Anulare hotarare aga Spete. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/COM
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
Pe rol judecarea apelului comercial d eclarat de apelanții reclamanți - G, G, toți cu domiciliul ales în C,-,.A,.2, la cabine avocat, împotriva sentinței civile nr. 18/com/8.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți -, ambii cu domiciliul în C, al., nr. 34, -.A,.4,.9, domiciliat în C,-, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelanții reclamanți av. în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008 depusă la dosar, pentru intimații pârâți a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că apelul formulat de reclamanți este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 12 lei conform chitanței nr. -/18.07.2008, timbru judiciar de 0,15 lei.
Pentru apelanții reclamanți av. arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Pentru intimații pârâți apărătorul ales arată că nu are cereri prealabile de formulat, solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru apelanții reclamanți av. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii cererii reclamanților.
Susține motivele de apel arătând în esență că instanța de fond a respins acțiunea reclamanților în calitate de acționari minoritari în nume personal și al societății, motivând că pârâții nu au calitate procesuală pasivă conform dispozițiilor art. 132 alin.5 din legea nr. 31/1990, această calitate fiind conferită numai societății, reprezentată prin Consiliul de Administrație, respectiv pârâții. În cauză societatea SC SA fiind desființată definitiv din registrul Comerțului nu mai putea avea calitate procesuală pasivă din moment ce nu mai exista. Însă în măsura în care prejudiciul cauzat societății s-a datorat hotărârii adunării generale a acționarilor, cel prejudiciat poate introduce acțiune în nulitate absolută a acestei hotărâri, caz în care proba prejudiciului nu este necesară, fiind suficientă dovada încălcării normelor legale imperative.
Acțiunea în nulitate are caracterul unei acțiuni sociale, fiind exercitată exclusiv în folosul societății și al acționarilor și nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă implicit are și consecințe de această natură. Acesta a fost și interesul reclamanților în calitate de acționari minoritari, care prin acțiunea formulată au solicitat reînființarea societății, sens în care au înțeles să-i acționeze în judecată pe singurele persoane responsabile și în limita calității pe care au avut-o la data când au procedat în această manieră frauduloasă, răspunderea acestora fiind reglementată de dispozițiile referitoare la mandat.
Față de motivele expuse pe larg în cererea de apel solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Având cuvântul pentru intimații pârâți av. solicită respingerea apelului declarat de reclamanți ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
În raport de obiectul cererii, judecata nu se poate purta decât cu societatea. Hotărârea care s-a dat și a cărei anulare se solicită este hotărârea societății astfel că aceasta trebuie să figureze ca parte în litigiu.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată sub nr. 957/118/6.10.2006 la Tribunalul Constanța reclamanții G, G, -, si au solicitat în contradictoriu cu pârâții, și ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor SC SA din 22.12.2004, constatarea nulității absolute a actelor ulterioare, repunerea in situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în ședința Adunarii generale extraordinare a acționarilor din 22.12.2004 s-a hotărât lichidarea societății SC SA și vânzarea bunurilor acesteia, fără evaluare, prin negociere directă, cu prioritate membrilor Consiliului de Administratie.
Hotărârea a fost adoptata cu eludarea dispozițiilor legale, în sensul că nu au fost respectate formele de publicitate și nici dispozițiile privind convocarea adunării generale.
Totodata, deliberarile Adunarii generale extraordinare a acționarilor din 22.12.2004 nu sunt valabile intrucat nu s-a intocmit un proces verbal de ședință, astfel că nu se poate verifica daca adoptarea deciziilor s-a facut cu respectarea art.115 din Legea nr.31/1990, iar membrii Consiliului de administratie nu puteau adopta in mod valabil hotărârea de lichidare a societății în lipsa unei împuterniciri exprese a Adunarii generale extraordinare a acționarilor.
În drept au fost invocate dispozițiile Legea nr.31/1990, art.1532 si urm. civil.
Prin intampinarea depusa la 08.01.2007 pârâții, si au invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii motivat de faptul că reclamanții nu au uzat de calea prevazuta de art.61 raportat la art. 260 alin.3 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora orice acționar poate face opozitie la hotărârea de lichidare in termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, astfel încat aceasta masura a devenit definitive si irevocabila.
Totodata, pârâții au invocat si excepția lipsei calității pasive, având in vedere ca hotărârea de dizolvare si lichidare aparține societății comerciale, iar nu paratilor care au fost actionari in cadrul acesteia. Toate actele si faptele juridice realizate ulterior inmatricularii societății sunt ale acesteia, iar nu ale asociatilor componenti ai societății. Aspectul ca pârâții au detinut in societate functii de conducere nu are nicio relevanta asupra calitățiiprocesuale passive, care raportat la obiectul acțiunii de fata, poate apartine numai societății comerciale.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, hotărârea AGEA din 22.12.2004 fiind legala si temeinica.
