Spete pretentii comerciale. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
Operator date: 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 174
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței civile nr. 216/PI/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL, având ca obiect pretenții.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată ca mersul dezbaterilor si concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea soluției fiind amânată pentru termenul de azi, când,
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 216/PI/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta - - SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea introductivă, reclamanta - - SRL a chemat in judecată pârâta - SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, tribunalul să oblige pârâta la plata sumei de 119.000 lei cu titlu de preț neachitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate in cauză, reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru, cu motivarea că in baza unui acord comercial dintre părți, pârâta urma să comercializeze produsele reclamantei, iar in acest sens s-a încheiat un proces verbal de custodie, prin care s-au predat pârâtei mărfuri conform anexei 1, însă pârâta nu a plătit prețul.
Tribunalul a reținut că prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile de necompetentă teritorială și a prematurității introducerii acțiunii, care au fost soluționate separat de instanță prin respingerea lor.
Conform precizării de acțiune reclamanta și-a micșorat pretențiile la suma de 78.540 lei Ron. În clarificarea aspectelor legate de modul de constituire și derulare a raporturilor comerciale între părți, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, care in concluzii a menționat că a fost încheiat un proces verbal de custodie la 1.02.2006 cu drepturi și obligații pentru părți, pârâta urmând să păstreze corespunzător marfa, să o oferteze și să o distribuie cât mai rapid, achitând facturile emise de reclamantă în cadrul comenzilor primite de la pârâtă, dar mărfurile menționate nu au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, mărfurile care nu se mai află in custodie fiind evidențiate. Privitor la vânzarea bunurilor din custodie, s-a stabilit că acestea s-au vândut la prețul cu amănuntul, eliberându-se bonuri prin casa de marcat, însă prețul practicat nu s-a putut stabili, sumele totale achitate în urma vânzării fiind de 2.795,66 lei. de marfă din custodie a fost determinat parțial, întrucât expertul nu a avut elemente de preț la toate mărfurile, valoarea lor totală fiind de 41.010,44 lei. În urma obiecțiunilor la expertiză, s-a întocmit raportul suplimentar de expertiză, care a menționat valoarea totală a mărfurilor din custodie de 81.334,48 lei, cu listele anexe corespunzătoare.
S-a mai reținut din concluziile expertizei, că între părți a fost încheiat un proces verbal de custodie pentru mărfuri comandate reclamantei, care parțial au fost ofertate, dar obligații în acest sens nu sunt expres prevăzute pentru pârâtă, cu termene sau întinderea răspunderii sale, iar prețul încadrat urmare a ofertării s-a virat reclamantei, în stoc rămânând marfă in sumă de 81.334,48 lei la dispoziție, conform obligațiilor ce decurg din custodie, care au principal obiect depozitarea corespunzătoare a mărfii, răspunderea pentru aceasta. Nerespectarea custodiei nu s-a probat in cauză, în litigiu nefiind posibilă luarea in considerare a unei răspunderi a pârâtei bazată pe nerespectarea unei promisiuni sau chiar contract care să aibă ca obiect ofertarea mărfurilor in condiții determinate cu vânzarea la un preț stabilit sau răspunderii pârâtei intr-un asemenea cadru al raporturilor contractuale.
Astfel, prima instanță a constatat că obligațiile sale de depozitare conform procesului verbal de custodie, cu ofertarea și plata către reclamantă a mărfii care a fost și vândută, s-au îndeplinit corespunzător de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - - SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând în baza art. 397 ind. 1 Cod procedură civilă, admiterea apelului și desființarea hotărârii apelate.
În motivarea apelului s-a arătat că în baza relațiilor comerciale dintre părți, s-a ajuns la un acord comun ca parata să comercializeze produsele reclamantei apelante, sens în care la data de 01.02.2006 s-a încheiat procesul-verbal de custodie, prin care reclamanta acorda în custodie societății pârâte o serie de mărfuri conform anexei 1 la procesul-verbal. Conform obligațiilor asumate, societatea pârâtă avea obligația de a păstra marfa în bune condiții, de aoo ferta și distribui, și imediat după vânzarea bunurilor, reclamanta trebuia încunoștințată pentru emiterea facturii, iar societatea pârâtă avea obligația de a achita facturile emise de reclamantă. Modalitatea în care urma sa se desfășoare operațiunea comerciala, precum si forma contractului au fost stabilit de către reprezentantul pârâtei, care a propus încheierea procesului verbal de custodie, ceea ce s-a întâmplat la data de 01.02.2006, reclamanta acordând în custodie societății pârâte o serie de mărfuri conform anexei 1 la procesul-verbal.
Reclamanta arată că admițând ca voința părților contractante este exprimată confuz, lacunar, instanța de judecata în temeiul rolului său activ, poate si trebuie sa deslușească adevărata natura juridica a clauzelor unui contract apelând la regulile de interpretare a contractelor, respectiv la principiul priorității voinței reale a părților contractante la încheierea actului juridic, consacrat expres de dispozițiile art. 977 Cod civil: "interpretarea contractelor se face după intenția comuna a părților contractante". Conform obligațiilor asumate, societatea parata avea obligația de a păstra marfa in bune condiții, de aoo ferta si distribui, și imediat după vânzarea bunurilor, reclamanta trebuia încunoștințata pentru emiterea facturii, iar societatea parata avea obligația de a achita facturile emise de către reclamantă. Prin urmare, arată că voința părților contractante era aceea ca mărfurile să fie comercializate de către pârâtă si ulterior plătite către reclamanta.
Reclamanta apelantă susține că întrucât de la data predării mărfurilor a fost înștiințată ca s-au vândut mărfuri doar în cuantum de 2.795 RON, a solicitat sa îi fie prezentata o situație a mărfurilor, iar de la acel moment s-a întrerupt comunicarea între părți, parata a refuzat să dialogheze, astfel că reclamanta a emis o convocare în baza art. 720. ind. 1 Cod procedură civilă. După îndeplinirea termenelor prevăzute la acest articol, reclamanta arată că a procedat la înaintarea cererii de chemare in judecata. La primul termen de judecata arată că a recepționat și o notificare emisa de către parata prin care i se solicita sa se deplaseze la sediul acesteia în vederea ridicării mărfurilor, sub sancțiunea unei chirii de 200 Euro / zi, sumă pe care o apreciază ca fiind nereala, așa încât apelanta a dorit să se deplaseze să preia marfa pentru a stinge litigiul ce se prefigura între părți, însă a solicitat în scris sa i se aducă la cunoștință care este volumul de marfa pentru a putea închiria un autocamion.
Se arată că s-a prezentat la sediul paratei, dar în acel moment a constatat ca nu există personal care sa ajute la încărcarea mărfurilor in camion, nu a reușit sa vadă marfa pentru a verifica daca aceasta este cea care a fost predata si nu i s-a permis sa încarce până nu prezintă o declarație de renunțare la dreptul dedus judecații si nu achită în acel moment cheltuielile de judecata ocazionate de prezenta cauză. În aceasta situație, arată că nu a avut posibilitatea de a prelua mărfurile întrucât cel puțin cu privire la cheltuielile de judecata, acestea trebuie acordate de către instanța si doar după acest moment se datorează.
Se menționează că în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea efectuării unei expertize, pentru a stabili și identifica elementele predate conform procesului verbal, însă conform concluziilor expertei reiese că prețul la diverse articole are valori inferioare materiei prime. Mai mult, majoritatea elementelor vândute de reclamantă, arată că sunt cu marca, după cum s-a declarat la import, marfa la care atât calitatea cât și prețul nu sunt comparabile cu produsele importate de (din ). Întrucât majoritatea mărfii comercializate este, apelanta a considerat ca experta avea posibilitatea obținerii de date în vederea întocmirii unei expertize corecte. Arată că a contestat expertiza, deoarece în comparația de inventar a regăsit lipsa diverselor articole, printre care si buretele abraziv, iar în lipsa identificării exacte a produselor ce se mai aflau în posesia paratei, nu avea posibilitatea de a-și preciza acțiunea raportat la suma ce o solicită, precum și la cantitatea de marfa pe care o solicită a-i fi returnată. Consideră că în fapt, concluziile expertizei trebuiau să se refere strict la identificarea mărfurilor, la cantitatea de mărfuri ce a fost vânduta și la ce mărfuri se aflau la pârâtă, în ce condiții, având in vedere ca sunt depozitate într-o pivnița plină de umiditate, ce provoacă deprecierea ambalajelor și a mărfurilor conținute. În urma verificării contabile nu a reieșit lipsa unor articole, caz in care se impunea atestarea conformității cu cele predate pentru a nu exista posibilitatea înlocuirii acestora cu alte produse care respecta doar datele tehnice. Arată că în aceste condiții, a solicitat la termenul din data de 01.04.2008 încuviințarea efectuării unei contraexpertize, însă instanța de judecata a respins proba, deși expertiza întocmită în cauză era o expertiză incompletă.
Mai consideră că judecătorii sunt datori sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, pentru a da părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor si intereselor lor, că principiul rolului activ al judecătorului consacrat in art. 129 Cod procedură civilă, presupune aflarea adevărului juridic, ceea ce obliga instanța să asigure calificarea juridică exactă a acțiunii reclamantei. Instanța nu este ținuta de temeiul juridic arătat in cererea de chemare in judecata, ci de obiectul cauzei, respectiv de natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii in justiție.
Pârâta intimată - COM SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nelegal si nefondat și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecata, arătând că instanța de fond a stabilit în mod corect natura si conținutul contractului de custodie încheiat intre părți, care nu poate fi transformat de instanță în contract de vânzare cumpărare, pe baza unei chemări in judecata. Referitor la suspiciunea de marfă deteriorată, aceasta nu este dovedită sau imputată pârâtei, cu atât mai mult cu cât chiar în procesul verbal de custodie, ultimul punct (2), reclamanta a recunoscut că există marfă deteriorată pe care o va scădea in urma unei sortări. Procesul verbal de custodie a stabilit că doar printr-o comandă emisă de intimată, ca urmare a primirii de la un terț a unei cereri de cumpărare, ea poate emite o factură. Consideră că intenția dolosivă a reclamantei este evidenta prin folosirea termenului "a acorda" o marfă, termen care nu există în dreptul comercial, ci doar "a vinde" sau "a preda" o marfă.
Pârâta intimată apreciază că reclamanta apelanta dorește sa inventeze principii noi in comerțul si dreptul comercial dorind să își vândă soldurile importate nesortate și marfă greu vandabilă cu forța la diferite societăți. Arată că în fapt și în temeiul alineatului ultim din obligațiile - SRL, cuprins în Procesul verbal de custodie precum și din probele administrate la dosar nu rezultă că s-au emis comenzi de către pârâtă, întrucât nici pârâta nu a primit comenzi de la terți pentru marfă. În fapt nici reclamata nu a emis factura pentru marfa pretinsă întrucât nu avea temei legal sau contractual și deci o pretenție comerciala care nu este facturată, este evident nelegală, nefondată si nedovedita.
Referitor la pretențiile reclamantei apelante privind evidența mărfurilor, pârâta intimată consideră că aceasta este inadmisibila, întrucât această marfa care este a sa, trebuie sa fie evidențiata in contabilitatea sa și nu a pârâtei. Dată fiind natura contractului dintre părți, contract cuprins in Procesul verbal de custodie, singura obligație a pârâtei consideră că este o obligație de a face, respectiv obligația de a preda marfa, recunoscuta ca fiind realizată de pârâtă, dar nepreluată de apelantă, motivat de faptul că nu avea muncitori încărcători.
Referitor la proba cu contra expertiza, intimata arată că apelanta omite că articolul 212 Cod procedură civilă statuează că: "dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză", ori în speță expertiza este lămuritoare. De asemenea apelanta nu poate imputa instanței că obiectivele sale nu au fost pertinente sau lămuritoare în raport cu pretențiile sale. De asemenea, apelanta trebuia sa facă obiecțiuni la expertiză, nu să solicite direct o expertiză nouă. Consideră că în mod neadevărat apelanta susține că nu știa fără expertiză ce marfă să solicite, deoarece marfa a fost înregistrata la import, apoi la ea în contabilitate și în nici un caz în contabilitatea pârâtei.
Pârâta intimată - COM SRL a formulat și note de ședință, prin care a solicitat respingerea probei cu contraexpertiza solicitată de apelantă, precum și alte note de ședință, prin care a solicitat anularea expertizei efectuată în cauză ca nelegală și neadevărată, motivat de faptul că expertul nu a efectuat personal expertiza, că acesta s-a antepronunțat în timpul expertizei, că nu a indicat ca bază de calcul a inventarierii niciun document legal întocmit și semnat de către pârâtă sau de reclamantă, ci doar un fax nesemnat de nici una dintre părți. A mai arătat că expertiza efectuată în cauză nu este o expertiză contrarie, ci este o expertiză nouă, cu alte obiective, că expertul a fost numit fără a fi tras la sorți, fiind al șaselea expert din listă, ceilalți experți fiind înlocuiți ca urmare a solicitării reclamantei.
Cu privire la modul de numire al experților, Curtea și-a precizat punctul de vedere în încheierea de la termenul din data de 28.09.2009.
Pârâta intimată a mai formulat note de ședință, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală si nefondată, invocând excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 3348/10.03.2009 din dosarul nr-, prin care s-a respins acțiunea reclamantei apelante și prin care reclamanta solicita aceeași marfa în natură, dar la valoarea totala de 10.000 lei. A reiterat cererea depusa la termenul din 28 09 2009 privind anularea expertizei, pentru motivele menționate și pentru că este nelămuritoare si neconcordantă cu probele de la dosar. Arată că expertul nu a participat la constatarea cantității, calității si sortimentelor mărfii, că acesta a făcut un raport de evaluare în loc de un raport de expertiza tehnico contabilă, că a ignorat cantități de marfă inventariate, doar fiindcă: "nu sunt recunoscute de reclamanta", deși nici expertul nici reclamanta nu au participat personal si nu sunt specialiști tehnici deși la concluzii afirma "bunurile sunt identice". Mai arată că expertul a stabilit la obiectivul 2 ca pârâta a depreciat marfa stabilind culpa si despăgubirea datorata; că expertul a modificat preturile din anexa 1 stabilite pentru vânzarea către terți și cuprinse deja în facturile încasate deja de reclamanta; că acesta a stabilit penalități si despăgubiri deși nu era obiectiv de expertiza si nici în contractul de custodie, folosind cursul leu/euro, prețuri în euro și a repetat termenul "despăgubiri" antepronunțându-se. Arată că în cazul neanulării expertizei, solicită efectuarea unei expertize contrare cu trei experți.
Pe fond, arată că între părți s-a încheiat un contract de custodie, nu de vânzare cumpărare așa cum încearcă reclamanta sa inducă in eroare; că a refuzat oferta scrisa de cumpărare a întregii cantități de marfa la valoarea de 88.000 lei RON, ofertă care menționează ca prețul cuprinde și alta marfa care se va livra ulterior.
Reclamanta arată că a oferit 48.536 lei RON pentru marfa totală în custodie, întrucât prețul convenit intre părți per bucata la vânzare către terți era corespunzător valorii totale de 48.536 lei, iar o parte din marfa era cu defecte de fabricație si cu probleme fiscale si de import, așa cum rezulta din memoriul expertului. Acesta este si prețul pieții pentru toata marfa din custodie, așa cum a stabilit si experta in expertiza de la Judecătorie. Reclamanta a acceptat prețul per produs, menționând de acord, semnând si stampilând anexa, urmând a se stabili cantitățile vândute, considerând că este absurd sa fie obligată pârâta la alt preț decât cel acceptat de reclamanta la vânzare către terii.
Arată că expertul in mod greșit a stabilit alte preturi ale mărfii decât cele convenite prin anexa 1, că a stabilit un preț pentru doar 10% marfa egal cu prețul total al mărfii in custodie plus al unui viitor transport de marfa, ceea ce este absurd. De asemenea, având in vedere ca nu exista clauza de penalizare între părți, pârâta consideră că nu este posibilă penalizarea sa cu diferiți indici, fiind aplicabile prevederile OG 9/2001. În cazul in care nu este de acord cu tranzacția, reclamanta trebuia sa ridice marfa. Arată că încercarea de includere in preț a unor penalizări sau daune efectuata de expert este neprevăzută în obiective si nefondată. Un contract de custodie nu se stinge prin plata, ci prin restituirea la cerere a mărfii, ori in cauză reclamanta a refuzat sa o preia deși a fost somata de mai multe ori. Prin procesul verbal de custodie din 01.02.2006 s-a stabilit că marfa era deja degradata anterior predării către pârâtă, și că ulterior se va încheia si un inventar, marfa nefiind sortata si identificata cantitativ si ca sortiment, deoarece nu avea forme de însoțire.
Pârâta menționează că în cauză s-au efectuat trei expertize:
- prima expertiza s-a efectuat la Judecătorie de experta si a fost luata in considerare la motivarea respingerii acțiunii reclamantei, stabilind o valoare totala a mărfii predata in custodie de 81 334.48 lei;
- a doua expertiza a fost efectuata de expertul, care a constatat ca nu exista acte de proveniența pe marfa in custodie, dar expertul a fost înlocuit, expertul constatând ca prin actele de vama s-a importat mobila și nu șuruburi.
- a treia expertiza încalcă normele profesionale efectuând un Raport de evaluare asupra unor bunuri lipsa, ceea ce este un nonsens, evaluarea putându-se face doar asupra unor bunuri existente, expertul stabilind o valoare pentru marfa mai mare decât valoarea întregii custodii pretinse de reclamanta. De aceea, expertul nici nu a stabilit valoarea întregului lot care ar ajunge la o valoare absurda circa 2 milioane Euro.
Prin anexa 1 la custodie este stabilit un preț de 48.536 lei, la conciliere reclamanta a pretins 245.150,79 lei, apoi a oferit 88.000 lei, cuprinzând si un nou transport. Ulterior, printr-o acțiune separată, înregistrata la Judecătoria Timișoara cu nr- a stabilit valoarea mărfii la 10 000 lei, experta a stabilit-o la 81 334,48 lei ca apoi expertul sa o evalueze la zeci de miliarde lei și sa stabilească pentru doar 10 % din marfa, o valoare de 81 000 lei.
De asemenea, pârâta consideră că în mod greșit evaluatorul a stabilit ca degradate din culpa pârâtei mărfuri despre care se menționează chiar la predare ca sunt degradate din producție, menționând ca diblurile de plastic nu putrezesc, nu ruginesc si nu se pot degrada decât prin foc sau prin deficienta de producție.
Reclamanta apelantă - a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că în baza relațiilor comerciale dintre părți si, întrucât reprezentanții reclamantei aveau convingerea desfășurării unor raporturi comerciale bazate pe buna credința, la data de 11.02.2006 a acceptat întocmirea înscrisului sub semnătura privata intitulat Proces - verbal de custodie, după ce s-a ajuns la un acord comun, astfel ca parata sa comercializeze produsele reclamantei apelante, reclamanta reiterând susținerile din motivele de apel formulate.
De asemenea, a mai arătat că depozitarul este obligat sa restituie însuși lucrul depozitat, în natură; că restituirea în natura se face în starea in care se afla lucrul in momentul restituirii; că dispozițiile art. 1599 cod civil stabilesc o prezumție de culpă in sarcina depozitarului, în sensul ca acesta din urma trebuie sa îngrijească de paza lucrului depozitat in aceeași măsura în care îngrijește de paza propriului lucru. A mai arătat că ulterior reprezentantul pârâtei s-a arătat interesat de achiziționare, caz în care reclamanta l-a informat cu privire la preț și a solicitat achitarea contravaloarea mărfii, dar reprezentantul paratei a făcut o oferta care nu acoperă prețul solicitat decât într-un procent foarte mic.
Cu privire la expertiza efectuată de către expert, arată că a fost incompletă, că aceasta nu s-a exprimat asupra tuturor pozițiilor înscrise în anexa de predare, motiv pentru care a și solicitat efectuarea unei noi expertize. Fiind nemulțumita de rezultatul expertizei, pârâta a invocat o serie de motive de nulitate si a solicitat efectuarea unei contraexpertize, însa în opinia apelantei, aceste acțiuni reprezintă o exercitare cu rea credința drepturile procesuale, arătând că potrivit prevederilor art. 723 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar partea care folosește aceste drepturi in chip abuziv va răspunde pentru pagubele cauzate. Deși în Constituția României se consfințește liberul acces la justiție al persoanelor, iar exercițiul acestui drept consacrat de Constituție este liber, această libertate implica exercitarea oricărui drept, atât la momentul declanșării procesului, cat si pe tot parcursul judecații, însa cu buna-credința si potrivit scopului in vederea căruia a fost recunoscut.
Cu privire la expertiza efectuata de către expertul, reclamanta arată că acesta a constatat starea reală de fapt, a efectuat o verificare calitativa și cantitativa, acceptata de către reprezentantul societății pârâte.
Reclamanta a susținut că potrivit răspunderii contractuale, depozitarul răspunde de pierderea, deteriorarea sau distrugerea bunului sau bunurilor aflate în depozit, precum și de folosirea acestora în interes propriu, iar conform concluziilor raportului de expertiza, pârâta îi datorează suma de 80.144.13 RON ca urmare a pierderii de valoare a bunurilor depreciate față de modul în care au fost predate bunurile, cât și minusurile constatate la inventar. Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, modificarea in tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate si precizate cu raportare la concluziile raportului de expertiza întocmit de către expert.
Pârâta intimată - Com SRL a formulat noi note de ședință, prin care a solicitat în principal anularea expertizei efectuate in cauza de expertul ca nelegala si neadevarată și respingerea apelului si a pretențiilor reclamantei - SRL, pentru motivele invocate in întâmpinarea si in notele de ședința depuse, arătând că prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria G nr. -/30.10.2009 încheiat de Garda Financiara A, s-a constatat nelegalitatea documentației mărfurilor si s-a dispus amendarea pârâtei cu 20.000 lei și confiscarea mărfii. Arată că expertiza nu reprezintă adevărul în ceea ce privește stocul scriptic de marfa predat in custodie, nici cantitatea de marfa existenta și nici îndeplinirea condițiilor legale de înstrăinare către pârâtă a mărfii, așa cum rezulta si din procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor menționat anterior.
Arată că nu a putut valorifica mărfurile tocmai datorita faptului ca ulterior predării in custodie, reclamanta a refuzat sa predea documentația legală aferentă, să identifice cantitatea si calitatea acesteia sau sa-si preia marfa înapoi; că fără să fie îndeplinite condițiile legale contractuale privind marfa, nu exista posibilitatea ca acest contract de custodie sa producă efecte între părți; că acest contract nu are clauzele determinate concret si de comun acord nici privind cantitatea și nici prețul acesteia. Din aceasta cauză nu este reala nici cantitatea de marfa primita in custodie, nici cantitatea de marfa presupusa lipsă, iar prețul mărfurilor nu este corect stabilit si nu este constatata cauza si momentul degradării mărfii. Concluziile expertizei nu sunt reale si corecte si expertiza nici nu a fost finalizata, considerând o cantitate de marfa ca fiind străina de custodie, deoarece expertul nu a putut determina denumirea corecta a mărfii.
În subsidiar, solicită completarea probațiunii cu o solicitare către Garda Financiara A privind legalitatea operațiunile comerciale, situația juridica a mărfurilor si masurile ce se vor dispune in legătura cu aceasta și concluziile privind finalizarea cercetărilor Gărzii Financiare, cerere respinsă de către instanța de apel la termenul din 02.11.2009, conform motivelor inserate în încheierea de ședință de la acel termen.
Examinând apelul declarat de reclamantă prin prisma motivelor de apel, a apărărilor formulate în cauză de către pârâtă și a prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
La data de 01.02.2006, între reclamanta - SRL și pârâta intimată - SRL s-a încheiat un proces verbal de custodie mărfuri, depus la fila 5 dosar fond, însoțit de o anexă care cuprinde mărfurile date în custodie, depusă la filele 6-10 dosar fond.
În cuprinsul procesului verbal de custodie au fost stabilite obligații pentru fiecare dintre părți, după cum urmează:
Reclamanta - SRL s-a obligat să factureze mărfurile solicitate de către pârâtă în maxim 2 zile de la primirea unei comenzi scrise de la aceasta la prețurile stabilite în scris anterior, iar pârâta și-a asumat mai multe obligații, respectiv:
- să păstreze marfa în bune condiții;
- să o oferteze și să o distribuie cât mai rapid posibil;
- să achite facturile emise de către reclamantă, în urma comenzilor primite de către aceasta de la - SRL, cu instrumentele și la termenele negociate între cele două părți.
În finalul acestui proces verbal s-a prevăzut că din marfa aflată în custodia - SRL se vor scădea marfa facturată de către - SRL către - SRL în momentul achitării ei și, conform unei anexe în care vor fi evidențiate aceste facturi, precum și marfa primită deteriorată de la - SRL și care urma să fie scăzută conform unui proces verbal încheiat între părți.
Acest proces verbal de custodie a fost semnat și ștampilat de către ambele părți, însă între cele două părți litigante nu s-a încheiat și un contract, motiv pentru care instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, arătând că nu este posibilă luarea în considerare a unei răspunderi a pârâtei, bazată pe nerespectarea unei promisiuni care să aibă ca obiect ofertarea mărfurilor în condiții determinate și vânzarea la un anumit preț, sau a răspunderii pârâtei într-un asemenea cadru.
Curtea reține la rândul său că, într-adevăr între părți nu s-a încheiat un contract, însă acesta nu poate fi un motiv de respingere a acțiunii reclamantei, așa cum netemeinic și nelegal a procedat instanța de fond, ci trebuie procedat la interpretarea naturii obligațiilor asumate de către fiecare parte și la stabilirea faptului dacă aceste obligații au fost sau nu respectate, conform prevederilor art. 977 Cod civil.
Cum părțile nu au propus spre administrare alte probatorii decât cele cu înscrisuri și expertiza, în urma analizei acestora se constată că reclamanta a predat pârâtei o serie de mărfuri conform anexei I la procesul verbal de custodie, care însă nu au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei intimate - SRL, iar o parte din aceste mărfuri au fost vândute la preț cu amănuntul, pentru care au fost eliberate bonuri prin casa de marcat și în care au fost incluse și alte mărfuri care aparțineau pârâtei.
O parte dintre mărfurile cuprinse în procesul verbal de custodie nu se mai regăsesc în depozitul pârâtei, iar o altă parte a fost constatată ca fiind deteriorată.
Atât expertiza efectuată în cauză în fața instanței de fond de către expert economist, cât și cea efectuată în fata instanței de apel, de către expert au ajuns la concluzii aproximativ comune în ce privește starea de fapt expusă mai sus, și mai mult, acestea au concluzionat că valoarea totală a bunurilor mobile aflate în custodia pârâtei este aproximativ aceeași, respectiv: expertul a evaluat aceste bunuri la 81.334, 48 lei, iar expertul la 80.144,13 lei.
Mai mult, expertul a concluzionat că bunurile predate în custodie de către reclamantă sunt aceleași cu bunurile asupra cărora poartă prezenta acțiune, respectiv sunt de aceeași calitate, valoare și provin de la aceeași firmă producătoare, că o parte din bunuri (cele cuprinse în anexa 5 expertizei) sunt depreciate, astfel că s-a calculat valoarea de înlocuire a acestor bunuri ca urmare a deprecierii, concluzionând că totalul despăgubirilor datorate de către pârâtă reclamantei sunt în sumă de 80.144,13 lei.
În baza acestui material probator, Curtea constată că acțiunea formulată de către reclamantă prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii mărfurilor aflate în custodia sa și care nu au fost restituite, fiind parțial deteriorate, este întemeiată, însă obligarea pârâtei la plată se va face în raport de suma precizată de către reclamantă la fila 56 dosar fond, prin care aceasta arată că înțelege să își micșoreze pretențiile formulate, de la suma de 119.000 lei solicitată inițial, la suma de 78.540 lei, cu atât mai mult cu cât s-a timbrat în fond și în apel în funcție de această valoare precizată.
Temeiul de drept avut în vedere pentru a dispune obligarea pârâtei la plata acestor despăgubiri este constituit de art. 59 Cod comercial și art. 1313 Cod civil, potrivit cărora pârâta trebuia să conserve în mod corespunzător bunurile până în momentul vânzării lor, sau până la restituirea acestora către reclamantă și să răspundă pentru viciile acestor bunuri.
De asemenea, reținând dispozițiile art. 977 Cod civil, se constată că indiferent de faptul că între părți s-a încheiat sau nu un contract scris, obligațiile asumate de către pârâtă prin procesul verbal de custodie de la fila 5 dosar fond nu au fost respectate, astfel încât, este în culpă procesuală deoarece nu a păstrat marfa în bune condiții, nu a ofertat-o și distribuit-o cât mai rapid posibil, astfel încât aceasta s-a degradat parțial în substanța sa sau în ce privește ambalajul, ajungând să fie improprie valorificării.
În ce privește apărările formulate de către pârâtă, se constată că aceasta nu a propus nicio probă în dovedirea susținerilor sale, având o atitudine de permanentă contestare a tuturor măsurilor luate de către instanța de fond și de apel, depunând mai multe seturi de note de ședință prin care a solicitat anularea expertizei efectuate în cauză de către expertul, arătând că acesta nu a efectuat personal expertiza, s-a antepronunțat în timpul acesteia, că a fost numit fără a fi tras la sorți, în mod nelegal, aspecte la care expertul a răspuns în cadrul răspunsului la obiecțiunile formulate de către pârâtă, iar instanța și-a exprimat punctul de vedere asupra acestor susțineri prin încheierea de ședință din 28.09.2009, arătând că aceste susțineri sunt nefondate.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de anulare a expertizei și de efectuare a unei contraexpertize, însă constatându-se că nu există motive de nulitate a raportului de expertiză întocmit de către expertul, această cerere a fost respinsă, fiind respinsă și excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 3349/10.03.2009 a Judecătoriei Timișoara, deoarece aceasta a vizat excepția insuficientei timbrări, și nu fondul unei cauze dedusă judecății între părți.
Astfel fiind, pentru motivele mai sus expuse, Curtea va admite apelul formulat de reclamanta - - SRL, va schimba în tot sentința apelată și va admite acțiunea formulată de reclamantă așa cum a fost precizată.
În consecință, va obliga pârâta intimată - SRL să plătească reclamantei suma de 78.540 lei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și reținând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga pe aceasta la 1.740 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței civile nr. 216/PI/8.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL.
Schimbă în tot sentința apelată și admite acțiunea formulată de reclamantă așa cum a fost precizată.
Obligă pârâta intimată - SRL să plătească reclamantei suma de 78.540 lei.
Obligă pârâta la 1.740 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. PM/09.12.2009
Tehn. /10.12.2009/4 ex.
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta
