Anulare hotarare aga Spete. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 169
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 32/ din 3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâta intimată
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av., pentru apelant și av., pentru reclamanta intimată, lipsind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul pârâtului apelant solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii reclamantei, fără cheltuieli de judecată, potrivit motivelor dezvoltate în petiția de apel.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată, în principal, ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare, iar în subsidiar, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantului, având cuvântul asupra excepției inadmisibilității, solicită respingerea acesteia raportat la prevederile art. 132 alin. 4, 6 și 7 din Legea societăților comerciale, iar reprezentantul intimatei, în replică, arată că excepția se impune a fi primită, întrucât pârâtul a declarat apel în nume propriu și nu în numele societății.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 32/ din 3 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins atât excepția prematurității acțiunii, cât și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoană fizică, ca neîntemeiate, admițând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții T și, dispunând anularea hotărârii adunării generale a asociaților societății pârâte nr. 1/08.12.2008, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la 8 ianuarie 2009 sub dosar nr- reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții T și, anularea hotărârii adunării generale a asociaților nr. 1/08.12.2008, arătând în motivare că la data menționată, fără participarea sa, în calitate de asociat deținând 50% din capitalul social, s-a adoptat de către asociatul hotărârea contestată, prin care reclamanta a fost revocată din funcția de administrator și, totodată, exclusă din societate. Această hotărâre este nelegală în ceea ce privește modificarea actului constitutiv, asociatul pârât deținând, întocmai ca și reclamanta, 50% din capitalul social, iar excluderea unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecată.
Prin întâmpinare pârâții au ridicat excepția prematurității acțiunii, față de împrejurarea înregistrării mențiunii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, însă nepublicarea acesteia în Monitorul Oficial, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că hotărârea a fost adoptată ca urmare a comportamentului abuziv și ilegal al reclamantei.
Judecătorul fondului a reținut că, potrivit certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 20138/16.03.2009, reclamanta deține 10 părți sociale, reprezentând 50% din capitalul social al, același număr de părți sociale fiind deținut și de către pârâtul, administrator al societății, numit prin actul constitutiv, fiind reclamanta. Prin hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/08.12.2008 s-a decis excluderea asociatei, revocarea acesteia din funcția de administrator, împuternicirea asociatului să reprezinte societatea în fața organelor competente pentru angajarea răspunderii și excluderea din societate a asociatului administrator, precum și împuternicirea acestuia să înființeze un nou cont al societății pentru efectuarea de încasări și plăți și să încheie orice acte și operațiuni urgente, necesare pentru a asigura bunul mers al societății și a evita prejudicierea persoanei juridice.
Cu referire la excepția prematurității acțiunii tribunalul a reținut că, potrivit art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. În conformitate cu art. 196, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. 2 urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă. Ca a atare, s-a observat că în conținutul art. 132 alin. 2, accentul nu cade pe momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile (data publicării hotărârii în Monitorul Oficial), ci pe ipoteza pe care legiuitorul a considerat-o cea mai importantă în textul analizat, și anume necesitatea protejării intereselor acționarilor care au lipsit de la adunarea generală, legea prezumând că prin această formă de publicitate ei iau cunoștință de hotărârile luate în lipsa lor. Aparenta diferență de tratament juridic a atacării hotărârilor se justifică numai prin momentul prezumat diferit de legiuitor în care acționarul sau asociatul ia cunoștință de hotărârea pe care o atacă. Astfel, societatea cu răspundere limitată este o societate constituită pe baza deplinei încrederi între asociați, care se cunosc între ei (sub acest aspect societatea având caracterintuitu personae), pe când societatea pe acțiuni, ca societate de capitaluri, se constituie dintr-un număr mare de asociați, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților ori înțelegerea dintre aceștia. Interpretarea care se impune este aceea că scopul acestei dispoziții legale a fost acela de a se stabili un termen limită până la care să se poată exercita acțiunea în anulare, dar nimic nu împiedică pe cel interesat să introducă o asemenea cerere înainte de publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. O soluție contrară ar fi și în detrimentul securității circuitului comercial și ar reprezenta o încălcare a principiului celerității operațiunilor comerciale, deoarece nu ar permite acționarilor sau asociaților interesați să obțină clarificarea cât mai rapidă a validității hotărârii adunării generale, ei trebuind să aștepte efectuarea formalităților de publicitate, motiv pentru care excepția prematurității este neîntemeiată.
În ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtului persoană fizică instanța a reținut că dispozițiile art. 132 alin. 5 prevăd expres că acțiunea în anulare se soluționează în contradictoriu cu societatea. Totuși, o asemenea împrejurare nu împiedică atragerea în litigiu a asociatului, în nume propriu, atâta timp cât se invocă un comportament ilicit al acestuia, de natură a angaja societatea. Prin urmare, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului asociat este neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că în materia societății cu răspundere limitată sancțiunea excluderii reprezintă o măsură cu caracter excepțional, care se dispune exclusiv de către instanță, în condițiile art. 223. Intervenția instanței judecătorești în sensul excluderii unuia dintre partenerii contractuali garantează asociatului exclus respectarea drepturilor sale, totodată fiind protejat interesul asocierii, ce prevalează intereselor particulare ale fiecăruia dintre asociați. De altfel, excluderea presupune modificarea actului constitutiv, modificare ce impune acordul unanimității. Or, această unanimitate este exclusă prin ipoteză. Cu privire la revocarea reclamantei din funcția de administrator s-a constatat că ea a fost mandatată în această calitate prin actul constitutiv al societății, astfel încât înlocuirea sa din funcție nu are caracterul unei simple revocări, ci reprezintă o modificare a actului constitutiv, ceea ce impunea acordul tuturor asociaților, conform art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru această modificare adoptată prin hotărârea atacată, reclamanta asociat având calitate procesuală activă. Față de conținutul hotărârii atacate prima instanță nu a reținut apărările pârâților, în sensul că nu s-a dispus excluderea asociatului, respectiv revocarea administratorului, ci doar a creat premisele chemării sale în fața instanțelor de judecată, atâta timp cât art. 1 al hotărârii prevede contrariul, mandatul acordat asociatului pârât, de reprezentare a societății în fața organelor competente pentru angajarea răspunderii reclamantei, neputând schimba înțelesul vădit neîndoielnic al conținutului hotărârii adoptate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât intenția unui asociat de a promova o acțiune în excludere a altui asociat nu impune vreo măsură pregătitoare și nicidecum un acord al societății înseși, exprimat printr-o hotărâre a adunării generale.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instanța de fond fie nu a ținut cont de probele administrate în cauză, fie a făcut o apreciere eronată a acestora, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală. Astfel, dreptul la acțiune în anularea hotărârii adunării generale a asociaților curge de la data publicării ei în Monitorul Oficial, iar neîndeplinirea acestei formalități atrage prematuritatea cererii. Având în vedere că înregistrarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial constituie condiții de opozabilitate față de terți și, totodată, de executare a hotărârilor, lipsa îndeplinirii acestor cerințe atrage lipsa de interes în promovarea unei astfel de acțiuni. Reclamanta nu a dovedit care a fost data la care a luat cunoștință de hotărârea atacată, astfel că se impunea a fi pusă în discuția părților și excepția tardivității.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a intimatei nu s-a ținut cont de limitarea prevăzută în mod imperativ de art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție și nici de faptul că administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la răspunderea lor chiar daca au calitatea de acționari, întrucât nu au drept de vot cu privire la descărcarea de gestiune și probleme legate de persoana sau activitatea lor.
Este adevărat ca hotărârile adunării generale se iau cu votul reprezentând majoritatea absolută a părților sociale, dar conform art. 193, atunci când o adunare legal constituită nu poate lua o hotărâre din cauza neîntrunirii majorității cerute de lege se va convoca o nouă adunare, care va putea decide asupra ordinii de zi oricare ar fi numărul de asociați și partea de capital reprezentată. Prin urmare, la a doua adunare s-a decis asupra ordinii de zi, iar hotărârea atacată a fost adoptată în mod legal, cu votul unanim al asociaților prezenți, hotărându-se asupra necesitații revocării administratorului și al excluderii acestui asociat, fiind mandatat celălalt asociat să reprezinte societatea în fața instanțelor de judecată pentru aceste demersuri și pentru operațiuni urgente de natură a evita prejudicierea societății. Revocarea administratorului se poate face oricând de către adunarea generală, chiar fără vreo culpă din partea acestuia din urmă, iar atunci când revocarea survine fără justă cauză administratorul este îndreptățit doar la plata unor daune-interese, nu și la repunerea sa în funcție. Practica judiciară reține în mod constant că în ceea ce privește revocarea administratorilor se aplica regulile generale de drept comun ale mandatului special - avându-se în vedere caracterulintuitu personaeal calității administratorului, și nu dispozițiile Legii nr. 31/1990, întrucât funcția de administrator se exercită după regulile de la mandat, care este esențialmente revocabil, potrivit dispozițiilor în materie comercială.
În drept a invocat art. 282-298 din Codul d e procedură civilă, art. 132 alin. 2 și 4, art. 192 și 193 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Reclamanta intimată, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 11-12), prin care a solicitat, în principal, respingerea apelului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, arătând că apelul pârâtului este inadmisibil având în vedere art. 132 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, care prevede că cererea de chemare în judecată se va soluționa în contradictoriu cu societatea. Astfel, reclamanta a introdus cerere de anulare a hotărârii adunării generale a asociaților în contradictoriu cu societatea intimată, iar pentru opozabilitate l-a chemat în judecata și pe pârâtul apelant, în calitate de asociat cu 50%. Având în vedere textul menționat, pentru ca apelul să fi fost admisibil, apelantă trebuia să fie și
Excepția prematurității acțiunii se impune a fi respinsă deoarece termenul prevăzut de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 reprezintă un termen de decădere și nicidecum unul de la care începe să curgă dreptul de a introduce cererea în anulare. Mai mult decât atât, accentul nu cade pe momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile, ci pe ipoteza pe care legiuitorul a considerat-o cea mai importantă, și anume necesitatea protejării intereselor asociaților care au lipsit de la adunarea generală, legea prezumând că prin aceasta formă de publicitate ei iau cunoștința de hotărârile adoptate în lipsa lor, aparența diferență de tratament juridic justificându-se numai prin momentul prezumat de legiuitor în care asociatul ia cunoștință de hotărârea contestată.
Referitor la calitatea procesuală a reclamantei s-a învederat că prin acțiunea introdusă această parte nu a atacat revocarea sa din funcția de administrator, ci a solicitat anularea hotărârii nr. 1/08.12.2008 pe motiv de nelegalitate, având în vedere că asociatul deține doar 50% din capitalul social, cotă egală cu cea a intimatei, iar potrivita Legii nr. 31/1990 nu sunt îndeplinite condițiile de vot necesare modificării actului constitutiv.
Examinând apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 32/ din 3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 295 din Codul d e procedură civilă, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei, precum și din oficiu cu privire la motivele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, astfel că îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și a interpretat în același fel actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărârea temeinică și legală ca urmare a aplicării judicioase a dispozițiilor legale în materie, criticile apelantului privitoare la aprecierea eronată a probelor administrate în cauză fiind nefondate.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție. Cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat, hotărârea irevocabilă de anulare urmând să fie menționată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de la data publicării ea fiind opozabilă tuturor acționarilor. Prevederile art. 196 arată că dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. 2 urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă.
Ca atare, oricare dintre asociații care au lipsit de la ședința adunării generale sau dintre cei care au votat contra pot ataca cu acțiune în anulare o hotărâre a adunării generale, pentru motive de nelegalitate sau de contrarietate cu actul constitutiv, în termen de 15 zile de la publicare și nimic nu se opune ca și înaintea expirării acestui termen să se formuleze o astfel de cerere de chemare în judecată, dacă asociatul în cauză are cunoștință de ea. Aceasta, deoarece legea stabilește un termen maxim în care poate fi atacată o asemenea hotărâre, neexistând nicio reglementare care să interzică sesizarea instanței cu o acțiune în anularea unei hotărâri a adunării generale înainte de îndeplinirea formalităților de publicitate, care constituie doar o condiție menită să asigura opozabilitatea față de terți, fiind absurd să se considere că un asociat care crede că o anumită hotărâre este contrară legii sau actului constitutiv trebuie să aștepte mai întâi publicarea ei în Monitorul Oficial pentru aop utea contesta în instanță, prevederea în cuprinsul textului mai sus citat a termenului de atacare a hotărârii adunării generale neavând ca scop împiedicarea celor care au luat cunoștință despre hotărâre chiar de la data adoptării ei sau în orice alt moment anterior publicării să o conteste, și determinarea acestora în a rămâne în expectativă, urmărind și așteptând publicarea pentru ca după aceea, în termenul de 15 zile, să o atace. Legiuitorul a urmărit să prescrie un termen limită, dincolo de care, în interesul consolidării stabilității afacerilor, aceștia nu mai pot contesta hotărârea pretins nelegală, rolul publicării în Monitorul Oficial fiind doar acela de a lărgi sfera persoanelor care pot lua cunoștință de conținutul unor asemenea hotărâri și nu acela de a limita accesul persoanelor interesate de a le ataca în instanță chiar înainte de publicarea lor. Susținerile apelantului în sensul că o asemenea cerere de chemare în judecată poate fi exercitată doar între momentul publicității hotărârii și momentul împlinirii termenului de 15 zile nu poate fi reținută, deoarece, în măsura în care o persoană interesată, cum este și cazul reclamantei intimate, cunoaște conținutul unei hotărâri a adunării generale a asociaților anterior publicării ei, nimic nu o poate împiedica să introducă acțiunea în anulare, publicarea în Monitorul Oficial devenind pentru aceasta lipsită de consecințe juridice.
Pe de altă parte, însăși argumentația juridică a apelantului este de neînțeles, întrucât după ce acesta consideră că în mod greșit tribunalul i-a respins excepția de prematuritate, ulterior (două paragrafe mai jos) el invocă și excepția de tardivitate, apreciind că aceasta se impunea a fi pusă în discuția părților, deși ea nu fusese ridicată de nimeni în fața primei instanțe. Or, dacă o cerere de chemare în judecată este pretins prematură, ea nu poate fi, în același timp, și pretins tardivă, cele două instituții excluzându-se reciproc. De altfel, din lucrările dosarului nu reiese niciun element care să poată susține o atare excepție, ea fiind neîntemeiată, apelantul neproducând vreo dovadă privitoare la data la care reclamanta ar fi luat cunoștință de hotărârea atacată, deși un asemenea moment se poate determina obiectiv, chiar dacă asociatul în cauză nu a luat parte la ședința adunării generale din 8 decembrie 2008. De asemenea, nici excepția lipsei de interes a reclamantei, nou invocată în faza procesuală a apelului, nu este întemeiată întrucât această persoană, având calitatea se asociat al intimatei T, are tot interesul ca hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv să fie anulate de instanța de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, raportat la prevederile art. 132 alin. 4 din Legea societăților comerciale, potrivit cărora embrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită, pe de o parte deoarece ea nu a fost ridicată în fața judecătorului fondului, iar pe de altă parte dat fiind faptul că reclamanta, în calitate de asociat cu 50% din capitalul social al T, a înțeles să atace hotărârea adunării generale din data de 8 decembrie 2009 prin care a fost exclusă din societate, astfel că nu se poate susține cu temei lipsa legitimității sale procesuale. Or, cum în mod judicios a reținut și tribunalul, în materia societății cu răspundere limitată sancțiunea excluderii reprezintă o măsură cu caracter excepțional, care se dispune exclusiv pe cale judecătorească, în condițiile art. 223, intervenția instanței garantând asociatului exclus respectarea drepturilor sale, totodată fiind protejat și interesul asocierii, ce prevalează intereselor particulare ale fiecăruia dintre asociați, apărările pârâților, în sensul că prin hotărârea contestată nu s-a dispus excluderea asociatului reclamant, ci doar s-au creat premisele chemării acestuia în fața organelor competente pentru angajarea răspunderii sale, neputând fi primite atâta timp cât art. 1 al hotărârii prevede exact contrariul, mandatul de reprezentare a societății acordat celuilalt asociat neputând schimba înțelesul vădit neîndoielnic al deciziei adoptate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât intenția unui asociat de a promova o acțiune în excludere a altui asociat nu impune vreo măsură pregătitoare și niciun acord al societății înseși, exprimat printr-o hotărâre a adunării generale. Pentru aplicarea sancțiunii excluderii nu este suficientă expresia voinței sociale, pentru că excluderea este o formă conflictuală de separare a asociaților, care dă naștere unui contencios între aceștia sau între persoana exclusă și societate, motiv pentru care legea stabilește, cu titlu imperativ, că excluderea se pronunță doar prin hotărâre judecătorească, ea constituind, deci, rezultatul unui proces, sub acest aspect hotărârea atacată fiind contrară legii.
Este adevărat că revocarea administratorului se poate face oricând de către adunarea generală, chiar fără vreo culpă din partea acestuia din urmă, când revocarea survine fără justă cauză administratorul inocent fiind îndreptățit doar la plata unor daune-interese, nu și la repunerea sa în funcție. Aceasta, întrucât funcția de administrator se exercită după regulile de la mandat (art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare), având un caracter intuitu personae, esențialmente revocabil, potrivit dispozițiilor mandatului comercial (art. 1552 și 1553 din Codul civil). Altfel spus, mandatul are în vedere, în principal, interesul mandantului și, fiindintuitu personae, el nu mai subzistă dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut, revocarea administratorilor putând interveni oricând. Însă, apelantul omite să aibă în vedere faptul că, potrivit legii - art. 195 din Legea nr. 31/1990, modificată -, subiectul de drept căruia i se acordă prerogativa de a convoca o adunare generală este administratorul, nicio altă prevedere a Legii societăților comerciale neinstituind o derogare de la această regulă. Rațiunea unei astfel de reguli constă tocmai în aceea că societatea este un subiect de drept distinct față de asociații ei, având voință proprie și organe proprii prin care își exercită drepturile. Tocmai de aceea, pentru ca hotărârea asociaților să fie opozabilă societății, ea nu poate fi străină de societate și de organele de conducere ale acesteia. Mai mult, pentru a asigura o anumită independență administratorilor și a-i proteja împotriva imixtiunilor sau actelor intempestive ale asociaților în viața și managementul societății, legiuitorul a acordat un drept exclusiv administratorilor de a convoca adunarea generală din propria lor inițiativă sau la cererea unui asociat cu o anumită cotă de participație. De altfel, ar fi de neconceput ca o adunare generală să fie convocată fără ca societatea (prin reprezentantul ei legal - administratorul) să fie informată despre aceasta, deoarece într-un asemenea caz, societatea nu și-ar mai putea face niciun plan stabil de afaceri, fiind supusă riscului schimbărilor intempestive inițiate de asociați.
Or, în speță, se poate observa că cel care a convocat adunarea generală din data de 8 decembrie 2008 fost asociatul apelant, cu motivarea că asociatul administrator nu a convocat respectiva adunare cel puțin o dată pe an, refuzându-i accesul la registrele și documentele societății, fiind și asociat unic și administrator la o altă societate - Casa T -, care desfășoară același comerț sau unul asemănător. Chiar dacă același text permite unui asociat sau unui număr de asociați ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social să ceară convocarea adunării generale, arătând, totodată, scopul acestei convocări, nu înseamnă că pârâtul apelant, care fără putință de tăgadă, deține cota minimă de participare la capitalul social impusă de legiuitor, avea dreptul să convoace el însuși respectiv adunare, el având posibilitatea, în cazul refuzului administratorului social de a-și îndeplini obligația de convocare, să formuleze o acțiune în justiție prin care să fi cerut instanței să dispună convocarea adunării generale, lucru pe care nu l-a făcut, administratorul răspunzând, totodată, pentru prejudiciile cauzate societății în condițiile art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, fapta sa putând constitui, eventual, și infracțiune (art. 275).
Nu în ultimul rând, excepția inadmisibilității apelului declarat de pârâtul, invocată de intimata, nu poate fi primită motivat de împrejurarea că această persoană a fost parte în procesul purtat în primă instanță. Chiar dacă alin. 5 al art. 132 din același act normativ statuează că cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea unei hotărâri a adunării generale a asociaților se va soluționa în contradictoriu cu societatea, atâta timp cât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului apelant a fost respinsă de tribunal, admiterea acesteia în cadrul apelului formulat de partea în cauză ar reprezenta o încălcare a principiului non reformatio in peius, consacrat de art. 296 din Codul d e procedură civilă. Pe de altă parte, este știut faptul că, în principiu, apelant poate fi numai acela care, personal sau legalmente reprezentat, a fost "parte" în procesul de fond, art. 283 din Codul d e procedură civilă împiedicând exercitarea apelului de către acea parte care a renunțat expres la calea de atac. Prin "părți" înzestrate cu dreptul de a exercita apelul trebuie să înțelegem nu numai persoanele care, fizicește, au stat în judecată la prima instanță, ci și acelea care juridicește au fost prezente în judecată, precum și persoanele cărora legea le recunoaște legitimare procesuală activă, respectiv: reclamantul și pârâtul, intervenienții și cei introduși forțat în procesul civil, avânzii-cauză procesuali și cărora hotărârea li se poate opune cu autoritatea de lucru judecat, mandantul și reprezentantul Ministerului Public. Cu precizările făcute, rezultă, așadar, că apelul este inadmisibil doar atunci când el este făcut de către o persoană care n-a figurat ca parte la prima instanță, ceea ce nu este cazul în speță, unde reclamanta a fost cea care l-a chemat în judecată, în calitate de pârât, și pe apelant, chiar dacă numai pentru "opozabilitate".
Văzând că, la dezbaterile asupra fondului, reprezentanta intimatei reclamante nu a mai solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității apelului invocată de intimata.
Respinge apelul declarat de pârâtul, domiciliat în loc. T,-,. 4,. 3,. 112, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 32/ din 3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată, domiciliată în loc. Cermei, nr. 788, jud. A și pârâta intimată, cu sediul în loc. T,-,. 4,. 3,. 112, jud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 20.11.2009
Tehnored. - 23.11.2009/ 5 ex./ 3 com.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
