Anulare hotarare aga Spete. Decizia 135/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 135/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta ASOCIAȚIA PRO împotriva sentinței civile nr. 28/CC din 20 mai 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 noiembrie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 noiembrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 28/CC/20.05.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comerciala si de Contencios Administrativ, pronunțată în dosarul civil cu nr- al aceleiași instanțe a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și în consecință:
A fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamanta Asociația Pro B în contradictoriu cu pârâta "PRO R" B având ca obiect constatare nulitate absolută.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că n cauză s-a solicitat de către reclamanta ASOCIAȚIA PRO B, în contradictoriu cu pârâta "PRO R", să se constate nulitatea absolută a unor hotărâri și ale societății pârâte.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată a societăților comerciale:
"(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul - verbal al ședinței.
(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată."
Textul de lege mai susmenționat dă legitimitate procesuală activă, în cazul acțiunilor în care se invocă nulitatea absolută a hotărârilor luate în adunarea generală, acționarilor societății comerciale și persoanelor interesate.
În condițiile în care reclamanta ASOCIAȚIA PRO B, nu a făcut în cauză dovada calității de acționar al pârâtei " PRO R" (în certificatul nr. 7129/05.02.2008 al de pe lângă Tribunalul Brașov nefiind menționată reclamanta ca acționar al pârâtei), reclamanta poate fi doar "persoană interesată" în sensul textului normativ prevăzut de art. 132 alin. 3 din legea nr. 31/1990 republicată.
Calitatea procesuală activă în acest caz este dată de îndeplinirea condițiilor pentru existența interesului în persoana reclamantei, interes ce trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele codului civil, respectiv să fie: legitim, personal, născut și actual.
În cauză reclamanta nu justifică un interes personal, constatarea nulității absolute a unor hotărâri ale adunării generale a pârâtei neaducând nici un folos practic reclamantei.
Împrejurarea că reclamanta deține hotărâri judecătorești prin care urmează să-și redobândească statutul de acționar al pârâtei "PRO R" nu poate să îndeplinească cerința unui interes personal care să-i dea legitimitate procesuală în cauză, doar după îndeplinirea formalităților de înregistrare la registrul comerțului a calității de acționar, reclamanta putând, eventual, să dobândească o astfel de calitate.
Față de aceste considerente, acțiunea a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat apel reclamanta Asociația PRO, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că instanța de fond a analizat excepția lipsei de interes fără ca aceasta să fi fost invocată de către partea adversă sau din oficiu, fără ca să fie pusă în prealabil în discuția părților, ceea ce determinat încălcarea dreptului la apărare al reclamantei apelante.
Mai susține reclamanta că față de actele depuse la dosar aceasta și-a justificat atât interesul în promovarea acțiunii cât și calitatea procesuală activă, întrucât este acționara majoritară a PRO R B, aspecte atestate și confirmate prin decizia cu nr. 14/A/2008 dată de Curtea de Apel Alba în dosarul civil cu nr- cât și prin încheierea judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului având numărul 10.195/27.07.2007.
S-a solicitat în consecință admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea analizării fondului speței dedusă judecății.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Apelul a fost legal timbrat.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința civilă atacată, față de motivele invocate, Curtea constată că apelul este fondat.
Prima instanță a admis greșit excepția calității procesuale active a reclamantei, în raport de faptul - reținut în considerentele hotărârii atacate - că în cauză reclamanta nu și-a justificat interesul în promovarea cererii de chemare în judecată.
În cauză cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, care acordă legitimitate procesuală activă "oricărei persoane interesate" atunci când se invocă motive de nulitate absolută - cum este cazul în speța dedusă judecății.
Din actele aflate la dosarul de fond - filele 7-11 - și în dosarul de apel - filele 9, 84-85 - respectiv decizia civilă cu nr. 415/R/12.10.2004 a Curții de APEL BRAȘOV, încheierea judecătorului delegat cu nr. 10195/27.07.2007 (definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de către Pro R ) rezultă că interesul reclamantei în promovarea cererii introductive de instanță exista,este legitim, personal, născut și actual.
Între cele două părți din proces s-au purtat de-a lungul timpului mai multe litigii, iar o parte dintre acestea au fost finalizate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. Așa cum parțial corect a reținut si instanța de fond, reclamanta (apelanta) deține sentințe prin care urmează să-și redobândească statutul de acționar al pârâtei (intimate); ori, tocmai aceasta îi conferă interes în cauză pentru a solicita constatarea nulității absolute a unor hotărâri emise de către Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor pârâtei și Consiliul de Administrație, hotărâri prin care - susține reclamanta - sunt încălcate atât dispozițiile legale imperative cât și prevederile actului constitutiv al pârâtei.
Nu trebuie făcută confuzia între calitatea de " acționar" al reclamantei - caz în care cererea de chemare în judecată ar fi avut un cu totul alt temei juridic - respectiv dispozițiile art. 132 alin.2 din Legea nr. 31/1990 republicată - și calitatea de "persoană interesată" a aceleiași reclamante, astfel încât argumentul instanței de fond vizând condiționarea existenței interesului personal al reclamantei de îndeplinirea formalităților de înregistrare la registrul comerțului a calității de acționar al aceleiași reclamante nu se justifică și nu poate fi reținută.
Așa cum s-a menționat în considerentele prezentei decizii, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 132 alin.3 din Legea nr. 31/1990 republicată, și nu pe prevederile art. 132 alin.2 din același act normativ, caz in care, într-adevăr, reclamanta era obligată să facă dovada calității sale de acționar al societății pârâte.
Nu in ultimul rând, se constată de către instanța de control judiciar că soluția primei instanțe -de admitere a excepției lipsei calității procesuale active - se întemeiază pe o altă excepție (a lipsei de interes) ce nu a fost pusă în prealabil în discuția părților din oficiu, ceea ce încalcă dreptul la apărare al apelantei reclamante cu consecința producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât în condițiile prevăzute de art. 105 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de cele expuse anterior, constatându-se că greșit prima instanță nu a intrat in cercetarea fondului, Curtea, văzând prevederile art. 297 alin.1 teza ultimă din Codul d e procedură civilă va admite apelul declarat de către reclamanta Asociația Pro B și va desființa sentința civilă cu nr.28/CC/2008 a Tribunalului Brașov cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării vor fi puse în discuția părților orice aspecte de fapt și de drept de natură a duce la justa soluționare a pricinii, cu respectarea dreptului la apărare și al principiului contradictorialității, astfel cum impun dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către apelanta reclamantă ASOCIAȚIA PRO B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr. 28/CC/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul civil cu nr- al aceleiași instanțe, pe care o desființează cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 13 noiembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Lucica
- - - - -
Grefier,
-
/2.12.2008
Dact:/12.12.2008
- 5 ex. -
Judecător fond:
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Lucica