Anulare hotarare aga Spete. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
Operator date: 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 173/
Ședința publică din data de 09 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții - TURISM SA T și împotriva sentinței civile nr. 42/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați - SA și - SRL, având ca obiect acțiune în anularea Hotărârii AGA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată ca mersul dezbaterilor si concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea soluției fiind amânată pentru termenul de azi, când,
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 42/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s- respins cererea formulată de reclamanții - TURISM SA, în contradictoriu cu pârâtele - SA, - PROPRIETATI SRL; a respins cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată și a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2009 sub nr-, reclamanții - TURISM SA și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele - SA, - PROPRIETATI SRL, să se constate nulitatea parțială a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA nr.2 din 15.12.2008, în ceea ce privește aprobarea actului constitutiv al - PROPRIETATI SRL; să se constate nulitatea absolută a actului constitutiv - PROPRIETATI SRL; pe cale de consecință, să se dispună refacerea actului constitutiv cu respectarea dispozițiilor legale, în subsidiar constatându-se nulitatea - PROPRIETATI SRL; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 15.12.2008, prin Hotărârea AGEA - SA nr. 2 s-a votat înființarea - PROPRIETATI SRL, prin divizarea parțială a - SA, proiectul de divizare fiind aprobat prin Hotărârea AGEA - SA nr. 1 de la aceeași dată. Fără a contesta divizarea - SA, reclamanții s-au opus adoptării actului constitutiv al noii societăți în forma actuală, precum și numirii administratorului, poziție precizată la pct. 4 și 5.1 din hotărâre.
Hotărârea nr. 2 fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative privind majoritatea cerută pentru adoptare, în sensul art. 239 din Legea nr. 31/1990 alin. 3, raportat art. 246 alin. 2 din același act normativ; actul constitutiv se impunea a fi aprobat cu unanimitate, cât timp societatea nou înființată este o societate cu răspundere limitată, iar art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 prevede că, pentru modificările actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților.
Au mai susținut reclamanții că, prin adoptarea actului constitutiv în forma menționată, s-au încălcat dispozițiile art. 136 ind. 1 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv fiind impus de acționarul majoritar, clauzele stabilite unilateral de către acesta stipulând delegarea unor atribuții ale adunării generale către administratorul unic - conform art. 2.1, 4.1, 11.2, 12.3, 15.1 lit. d, e, 16.1 lit. f din actul constitutiv - fapt ce restrânge în mod nelegal drepturilor celorlalți asociați.
Reclamanții au solicitat să se constate nulitatea societății, conform art. 56 lit. a din Legea nr. 31/1990, iar în condițiile în care asociații fondatori vor fi de acord cu încheierea unui act constitutiv cu respectarea dispozițiilor legale, reclamanții au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 31/1990.
În drept, reclamanții au indicat dispozițiile Legii nr.31/1990.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtele - SA, - PROPRIETATI SRL au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că prin cererea adresată instanței, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 2/15.12.2008 - în ceea ce privește aprobarea actului constitutiv al, respectiv constatarea nulității absolute a actului constitutiv al și, pe cale de consecință, în principal, în temeiul art. 57 din Legea nr. 31/1990, instanța să oblige pe pârâta și pe fondatorii acesteia "să încheie un act constitutiv cu respectarea dispozițiilor legale, privitoare la unanimitate", iar în subsidiar, în temeiul art. 56 din Legea nr. 31/1990 instanța să constate nulitatea S-a învederat că reclamanții își motivează cererea în sensul că "având în vedere că la adoptarea actului constitutiv al societății nou înființate, au fost încălcate normele imperative prevăzute de lege, întrucât acesta nu a fost aprobat în unanimitate, sancțiunea o constituie atât nulitatea Hotărârii AGEA a nr. 2/15.12.2008, în cadru căreia s-a supus votului acest act, cât și nulitatea actului constitutiv".
S-a mai arătat că Hotărârea nr. 2/15.12.2008 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a fost adoptată în mod legal, cu respectarea prevederilor imperative ale art. 246 alin. 2, art. 250 și art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Prin hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 a s-au aprobat înființarea societății, denumirea acesteia, sediul social, actul constitutiv și administratorul unic al societății. Întrucât a fost înființată prin efectul divizării parțiale a, actul constitutiv al a fost adoptat potrivit dispozițiilor speciale ale Capitolului II din Titlul VI al Legii nr. 31/1990, aplicabile în materia reorganizării societăților comerciale prin fuziune și divizare. Astfel, art. 246 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 prevede că "în cazul unei fuziuni prin înființarea unei noi societăți sau al unei divizări prin înființarea unor noi societăți, proiectul de fuziune sau de divizare și, dacă sunt conținute într-un document separat, actul constitutiv sau proiectul de act constitutiv al noii/noilor societăți vor fi aprobate de către adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care urmează să își înceteze existența". În plus, potrivit dispozițiilor art. 2501 din Legea nr. 31/1990, prevederile Capitolului II din Titlul VI, referitoare la divizare (cu excepția art. 250 alin. 1 lit. c)) se aplică nu numai în cazul divizării totale (când societatea divizată își încetează existența în urma divizării), dar și în cazul divizării parțiale (cum este cazul divizării ), când o parte din patrimoniul societății divizate se desprinde și este transferată uneia sau mai multor societăți existente sau nou înființate, fără ca prin aceasta societatea divizată să își înceteze existența. Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale imperative menționate, actul constitutiv al - societate nou înființată prin efectul divizării parțiale a - se adoptă în mod obligatoriu prin hotărârea adunării generale a societății divizate, adică a societății În ceea ce privește condițiile de vot ce trebuie întrunite pentru ca hotărârea de aprobare a actului constitutiv al societății nou înființate ca urmare a divizării parțiale a unei societăți pe acțiuni ( ) să fie adoptată în mod valabil, sunt incidente prevederile art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care hotărârea de "fuziune, divizare sau de dizolvare a societății se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați". Rezultă că hotărârea reglementată de dispozițiile art. 246 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, în materie de fuziune și divizare, trebuie luată în condițiile impuse de art. 115 alin. 2 din lege, deci cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați, după cum s-a și întâmplat în cazul hotărârii AGEA nr. 2/15.12.2008 a Faptul că majoritatea de vot aplicabilă hotărârii de aprobare a divizării este aplicabilă și hotărârii de aprobare a actului constitutiv al societății nou înființate prin efectul divizării este confirmat și de faptul că art. 246 alin. 2 din lege, invocat mai sus, permite în mod expres ca proiectul de act constitutiv să fie conținut în proiectul de divizare, caz în care ar fi aprobat împreună cu acesta, printr-o singură hotărâre a adunării generale. Prin urmare, hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 aaf ost aprobată în mod legal cu majoritatea de două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați în adunare, prevăzută de art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Pârâtele au mai arătat că afirmațiile reclamanților, care susțin că hotărârea de aprobare a actului constitutiv al ar fi trebuit adoptată cu unanimitate, sunt eronate. Reclamanții își sprijină afirmațiile pe o interpretare greșită a prevederilor art. 239 alin. 1 și 3 și art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Astfel, art. 239 alin. 1 (" și divizarea se hotărăște de fiecare societate în parte în condițiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societății") se referă desigur la condițiile de modificare a actului constitutiv al care hotărăște divizarea; ar fi de altfel absurd ca actul constitutiv al să se modifice potrivit prevederilor aplicabile societăților cu răspundere limitată, cum par că susțin reclamanții. De asemenea, art. 239 alin. 3 din lege ("Dacă, prin fuziune sau divizare, se înființează o nouă societate, aceasta se constituie în condițiile prevăzute de prezenta lege pentru forma de societate convenită. ") impune ca societatea nou înființată ca efect al divizării, să respecte condițiile privind capitalul social minim, valoarea minimă a părților sociale și celelalte cerințe specifice formei în care este constituită, adică societății cu răspundere limitată. Art. 239 alin. 3 nu privește condițiile de aprobare actul constitutiv al - acest act se aprobă de adunarea generală a societății divizate în condițiile expres și derogatoriu prevăzute de art. 246 alin. 2 și 115 alin. 2 din lege, prin votul majorității. În final, art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, invocat de asemenea de reclamanți, privește ipoteza modificării actului constitutiv al societății cu răspundere limitată (modificare care, prin ipoteză, are loc ulterior constituirii sale) și nu este incident în cauză. În concluzie, hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 a fost adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor cu majoritatea prevăzută de lege, susținerile reclamanților sunt eronate, iar primul capăt al cererii acestora este neîntemeiat. Actul constitutiv al societății este valabil adoptat, iar societatea este valabil constituită. Pârâtele au subliniat că așa cum s-a demonstrat mai sus, hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 aaf ost valabil adoptată cu respectarea prevederilor legale incidente (art. 246 alin. 2, art. 250 și art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990), pe cale de consecință și actul constitutiv al este valabil adoptat, iar societatea valabil constituită. Prin urmare, și capătul doi al cererii reclamanților, prin care aceștia solicită să constate nulitatea absolută a actului constitutiv al subscrisei, este neîntemeiat.
Pârâtele au arătat că în ceea ce privește cererea reclamanților, formulată în temeiul art. 57 din Legea nr. 31/1990, ca instanța să oblige pe pârâta și fondatorii acesteia "să încheie un act constitutiv cu respectarea dispozițiilor legale, privitoare la unanimitate" - aceasta ar fi fost oricum contrară prevederilor art. 246 alin. 2 și 250 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc în mod imperativ că actul constitutiv al societății nou înființate prin divizare se aprobă de societatea divizată, iar nicidecum de "fondatori" sau cu atât mai puțin de societatea rezultată din divizare. În plus, cererea ar fi fost inadmisibilă, nefiind posibil ca instanța să se substituie voinței societății sau voinței asociaților acesteia; instanța poate doar cenzura manifestarea exterioară a acestei voințe, respectiv hotărârile adoptate, dacă sunt contrare legii sau actului constitutiv.
S-a învederat că referitor la cererea subsidiară prin care reclamanții solicită instanței ca, în temeiul art. 56 din Legea nr. 31/1990, să constate nulitatea L, și această cerere este lipsită de orice temeinicie. Cazurile de nulitate a societății comerciale sunt expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 31/1990 și se referă între altele la lipsa actului constitutiv sau lipsa formei autentice a acestuia când este cerută de lege; caracterul ilicit sau contrar ordinii publice al obiectului de activitate; lipsa mențiunilor privind denumire, obiectul de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social subscris din actul constitutiv; încălcarea dispozițiilor legale privind capitalul social minim subscris și vărsat; nerespectarea numărului minim de asociați prevăzut de lege. Cazul de nulitate invocat de reclamanți și întemeiat pe lipsa actului constitutiv al societății (art. 56 lit. a din Legea nr. 31/1990) nu este însă incident în prezenta cauză întrucât actul constitutiv al a fost adoptat prin hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 a în conformitate cu prevederile legale aplicabile, iar reclamanții nu au făcut dovada nici unei cauze care să atragă nulitatea absolută a actului. în consecință, societatea este valabil constituită, neaflându-se în ipoteza nici unuia dintre cazurile de nulitate ale art. 56 din Legea nr. 31/1990.2.3. Susținerile reclamanților în sensul că, prin întocmirea actului constitutiv în mod unilateral, asociatul majoritar a delegat o mare parte a atribuțiilor adunării generale administratorului unic, impus de asemenea de către acesta, sau a restrâns în mod nelegal drepturile celorlalți asociați sunt eronate și tendențioase.
Pârâtele au învederat că atribuțiile adunării generale delegate administratorului unic, exemplificate de reclamanți și privind posibilitatea acestuia de a schimba sediul societății în orice altă localitate din România, de a înființa filiale sau sucursale, de a aproba participarea societății la capitalul social al unor terțe societăți, contractarea de credite și a oricăror alte acte juridice ale societății, vânzarea și cumpărarea de bunuri, nu contravin prevederilor cuprinse la Capitolul VI din Titlul III al Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale cu răspundere limitată. În ceea ce privește posibilitatea de a convoca adunarea generală prin afișarea convocatorului la sediul societății sau împrejurarea că adunarea generală a asociaților decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a părților sociale, inclusiv atunci când hotărârea are ca obiect modificarea actului constitutiv, de asemenea nu au fost nesocotite prescripțiile legii. Astfel, art. 192 din Legea nr. 31/1990 dispune că "(1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. (2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel, iar potrivit art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 "convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv [.] ".
S-a subliniat că, în ceea ce privește dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, republicată, invocate de către reclamanți în acțiunea introductivă, aceștia nu au produs vreo probă care să răstoarne prezumția de bună-credință instituită de prevederile art. 1899 alin. 2 cod civil potrivit căruia "buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință".
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA nr. 1 din 15.12.2008 s-a aprobat divizarea parțială a societății, iar prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA nr. 2 din 15.12.2008 s-a adoptat actul constitutiv al - PROPRIETATI SRL, societate înființată prin efectul divizării.
S-a mai reținut că reclamanții au pretins adoptarea actului constitutiv cu încălcarea majorității impuse de lege, totodată afirmând existența unor clauze ale contractului de societate ce restrâng drepturile asociaților, atrăgând pe cale de consecință nulitatea actului constitutiv și nulitatea societății în condițiile art. 56 lit. a din Legea nr. 31/1990.
În ce privește pretinsa nerespectare a cerințelor de majoritate prevăzute de lege prevăzute pentru adoptarea actului constitutiv, instanța și-a însușit întrutotul apărarea pârâtelor, în sensul că, în cazul societății născute prin efectul divizării, atâta timp cât nu se măresc obligațiile asociaților în sensul art. 247, actul constitutiv se adoptă în condițiile art. 246 raportat la art. 115 alin.2. Rațiunea dispozițiilor derogatorii, ce impune majoritatea de vot în condițiile prevăzute pentru modificarea actului constitutiv al societății ce urmează a se diviza, conform art. 239, și nu unanimitatea ce ar fi solicitată de contractul de societate intervenit între asociați, este existența asocierii prealabile a "fondatorilor" noii societăți, cu obligațiile ce decurg din această asociere, incluzând-o pe aceea de a se supune voinței majorității.
Instanța de fond a apreciat că în realitate, nemulțumirea reclamanților este adoptarea actului constitutiv în condiții ce, în opinia reclamanților asociați în noua societate, restrâng drepturile acestora. Se observă însă că, niciuna dintre clauzele contractului de societate indicate - art. 2.1, 4.1, 11.2, 12.3, 15.1 lit. d, e, 16.1 lit. f - nu sunt susceptibile, prin ele însele, a nega drepturile asociaților, iar pe de altă parte, chiar reale fiind aceste susțineri, acțiunea în regularizare nu poate fi primită decât pentru motivele expres prevăzute de art. 56; reclamanții au invocat incidența prevederilor art. 56 lit. a, însă ipoteza vizează inexistența înscrisului sub semnătură privată (sau în formă autentică, în cazurile expres determinate), nicidecum includerea unor clauze neconforme legii, interpretarea reclamanților în acest ultim sens fiind eronată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamanților, tribunalul a respins cererea acestora privind acordarea cheltuielilor de judecată, luându-se act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 42/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au declarat apel reclamanții - TURISM SA T și, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată atât în primă instanță cât și în apel.
În motivarea apelului, s-a arătat că prin Hotărârea AGEA a SA. nr. 1 din 15.12.2008 s-a aprobat proiectul de divizare al acestei societăți nr. 51 din data de 15.10.2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 6202 din data de 05.11.2008. Arată că încă de la începutul procedurilor a fost de acord cu această divizare, în sensul de a participa în calitate de asociați în societatea nou înființată. Prin Hotărârea AGEA a SA. nr. 2 din 15.12.2008 s-a votat aprobarea înființării, denumirea acesteia, sediul social, actul constitutiv și administratorul unic. Arată că L s-a înființat prin divizarea parțială a SA.
În ceea ce privește Hotărârea AGEA a nr. 2 din 15.12.2008 arată că nu a fost de acord cu adoptarea actului constitutiv în forma actuală sau cu numirea administratorului, astfel cum rezultă și din punctele 4 și 5.1. din hotărâre.
Consideră că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, arătând, cu privire la majoritatea cerută pentru adoptarea actului constitutiv, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, considerând faptul că în cazul divizării, atât aprobarea divizării, cât și aprobarea actului constitutiv al noii societăți înființate, se adoptă cu aceeași majoritate. Contractul social trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare pentru existența oricărei convenții, respectiv cele prevăzute de art. 948 Cod civil: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită. Actul constitutiv al noii societăți constituie legea părților, iar acordul de voință necesar adoptării actului constitutiv trebuie să fie liber consimțit. Unul dintre elementele esențiale care stau la baza contractului de societate îl constituie intenția asociaților de a colabora la desfășurarea activității comerciale -affectio societatis. În condițiile în care nu există această intenție, societatea nu poate lua ființă.
Ori, în condițiile în care o parte dintre asociați impun celorlalți asociați un act constitutiv prin care o mare parte din drepturile pe care le au asociații devin iluzorii, nu se poate reține faptul că a intervenit acordul de voință cu privire la încheierea contractului de societate, fapt ce se regăsește și în cauza de față, reclamanții nefiind de acord cu actul constitutiv în forma actuală și votând împotriva adoptării acestuia. Astfel, având în vedere faptul că nu și-au exprimat consimțământul la adoptarea actului constitutiv al societății nou înființate, precum și faptul că acesta trebuia să se adopte cu unanimitate, reclamanții apreciază că actul constitutiv al societății nou înființate este lovit de nulitate absolută. În ceea ce privește dispozițiile art. 247, arată că acestea se referă la adoptarea proiectului de divizare atunci când acesta are ca efect mărirea obligațiilor uneia dintre societățile participante, iar nu la adoptarea actului constitutiv al societății nou înființate.
Cu privire la nulitatea hotărârii, a actului constitutiv și a societății nou înființate, reclamanții arată că având în vedere că la adoptarea actului constitutiv al societății nou înființate, -, au fost încălcate normele imperative prevăzute de lege, întrucât acesta nu a fost aprobat în unanimitate, iar sancțiunea o constituie atât nulitatea Hotărârii AGEA a nr. 2 din 15.12.2008, în cadrul căreia s-a supus votului acest act, cât și nulitatea actului constitutiv. Ca o consecință a nulității actului constitutiv, se impune a se constata nulitatea societății, potrivit principiuluiresoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, astfel că potrivit art. 56 lit. a din Legea nr. 31/1990 "Nulitatea unei societăți înmatriculate în Registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: a) lipsește actul constitutiv".
În ceea ce privește reaua-credință a acționarilor, reclamanții consideră că aceasta este dovedită de modul de adoptare și conținutul actului constitutiv al societății nou înființate, prin care s-a delegat o mare parte a atribuțiile adunării generale administratorului unic, și astfel s-au restrâns în mod nelegal drepturile celorlalți asociați, astfel:
- Art. 2.1. sediul societății poate fi schimbat în orice altă localitate din România prin decizia administratorilor,
- Art. 4.1. societatea va putea să înființeze filiale, sucursale, potrivit deciziei consiliului de administrație;
- Art. 11.2. convocarea se va face prin afișarea convocatorului la sediul societății;
- Art. 12.3. adunarea generală a asociaților decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a părților sociale, inclusiv atunci când hotărârea are ca obiect modificarea actului constitutiv;
- Art. 15.1. lit. d, e aprobă participarea societății la capitalul social al unor terțe societăți, contractarea de credite și a oricăror alte acte juridice ale societății;
- Art. 16.1. lit. f aprobă vânzarea și cumpărarea de bunuri.
Reclamanții apelanți apreciază că prin actul constitutiv al se încalcă asociaților minoritari o serie de drepturi, cel mai important fiind dreptul de a participa la adunările generale ale asociațiilor, și în consecință dreptul de a participa la luarea deciziilor și la controlul asupra activității societății. Astfel, prin modalitatea de convocare, respectiv prin afișarea convocatorului la sediul societății, asociații nu pot, în mod obiectiv, lua la cunoștință despre convocările efectuate. Deși în actul constitutiv se prevede și modalitatea de convocare prin scrisoare recomandată, modalitate mult mai potrivită având în vedere faptul că avem de a face cu o societate de persoane, aceasta este doar facultativă, și nu obligatorie.
Pârâtele intimate și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat apelanții reclamanți și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii apelate, apreciind că în speță nu este întemeiată critica adusă de apelanți cu privire la faptul că instanța de fond a apreciat eronat că aprobarea actului constitutiv al societății nou înființate prin efectul divizării, se adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 246 alin. 2 raportat la art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar nu cu unanimitatea pretinsă de aceștia. Hotărârea nr. 2/15.12.2008 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, a cărei nulitate absolută parțială au solicitat-o apelanții reclamanți a fost adoptată în mod legal, cu respectarea prevederilor imperative ale art. 239 alin. 1 și 3, art. 246, art. 250 și 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. RL. a fost înființată prin efectul divizării parțiale a
Prin hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 a s-au aprobat înființarea societății RL. denumirea acesteia, sediul social, administratorul unic și actul constitutiv al societății în conformitate cu dispozițiile speciale ale Capitolului II din Titlul VI al Legii nr. 31/1990, aplicabile în materia reorganizării societăților comerciale prin fuziune și divizare, potrivit cărora, în cazul societății comerciale care ia ființă prin efectul divizării, cu excepția cazului în care obligațiile asociaților se măresc ca efect al operațiunii de divizare (ipoteză inaplicabilă în cauză), actul constitutiv al noii societății se adoptă de către adunarea generală a societății supuse divizării cu o majoritate calificată de 2/3 din voturile deținute de acționarii prezenți sau reprezentați în adunare. Consideră că în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut în mod judicios că "rațiunea dispozițiilor derogatorii, ce impune majoritatea a de vot în condițiile prevăzute pentru modificarea actului constitutiv al societății ce urmează a se diviza, conform art. 239, și nu unanimitatea ce ar fi solicitată de contractul de societate intervenit între asociați, este existența asocierii prealabile a "fondatorilor" noii societăți, cu obligațiile ce decurg din această asociere, incluzând-o și pe aceea de a se supune voinței majorității".
Intimații susțin că dispozițiile Legii nr. 31/1990 constituie în raport cu art. 948 Cod civil, invocat de apelanți în susținerea teoriei unanimității, prevederi speciale și derogatorii de la dreptul comun care se aplică cu prioritate potrivit adagiilorspecialia generalibus derogantșigeneralia specialibus non derogant. De altfel, raportat la prevederile art. 246 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, ar fi contrar oricărei logici juridice ca atunci când actul constitutiv al societății nou înființate prin efectul divizării este cuprins în proiectul de divizare, hotărârea să fie adoptată cu majoritatea de voturi impusă de art. 239 alin. 1 raportat la art. 115 alin. 2 din lege, iar în cazul când actul constitutiv ar forma un document separat de proiectul de divizare, acesta să fie adoptat cu unanimitate de voturi. În ambele cazuri, actul constitutiv se adoptă în cadrul procedurii speciale de reorganizare a societății comerciale prin divizare, reglementată de Titlul VI, Cap. 2 din Legea nr. 31/1990.
În speță, actul constitutiv al RX. a fost aprobat de adunarea generală a societății divizate din data de 15.12.2008 cu o majoritate de 88,684% din voturile acționarilor prezenți sau reprezentați în AGEA, astfel cum rezultă din procesul-verbal al AGEA. Prin urmare, actul constitutiv a fost legal adoptat cu respectarea majorității de cel puțin două treimi din drepturile de vot prevăzută de art. 239 alin. 1 raportat la art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Printr-o altă critică formulată în cuprinsul motivelor de apel, apelanții reiau teza expusă în cererea introductivă și susțin că hotărârea AGEA a nr. 2715.12.2008 este nulă și prin urmare este nul și actul constitutiv al ca și societatea însăși potrivit art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, critică apreciată de către intimați ca neîntemeiată, motivat de faptul că actul constitutiv al societății este valabil adoptat, iar societatea SRL este valabil constituită, deoarece Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 2/15.12.2008 a fost legal adoptată cu respectarea prevederilor art. 239 alin. 1 și 3, art. 246, art. 250 si art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, și pe cale de consecință, și actul constitutiv al a fost legal adoptat iar societatea RL. a fost valabil constituită.
Se mai susține că în realitate, cazul de nulitate a societății invocat de apelanți și regăsit în prevederile art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990 nu este incident în cauză, întrucât actul constitutiv al există, fiind adoptat prin hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 a în conformitate cu prevederile legale menționate, iar apelanții reclamanți nu au făcut dovada nici unei cauze legale care să atragă nulitatea absolută a actului, astfel că niciuna dintre criticile apelanților privind clauzele actului constitutiv al SRL nu este întemeiată și nu se circumscrie ipotezelor prevăzute la art. 56 din Legea nr. 31/1990 pentru a atrage nulitatea societății.
Intimații afirmă că nemulțumirea apelanților este adoptarea actului constitutiv al RL. într-o formă cu care aceștia susțin că nu sunt de acord, intimații menționând că toate clauzele din actul constitutiv al, sunt conforme dispozițiilor legale cuprinse în Capitolul VI din Titlul III al Legii nr. 31/1990, aplicabile societăților comerciale cu răspundere limitată.
Cât privește procedura de convocare a adunării generale a, aceasta este reglementată într-o modalitate alternativă, fie prin afișarea convocatorului la sediul societății, fie prin scrisoare recomandată, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care "convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv [.]". Prin urmare, nu poate fi pusă în discuție niciun fel de încălcare sau restrângere a drepturilor asociaților de a lua cunoștință de convocarea adunării generale și de a participa la luarea deciziilor în cadrul acesteia. În acest sens, dispozițiile statutare criticate de apelanți, nu sunt susceptibile, prin ele însele, a nega drepturile asociaților, așa cum a reținut și instanța de fond, iar, pe de altă parte, chiar reale de ar fi susținerile apelanților, nulitatea societății nu ar putea fi declarată decât pentru motivele prevăzute expres de art. 56 din lege, iar nicidecum datorită existenței unor clauze considerate neconforme legii de către apelanți.
S-a mai invocat faptul că nici în cuprinsul motivelor de apel, apelanții reclamanți nu au produs vreo probă de natură să dovedească reaua-credință invocată cu privire la modul de adoptare și conținutul actului constitutiv al SRL, nefiind astfel în măsură să răstoarne prezumția de bună-credință instituită de prevederile art. 1899 alin. 2 Cod civil potrivit cărora "buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință".
Examinând apelul declarat de reclamanți prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 296 pr. civ. Curtea constată că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în ce privește nerespectarea cerințelor de majoritate prevăzute de lege prevăzute pentru adoptarea actului constitutiv, invocată de reclamanți, prima instanță a considerat în mod corect, în cazul societății născute prin efectul divizării, atâta timp cât nu se măresc obligațiile asociaților în sensul art. 247, actul constitutiv se adoptă în condițiile art. 246 raportat la art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31 /1990. Rațiunea dispozițiilor derogatorii, ce impune majoritatea de vot în condițiile prevăzute pentru modificarea actului constitutiv al societății ce urmează a se diviza, conform art. 239, și nu unanimitatea ce ar fi solicitată de contractul de societate intervenit între asociați, este existența asocierii prealabile a "fondatorilor" noii societăți, cu obligațiile ce decurg din această asociere, incluzând-o pe aceea de a se supune voinței majorității.
Curtea reține în acest sens că reclamanții își sprijină afirmațiile pe o interpretare greșită a prevederilor art. 239 alin. 1 și 3 și art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Astfel, art. 239 alin. 1 se referă la condițiile de modificare a actului constitutiv al care hotărăște divizarea; ar fi de altfel absurd ca actul constitutiv al să se modifice potrivit prevederilor aplicabile societăților cu răspundere limitată.
De asemenea, art. 239 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 impune ca societatea nou înființată ca efect al divizării, să respecte condițiile privind capitalul social minim, valoarea minimă a părților sociale și celelalte cerințe specifice formei în care este constituită, adică societății cu răspundere limitată, iar acest text legal nu privește condițiile de aprobare actul constitutiv al
Art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, invocat de asemenea de reclamanți, privește ipoteza modificării actului constitutiv al societății cu răspundere limitată (modificare care, prin ipoteză, are loc ulterior constituirii sale) și nu este incident în cauză.
În concluzie, hotărârea AGEA nr. 2/15.12.2008 a fost adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor cu majoritatea prevăzută de lege, fiind deci valabilă.
În ceea ce privește nemulțumirea reclamanților cu privire la adoptarea actului constitutiv în condiții ce, în opinia reclamanților asociați în noua societate, restrâng drepturile acestora, Curtea, la fel ca și prima instanță, constată că niciuna dintre clauzele contractului de societate indicate - art. 2.1, 4.1, 11.2, 12.3, 15.1 lit. d, e, 16.1 lit. f - nu este susceptibilă, prin ea însăși, a nega drepturile asociaților, iar pe de altă parte, chiar reale fiind aceste susțineri, acțiunea în regularizare nu poate fi primită decât pentru motivele expres prevăzute de art. 56; reclamanții au invocat incidența prevederilor art. 56 lit. a, însă ipoteza vizează inexistența înscrisului sub semnătură privată (sau în formă autentică, în cazurile expres determinate), nicidecum includerea unor clauze neconforme legii, interpretarea reclamanților în acest ultim sens fiind eronată.
În ceea ce privește dispozițiile art. 136/1 din Legea nr. 31/1990, invocate de către reclamanți în acțiunea introductivă, aceștia nu au produs vreo probă care să răstoarne prezumția de bună-credință instituită de prevederile art. 1899 alin. 2 Cod civil potrivit căruia "buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință".
Așa fiind, constatând că nu există în cauză motive de schimbare sau desființare a sentinței apelate, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va respinge ca nefundat apelul declarat de reclamanții - TURISM SA T și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții - TURISM SA T și împotriva sentinței civile nr. 42/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați - SA și - SRL.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. /23.11.2009
Tehn. /2 ex./23.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu
