Anulare hotarare aga Spete. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 114
Ședința din CAMERA DE CONSILIU de la 17 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
Grefier
Pe rol, judecarea acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâtei SC SA C, trimise spre rejudecare prin decizia nr. 3397/31.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamantul și pârâta SC SA C reprezentată de avocat
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a invocat tardivitatea acțiunii și, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra excepției.
Reclamantul a solicitat respingerea excepției de tardivitate, susținând că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, că în anul 2005 a formulat plângere penală și ca urmare a rezoluției parchetului formulat acțiunea de față, întemeindu-se pe Legea 31/1990 modificată, astfel încât apreciază că acțiunea este formulată în termen.
Avocat A, pentru pârâta SC SA C, solicită respingerea acțiunii ca tardiv formulată având în vedere dispozițiile art. art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, susținând că modificările aduse legii societăților comerciale în anul 2003 nu își găsesc aplicarea în cauză. În subsidiar, pe fondul cauzei, susține că acțiunea este neîntemeiată deoarece adunarea generală a acționarilor a avut loc la sediul societății. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Constată că prin acțiunea formulată la data de 10 octombrie 2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Chiuia, și SC SA C, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a proceselor verbale din data de 02.03.1999, a hotărârii nr.1 din 02.03.1999 a AGA, a actului adițional nr.321/08.03.1999 și a încheierii judecătorului delegat nr.592 din 17.03.1999 și să se dispună restabilirea situației anterioare acestei adunări generale. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, din cercetările penale efectuate în dosarul nr.1213/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a rezultat că înscrisurile a căror nulitate s-a cerut sunt false, dar faptele sunt prescrise, astfel încât s-a dat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii Chiuia și.
Prin sentința nr.4083 din 13 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.1111/COM/2005 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, s-a respins excepția tardivității acțiunii. S-a admis acțiunea precizată și s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal din data de 02.03.1999 întocmit în adunarea generală a acționarilor SC SA C și a actelor subsecvente, respectiv hotărârea din 02.03.1999 și actul adițional nr.321din 08.03.1999. S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității încheierii judecătorului delegat nr.592/17.03.1999.
Prin sentința nr.4606 din 17 noiembrie 2006 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul și s-a dispus completarea sentinței nr.4083 din 13 iulie 2006 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr.1111/COM/2005, în sensul că s-a admis cererea de restabilire a situației anterioare adoptării hotărârii nr.1 din 02.03.1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta SC SA
Prin decizia nr.33 din 14.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-au admis apelurile, s-au anulat sentințele pronunțate în cauză și s-a fixat termen pentru rejudecare, la data de 07 martie 2007, constatându-se că se impune adoptarea soluției prevăzute de art.297 alin. 2 civ.Cod Penal, deoarece prin sentințele atacate au fost încălcate cerințele prevăzute de art.132 alin. 9 din Legea nr.31/1990 referitoare la soluționarea acțiunilor în anularea hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor în camera de consiliu.
Rejudecând cauza, Curtea de APEL CRAIOVAa pronunțat decizia nr.64 din 14.03.2007 în dosarul nr-, prin care a luat act de renunțare la judecata capătului de cerere referitor la constatarea nulității încheierii judecătorului delegat nr.592/17.03.1999, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și Chiuia, admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Prin decizia nr.3397 din 31.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul, s-a casat în parte decizia nr.64 din 14.03.2007 a Curții de APEL CRAIOVA și s-a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii în constatarea nulității hotărârii AGA, menținându-se restul dispozițiilor acestei decizii și s-a respins recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr.33 din 14.02.2007.
În considerentele deciziei de casare, s-a reținut că s-a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art.132 alin. 9 din Legea nr.31/1990, dar s-a admis în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, deoarece nu există tripla identitate prevăzută de art.1021 civ. deoarece prin hotărârea invocată s-a respins cererea ca tardivă, fără a se soluționa fondul cauzei. În prezentul litigiu, excepția tardivității a fost respinsă față de modificările aduse Legii nr.31/1990, cauza juridică a cererii de chemare în judecată soluționată prin sentința nr.1887/2001 fiind de asemenea diferită, cea de a doua acțiune întemeindu-se pe rezoluția din 14.09.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Ca urmare, se impune soluționarea pe fond a cererii privind constatarea nulității absolute a hotărârii adunării AGA și a celorlalte acte întocmite în legătură cu aceasta.
Totodată, s-a reținut că se impune menținerea dispozițiilor neatacate ale deciziei nr.64 din 14.03.2007, referitoare la renunțarea la judecata cererii având ca obiect constatarea nulității încheierii judecătorului delegat nr.592/1999 și la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților și Chiuia.
În rejudecare, Curtea de APEL CRAIOVAa invocat și a pus în discuție tardivitatea acțiunii, soluționând cauza pe cale de excepție, pentru următoarele considerente:
Procesul verbal al adunării generale a acționarilor nu constituie un act juridic și nu poate fi atacat pe calea unei acțiuni separate în justiție. Procesul verbal al ședinței reprezintă înscrisul în care se consemnează modul în care se desfășoară lucrările și se fac mențiuni cu privire la îndeplinirea formalităților de convocare, la data și locul adunării, la acționarii prezenți, la numărul acțiunilor, precum și, în rezumat, la dezbaterile purtate. Totodată, în procesul verbal, se consemnează hotărârea adoptată.
Actul juridic ce produce efecte obligatorii atât față de societate, cât și față de terți, este hotărârea adunării generale a acționarilor.
Pentru îndeplinirea condițiilor publicității și, respectiv, opozabilității față de terți, hotărârea adunării generale este urmată de întocmirea actului adițional necesar înregistrării în registrul comerțului a modificărilor aduse actelor constitutive ale societății.
Actul adițional în care se materializează hotărârea adunării generale referitoare la modificarea actelor constitutive se poate ataca distinct în justiție doar în ipoteza în care se invocă exclusiv motive de nulitate acestui act juridic. În cazul în care, însă, motivele de nelegalitate vizează hotărârea ce a stat la baza încheierii actului adițional, nulitatea nu se poate constata decât pe calea unei acțiuni prin care se cere anularea/ nulitatea actului juridic subsecvent ca o consecință a anulării/nulității actului juridic inițial.
Ca urmare, în cadrul acțiunii îndreptate împotriva hotărârii adunării generale se pot invoca atât motive de nelegalitate referitoare la hotărârea propriu-zisă, cât și neregularități referitoare la modul de întocmire sau la consemnările făcute în procesul verbal al ședinței.
Întrucât normele de procedură civilă nu se aplică retroactiv, calea de atac împotriva hotărârii adunării generale atacate în speță este cea prevăzută de lege la data adoptării acestei hotărâri, și anume acțiunea promovată în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, indiferent dacă se invocă motive de nulitate absolută sau motive de nulitate relativă, conform prevederilor, în vigoare la data de 02.03.1999, ale art.131 alin. 2 din Legea nr.31/1990.
În consecință, dispozițiile actuale ale art.132 alin. 3 din Legea nr.31/1990, introduse prin Legea nr.161/2003 de modificare a legii privind societățile comerciale, potrivit cărora, în cazul în care se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiunea îndreptată împotriva hotărârii adunării generale este imprescriptibil, nu își găsesc aplicarea în cauză.
Față de considerentele expuse, Curtea va face aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzute de art.103 alin. 1.civ.Cod Penal, pentru nepromovarea cererii în termenul prevăzut de lege și, în consecință, va respinge acțiunea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în C, nr. 82,. 29 B,.1,. 1, jud. D împotriva pârâtei SC SA C cu sediul în str. - - nr. 2,. 3, jud. D.
Ia act că pârâta SC SA C nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
17 Aprilie 2008
Jud. red.
Tehnored. RI/4 ex./ 16.05.2008
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu