Anulare hotarare aga Spete. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 318
Ședința publică din 1 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta EXPERT în calitate de lichidator la. SRL A, împotriva sentinței comerciale nr. 2893 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - (nr. format vechi 1058/2007) în contradictoriu cu pârâtele intimate și SRL prin administrator special.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, pentru reclamanta recurentă EXPERT în calitate de lichidator la. SRL A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta recurentei EXPERT în calitate de lichidator la. SRL A solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată, întrucât obligarea lichidatorului la cheltuieli de judecată este nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2893 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamantul EXPERT A, în calitate de lichidator al în contradictoriu cu pârâții TEHNOLOGY SRL A și SRL A, având ca obiect anulare transfer de proprietate.
A obligat reclamantul să plătească pârâtului 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța - judecător sindic a reținut că debitorul TEHNOLOGY SRL a achiziționat de la Leasing România patru autoturisme Solenza pe care le deținea în baza unor contracte de leasing. Suma totală, facturată în perioada 20.04.2005-22.04.2005, a fost de 413.988.273 lei(ROL), scadența fiind pentru două facturi imediată iar pentru alte două facturi la data de 30.04.2005.
Debitorul a vândut cele patru autoturisme către SC SRL cu prețul de 692.689.437 lei(ROL) plus încă un autoturism Solenza, care era în proprietatea sa din 15.01.2004, cu prețul de 166.380.000 lei(ROL), cumpărătorul achitând la data de 29.04.2005 suma de 500.500.000 lei, restul de preț fiind achitat la data de 08.02.2007, după promovarea acțiunii.
S-a menționat că reclamantul EXPERT, prin răspunsul la întâmpinare, a considerat tranzacția ca reală.
La data de 05.10.2005 debitorul SC SRL a intrat în procedura insolvenței.
Raportat la această situație de fapt judecătorul sindic a constat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 80, alin. 1, litera c) din Legea nr. 85/2006. argumentele reclamantului fiind nefondate.
Comparând sumele plătite către societatea de leasing, sume ce reprezintă valoarea estimată a vehiculelor la acea dată, cu prețul de revânzare al acestora, instanța a menționat că debitorul a realizat un profit de 67,32%
al cincilea autovehicul cu autovehiculul cu seria de motor, pe baza faptului că sunt de același tip și au fost revândute cu același preț, și ținând seama că era achiziționat tot de la societatea de leasing dar la o dată anterioară celorlalte patru autovehicule,ceea ce presupune o uzură mai M, s-a considerat că prețul de achiziție al acestuia nu putea fi mai M de 128.347.538 lei(ROL), deci și acest autovehicul a fost vândut cu un profit de cel puțin 29,63%.
De altfel și reclamantul a considerat vânzarea ca fiind reală iar nu fictivă.
S-a specificat că absența de lichidități constituie cel mai adesea un motiv de a recurge la vânzarea de bunuri în vederea acoperiri creanțelor restante, procedeu utilizat de altfel și în procedura insolvenței. Acest fapt, corelat cu vinderea în profit a vehiculelor și cu faptul îndeobște cunoscut că prețurile obținute în cadrul executării silite sunt mai mici decât cele obținute în cazul unei vânzări obișnuite, au dus la concluzia că nici debitorul nu a fost de rea-intenție.
Cunoașterea de către cumpărător a pretinsei incapacități de plată a debitorului, s-a apreciat că nu constituie prin ea însăși o dovadă de rea-intenție la încheierea contractului, în general contractele comerciale încheindu-se după o prealabilă informare asupra bunului și a situației cocontractantului, sau între persoane cunoscute, fiecare urmărind să profite cât mai mult din respectiva operațiune.a contrarios-ar deduce că singurele contracte încheiate cu bună credință ar fi cele între persoane care nu se cunosc și nu își cunosc situația financiară, fapt contrazis de realitate.
Prin respingerea acțiunii în anulare, instanța nu a mai pus problema analizării raporturilor dintre cumpărător și eventualul subdobânditor al bunurilor și nici a restituirii bunurilor în cauză sau a contravalorii acestora, considerându-se că reclamantul a tins de altfel prin această cerere la obținerea unei plăți duble.
În baza art. 274 Cod procedură civilă reclamantul a fost obligat la plata către a sumei de 2000 lei reprezentând onorariu de apărător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta EXPERT A în calitate de lichidator al SRL
Prin recursul formulat reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea transferurilor de proprietate realizate prin facturile fiscale - din 25.04.2005, - din 25.04.2005, - din 25.04.2005, - din 25.04.2005, - din 25.04.2005, având ca obiect vânzarea respectiv cumpărarea unui număr de 5 autoturisme Solenza și obligarea pârâtului la plata de către acesta a sumei de 85.907 RON, reprezentând valoarea acestora la data înstrăinării.
S-a arătat că instanța fondului, prin sentința recurată a făcut aplicarea greșită a legii.
S-a susținut că, instanța de fond în mod greșit a interpretat voința legiuitorului. Legiuitorul, prin instituirea art. 80 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, a prevăzut posibilitatea anulării unui transfer de proprietate în două situații diferite doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
Situația 1:
- 1. actul să fie încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
- 2. să existe intenția tuturor părților implicate să sustragă bunuri de la urmărirea creditorilor;
Situația 2:
- 1. actul să fie încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
- 2. să existe intenția tuturor părților implicate de a leza în orice fel drepturile creditorilor.
În ceea ce privește reaua credință a debitoarei, s-a menționat că aceasta rezultă din demersurile făcute de SRL în perioada martie 2005 - aprilie 2005. În concret, debitoarea deși se află în incapacitate de plată, fapt rezultat din datoriile scadente față de creditori și neachitate, a plătit în avans ratele de laesing aferente unui număr de 4 autoturisme ca apoi la câteva zile să le înstrăineze. S-a arătat că demersul făcut de către debitoare nu s-ar putea cataloga ca fiind de rea credință, dacă aceasta nu ar fi avut datorii scadente în acea perioadă în valoare de 1.284.926 RON, care erau în prag de executare și conturile societății erau fără disponibilități. S-a arătat că, debitoarea a preferat să achite ratele în avans tocmai pentru a avea posibilitatea de a înstrăina autoturismele respective făcând imposibilă urmărirea acestora în cadrul procedurii de executare silită începută în perioada aprilie 2005 de către unii creditori.
De asemenea, faptul că, nu au fost îndestulați creditorii, măcar parțial din contravaloarea bunurilor vândute s-a apreciat că rezultă și din documentele contabile ale debitoarei de unde reiese cheltuielile pe care debitoarea le-a făcut: factură, telefon, ridicări dividende (94.000, cheltuieli combustibil, ridicări numerar.
Reclamanta a specificat că în acțiunea de fond, a dovedit și reaua credință a pârâtei (1) respectiv intenția acesteia alături de debitoare de a leza prin acest transfer drepturile creditorilor.
Faptul că, pârâta a achitat diferența de preț după aproape 2 ani și doar ca urmare a introducerii acțiunii în anulare, nu poate conferi acesteia calitate de cumpărător de bună credință ci conduce la întrebarea dacă aceasta avea intenția de a mai achita întreaga valoare a autoturismelor.
S-a considerat că un alt motiv care dovedește reaua credință a pârâtei este și faptul că aceasta știa de situația în care se afla debitoarea datorită strânsei legături care exista între cele două societăți. În acțiunea sa a arătat că, între cele două societăți era o strânsă legătură, deoarece unele acte necesare desfășurării activității recurentei într-un punct de lucru, acte care au fost depuse la. A, au fost efectuate de către administratorul debitoarei respectiv. Mai concret, adresa către asociația de proprietari a imobilului din str. -, -. 8, necesară înființării unui punct de lucru al recurentei, a fost înaintată de către, care la acea dată (14.04.2005) îndeplinea calitatea de administrator al SRL. S-a arătat că atât, la data introducerii acțiunii, reprezentantul debitoarei era salariat al recurentei SRL.
S-a specificat că 4 din facturile emise de SRL de înstrăinare a autoturismelor au fost semnate din partea acesteia de către, care figurează ca și asociat al debitoarei iar pe factura nr. -/28.07.2005 la datele delegatului apare tot. S-a menționat că același este cel care semnează facturile emise de SRL către SRL la data înstrăinării autoturismelor.
În ceea ce privește, lezarea drepturilor creditorilor s-a susținut că este implicită, deoarece aceștia s-au aflat în situația imposibilității recuperării creanțelor, bunurile debitoarei fiind sustrase de la masa credală și astfel fiindu-le încălcat dreptul de gaj general asupra bunurilor debitoarei.
În sentința recurată, instanța de fond a reținut că, prin vânzarea autoturismelor, debitoarea a marcat un profit de 67,32%, astfel că prin tranzacția efectuată aceasta nu numai că a lezat interesele creditorilor ci în mod contrar, a obținut un preț foarte bun din valorificarea bunurilor.
Reclamanta recurentă a solicitat instanței să constate că susținerile instanței de fond sunt total eronate și nici măcar nu se bazează pe documente.
S-a specificat că din balanța lunii aprilie 2005 rezultă că, valoarea contabilă a celor 5 autoturisme este de 91.008 RON din care scăzând amortizarea de 18.817 RON rezultă valoarea reală a acestora de 72.191 RON. Însumând cele 5 facturi fiscale prin care s-au înstrăinat autoturismele de către debitoare, la valoare fără TVA, rezultă un total de 72.191 RON. S-a arătat că debitoarea a înstrăinat autoturismele cu aceeași valoare cu care au fost înscrise în contabilitate, neînregistrând în acest fel profitul de care face mențiune instanța de fond.
În motivarea sentinței recurate, instanța de fond susține că, prin promovarea acțiunii în anulare, reclamanta a urmărit să obțină o plată dublă.
Prin sentința recurată, instanța de fond a obligat lichidatorul la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În opinia reclamantului recurent, obligarea, în calitate de lichidator al debitoarei la plata cheltuielilor de judecată rezultate dintr-o acțiune în anulare este total injustă atâta vreme cât, lichidatorul în promovarea acestor acțiuni nu face decât să urmeze solicitările creditorilor debitoarei.
Prin întâmpinarea formulată pârâta intimată SRL a solicitat respingerea recursului promovat împotriva sentinței comerciale nr. 2893 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței atacate.
Cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de reclamanta EXPERT, în calitate de lichidator al SRL prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă cât și din oficiu în baza art. 306 alin.2 Cod procedură civilă se reține că este întemeiat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
În mod legal prima instanță - judecător sindic a apreciat că nu au fost îndeplinite condițiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței invocată de către reclamanta EXPERT, în calitate de lichidator al SRL A ca temei al acțiunii în anulare formulate.
În absența lezării intereselor creditorilor nu poate fi vorba de o sustragere de bunuri de la urmărire de către creditori.
Deși debitoarea a înstrăinat bunurile, drepturile creditorilor nu au fost lezate deoarece aceștia au putut urmări sumele încasate cu titlu de preț.
În mod corect prima instanță a menționat că nici plata cu întârziere a diferenței de preț, chiar după înregistrarea acțiunii în anulare nu reprezintă o dovadă a intenției frauduloase, legea neconsiderând de rea credință debitorul ce plătește cu întârziere debitul ci sancționează pasivitatea creditorului.
Se constată că atât în fața instanței de fond cât și în recurs reclamanta EXPERT Aac onsiderat vânzarea ca fiind reală și nu fictivă.
Prin recursul formulat reclamanta recurentă a menționat că potrivit evidenței contabile, debitoarea a înstrăinat autoturismului la accesași valoare cu care au fost înscrise în contabilitate.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 trebuia dovedită participarea la actul fraudulos de sustragere a bunurilor de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice alt fel drepturile, atât a debitoarei SRL A cât și a pârâtei SRL A, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Faptul că pârâta a achitat diferența de preț de 35.857 lei RON după introducerea acțiunii nu reprezintă o dovadă a relei credințe a acesteia și nici de încercarea de a sustrage bunuri de la masa credală atâta timp cât suma de 85.907 lei a fost achitată integral și a putut fi distribuită de către reclamanta EXPERT creditorilor debitoarei SRL
Recursul declarat de reclamanta EXPERT, în calitate de lichidator al SRL A va fi admis sub un singur aspect și anume al cheltuielilor de judecată.
În mod greșit prima instanță a dispus obligarea reclamantei EXPERT la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de pârâta SRL.
Se reține că reclamanta EXPERT A a promovat acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 în calitate de lichidator al debitoarei SRL A și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 25 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere faptul că lichidatorul reclamant a introdus acțiunea în anulare în reprezentarea intereselor debitoarei SRL A, aceasta din urmă va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de litigiu.
În baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanta EXPERT în calitate de lichidator la. A, împotriva sentinței comerciale nr. 2893 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - (nr. format vechi 1058/2007) în contradictoriu cu pârâtele intimate și prin administrator special, să modifice hotărârea recurată și să oblige debitoarea să-i plătească pârâtei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând în rest dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta recurentă EXPERT în calitate de lichidator la. A, împotriva sentinței comerciale nr. 2893 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - (nr. format vechi 1058/2007) în contradictoriu cu pârâtele intimate și prin administrator special.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că:
Obligă debitoarea să-i plătească pârâtei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /01.05.2008
Dact. /05.05.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecători -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
