit cărora este organizată să funcționeze societatea".
Instanța nu a ținut cont că prevederile actului constitutiv încalcă principiul simetriei formei, principiul consensualismului, regimul juridic al nulității, regimul actelor de administrare, aspecte dezvoltate pe larg în cererea de chemare în judecată.
Instanța nu a observat neconcordanța dintre art.191.7 și art.191.8 și nici legalitatea articolelor din actul constitutiv referitoare la curgerea termenelor.
Instanța a interpretat greșit art.192.8 din actul constitutiv. Faptul că acționarii nu pot invoca motive de nulitate este același lucru cu a nu putea susține acțiunea în nulitate.
În privința instituției retragerii din societate, Legea nr.31/1990 nu cuprinde norme dispozitive, ceea ce o face inderogabilă la această materie.
Nu există nici în doctrină, nici în practică, dreptul convențional, suplimentar, special, de retragere din societate în caz de fuziune și divizare, cum prevede actul constitutiv atacat, ci numai dreptul unic de retragere.
În realitate este vorba despre pentru acționarii minorității. Dreptul de retragerea în caz de fuziune și divizare este reglementat tot de art.134 din Legea 31/1990, așa încât acționarilor ce se retrag în caz de fuziune și divizare li se vor oferi contravaloarea acționarilor așa cum este calculată conform regulilor "suplimentare" din proiectul de fuziune/divizare, și nu conform art.134 alin.4 de un expert independent.
Pentru motivele expuse succint mai sus, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.
Intimata-pârâtă Aaf ormulat întâmpinare față de motivele de apel solicitând respingerea acestora.
Apelul de față de nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Analizând sentința apelată din perspectiva criticilor aduse de apelant, Curtea o califică ca legal și temeinică, deoarece din materialul probator administrator în cauză, raportat de dispozițiile legale incidente speței nu rezultă, astfel cum a statuat și judecătorul fondului, existența unei/unor încălcări care să reclame desființarea hotărârii AGA contestate.
Anularea unor hotărâri AGA se poate cere și obține numai dacă se probează contrarietatea acestora cu legea și actul constitutiv al societății. Mai precis, acțiunile prin care pot fi atacate în justiție hotărârile AGA sunt acțiuni în anulare, adică acțiuni judiciare vizând desființarea unor acte juridice pentru că nu s-au respectat cerințele imperative prevăzute de lege ori de actul constitutiv, cu prilejul organizării și desfășurării AGA în care s-au emis astfel de acte.
Aprecierea contrarietății cu legea ori cu actul constitutiv a unei hotărâri AGA trebuie efectuate nu numai prin raportare la textele exprese ale respectivelor norme, dar și la scopul urmărit de unele reglementări, respectiv la principiile care trebuie să guverneze materia dreptului societar.
În speță, judecătorul fondului a analizat fiecare susținere a reclamantului-apelant, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, stabilind în final că nu subzistă nici un motiv de anulare a hotărârii AGA în discuție și că aceasta este legală.
Nici în apel reclamantul nu a indicat expres normele juridice încălcate de natură a determina nulitatea clauzelor actului constitutiv și implicit a hotărârii care l-a aprobat.
Astfel, deși reclamantul invocă încălcarea unor principii, reguli de drept și însăși securitatea circuitului juridic, nu a probat aceste susțineri.
Încălcarea unor dispoziții imperative ale Legii 31/1990 prin modificările aduse actului constitutiv rezultă, așa cum a stabilit și prima instanță din interpretarea eronată a dispozițiilor de modificare a actului constitutiv. Edificatoare în acest sens este concluzia reclamantului potrivit căreia prin modificările actului constitutiv se interzice acționarilor promovarea acțiunii în anulare, deși dânsul recurge la această acțiune, iar partea adversă nu a invocat inadmisibilitatea acțiunii. Cu toate acestea, reclamantul reiterează în apel critica cu privire la interdicția dedusă din analiza de text a modificării actului constitutiv.
Cât privește natura juridică și condițiile de retragere din societate, ca urmare a operării divizării, instanța de fond a stabilit în mod corect că dispozițiile prevăzute în proiectul de divizare sunt în spiritul principiilor care trebuie să guverneze materia dreptului societar.
Astfel, dispozițiile prevăzute în proiectul de divizare, privind acordarea unui drept de retragere, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile art.134 din Legea nr.31/1990, nu aduc atingere drepturilor acționarilor, ci, dimpotrivă, le conferă un drept suplimentar ce poate sau nu să fie exercitat de către fiecare acționar.
Contrar celor susținute în constant de cătare reclamant, modificările aduse cu votul majorității urmează a se impune acționarilor minoritari în măsura în care aceștia nu pot proba nesocotirea flagrantă a unor dispoziții imperative, neputându-se vorbi de un "abuz de majoritate", ci de impunerea voinței majoritare în algoritmul derulării secvențiale a activității societății.
Constatând că nu se confirmă nici criticile formulate cu titlu de motive de apel d e către reclamant, Curtea urmează a păstra ființa hotărârii atacate și a respinge apelul de față, dând astfel eficiență disp.art.296 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul, cu domiciliul în C,-, împotriva sentinței comerciale nr.20/C/12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Obligă apelantul la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 lei către intimată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/4.01.2010/4 ex.
Fond-
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Simona Gavrila
