Anulare hotarare aga Spete. Decizia 520/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 520/2008

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta D împotriva Sentinței nr. 1478/CA din 26 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr-.

Se constată că au depus la dosar concluzii scrise reclamanta intimată S și pârâta recurentă

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 octombrie 2008, când a fost amânată pronunțarea pentru astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința civilă nr. 1478/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar - au fost respinse ca nefondate excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei S, a tardivității formulării acțiunii de către reclamanta S și cea a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta

A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantele - - S și - - S și completată de reclamanta - - S împotriva pârâtei - - D și pentru opozabilitate cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

S-a constatat nulitatea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - - Nr. 3 din data de 11.08.2007.

S-a constatat nulitatea Hotărârilor Consiliului de Administrație a - - din data de 6.07.2007 și 4.10.2007.

S-a dispus menționarea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoaraa prezentei hotărâri.

S-a dispus radierea mențiunilor efectuate la Registrul Comerțului în baza hotărârilor AGA și CA constatate nule prin prezenta.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul fondului a reținut că reclamanta - - S și - - Sac hemat în judecată pe pârâta - - D și ORC H solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea hotărârii și a hotărârii Consiliului de Administrație a - - din data de 6.07.2007 și 4.10.2007, solicitând de asemenea și menționarea la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoaraa hotărârii ce se va pronunța și radierea mențiunilor efectuate în Registrul Comerțului în baza hotărârilor AGA și CA a căror anulare o solicită.

S-a reținut din analiza actelor și lucrărilor de la dosar că instanța a stabilit că reclamanta - - are calitatea de acționar majoritar al - - deținând 91,914 % din capitalul social al acesteia. - - are calitatea de acționar al societății pârâte - din anul 2004, achiziționând de pe piața de capital acțiuni reprezentând 13,04 % din capitalul social al acesteia.

Se arată că excepția de inadmisibilitate a cererii în anulare a hotărârii Consiliului de Administrație din 4.10.2007 este neîntemeiată având în vedere că adoptarea acesteia a avut drept consecință o modificare a actului constitutiv al societății privind majorarea capitalului social și modificarea participării acționarilor la capitalul social, lucru realizat în baza hotărârii din 11.08.2007 prin care s-a aprobat delegarea competenței adunării generale a acționarilor către consiliul de administrație.

Se reține că pârâta nu a făcut dovada că reclamanta - - a fost convocată pentru ședințele din 10.08.2007 și 11.08.2007.

S-a mai reținut că Consiliul de Administrație din 4.10.2007 a fost nelegal întrucât are ca efect desființarea efectelor generate de hotărârea adoptată cu această ocazie, respectiv desființarea operațiunilor de atribuire de acțiuni către acționarii care au participat la majorare.

S-a mai reținut că adunarea generală a acționarilor din 11.08.2007 s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 117 alin. 1 și 6 coroborate cu dispozițiile art. 118 (1) din Legea nr. 31/1990 deoarece din procesul verbal întocmit la 6.07.2007 rezultă că a fost fixată doar data primei întruniri, respectiv 10.08.2007 fără a fi stabilită ora și locul desfășurării acesteia și fără a fi menționată data de 11.08.2007 ca zi de întrunire a celei de-a doua adunări generale.

De asemenea, se reține că la convocarea Adunării Generale Extraordinare a acționarilor au fost încălcate prevederile imperative ale art. 117 (2) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu art. 14 din statutul societății având în vedere că publicarea convocării s-a realizat în ziarul local "" la data de 13.07.2007 cu nesocotirea termenului minim de 30 de zile prevăzut de lege și actul constitutiv al societății și că tardivitatea publicării convocării adunării generale a acționarilor are drept consecință ineficacitatea actelor efectuate de organul statutar, astfel convocat, sub forma nulității absolute.

În cuprinsul hotărârii nr. 3 se menționează că "Sumele rezultate din aportul în numerar al acționarilor la majorarea capitalului social vor fi utilizate la plata unor datorii și dobânzi ale societății și pentru investiții."

Această decizie nu este menționată în procesul verbal nr. 4 al adunării încheiat în condițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990 ca fiind dezbătută și aprobată de acționari.

Neconsemnarea unei hotărâri adoptate în procesul verbal de ședință duce la inexistența acesteia întrucât procesul verbal are rolul de a conserva rezultatul deliberării, de a obiectiva hotărârea și de a proba caracterul originar al deciziei.

Se reține că la data de 13.06.2007 în urma majorării de capital social hotărâtă în din 15.03.2007 acționarii, și au dobândit în mod neîntemeiat 158,139 % din acțiunile societății, depășind astfel pragul maxim de 33 % prevăzut de art. 203 din Legea nr. 297/2004.

Judecătorul fondului reține că drepturile de vot aferente valorilor mobiliare deținute peste acest prag sunt suspendate de drept până la îndeplinirea de către acționarii în cauză a obligației legale de a derula o ofertă publică sau de a înstrăina acțiunile corespunzător pierderii poziției dobândite fără intenție administratorii avea obligația ca anterior Adunării Generale din 11.08.2007 să verifice pentru acționarii înregistrați la data de referință, drepturile de vot ce intră sub incidența art. 203 din Legea nr. 297/2004 și să constate suspendarea de drept a acestora.Ca urmare a suspendării de drept a unui număr de 169.344 voturi (43,6918 % din numărul voturilor acționarilor prezenți în adunare) nu s-a realizat majoritatea prev. de art. 115 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 necesară pentru a se lua o hotărâre de majorare de capital social situație în care hotărârea de majorare a capitalului social a fost adoptată cu neîndeplinirea cerințelor prev. de art. 115 (2) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006 coroborat cu prevederile imperative ale art. 203 și 205 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - - D care solicită în baza art. 304 indice 1 și 312 alin. 3 Cod procedură civilă admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivele dezvoltate pe larg în recurs, se arată în esență următoarele.

1.Excepțiile au fost respinse fără a fi motivată această respingere, este o persoană străină de societate motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, iar cererea formulată de acționarul societății - - D și - - a fost formulată tardiv.

2.- nu justifică nici un interes pentru a ataca o hotărâre adoptată de AGA din societatea - - terții neavând dreptul de imixtiune în afacerile interne ale societății comerciale.

3.Deși au fost invocate ca și temei al cererii prevederile art. 132 alin. 3 din Legea 31/1990, temeiul corect de drept este art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990 iar sub aspectul motivelor de nulitate relativă se impunea admiterea excepției de tardivitate.

4.Se arată că deși a fost invocată excepția de inadmisibilitate a cererii de constatare a nulității absolute a hotărârii CA nu au fost verificate susținerile pârâtei și că nu se poate permite oricui să atacate hotărârea consiliului de administrație, că, potrivit art. 114 alin. 3 din Legea 31/1990 hotărârile consiliului de administrație pot fi atacate cu acțiunea în nulitate reglementată de dispozițiile art. 132 din lege numai în cazul în care hotărârile au fost adoptate în exercitarea atribuțiilor permise de lege a fi delegate. Dacă au fost adoptate alte decizii decât cele în exercitarea atribuțiilor delegate competența de anulare revine adunării generale ordinare.

5.În ce privește fondul cauzei se arată că cererea este nefondată și că în mod greșit judecătorul de la fond a apreciat că la ședințele Consiliului de administrație din 06.07.2007 și 04.10.2007 dar și la din 11.08.2007 nu a participat nici un reprezentant al - și că societatea s-ar afla în culpă pentru că nu a realizat în mod corect convocarea.

Susține că din 11.08.2007 a fost legal convocată, convocatorul a fost stabilit de Consiliul de administrație și a fost publicat cu 30 de zile înainte de data ținerii adunării în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă circulație.

Referitor la faptul că în procesul verbal de ședință al Consiliului de administrație din 06.07.2007 nu a fost fixată data ținerii celei de-a doua întruniri se arată că prin această omisiune nu a fost lezat dreptul de informare câtă vreme în anunțurile publicate s-a specificat data și locația pentru ținerea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor atât pentru prima cât și pentru a doua întrunire.

6.Referitor la mențiunea privind destinația sumelor rezultate din majorarea capitalului social se arată că în convocatorul adunării generale extraordinare au fost cuprinse mențiuni exprese cu privire la destinația pe care urmau să o aibă sumele de bani rezultate din majorarea de capital.

7.Se mai arată că nu s-a verificat susținerea potrivit căreia drepturile de vot al acționarilor, și ar fi fost suspendate la data adoptării hotărârii AGA.

Motivele de recurs ale - au fost redactate și într-o altă formă de către avocatul acestei părți dar cuprind în esență aceleași critici.

În cauză au formulat întâmpinare - - care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

A mai formulat întâmpinare Oficiul Național al Registrului Comerțului care apreciază că nu are calitate procesuală în cauză, și -, care solicită menținerea ca legală și temeinică a Sentinței nr. 1478/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Recursul este legal timbrat.

Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și din oficiu Curtea constată că recursul este neîntemeiat.

Referitor la criticile formulate de recurentă împotriva hotărârii nr. 1478/2008 a Tribunalului Hunedoara Curtea reține următoarele.

Tribunalul Hunedoara prin judecătorul de la fond chemat să cenzureze legalitatea acestei hotărâri a reușit să deslușească corect modalitatea, mijloacele și scopul majorării capitalului social al - -

Astfel, Tribunalul Hunedoaras -a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate de pârâtă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a - - în mod corect s-a reținut că este neîntemeiată în măsura în care această societate este acționară majoritară a -, acționar al pârâtei în baza achiziționării unui număr de acțiuni reprezentând 13,04 % din capitalul social.

Modificarea capitalului social al pârâtei - are influență în valoarea acțiunilor și a procentului de participare la capitalul social direct în patrimoniul reclamantei - - și indirect în cel al reclamantei

Astfel, are un interes în atacate hotărârilor prin care s-a ajuns la majorarea capitalului social fără aportul -, societate căreia în urma majorării i s-a redus participația la capitalul social al - de la 37 % la 24 % fiind afectată de diminuarea acestei participații.

În ce privește excepția tardivității formulării cererii în anulare în mod corect s-a reținut că nu este întemeiată.

Raportat la motivele de nelegalitate pe care se întemeiază reclamanta, care se circumscriu prevederilor art. 132 alin. 3 din Legea 31/1990, respectiv motiv de nulitate absolută, dreptul de a formula acțiunea în anulare este imprescriptibil.

Nu se poate judeca cererea diferențiat prin prisma motivelor de nulitate relativă și absolută și oricum finalitatea soluționării cererii în ansamblul ei ar fi fost aceeași dacă unele motive ar fi fost considerate ca admisibile și altele nu, prin prisma excepției prescripției.

În mod corect a reținut judecătorul fondului că nici excepția inadmisibilității cererii nu este întemeiată. Prin hotărârea Consiliului de administrație din 04.10.2007 prin care s-au aprobat rezultatele subscrierii de acțiuni s-a ajuns la modificarea unor prevederi esențiale ale actului constitutiv, majorarea capitalului social.

Potrivit art. 236 din Legea 297/2004, hotărârile luate de consiliul de administrație al unei societăți admise la tranzacționare în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală extraordinară au același regim ca și hotărârea adunării generale a acționarilor în ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.

Cu privire la hotărârea consiliului de administrație din 06.07.2007 în măsura în care convocarea acestuia s-a făcut fără înștiințarea tuturor membrilor consiliului de administrație (convocare cu privire la care nu s-au făcut dovezi la fond) posibilitatea atacării în justiție a acestei hotărâri este recunoscută în virtutea dreptului acționarului de a ataca în fața instanțelor judecătorești decizia consiliului de administrație.

În speță prin încălcarea prevederilor imperative ale legii și statutului, trei persoane din cinci, aflate în consiliul de administrație au acționat adoptând prin exces de putere o decizie care a afectat grav societatea.

Prin modul în care a fost efectuată majorarea de capital, - - a pierdut o sumă de bani care reprezenta aportul în numerar pe care l-ar fi vărsat - -.

Oricum neregularitatea convocării Consiliului de administrație atrage neregularitatea convocării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 11.07.2007 ceea ce constituie un motiv de nulitate a hotărârii de majorare a capitalului social.

În ce privește fondul cauzei în mod corect judecătorul fondului a apreciat că modalitatea de convocare a consiliului de administrație s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale.

Potrivit art. 141 din Legea 31/1990 convocarea consiliului de administrație se face de președintele acestuia. Pârâta - - nu a făcut dovada că reclamanta - a fost convocată la ședințele consiliului de administrație motiv pentru care în mod corect s-a constatat că s-a desfășurat în mod nelegal.

La Consiliul de Administrație din data de 6.07.2007 și 4.10.2007 nu au participat cei doi membri ai consiliului de administrație din partea - -, care nu au fost convocați.

Consiliul de administrație s-au întâlnit în mod secret atât în data de 6.07.2007, când au hotărât convocarea adunării generale pentru data de 11.08.2007 cât și în data de 04.11.2007, când s-au aprobat rezultatele subscrierii de acțiuni de majorare a capitalului social și prin aceasta de modificare participațiilor acționarilor la capitalul social în urma hotărârii din 11.08.2007, de delegare a competenței adunării generale extraordinare a acționarilor către consiliul de administrație cu privire la aprobarea subscrierii de acțiuni.

Referitor la adunarea generală extraordinară a acționarilor din 10.08.2008 convocarea acesteia s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. 1 și 6 raportat la art. 118 (1) și 141 din Legea 31/1990.

Astfel în 06.07.2007 prin procesul verbal întocmit de cei trei administratori care au fixat data primei întruniri a (10.08.1007) nu au stabilit ora și locul desfășurării acesteia și nici nu au menționat data de 11.08.2007 ca zi de întrunire a celei de a doua adunări generale, lipsind astfel elementele esențiale cu privire la întrunirea adunării generale, asupra cărora nu a decis consiliul de administrație.

Pe de altă parte nu au fost respectate prevederile art. 117(2) din Legea 31/1990 și ale art. 14 din statutul societății, anunțul de convocare în ziarul l făcându-se în 13.07.2007 cu încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În altă ordine de idei, în cuprinsul Hotărârii nr. 3/2007 se menționează că "sumele rezultate din aportul în numerar al acționarilor la majorarea capitalului social vor fi utilizate la plata unor datorii și dobânzi ale societății și pentru investiții" problemă care nu apare ca fiind dezbătută, consemnată în procesul verbal al ținută la 11.08.2007.

Hotărârea din 11.08.2007 s-a adoptat cu încălcarea prevederilor art. 115 (2) din Legea 31/1990 coroborat cu prevederile art. 203 și 205 din Legea 297/2004 privind piața de capital deoarece nu s-a realizat majoritatea de 2/3 din capitalul social ci doar procentul de 59,25 %.

De asemenea, actele aflate la dosarul cauzei relevă că majorarea capitalului social s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 136 indice 1 din Legea 31/1990 și art. 210 din Legea 297/2004 privind piața de capital.

Dispozițiile sus menționate prevăd obligațiile acționarilor și a conducerii societății de a acționa cu bună credință, în condiții de transparență, și cu respectarea dreptului și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

Se sancționează astfel avantajarea directă sau indirectă a majorității prin violarea dreptului comun și prin îndepărtarea unilaterală și subiectivă a asociaților minoritari de la perspectivele care i-au condus la asociere.

Încălcarea acestor prevederi atrage desființarea hotărârii și ineficacitatea tuturor operațiunilor efectuate în executarea ei.

Hotărârea atacată a fost adoptată prin exces de putere, prin exercitarea discreționară a dreptului de vot de către acționarii majoritaro în vederea realizării intereselor sale individuale în dauna interesului social și în scopul prejudicierii acționarilor minoritari.

Cu privire la dreptul de vot al acționarilor, și, critica referitoare la neverificarea acestui aspect este neîntemeiată, judecătorul fondului analizând pe larg problema și constatând că în urma majorării capitalului social al societății pârâte din 15.03.2007 drepturile de vot ale acționarilor menționați depășesc pragul maxim de 33 % intrând sub incidența art. 203 din Legea 297/2004 și constatându-se suspendarea de drept a acestora.

Față de cele de mai sus se constată că recursul este neîntemeiat hotărârea atacată este la adăpost de criticile formulate motiv pentru care va fi menținută ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul formulat de - - D împotriva sentinței civile nr. 1478/CA/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/15.12.2008

Jud fond

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 520/2008. Curtea de Apel Alba Iulia