Anulare hotarare aga Spete. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 162/2009
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
Pe rol, apelul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR SC SA împotriva sentinței civile nr. 966 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții SC SA, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA.
La apelul nominal se prezintă Președintele Asociației acționarilor SC SA, dl..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul apelantei, declară că nu are de formulat cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul apel se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în apel.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului și numirea unei persoane care să convoace Adunarea generală a acționarilor pentru regularizarea SC SA și aducerea la zi a Registrului acționarilor. Susține că este nemulțumit de soluția dată la fond, a cerut numirea unei persoane conform art. 126, să convoace Adunarea generală a acționarilor. Arată că mai deține o altă sentință prin care se dispune administratorilor să depună toate documentele. În ordinea de zi este prevăzută prezentarea bilanțului contabil, raportul comisiei de cenzori, bugetul de venituri și cheltuieli însă societatea este lipsită de o comisie de cenzori de 3 ani, prin urmare nu putea fi prezentat un astfel de raport.
Mai susține că membrii Consiliului de Administrație nu pot aproba descărcarea de gestiune și faptul că solicitat să fie predate toate documentele.
Apreciază că se impune a fi menținută prima parte a hotărârii atacate și numirea unei persoane pentru convocarea AGA, întrucât în societate este instaurată fărădelegea.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 966 din 13 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis acțiunea promovată de reclamanta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR SC SA în contradictoriu cu pârâții SC SA, și.
A fost anulată Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC SA din data de 29.04.2008.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC SA (fila 61) din data de 29.04.2008 au fost aprobate raportul de gestiune a Consiliului de Administrație pentru exercițiul financiar pe anul 2007, bilanțul contabile și contul de profit și pierdere pe anul 2007, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008.
Din depozițiile martorilor audiați a reieșit că aceștia în calitate de acționari l-au împuternicit pe numitul, președinte a Asociației Acționarilor SC SA să îi reprezinte în adunările generale ale acționarilor iar potrivit certificatelor de acționar pe care aceștia le dețin numărul acțiunilor este mai M decât cel menționat în Registrul Acționarilor. Se susține că aceștia nu și-au cesionat acțiunile, nu au fost convocați pentru ședința adunării generale a acționarilor din data de 29.04.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 convocarea se publică în Monitorul Oficial al României și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.
În situația de față, la cererea reclamantei, la termenele de judecată din 08.09.2008, 03.11.2009, 15.12.2008, s-a pus în vedere pârâtei să facă dovada publicării convocatorului și în Monitorul Oficial, obligație neîndeplinită de către aceasta situație în care operează prezumția potrivit căreia convocarea adunării generale a acționarilor din data de 29.04.2008, nu s-a realizat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, convocatorul fiind publicat numai într-un ziar (fila 59), or condiția publicării este una cumulativă astfel că este obligatorie publicarea convocării în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 adunarea generală va alege, dintre acționarii prezenți, unul până la trei secretari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare, procesul verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului acțiunilor depuse.
În situația de față evidențele Registrului consolidat la data de 30.04.2008 (filele 63 - 67) referitoare la structura sintetică a acționariatului nu sunt în concordanță cu certificatele de acționar ale numiților, R și în sensul că aceștia nu figurează în Registru cu toate acțiunile deținute, însă potrivit procesului verbal încheiat la data de 29.04.2008 (fila 60) aceștia nu au fost prezenți la ședință, respectiv nu și-au exercitat dreptul de vot nici personal, nici prin mandatar pentru a putea invoca faptul că ar fi fost prejudiciați, respectiv că nu și-au putut exercita dreptul de vot fără nici o constrângere sau limitare, proporțional cu numărul de acțiuni deținute. Împrejurarea că la ședințele anterioare li s-a interzis acționarilor să voteze în raport de numărul de acțiuni deținute, nu are relevanță sub aspectul verificării legalității adoptării hotărârii din data de 29.04.2008.
Pentru considerentele sus menționate, apreciază că Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC SA din data de 29.04.2008 nu a fost convocată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, motiv pentru care acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere referitoare la numirea numitului în calitate de director executiv cu obligarea acestuia de a întocmi Registrul nominal al acționarilor SC SA, convocarea de către acesta a adunării generale a acționarilor cu ordinea de zi "Regularizarea situației SC SA, respectiv obligarea membrilor Consiliului de Administrației de a preda pe bază de inventar activul și pasivul societății, reținem că, pe de o parte aceste cereri nu pot fi analizate în cadrul unei acțiuni în anulare reglementată de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte aceste cereri au fost formulate prin concluziile scrise înregistrate la data de 09.04.2009, or dezbaterea în fond a cauzei s-a realizat la 06.04.2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR SC SA B-M solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate cu menținerea anulării /29 aprilie 2009, rejudecarea cauzei cu numirea lui să convoace anulată cu aceeași ordine de zi completată cu punctul: Regularizarea SC SA și aducerea la zi a Registrului Acționarilor și cu precizarea datei de referință. Aceasta conform Legii nr. 31/1990 art 119 alin 3.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta arată că instanța a ignorat cererea recurentei verbală de a nu judeca cauza în ziua de 6 aprilie 2009, cu promisiunea ca pronunțarea ce se va da în 13 aprilie 2009 și judecarea se va face după ce se vor studia concluziile scrise a Asociației din 9 aprilie 2009.
Instanța în motivarea hotărârii deși dă de înțeles că s-a convins că, Registrul acționarilor nu corespunde realității respectiv că este fals și ilegal nu poate să anuleze AGA pe acest motiv deoarece acționarii martori nu au participat la AGA/29 aprilie 2008 și nici pe motivul că la acea AGA au participat numai membri CA care nu aveau dreptul de a vota conform art. 126 din Legea nr. 31/1990.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Prin hotărârea pronunțată de prima instanță s-a dispus anularea hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor SC SA din 29 aprilie 2008 reținându-se în esență că aceasta este nelegală deoarece nu a fost convocată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990.
Cu toate acestea reclamanta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR SC SA B-M prin apelul formulat solicită schimbarea în parte a hotărârii în sensul de a se dispune conform prevederilor art 119 alin 3 din Legea nr. 31/1990 numirea în persoana lui care să convoace AGA anulată de către prima instanță și să stabilească data de referință prevăzută de art. 123 alin 2 precum și persoana care o va prezida din cei 117 acționari.
Motivele pentru care reclamanta apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală sub acest aspect sunt acelea că, prin concluziile scrise s-a cerut expres pronunțarea unei hotărâri vizând și aceste aspecte iar prima instanță nu a ținut seama de acestea.
Instanța de apel a apreciat că în speță capetele de cerere referitoare la numirea numitului în calitate de director executiv și obligarea acestuia de a întocmi registrul nominal al acționarilor SC SA, convocarea de către acesta a adunării generale a acționarilor cu ordinea de zi "Regularizarea situației SC SA, respectiv obligarea membrilor consiliului de administrație de a preda pe bază de inventar activul și pasivul "societății au fost apreciate ca cereri noi formulate prin concluziile scrise înregistrate la data de 9 aprilie 2009 care nu pot fi luate în considerare.
Cu toate acestea, Curtea reține că acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR SC SA B-M a avut mai multe capete de cereri și nu doar anularea din 29 aprilie 2008 ci și celelalte capete de cerere care au fost invocate de către reclamantă prin însăși acțiunea introductivă și nu doar cu ocazia concluziilor scrise, așa cum în mod întemeiat a reținut prima instanță.
Drept urmare, aceasta a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului fapt ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 297 alin 1 Cod procedură civilă impunându-se admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a analiza toate capetele de cerere ce au făcut obiectul cererii introductive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR SC SA cu sediul în B-M-. 60 județul M împotriva sentinței civile nr. 966/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de al comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
Red./
8 ex./26.11.2009
Jud.fond.-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Claudia Idriceanu