Anulare hotarare aga Spete. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1074/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.381
Ședința publică de la 6.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC DISTRIBUȚIE SRL, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței comerciale nr.2412/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul personal și asistat de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat depune la dosar copia Monitorului Oficial din 28.10.2005, un exemplar fiind comunicat intimatului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat susține verbal motivele de apel dezvoltate în scris, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2412/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC DISTRIBUȚIE SRL și a anulat punctele 4 și 5 ale Hotărârii AGA SC DISTRIBUȚIE SRL nr. 654/9.10.2007, menținând punctele 1-3 ale aceleiași hotărâri.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut faptul că în cauză au fost prevederile statutare, respectiv articolele 12 și 13 și trebuiau coroborate și raportate la cele ale articolului 192 alineatele 1 și 2 din legea nr.-31/1990, majorarea capitalului social dispunându-se astfel cu încălcarea prevederilor legale referitoare la întrunirea cvorumului necesar în astfel de situație.
Împotriva acestei sentințe comerciale, pârâta în termenul legal prevăzut de dispozițiilor articolului 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a a Comercială la data de 3.06.2008 a fost înregistrat dosarul nr-.
Apelanta-pârâtă consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond deși a reținut incidența dispozițiilor statutare respectiv cele ale articolelor 12 și 23 considerat că în cauză sunt aplicabile totuși dispozițiile cu caracter generale deși din interpretarea per a contrario" a dispozițiilor articolului 210 alineat 4 din legea nr.31/1990 ar fi rezultat că pentru emisiunea de acțiuni noi, nu ar fi fost necesar votul tuturor asociaților.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Curtea verificând legalitatea și temeinicia lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea AGA a SC DISTRIBUȚIE SRL nr. 654/9.10.2007 (filele 32 dosar fond), la punctul 4 s-a decis "majorarea capitalului social de la 100.000 lei la 2.100.000 lei prin emiterea unui număr de 2.000 părți sociale în valoare nominală de 1.000 lei. Noile părți sociale vor fi atribuite către SC SRL".
Această hotărâre a fost luată cu votul a trei din cei patru asociați, lipsă fiind semnătura intimatului - reclamant.
În statutul societății, la articolul 20 (fila 38 dosar fond), se prevede că AGA poate decide, printre altele, și cu privire la majorarea sau reducerea capitalului social, iar în articolul 12 (fila 37 dosar fond) se precizează faptul cămajorarea sau micșorarea capitalului social se face potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Coroborând cele două dispoziții statutare și interpretându-se în sensul voinței neîndoielnice a părților Curtea consideră că acestea au înțeles ca problema majorării capitalului social ca element esențial al actului constitutiv să se facă potrivit reglementărilor dreptului comun în materie, respectiv Legea nr.31/1990 și nu potrivit dispozițiilor articolului 23 din statut care prevedeau generic că "hotărârile Adunării se iau cu majoritatea simplă a voturilor".
Cele două clauze statutare interpretându-se potrivit dispozițiilor articolului 982 Cod civil, conduc la concluzia logică potrivit căreia voința comună a părților a fost aceea de a scoate din sfera hotărârilor AGA care se pot lua cu majoritatea simplă a voturilor, hotărârea, referitoare la majorarea sau micșorarea capitalului social, care se poate face numai în condițiile prevăzute de articolului 192 alineatelr 1 și 2 din Legea nr. 31/1990 respectiv cu votultuturor asociaților.
Cum în cazul de față această cerință legală nu a fost îndeplinită, soluția instanței de fond de anulare a punctelor 4 și 5 ale hotărârii contestate, referitoare la majorarea capitalului social și structura ulterioară a acționarilor este legală și temeinică.
Teoria apelantei de interpretare "per a contrario" a dispozițiilor articolului 210 alineat 4 din Legea nr.31/1990 apare ca nerealistă în raport de dispozițiile articolului 12 din statut și cele ale articolelor 192 alin 1 și 2 din Legea nr.31/1990 în care se prevede în mod clar și neechivoc faptul că pentru notificarea actului constitutiveste necesar votul tuturor asociaților, punct de vedere la care asociații au achiesat în mod expres atunci cînd au convenit că "majorarea sau micșorarea capitalului social se va face potrivit dispozițiilor legale în vigoare"(articolul 12 din statut).
În consecință, având în vedere toate aceste argumente, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC DISTRIBUȚIE SRL, cu sediul în B,--186,. 5 sector 2, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B, șos. - -, nr. 92,. 13,. 4,. 142 sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.2412/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 6.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
17.10.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea