Anulare hotarare aga Spete. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1577/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 437
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
******************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții reclamanți și - împotriva sentinței comerciale nr.82/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC G SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2009 și 29 octombrie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr.82/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții și -, în contradictoriu cu pârâta SC G SA.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că față de nerespectarea cerinței specifice, menționată în actul constitutiv, de convocare prin scrisoare recomandată sau scrisoare electronică, în raport de ordinea de zi stabilită și anume, analiza situației subscrierilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 117 alin.1-3,7,8, articolelor 113, 213 din Legea nr.31/1990, articolului 100 alin. 1 din Legea nr. 279/2004, societatea comercială a asigurat publicitatea și transparența necesară.
S-a mai reținut de prima instanță că reclamanții nu invocă și nu probează situația imposibilității accesului la informație, cu atât mai mult cu cât rezultă din înscrisuri că au mandatat o altă persoană, ulterior adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, să le reprezinte interesele în adunarea generală a acționarilor.
În ce privește cauza de nulitate legată de nerespectarea procedurii de majorare a capitalului social, tribunalul a reținut că este nefondată pretenția de nelegalitate a hotărârii de anulare a procedurii de majorare, întrucât din cuprinsul hotărârii de aprobare a majorării capitalului social nu rezultă că și-a prevăzut posibilitatea majorării cu procent subscris, precum și motivat de faptul că termenul stabilit conform articolului 219 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 operează exclusiv în sensul aducerii la îndeplinire a hotărârii pentru producerea efectelor.
Referitor la susținerea reclamanților că hotărârea constatată a fost adoptată cu fraudarea legii, instanța de fond a apreciat că nu se explicitează normele legale ce ar interesa ordinea publică, cu efect imperativ, ci se face referire exclusiv la interesul personal al acționarilor de a dobândi noi acțiuni în contra interesului celorlalți acționari.
Cât privește vătămarea pretinsă a interesului social, tribunalul a constatat că decizia de anulare procedurii de majorare a fost întocmai motivată de nesubscrierea decât în procent nesemnificativ.
Referitor la cerința abținerii de la vot a acționariatului semnificativ, reclamanții au invocat prevederile articolului 127 din Legea nr. 31/1990, dispoziții care statuează însă asupra obligației de abținere a acționariatului care are interes contrar acestuia al societății, într-o anumită operațiune, ori, după cum majorarea de capital nu poate fi hotărâtă decât conform dispozițiilor articolului 113 alin. 1 lit. f și articolului 212 alin. 1, în mod simetric, apreciază tribunalul, trebuie procedat și în procedura prevăzută pentru constatarea neproducerii efectelor ei.
Sub aspectul competenței, prima instanță a constatat că delegarea atribuțiilor către Consiliul de Administrație a operat exclusiv conform articolului 114 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 și articolului 229/1 din Legea nr. 31/1990, în privința constatării nesubscrierii în procentul propus, competența revenind numai organului deliberativ, adunarea generală extraordinară a asociaților.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termenul legal și motivat, reclamanții și -, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de apel:
- nerespectarea prevederilor statutare și legale referitoare la convocarea adunării generale a acționarilor, întrucât societatea a respectat cerința legală prin care convocatorul trebuia publicat în Monitorul Oficial al României și în ziar de largă circulație, dar nu a fost respectată și dispoziția specială din actul constitutiv al societății de trimitere a convocatorului prin scrisoare recomandată sau electronică;
- nu s-a luat în considerare respectarea dreptului acționarilor societății la o corectă și completă informare, motivat de faptul că, în speță, Consiliul de administrație, căruia îi fusese delegată de către atribuția de majorare a capitalului social, nu a transmis către pentru a fi publicată în Buletinul Electronic, a informației de subscriere a 309.452 de acțiuni reprezentând 3,66 % din numărul total de 8.452.000 de acțiuni emise, și nici a informației referitoare la convocarea AGA având pe ordinea de zi, majorarea de capital;
- s-a apreciat în mod greșit asupra cauzei de nulitate referitoare la respectarea condițiilor legale și statutare necesare majorării de capital prin noi aporturi în numerar.
Instanța de fond nu a observat că interesul social este obținerea de către societate a unei finanțări ieftine și rapide, fără a implica costuri suplimentare și constituirea de garanții.
Astfel, acționarii care nu au participat la majorarea de capital pentru a-și conserva procentul deținut, au un interes contrar celor societății, care urma să obțină în mod rapid și ieftin, lichidități. Pe cale de consecință, aceasta constituie o vătămare clară a interesului social.
În drept, au fost invocate dispozițiile articolului 282 și următoarele din Codul d procedură civilă, articolului 117 din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 297/2004, Regulamentul nr. 1/2006.
În cauză, intimata pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând apelul declarat în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, de dispozițiile articolelor 294, 295 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 31/1990, Legea nr.297/2004 și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea reține următoarele: sub aspectul primului motiv de apel invocat în sensul că nu au fost respectate prevederile statutare și legale referitoare la convocarea Adunării Generale a Acționarilor, criticile aduse sunt nefondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor articolului 117 alin. 3 din Legea nr.31/1990, convocarea republicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate, iar în conformitate cu dispozițiile 117 alin. 4 din Legea nr.31/1990, dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocareapoate fi făcutăși numai prin scrisoare recomandată sau dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică.
Rezultă că dispozițiilor articolului 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990instituie o posibilitateși nu o obligație, iar prevederile legale ale articolului 117 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 au fost respectate.
Prevederea din actul constitutiv (articolul 13.2) referitoare la convocare prin scrisoare recomandată sau prin scrisoare transmisă pe cale electronică nu derogă de la cerința imperativă a publicității și nici nu este obligatorie pentru întrunirea legală și adoptarea unei hotărâri, dată fiind și forma societății comerciale, decât dacă s-ar fi probat că s-a produs o vătămare serioasă intereselor acționarilor, în sensul că aceștia au fost în imposibilitate obiectivă de a cunoaște data și ordinea de zi a adunării, nefiind cazul în speță, societatea comercială asigurând publicitatea și transparența necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Și dispozițiile articolului 117 alin. 8 din Legea nr.31/1990 și ale articolului 100 din Legea nr. 297/2004 impun cerința convocării cu respectarea formalităților de publicitate, inclusiv în situația votului prin corespondență.
În cauză, convocarea a respectat cerința dublei publicități pentru asigurarea unei transparențe mărite, mai mult, reclamanții au fost convocați și prin mail, conform dovezii depusă la dosarul cauzei, ocazie cu care li s-a transmis ordinea de zi a /06.01.2009.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de apel, prin care s-a invocat că instanța de fond nu a luat în considerare respectarea dreptului acționarilor societății la o corectă și completă informare.
Astfel, dispozițiile articolului 224 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital instituie obligațiile de informare. Ceea ce invocă însă reclamanții apelanți în legătură cu articolul 224, nu are legătură cu hotărârea nr. 7/06.01.2009 a de anulare a procedurii de majorare a capitalului social, aceeași fiind situația și în care susținerilor tezei a II a din ultimul alinat - fila 5 din dosarul de fond, în care, prin cererea introductivă, se motivează în acest context că în speță, Consiliul de Administrație, căruia îi fusese delegată de către, atribuția de majorare a capitalului social, nu a transmis către pentru a fi publicată în Buletinul Electronic a informației privitoare la convocarea AGA având pe ordinea de zi și majorarea de capital.
Conform articolului 113 pct. A lit. a din Regulamentul nr.1/2006 al, informația este destinată publicului, iar apelanții reclamanți sunt acționari și au fost corect informați prin convocare și mail, pe care recunosc că l-au primit, astfel că aceștia nu sunt vătămați în aceste condiții.
C de-al treilea motiv de apel invocat însă, privind aprecierea greșită asupra cauzei de nulitate referitoare la respectarea condițiilor legale și statutare necesare majorării de capital prin noi aporturi în numerar este fondat.
Prin hotărârea nr.6/29.09.2098 la articolul 2, se prevede că, "se aprobă majorarea capitalului socialprin emisiunea unui număr de 8.452.000 acțiuni noi, în forma dematerializată, la valoarea nominală de 2,50 lei. Acțiunile emise pentru majorarea capitalului social sunt oferite spre subscriere acționarilor existenți proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă. Exercitarea dreptului de preferință se poate realiza în interiorul termenului de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, a hotărârii.
Acțiunile care nu sunt subscrise în termenul de mai sus, se anulează".
Această hotărâre a stabilit în mod particular condițiile și procedura de majorare a capitalului social, inclusiv posibilitatea majorării acestuia, chiar dacă acțiunile emise nu sunt subscrise în totalitate.
Potrivit dispozițiilor articolului 219 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, dacă majorarea de capital propusă nu este subscrisă integral, capitalul va fi majorat în cuantumul subscrierilor primite doar dacă condițiile de emisiune prevăd această posibilitate.
Din coroborarea dispozițiilor legale incidente în speță cu prevederile hotărârii, rezultă că majorarea de capital poate fi realizată chiar dacă acțiunile nu sunt subscrise integral, urmând ca acțiunile emise și care nu au fost subscrise de către acționari în termenul de subscriere să fie anulate.
Astfel, intenția de majorare a capitalului social în limita a ceea ce s-a subscris rezultă, fără dubiu, implicit din hotărârea nr. 6/29.09.2008.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, să admită apelul declarat de către reclamanții și -, să schimbe în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite cererea reclamanților și va anula hotărârea nr. 07/06.01.2009 a societății pârâte.
În temeiul dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă, motivat de faptul că s-au solicitat și cheltuieli de judecată de către reclamanții apelanți, va fi obligată intimata să plătească apelanților suma de 61,80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel, reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar.
Curtea nu poate acorda contravaloare onorariului de apărător solicitat, întrucât din ordinul de plată depus la dosarul cauzei la fond, fila 27, nu rezultă că acest onorariu s-a achitat pentru cauza în speță, nefiind menționat în cuprinsul acestuia numărul procurii speciale depusă la dosar, prin care avocatul a fost împuternicit în cauză, numărul dosarului sau numărul eventualului contract care s-a încheiat cu acesta, pentru acest dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți domiciliat în B, sector 1,- și - domiciliată în B, sector 1,-, împotriva sentinței comerciale nr.82/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC G SA cu sediul în G, șos. -, nr. 1, Județ
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că admite cererea reclamanților și anulează hotărârea nr.07/06.01.2009 a societății pârâte.
Obligă pe intimată să plătească apelanților 61,80 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
4 ex.
11.11.2009
.
Tribunalul Giurgiu
Judecător fond:
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci