Anulare hotarare aga Spete. Decizia 1471/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.1471/COM
Ședința publică de la 02 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare CN ADMINISTRAȚIA SA, cu sediul în C, Port, Gara Maritimă, județul C, împotriva Încheierii din data de 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC & SRL, cu sediul în B, sector 3, Șoseaua -, nr.2-4-6, având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund părțile: recurenta creditoare prin consilier juridic în baza delegației nr.23087 din 29.102.009 depusă la dosar și intimata debitoare prin consilier juridic în baza delegației nr.9989 din 30.10.2009 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Recursul formulat de creditoarea CN Administrația Porturilor Maritime SA este motivat, netimbrat, după care:
Consilier juridic depune la dosar OP nr.522 și nr.533 din 31.08.2009 în sumă de 6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei.
Părțile prezente precizează că nu au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul reprezentantul recurentei creditoare solicită admiterea recursului așa cum a fost redactat.
Consilier juridic pentru intimata debitoare solicită respingerea recursului. Arată că pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul nr- în procedură necontencioasă având ca obiect nulitatea absolută a contractului nr.4366/2006. Solicită menținerea stării de suspendare a cauzei.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
Prin încheierea din 13.05.2009 Tribunalul Constanțaa constatat incidente dispozițiile art. 244 alin. 1 punctul 1 Cod procedură civilă, și a admis cererea de suspendare a judecății pricinii formulată de SC & System SRL în contradictoriu cu creditoarea CN SA și a dispus suspendarea judecății cererii în anulare îndreptate împotriva sentinței civile nr.6279/COM din 6.12.2007 până la soluționarea în mod irevocabil a cererii reconvenționale în dosarul bnr-, până la soluționarea în mod irevocabil a cererii reconvenționale înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- promovate de SC & SRL în contradictoriu cu CN SA.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, cererea în anulare îndreptată împotriva sentinței civile 6279/com/6.12.2007 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul - este legată indisolubil de soluționarea în mod irevocabil a cererii reconvenționale înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul - promovate de SC & System SRL-în contradictoriu cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, astfel încât se impune admiterea cererii de suspendare.
Împotriva încheierii din 13.05.2009 a formulat recurs creditoarea CN SA care a criticat-o pentru nelegalitate astfel:
Pe rolul Tribunalul Constanța se află dosarul nr- are identitate de părți în cauză, dar nu și obiect. Obiectul cererii dedusă judecății în dosarul nr- constă în obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând c/val. facturilor emise de către CN SA în perioada 08.12.2006 - 27.02.2007, în timp ce obiectul prezentei cauze îl constituie facturile emise în perioada 22.05. - 31.07.2007.
Susține recurenta că, în cauza ce face obiectul dosarului nr-, pârâta a înțeles să formuleze refuzuri exprese cu privire la plata facturilor emise în perioada 08.12.2006 - 27.02.2007, refuzuri pe care debitoarea nu a înțeles să le formuleze și cu privire la facturile emise ulterior datei de 27.02.2007.
Se mai susține că pentru perioada 08.12.2006 - 27.02.2007 până la momentul predării obiectului contractului, respectiv incineratorul, refuzul formulat de către debitoare, se întemeiază pe interpretarea unei clauze contractuale în care se stipulează modalitățile de facturare pentru această perioadă.
Cu privire la facturile emise de către Companie ulterior momentului predării obiectului contractului debitoarea nu a înțeles să formuleze refuzuri de plată a acestora, considerent din care acestea nici nu au fost invocate în adresa de convocare la conciliere.
Față de cele arătate, consideră că instanța de fond în mod eronat a considerat că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluționarea dosarului nr-.
Intimata debitoare legal citată nu a formulat întâmpinare.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate raportat la criticile aduse Curtea constată următoarele:
Potrivit art.244 pct.1 Cod proc.civilă: " instanța poate suspenda cauza când dezlegarea pricinii atârnă,în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța SC & System SRL, în calitate de debitoare, a solicitat anularea sentinței civile nr.6279/COM/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În motivare, debitoarea a invocat faptul că cererea creditoarei cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA nu îndeplinește condițiile art.1 din OG 5/2001 întrucât creanța nu este certă,lichidă și exigibilă iar creditoarea nu a dovedit acceptarea la plată a facturilor fiscale invocate.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pe rolul Tribunalului Constanța se află în curs de judecată un alt litigiu între aceleași părți, în care, pe cale reconvențională,SC & System SRL a solicitat anularea contractului de închiriere 4366/2006 în baza căruia au fost emise facturile invocate în somația de plată.
În condițiile în care instanța de judecată cercetează, în litigiul aflat pe rol, chiar existența creanței ce a făcut obiectul somației de plată măsura suspendării cererii în anulare este legală și temeinică.
Cum, dreptul creditoarei nu este consolidat până la soluționarea acțiunii prin care este contestat chiar titlul în baza căruia au fost emise facturile, Curtea apreciază că în mod corect judecătorul fondului a dispus suspendarea judecății cauzei.
Prin urmare, față de considerentele sus expuse și de dispozițiile art.312 Cod proc.civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul comercial formulat de recurenta creditoare CN ADMINISTRAȚIA SA, cu sediul în C, Port, Gara Maritimă, județul C, împotriva Încheierii din data de 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC & SRL, cu sediul în B, sector 3, Șoseaua -, nr.2-4-6, având ca obiect acțiune în anulare, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
Tehnored.dec.jud.-
2 ex./15.12.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea