Anulare hotarare aga Spete. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.356
Sedinta publica din 07.07.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Monica Ruxandra Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanții reclamanți ( fostă ) și împotriva sentintei comerciale nr.3467/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MUNTENIA SUD SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 07.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.3467/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr- s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții (fostă ) și în contradictoriu cu pârâta SC ENERGIE MUNTENIA având ca obiect anularea notei de constatare nr. 02069/29.05.2007, a procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.-/29.05.2007, a procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. -/29.05.2007, a bonului de mișcare nr.- și a facturii fiscale emisă pentru suma de 4.739,51 lei (al cărei număr nu se cunoaște).
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a actelor de control și de sancționare civilă întocmită de pârâtă cu motivarea că nu se fac vinovați de deteriorarea contorului electric montat în imobilul lor și nici de sustragerea energiei electrice, că nulitatea este o sancțiune care intervine atunci când sunt încălcate normele juridice edictate prin încheierea valabilă a actului juridic și că actele întocmite de către pârâtă respectă procedurile instituite de Legea nr.13/2007 și HG nr.1207/2004 privind Regulamentul de furnizare a energiei electrice. S- mai reținut că în nota de constatare nr. 02069/2007 semnată de reclamant și întocmită ca urmare a cercetării contorului s-a consemnat că acesta este considerat suspect, că reclamantul s-a prezentat la data de 29.05.2007 pentru expertizare și că s- încheiat un proces-verbal de stabilire a despăgubirilor cu nr.- conform cu dispozițiilor legale și în raport de fapta constatată. În final s-a reținut că actele contestate fiind încheiate cu respectarea prevederilor edictate în materie nu sunt lovite de nulitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții care solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii.
În motivarea apelului se arată că nu pot fi sancționați pentru o faptă pe care nu au săvârșit-o, că reprezentanții intimatei au găsit la domiciliul lor contorul sigilat iar în procesul-verbal nr.02069 pe care l-au încheiat nu s- specificat că sigiliul ar fi fost rupt și nici mecanismul integrator al contorului schimbat. Susțin că mecanismul integrator al contorului nu putea fi schimbat câtă vreme contorul era sigilat, că întrucât sigiliul prezenta urme suspecte contorul a fost ridicat pentru analize și că a rămas până în prezent la Centrul de. În final critică sentința tribunalului care deși nu a putut constata nulitatea actelor ar fi trebuit să stopeze efectele pe care acestea le produc.
Intimata a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor apelanților învederând că la data de 29.05.2007 s-a întocmit procesul-verbal de analiză a abaterilor nr.- prin care Comisia de Analiză de la nivelul a constatat că s-a sustras energie electrică în modul arătat în Nota de constatare, făcându-se prin urmare recalcularea pentru perioada de un an, conform Legii energiei electrice nr.13/2007 și a HG nr.1007/2004 privind Regulamentul de furnizare a energiei electrice. Se mai arată că prejudiciul a fost produs prin modificări aduse aparatului de, constatările expertizei fiind cele menționate în procesul-verbal nr.-/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de sentința atacată și de motivele de apel invocate Curtea apreciază că apelul este nefondat și în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit cu dispozițiile imperative ale articolului 129 alin. final Cod procedură civilă în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Reclamanții au investit instanța judecătorească cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unor acte juridice întocmite de către SC ENERGIE MUNTENIA (succesoare a SC MUNTEMIA SUD SA) fără a arăta care ar fi motivul nulității acestora iar în apel critică sentința prin care li s-a respins acțiunea cu motivarea că tribunalul ar fi trebuit să suspende măcar efectele pe care actele contestate le produc.
Actele pe care le-a încheiat intimata după verificările ce au avut ca obiect contorul instalat în domiciliul apelanților - contor găsit cu sigiliile metrologice suspecte și cu mecanismul integrator înlocuit - s-au întemeiat pe dispozițiile Legii nr.13/2007 și ale nr.HG1007/2004, iar consumatorii au avut la îndemână posibilitatea de a contesta în termenul legal de 15 zile de la comunicarea actului situația de fapt consemnată în procesul-verbal de analiză a abaterilor cu nr.-/2007 în cazul în care acesta nu ar fi corespuns realității.
Fapta care li se impută reclamanților prin procesele-verbale contestate de modificare fără drept a echipamentului de măsurare a energiei electrice reprezintă infracțiune potrivit articolului 85 din Legea nr. 13/2007 iar pe calea prezentei acțiuni în justiție instanța nu are a se pronunța cu privire la vinovăția ori nevinovăția acestora.
În mod temeinic și legal a apreciat tribunalul că numai actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate poate fi desființat în întregime sau în parte ca efect al sancțiunii nulității și că în speță nu sunt întrunite cerințele declarării nulității.
Pentru considerentele expuse având în vedere și dispozițiile legale invocate Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți (fostă ) cu sediul în B, sector 2,-,. 41,. 3,. 145 și domiciliat în B, sector 2,-,. 41,. 3,. 145, împotriva sentintei comerciale nr.3467/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MUNTENIA SA ( succesoare a SC MUNTENIA SUD SA cu sediul în B, sector 1,--43.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 7.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.IN
5 ex
08.07.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Monica Ruxandra DuțăJudecători:Monica Ruxandra Duță, Mirela Polițeanu