Prin incheierea din 04.05.2007, instanta, apreciind necesar pentru solutionarea exceptiilor invocate de catre parati, administrarea de dovezi in legatura cu fondul cauzei, in temeiul art.137 alin.2 pr.civila a unit exceptiile cu fondul cauzei.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri și interogatoriul pârâților.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 18/com/8.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocata de pârâți, ca neîntemeiata.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți, cu consecința respingerii acțiunii formulata de reclamanți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut, în referire la excepția inadmisibilității acțiunii, că pârâții au invocat în susținerea acestei excepții dispozițiile art.61 din Legea nr.31/1990 potrivit carora "hotararile asociaților referitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opozitie de catre creditorii sociali și de către alte persoane prejudiciate prin aceste hotarari".
Din textul legal enunțat rezultă că, în ceea ce privește hotărările de modificare a actului constitutiv, dreptul de opoziție aparține în principiu creditorilor sociali și altor persoane prejudiciate prin dispozițiile respective, nu și asociaților sau acționarilor societății, care au la îndemană acțiunea în anularea hotărârii adunării generale reglementată de art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990.
A recunoaște asociaților sau acționarilor societății dreptul la opoziție în condițiile art.61 din lege, ar conduce la suspendarea efectelor unei hotărâri a adunării generale a acționarilor, hotărâre care este prezumată de lege a fi validă și obligatorie pentru toți asociații sau acționarii, inclusiv pentru cei care au lipsit de la dezbateri sau au votat împotrivă, câtă vreme nelegalitatea acesteia nu a fost constatată de instanță în cadrul unei acțiuni în anulare.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că pârâții au fost chemați în judecată în nume propriu, în considerarea calității acestora de foști membrii ai Consiliului de Administrație al SC SA. ignorându-se dispozițiile art.132 al.5 din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, în acțiunile având ca obiect anularea hotărârilor adunării generale întemeiate pe dispozițiile art. 132 și urm. din Legea nr. 31/1990 este conferită legitimitate procesuala pasiva doar societății comerciale, astfel încât nu pot sta în judecată, în nume propriu, administratorii societății a cărei adunare generală a luat hotărârea ce se solicită a fi anulată.
3.Apelul
Împotriva acestei hotărâri în termenul legal a formulat apel reclamanții care au criticat-o ca fiind nelegală motivat de faptul că atât timp cât societatea este desființată și radiată definitiv din registrul comerțului nu mai putea avea calitate procesuală pasivă din moment ce nu mai exista.
Apelanții în calitate de acționari minoritari au interesul de a reînființa societatea motiv pentru care au chemat în judecată pe singurele persoane responsabile și în limita calității pe care au avut-o la data când au procedat în această manieră frauduloasă, răspunderea acestora fiind reglementată de dispozițiile referitoare la mandat.
Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare potrivit art.289 al.2 din Codul d e procedură civilă, exprimându-și poziția procesuală prin intermediul concluziilor orale susținute de avocat.
În fața instanței de apel nu au fost administrate alte probe.
4. Curtea
Examinând potrivit art.295 din Codul d e procedură civilă apelul prin prisma criticilor aduse, a probelor administrate de ambele părți în cursul procesului curtea constată următoarele:
Reclamanții solicită constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC SA din data de 22.12.2004, precum și a actelor ulterioare, inclusiv a încheierii nr.24343/11.10.2005 de radiere a societății din registrul comerțului.
Acțiunea a fost întemeiată generic pe dispozițiile Legii nr.31/1990 cu raportare la regulile mandatului din Codul civil, însă dreptul comun în materie, țînând cont și de calitatea de acționari a reclamanților, îl constituie art.132 și următoarele.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres procedura pentru anularea hotărârilor adunării generale contrare legii sau actului constitutiv care pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.
Potrivit art. 132 alin. 5 din Legea nr.31/1990 cererea privind anularea hotărârii adunarii generale " se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administratie, respectiv prin directorat ".
Aceasta pentru că societatea este subiect de drept distinct de asociații care o constituie și ca efect al personalității juridice, are dreptul de a sta în justiție fie în calitate de reclamantă, fie în calitate de pârâtă.
Ori,în condițiile în care calitatea procesuală pasivă într-o atare cerere este stabilită expres de legiuitor în mod corect a reținut tribunalul că excepția învocată de pârâți este întemeiată.
Împrejurarea că din momentul radierii societatea și-a încetat existența și deci nu mai poate avea calitate procesuală nu justifică calitatea procesuală pasivă a foștilor administratori-acționari pentru anularea unei hotărâri adoptată de organul deliberativ al societății.
Curtea reține că atât cererea de chemare în judecată cât și argumentele invocate în susținerea apelului sunt confuze deoarece deși reclamanții i-au chemat în judecată pe pârâți pentru anularea unei hotărâri AGA și pe cale de consecință a actelor ulterioare, cererea este întemeiată pe răspunderea membrilor de conducere urmare depășirii limitelor mandatului, care în realitate este o acțiune în despăgubiri ce poate fi introdusă de acționarii reprezentând,individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social.
Pe cale de consecință, curtea apreciază că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse nefiind de natură să ducă la schimbarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții - G, G, toți cu domiciliul ales în C,-,.A,.2, la cabine avocat, împotriva sentinței civile nr. 18/com/8.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți -, ambii cu domiciliul în C, al., nr. 34, -.A,.4,.9, domiciliat în C,-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 15 Octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond
Red.dec.jud.
11 ex./13.11.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis