Spete pretentii comerciale. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 168
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta -K- T împotriva sentinței civile nr. 207/ din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați și având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. pentru intimați, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimaților arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța solicită părții prezente să-și exprime punctul de vedere cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată în condițiile în care prin aceasta nu s-a solicitat și desființarea contractului de antrepriză.
Reprezentanta intimaților arată că acțiunea este admisibilă și în această situație.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, fără cheltuieli de judecată, potrivit celor arătate în concluziile scrise depuse la dosar.
După închiderea dezbaterilor, dar nu înaintea ridicării ședinței de judecată, s-a prezentat av., pentru societatea apelantă, căreia i se aduce la cunoștință că pricina a rămas în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 207/ din 3 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta -K- T, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească reclamanților suma de 30.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de preț, precum și 7.853 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub dosar nr- reclamanții și au chemat în judecată pârâta -K- T, solicitând obligarea acesteia la plata dublului avansului achitat de ei în temeiul contractului de antrepriză nr. 28/21.02.2008, respectiv a sumei de 30.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată, arătând în motivare că societatea pârâtă este proprietara acoperișului terasă deasupra etajului 4 din imobilul situat în loc. T,-,. 8, jud. T, înscris în nr. - T, nr. cadastral 28151/XXI și, în baza autorizației eliberată de Primăria T cu nr. 1207/12.05.2008, prin care a fost autorizată să execute mansardarea acestui imobil, a încheiat cu reclamanții contractul de antrepriză nr. 28/21.02.2008 prin care s-a obligat să construiască pentru aceștia, în respectiva mansardă, un apartament cu o cameră la prețul de 35.000 euro. La semnarea contractului reclamanții au achitat un avans de 15.000 euro, pârâta obligându-se să finalizeze lucrarea până la data de 30 iunie 2008, stipulându-se clauza potrivit căreia "în situația în care apartamentul nu este finalizat din vina exclusivă a antreprenorului, acesta se obligă să restituie beneficiarului dublul sumei achitate cu titlu de avans".
Prin întâmpinarea formulată, pârâta s-a declarat de acord cu restituirea avansului de 15.000 euro primit de la reclamanți la încheierea contractului, precizând că nu este de acord cu restituirea dublului avansului, apreciind că nu sunt incidente clauzele contractuale cu privire la această solicitare, în sensul că nu se poate reține vinovăția sa pentru nepredarea lucrării la termen întrucât, începând cu data de 1 iunie 2008, devenit plătitoare de, ca urmare a depășirii plafonului de încasări, ceea ce a determinat-o să notifice reclamanții cu adresa nr. 41/02.06.2008 în legătură cu majorarea prețului convenit, cu adăugarea acestei taxe, rezultând un preț total de 41.650 euro, în caz contrar urmând să fie reziliat contractul încheiat între părți.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, instanța de fond a considerat că cererea de chemare în judecată este întemeiată. Astfel, s-a reținut că între părți a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 28/21.02.2008 prin care pârâta, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute pentru reclamanți un apartament situat la mansarda unui bloc la prețul de 35.000 euro, din care reclamanții au achitat, la data încheierii contractului, un avans de 15.000 euro. Pârâta este de acord cu restituirea avansului, dar nu a dublului acestuia, apreciind că nu se face vinovată de nerespectarea termenului contractual, fiind nevoită să majoreze prețul lucrării cu -ul aferent sumei contractate, apărare nereținută de tribunal întrucât potrivit clauzelor contractuale, la art.16 - Dispoziții finale, s-a prevăzut că antreprenorul își rezervă dreptul de a majora prețul lucrării, în cazul deprecierii raportului euro/ron, scumpirea materialelor de construcții, dar nu mai mult de 10% față de prețurile valabile la data semnării. După cum lesne se poate observa, nu s-a prevăzut și situația de aplicare a acestei taxe, deși antreprenorul putea să prevadă pentru viitor o asemenea posibilitate, notificarea adresată reclamanților nevizând majorarea prețului materialelor sau diferența de curs valutar potrivit celor convenite, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 969 din Codul civil, care consacră principiul forței obligatorii a contractelor -pacta sunt servanda, convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante, adică contractele civile și comerciale legal încheiate se impun autorilor lor întocmai ca legea, întrucât contractele juridice sunt obligatorii pentru părți și nu facultative. Față de clauza prevăzută în contract la pct. 3, raportat la faptul că lucrarea nu a fost executată și predată la termenul convenit din vina antreprenorului, împrejurarea că între timp acesta a devenit plătitor de neputându-l absolvi de răspundere, cererea de chemare în judecată a fost admisă.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs pârâta -K- T, care prin încheierea de la termenul din 2 iunie 2009, fost recalificat ca fiind apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății la plata dublului sumei primită cu titlu de avans, precum și a cererii privind cheltuielile de judecată, dată fiind poziția sa procesuală în primă instanță, fără cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că în mod greșit tribunalul a admis în totalitate cererea reclamanților, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 euro sau echivalentul acesteia în lei la data plății, ignorând apărarea referitoare la faptul că actul în baza căruia reclamanții au achitat avansul de 15.000 euro a fost denunțat unilateral de către aceștia, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat "Cerere", semnat la data de 2 iunie 2008. Prin acest act intimații au renunțat la perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare cu apelanta, denunțând implicit contractul de antrepriză. Mai mult decât atât, deși nu aveau calitatea de proprietari, au pretins pentru vânzarea care urma să se realizeze în favoarea altor beneficiari, atât un preț care depășea cu mult valoarea de cumpărare, chiar și cu -ul aferent, cât și participarea la negocierile cu potențialii cumpărători. Calitatea lor de foști beneficiari-renunțători ai contractului de antrepriză nu le conferea abilitatea de negocia vânzarea în favoarea altor persoane și nici competența de a stabili prețul de vânzare, iar prin urmare aceste clauze nu își puteau produce efecte juridice, singurul efect al semnării cererii în discuție fiind renunțarea la cumpărarea apartamentului contractat și, implicit, la contractul de antrepriză. În aceste condiții, respectiva convenție nu mai are cum să producă efecte obligatorii între părți și, prin urmare, prima instanță a schimbat înțelesul lămurit al acesteia, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, dând efect unui act desființat.
Pe de altă parte, preocupându-se doar de susținerile reclamanților cu privire la faptul că lucrarea nu ar fi fost executată și predată la termenul convenit din vina antreprenorului, deși acest aspect nu este dovedit, fiind oricum irelevant în raport de faptul că intimații denunțaseră unilateral contractul, judecătorul fondului a interpretat în mod incorect și prevederile art. 16 din contract, ignorând virgula și mențiunea "etc.", care lăsa posibilitatea antreprenorului să majoreze prețul apartamentului în situația ivirii unor împrejurări neprevăzute. Or, intervenția -ului, ca și cauză de așa-zisă "majorare" a prețului, este o împrejurare neprevăzută, întrucât societatea nu avea cum să cunoască, în momentul semnării contractului, care va fi data scadenței obligației de plată bugetare. În aceste condiții, așa-zisa majorare a prețului nu îi este imputabilă apelantei, deoarece aceasta nu putea ocoli dispozițiile fiscale în vigoare, cu atât mai mult cu cât -ul este o datorie bugetară și nu o sumă care intră în patrimoniul societății pentru a se putea aprecia astfel că ea se îmbogățește prin majorarea unilaterală a prețului. Scadența obligației de plată a respectivei taxe se circumscrie situațiilor prevăzute în această clauză, fiind o împrejurare care nu poate fi imputată apelantei, trebuind precizat faptul că în momentul semnării celor două contracte reclamanții beneficiari și-au asumat riscul unei majorări de preț, din motive neimputabile antreprenorului. Așa cum s-a arătat și în întâmpinarea formulată în primă instanță, în cuprinsul contractului a fost stabilit prețul de construire și chiar dacă acesta a fost negociat, intervenția -ului nu reprezintă o majorare a prețului, ci o obligație legală de plată bugetară, care nu poate fi eludată. Mai mult, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în materie comercială, vânzarea nu se poate realiza sub costuri (art. 19 din nr.OG 99/2000), iar prețul de vânzare, notificat beneficiarilor, a inclus valoarea lucrărilor de construire și -ul aferent, pe care societatea nu îl poate suporta, fiind obligația cumpărătorilor de a-l achita.
Reclamanții intimați, legal citați, s-au prezentat la dezbateri și au formulat concluzii scrise (fila 8), prin care au arătat că apelul pârâtei este nefondat, argumentele invocate de societate nefiind de natură să modifice starea de fapt și împrejurarea că aceasta nu și-a respectat clauzele din contractul de antrepriză, respectiv promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
Examinând apelul declarat de pârâta -K- T împotriva sentinței civile nr. 207/ din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimaților, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, în temeiul art. 295 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să fie admis ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Deși instanța de fond a reținut corect starea de fapt dedusă judecății, ea a pronunțat o hotărâre parțial netemeinică și nelegală, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale în materie.
Astfel, este de necontestat că între pârâta apelantă -K- T și intimații reclamanți și la data de 21 februarie 2008 fost încheiat contractul de antrepriză nr. 28/2008, prin care societatea s-a obligat să construiască pentru persoanele fizice, în mansarda imobilului situat în loc. T,-,. 8, jud. T, înscris în nr. - T, nr. cadastral 28151/XXI, în baza autorizației eliberată de Primăria T cu nr. 1207/12.05.2008, un apartament cu o cameră contra prețului de 35.000 euro, la semnarea contractului reclamanții achitându-i un avans de 15.000 euro, pârâta obligându-se să finalizeze lucrarea până la 30 iunie 2008, în contract fiind stipulată clauza potrivit căreia în situația în care apartamentul nu este finalizat din vina exclusivă a antreprenorului, acesta se obligă să restituie beneficiarilor dublul sumei primită cu titlu de avans.
Articolul 942 din Codul civil, definește contractul ca fiind acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. Efectul imediat al oricărui contract, implicit și al celui de antrepriză, este acela de a da naștere unor drepturi și obligații pentru părțile sale. În conformitate cu art. 969 din același cod (temei de drept al acțiunii invocat, de altfel, și de către reclamanți), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părților, acestea fiind ținute să-l respecte întocmai potrivit adagiului latinpacta sunt servanda, cum corect a arătat și judecătorul fondului în considerentele hotărârii apelate.
Doctrina juridică fundamentează acest principiu pe nevoia asigurării și garantării sociale, în acest scop toți oamenii trebuind să fie obligați a-și respecta cuvântul dat. Așa se explică faptul că forța obligatorie a contractului se impune atât părților contractante, cât și judecătorului. Între părți, forța obligatorie a contractului constă în următoarele consecințe: părțile sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat; contractul nu poate fi revocat prin voința uneia dintre părțile sale; obligațiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credință.
Este fără putință de tăgadă că actul juridic încheiat între pârâta apelantă și reclamanții intimați la data de 21 februarie 2008 este un contract sinalagmatic, fiecare parte având, în același timp, față de cealaltă, dubla calitate de debitor și de creditor, obligația ce-i revine uneia dintre părți avându-i cauza juridică imediată în obligația corelativă a celeilalte părți. specifică a contractelor sinalagmatice constă în caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractante. Având în vedere această trăsătură specifică, în cazul în care una dintre părțile contractului sinalagmatic refuză executarea prestației promise, cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare a contractului, poate cere executarea silită a acestuia și, după caz, despăgubiri, însă aceasta are dreptul să pretindă și rezoluțiunea convenției, solicitând, eventual, și despăgubiri.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1020 din Codul civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Articolul 1021 din același cod statuează în mod expres că, în acest caz, contractul nu este desființat de drept, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.
Părțile aflate în litigiu nu au prevăzut în convenția încheiată niciun pact comisoriu expres. Or, atâta timp cât contractul de antrepriză nr. 28/21.02.2008 nu a fost desființat prin acordul părților contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care și-a executat integral sau parțial prestațiile asumate prin această convenție nu este îndreptățită să solicite restituirea lor.
Cu toate acestea, având în vedere că societatea chemată în judecată, atât prin întâmpinarea depusă în primă instanță, cât și prin cererea de apel a arătat în mod expres că nu se opune restituirii sumei de 15.000 euro pe care a primit-o de la reclamanții intimați cu titlu de avans la data semnării contractului, solicitând instanței de control judiciar modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata dublului sumei primite, precum și a cererii privind cheltuielile de judecată, Curtea constată că sentința tribunalului se impune a fi schimbată doar sub acest aspect și menținută în rest.
În ceea ce privește critica apelantei referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți constând în taxe judiciare și onorariu de avocat, instanța apreciază că, aceasta este întemeiată doar în parte, în sensul că pârâta nu poate fi îndatorată decât la suportarea a Jd in respectiva sumă, poziția procesuală exprimată prin întâmpinare nefiind în măsură să conducă la exonerarea de la plată, întrucât prin invitația la conciliere directă, transmisă de reclamanți în data de 24 septembrie 2008 (filele 18-19), partea a fost pusă în întârziere, prin răspunsul la notificare nr. 68/10.10.2008 apelanta arătând că "refuză orice discuție și/sau întâlnire cu familia, alta în afara instanței" (fila 19), știut fiind faptul că punerea în întârziere constă, de regulă, într-o notificare ce dă expresie voinței creditorului de a cere executarea obligației pe care debitorul și-a asumat-o, același rol îndeplinindu-l și cererea de chemare în judecată.
Văzând că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta -K-, cu sediul în loc. T, str. -,. 88,. 1, jud. T împotriva sentinței civile nr. 207/ din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în consecință:
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că exonerează pârâta -K- T de la plata către reclamanții intimați și, ambii cu domiciliul procedural ales în loc. T,-,. 2, jud. T, la Cabinet Individual de Avocat, a sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, precum și a sumei de 3.926,5 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 17.11.2009
Tehnored. - 18.11.2009/ 5 ex./ 3 com.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu
