Anulare hotarare aga Spete. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 40
Ședința publică din 23 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1068 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată - Construcții T având ca obiect anulare act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av., pentru apelant, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul apelantului depune la dosar împuternicirea avocațială și completare taxă judiciară de timbru cu suma de 2 lei, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părții prezente, ca motiv de ordine publică, competența tribunalului dea soluționa, în primă instanță, prezenta cauză, raportat la valoarea obiectului litigiului, respectiv suma de 56.000 lei.
Reprezentantul apelantului arată că lasă la aprecierea instanței această chestiune.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1068 din 3 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - Construcții T având ca obiect anulare act juridic.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 8724 din 19 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea prin care reclamantul a solicitat anularea actului intitulat contract având nr. 13/05.11.2001, despre care susținea că este fals și că nu a fost încheiat cu el, instanța constatând că pretențiile acestuia sunt neîntemeiate raportat la concluziile expertizei grafologice administrată în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost ea formulată.
Prin decizia civilă nr. 17/A din 10 iunie 2008 Tribunalul Timiș, în temeiul art. 297 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, a admis apelul reclamantului, a anulat hotărârea atacată, stabilind competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea acestui tribunal, secția comercială. Pentru a decide astfel s-a reținut că, față de obiectul litigiului, care este unul de natură comercială și neevaluabil în bani, competența materială de soluționare aparține tribunalului, ca primă instanță, având în vedere regulile de competență stabilite în art. 1 și 2 din același cod, Judecătoria Timișoara pronunțând hotărârea cu încălcarea competenței sale materiale expres prevăzută de lege, cauza fiind reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-.
La rejudecarea pricinii tribunalul a reținut că, prevalându-se de prevederile art. 948 pct. 2 și 4 din Codul civil, reclamantul a solicitat să se constate ca actul juridic intitulat "Contract", încheiat cu societatea pârâtă la data de 5 noiembrie 2001, având ca obiect lucrări de reparații și igienizare la imobilul din T,-, este lovit de nulitate. Potrivit textului legal care fundamentează juridic cererea reclamantului, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt consimțământul valabil al părții ce se obligă și o cauză licită. În esență, reclamantul a afirmat că nu este persoana care a contractat cu pârâta, că numele său este altul decât cel indicat în contract, iar semnătura nu îi aparține.
Aspectele ce țin de încheierea valabilă și executarea contractului au făcut obiect de preocupare atât pentru instanțele civile, cât și pentru cele penale, reținându-se, așa cum s-a probat și în cauza pendinte cu depoziția martorului și interogatoriul pârâtei, că existența contractului, ca acord de voință, este neîndoielnică, dat fiind că a existat o executare în parte de către ambele părți. Cât privește semnătura contestată de reclamant, autenticitatea acesteia a făcut obiect atât al expertizei realizată în primul ciclu procesual, de către Laboratorul de Expertize Criminalistice T, cât și în cadrul judecății de fond în fața tribunalului, când a fost ordonată o nouă expertiză la Institutul Național de Expertize Criminalistice B, concluzia fiind aceeași, în sensul că grafismul "" de la poziția "Beneficiar" a actului contestat aparține reclamantului. Coroborând cele două aspecte, prima instanță a conchis că reclamantul a semnat contractul în discuție cu intenția reală de a contracta, context în care susținerile sale în sensul lipsei consimțământului nu pot fi reținute. Deși a invocat și ilicitul cauzei la încheierea contractului, el nu a indicat motivele de fapt care l-ar determina și nici dovezile care ar susține o asemenea afirmație.
Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat, în termen legal, apel reclamantul, solicitând schimbarea ei în tot, iar în urma rejudecării cauzei, să se admită cererea sa de chemare în judecată, pentru următoarele motive:
Tribunalul Timișa avut în vedere probele care s-au administrat în fața Judecătoriei Timișoara (martori, interogatoriu, expertiză), instanță ce a fost declarată necompetentă material să soluționeze litigiul. Ca atare, hotărârea apelată, care se întemeiază pe probele administrate în fața unei instanțe necompetente, este nelegală.
În fața instanței de fond nu s-au mai încuviințat probele solicitate în dovedirea cererii introductive, apreciindu-se că la dosar sunt dovezi suficiente, și astfel nu a putut face proba celor afirmate privitor la nelegalitatea actului intitulat "contract", încheiat la data de 5 noiembrie 2001.
În fapt, prin declarațiile martorilor, înscrisuri, interogatoriu și fotografii dorea să demonstreze următoarele aspecte: imobilul situat în loc. T,- nu este proprietatea sa; astfel, un eventual contract în legătură cu lucrări de construcții ce urmau a fi efectuate la acesta, putea fi perfectat doar de proprietarul tabular, reclamantul neavând vreun interes ori câștig în a se obliga față de pârâtă; nu a existat nicio procură din partea proprietarului imobilului, dată reclamantului, în vederea încheierii unui contract de natura celui în litigiu; în act nu a fost înscris numele său, cu datele sale de identificare, ceea ce îl îndreptățește să aprecieze că redactarea unui asemenea document s-a realizat pro causa, ca urmare a intervenirii litigiului de față; actul nu a fost înregistrat, data înscrisă pe el nefiind certă.
Nu există niciun motiv real, plauzibil ca reclamantul să se fi obligat la plata unei sume față de pârâtă, în contextul în care nu el era beneficiarul prestațiilor efectuate de respectiva societate. Fiind vorba de un contract sinalagmatic, lipsește prestația de care să fi beneficiat reclamantul și în schimbul căreia să fie obligat, la rândul său, să achite prețul înscris în act.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282-296 din Codul d e procedură civilă.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1068 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 295 și următ. din Codul d e procedură civilă, raportat la criticile formulate, precum și prin prisma excepției de necompetență materială a primei instanțe invocată din oficiu, Curtea constată că acesta este fondat, astfel că îl va admite ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță, cu toate că reclamantul a depus cererea de chemare în judecată a pârâtei - Construcții T la Judecătoria Timișoara, apreciind că această instanță este competentă să soluționeze litigiu prin care a solicitat anularea actului intitulat "Contract", având nr. 13/05.11.2001, a cărui valoare este de 56.000 lei, inclusiv, după cum rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul art. 3 al convenției, judecătoria prin sentința civilă nr. 8724 din 19 septembrie 2007 respingându-i cererea ca neîntemeiată, prin decizia civilă nr. 17/A din 10 iunie 2008 Tribunalul Timiș, admițând apelul reclamantului, a anulat hotărârea judecătoriei, trimițând cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, tribunalului, secția comercială.
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, udecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale respectivelor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, chiar dacă incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Aceasta, întrucât la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, precum și dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens în care a și impus prin art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul d e procedură civilă obligația reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială și căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, de locațiune, donație etc. contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecințe patrimoniale și, ca atare, acțiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială. A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc. Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior. A afirma că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale, caracterul patrimonial al acțiunii subzistând indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară.
Cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea nulității absolute a aceluiași act, fără a se cere și restituirea prestațiilor efectuate de părți, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial, pentru aceleași argumente constituind o cerere patrimonială și acțiunea prin care se urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic pentru neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate - rezoluțiunea/rezilierea. Ca urmare, pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului.
Prin cererea introductivă reclamantul apelant a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea unui contract de prestări-servicii având ca obiect lucrări de reparație și igienizare a unui imobil, act pe care susține că nu l-a semnat.
Față de obiectul litigiului, care este unul evaluabil în bani, și cuantumul pretențiilor societății reclamante (sub 100.000 lei) este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că sunt incidente prevederile tezei Iaa lin. 2 al art. 297 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia acă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul procesual ales în loc. T,-,. 5A, jud. T, la Cabinet de Avocat, împotriva sentinței civile nr. 1068 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată - Construcții, cu sediul în loc. T, str. - - de la B, nr. 35, jud. T și, în consecință:
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 01.03.2010
Tehnored. - 02.03.2010/ 4 ex./ 2 com.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu
