Anulare hotarare aga Spete. Decizia 431/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.431/COM
Ședința publică de la 06 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de reclamantul, cu domiciliu ales în B,-, -.2,.1,.34, sector 3, împotriva sentinței civile nr.156/COM din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL VALUL LUI, cu sediul în comuna lui, Calea nr.446, județul C, și, cu domiciliul în lui, Calea nr.446, județul C, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamant avocat în baza procurii legalizată sub nr.3339 din 16.03.2005, pentru intimata pârâtă SC SRL avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.64 din 6.04.2009 depusă la dosar, pentru intimat pârât avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.34637 depusă la dosar, lipsind intimatul pârât .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. asupra recursului formulat de reclamantul care este motivat, timbrat cu suma de 20 lei conform chitanței nr.- din 18.03.2009, aflată la fila 7 dosar reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei, după care:
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru reclamant, avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare. Recursul este declarat pentru greșita aplicare a prevederilor art.57 rap. la 61 din Legea nr.31/1990, în sensul că instanța de fond, interpretul, a adăugat la lege. Textul de lege spune clar că se poate solicita anularea în fața instanței și/sau obținerea de despăgubiri. Arată că pentru despăgubiri se judecă în continuare la Judecătoria Constanța, unde se administrează proba cu expertiză; raportat la acțiunea pentru anularea actului în fața instanței de judecată, s-a respins ca inadmisibilă. Ori nu se poate respinge ca inadmisibilă, interpretul nu poate adăuga la lege, când legiuitorul a dispus că se poate solicita adunarea, interpretul trebuia să apreciere dacă este sau nu este fondată acțiunea.
Avocat pentru intimata pârâtă SC SRL soli respingerea recursului ca nefondat. Învederează instanței că opoziția reglementată de art.61 din Legea nr.31/1990 este o acțiune în răspundere patrimonială. Datorită specificului, cererea de opoziție reglementată de art.61 este calificată ca fiind o veritabilă acțiune în răspundere civilă delictuală, ce permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaților. În mod corect prima instanță a calificat natura juridică a opoziției și a respins acțiunea în anulare a hotărârii AGA întemeiată pe art.61 din Legea nr.31/1990 ca inadmisibilă. Arată apărătorul intimatei pârâte că pe cale separată a fost formulată o acțiune în anulare a Hotărârii nr.1/2008 în temeiul art.132 din Legea nr.31/1990, respinsă ca nefondată de Tribunalul Constanța.
Avocat pentru intimatul pârât pune aceleași considerente de respingere a recursului.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
1. Obiectul și părțile litigiului
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța reclamantul a formulat opoziție la hotărârea nr.1/17.04.2008 solicitând în contradictoriu cu pârâții, și SC SRL ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea hotărârii nr.1/17.04.2008 sau constatarea nulității absolute a acestei hotărâri, precum și suspendarea aplicării hotărârii nr.1/2008 până la soluționarea irevocabilă a opoziției, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că este creditorul numiților, (fostă ), asociați și administratori la SC SRL. Această firmă are un patrimoniu important, iar prin cesionarea părților sociale cu titlu gratuit de către pârâtul către, aceștia își agravează starea de insolvență și urmărește acest lucru pentru a scăpa de creditorii urmăritori.
În drept s-au invocat disp. art.813 și următoarele, art.975 și următoarele Cod civil, art.61 și următoarele, art.133 din Legea nr.31/1990 republicată.
La data de 22.07.2008, reclamantul a depus precizări prin care își completează cererea inițială cu capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat de societate, respectiv de asociații săi.
Capătul de cerere privind suspendarea executării aplicării hotărârii nr.1/17.04.2008 a fost disjuns și s-a dispus formarea unui nou dosar, cauză înregistrată sub nr-.
Față de capătul de cerere privind repararea prejudiciului în sumă de 2000 lei, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța solicitând declinarea acestei cereri către Judecătoria Constanța.
Prin sentința civilă nr.139/COM/29.09.2008, instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea hotărârii adunării generale a asociaților SC SRL nr.1/2008 de capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat reclamantului, a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect anularea hotărârii nr.1/17.04.2008, iar în ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Constanța.
Cauza având ca obiect anulare hotărâre asociați nr.1/17.04.2008 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, iar la termenul de judecată din 22.10.2008, reclamantul a precizat că își menține temeiul juridic invocat inițial, respectiv art.61 din Legea nr.31/1990 republicată și modificată, solicitând anularea hotărârii pe calea opoziției.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr.156/COM din 27.10.2008 Tribunalul Constanța - Secția comercială a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții SC și ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel a reținut tribunalul că anularea hotărârii asociaților unei societăți poate fi solicitată numai pe calea acțiunii în anulare prevăzută de art.132 din legea nr.31/1990 iar nu pe calea opoziției prevăzută de art.61 din Legea nr.31/1990.
3. Recursul
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând- în esență pentru aspectele:
- prin art.61 din Legea nr.31/1990 și trimiterea la dispozițiile art.57 din aceeași lege legiuitorul a instituit posibilitatea procedurală a persoanei interesate de a solicita nulitatea, în cazul în care nu a fost înlăturată până la dezbaterea fondului la tribunal. Aplicând regula de interpretareper a contrario, în opinia recurentului textul se referă la cauzele de nulitate relativă, cele care pot fi acoperite de părți, cauzele de nulitate absolută neputând fi ulterior înlăturate. În cazul dedus judecății transferul părților sociale fiind cu titlu gratuit, sub formă de donație, nulitatea este absolută și nu poate fi înlăturată în nici un mod;
- textul prevăzut de art.132 al.3 din Legea nr.31/1990 se completează și este subsecvent celui prevăzut de art.61 din aceeași lege, iar opoziția poate fi atât o acțiune patrimonială, dar se poate solicita anularea unui act nul relativ, dacă până la dezbaterea fondului nu a fost înlăturată cauza de nulitate;
- faptul că reclamantul nu a indicat ca temei prevederile art.132 al.3 din Legea nr.31/1990 este nereal, fiind indicat în subsidiar și acest text de lege, dar indiferent de susținerile părților, instanța de judecată trebuie să aibă un rol activ, chiar dacă textul de lege nu ar fi fost indicat sau a fost indicat greșit.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
4. Curtea
Analizând criticile de recurs instanța de recurs va reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Opoziția reglementată de art.61 este o acțiune în răspundere patrimonială, avându-și fundamentul juridic a hotărârilor ilegale și prejudiciante ale organelor statuare ale societăților comerciale.
În literatura juridică s-a arătat în ceea ce privește natura juridică a cererii de opoziție că aceasta nu este o cale de atac, întrucât nu vizează desființarea ori modificarea unei hotărâri judecătorești ori unui alt organ de activitate jurisdicțională, ci doar obligarea la acoperirea prejudiciului produs unor categorii sociale de persoane, prin luarea unei hotărâri de modificare a prevederilor actului constitutiv".
Datorită specificului său cererea de opoziție reglementată de art.61 este calificată ca fiind o veritabilă acțiune în răspundere civilă delictuală, menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaților.
Ca atare, instanța de fond a calificat în mod corect natura juridică opoziției și a respins acțiunea în anularea hotărârii adunării generale a asociaților întemeiată pe art.61 din Legea nr.31/1990 ca inadmisibilă.
De relevat este faptul că recurenta reclamantă a formulat pe cale separată, o acțiune în anulare a Hotărârii Adunării Generale a Asociațilornr.1/2008 pe temeiul prevăzut de art.132 din Legea nr.31/1990.
Prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr- s-a respins acțiunea ca nefondată.
Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi invocat ca temei juridic subsidiar art. 132 din; a reieșit totodată că tribunalul și-a exercitat rolul activ solicitând reclamantului în mod repetat precizarea temeiului juridic al acțiunii.
Nu se poate imputa primei instanțe împrejurarea conform cu care s-a pronunțat cu respectarea disponibilității reclamantului atâta vreme cât acesta, prin apărător calificat a precizat fără echivoc limitele sesizării instanței conturate de temeiul juridic ales.
Cum hotărârea tribunalului a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, neimpunându-se reformarea sa Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art.312 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul comercial formulat de reclamantul, cu domiciliu ales în B,-, -.2,.1,.34, sector 3, împotriva sentinței civile nr.156/COM din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL VALUL LUI, cu sediul în comuna lui, Calea nr.446, județul C, și, cu domiciliul în lui, Calea nr.446, județul C, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 06 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
Red.dec.jud.-/05.05.2009
Tehnored.2 ex./06.05.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea