Anulare hotarare aga Spete. Sentința 60/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE
DOSAR NR- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.60
Ședința publică din data de 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Florentina Dinu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamanta - - cu sediul în comuna,-, județul D, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR cu sediul în Târgoviște, nr.1, județul D și COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI cu sediul în B, sector 4,-, privind anularea Hotărârii Consiliului de Administrație nr.31 din 27.04.2007 a Companiei Naționale de Administrare a Fondului.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța pentru a da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod proced. civ. a amânat pronunțarea la data de 28 februarie 2008, adoptând următoarea soluție:
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la nr. 4277/120/20.07.2007 la Tribunalul Dambovita, reclamanta - - a chemat in judecata Compania Nationala de Administrare a Fondului piscicol B si Comisia Judeteana Dambovita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitand in principal anularea Hotararii Consiliului de Administratie nr. 31/27.04.2007 emisa de, iar pe cale de exceptie a se constata nelegalitatea Hotararii nr. 5/3.11.2005, cu amendamentele nr. 9667/15.12.2005 si nr. 533/20.01.2006 emisa de Comisia Judeteana Dambovita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a concesionat de la Compania Nationala de Administrare a Fondului o suprafata de de apa conform contractului nr. 14/29.07.2003.
La data de 5.06.2007, - - a fost notificata de catre ca suparafata de teren concesionata de catre ei se va reduce cu 16,37 ha de apa, respective tarlaua 9, parcela 43 si tarlaua 6 parcelelel 25 si 28, specificandu-se ca masura s-a dispus prin Hotararea Consiliului de Administratie nr. 31/27.04.2007 a Companiei Nationale de Administrare a Fondului, hotarare comunicata odata cu notificarea.
Prin adresa nr. 4395/20.06.2007, au solicitat revocarea hotararii nr. 31/2007, prin adresa nr. 4935/27.06.2007 a aratat ca nu poate da curs favorabil cererii, pentru ca nu are atributii in analiza drepturilor de proprietate ale persoanelor fizice si juridice, desi Comisia Judeteana nu a solicitat in prealabil suprafatele de teren care pot fi indisponibilizate, nu este responsabila pentru aceasta omisiune.
Reclamanta a aratat ca pe suprafetele de de apa ce urmeaza a fi restituite s-au realizat importante investitii, printre care stavilare, lucrari de indiguire, pompe hidraulice, investitii instrainate catre reclamanta odata cu privatizarea societatii, fiind incluse in capitalul social, in prezent aceste investitii deservesc un amplu sistem de gospodarire a apelor.
Aceste lucrari sunt supuse in permanenta actiunii fortelor naturii si in lipsa unei intretineri regulate efectuate de personal calificat, acestea se pot deteriora in mod irecuperabil, conditii in care restituirea terenurilor pe care se afla aceste investitii pune in pericol atat siguranta lucrarilor, cat mai ales a comunitatilor locale.
Totodata, insusi legiuitorul a prevazut prin art. 4 alin. 1^3 din Legea 1/2000 o exceptie de la regula restituirii pe vechiul amplasament, dand fostilor proprietari 2 alternative, sa opteze pentru un teren cu alt amplasament sau sa primeasca despagubiri. In consecinta, desi in notificarea primita de ei se prevede ca reducerera suprafetei concesionate s-a luat in temeiul Legii 1/2000, in fapt prevederile imperative ale legii invocate au fost ocolite prin adoptarea Hotararii nr. 31/2007. Mai mult, art. 4^1 al aceleiasi Legi 1/2000 intareste prevederile art. 4 alin. 1^3, prevazand ca investitiile importante, care necesita cheltuieli semnificative, cat si personal calificat, sunt exceptate de la restituire, fostii proprietari avand posibilitatea sa primeasca teren pe alt amplasament, aceasta pentru a proteja atat respectivele investitii, cat si comunitatea locala care furnizeaza forta de munca.
De asemenea, reclamnata a mai aratat ca efectul hotararii nr. 31/2007 este trecerea suprafetei mentionate din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a unitatilor administrative teritoriale, masura care poate fi dispusa conform art. 9 alin. 1 din Legea 213/1998, conform careia schimbarea poate fi efectuata numai prin hotararea de Guvern, la cererea consiliilor locale.
Reclamanta a mai invederat ca prin adresa nr. 4935/27.06.2007 s-a precizat ca s-a omis de catre Comisia Judeteana Dambovita solicitarea de teren disponibil, o asemenea solicitare fiind impusa de art. 10 din HG 890/2005 modificat de HG 1832/2005.
Or, atat timp cat a sesizat acest aspect, ar fi fost de datoria acesteia sa solicite Comisiei Judetene Dambovita respectarea procedurii legale, in loc sa procedeze astfel a preferat sa dea curs direct solicitarii Comisiei Judetene, cu toate ca aceasta nu se conformase cerintelor legale
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar cererea de revocare inregistrata la nr. 4935/2007, raspunsul inaintat de parata, Hotararea si Comisiei Judetene.
Parata a depusintampinareprin care a invocat exceptia de necompetenta materiala si teritoriala a instantei, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii.
Parata a aratat ca potrivit Legii 192/2001, Legii 1/2000, inclusiv Legea 247/2005, HG 890/2005 modificata si completata prin HG 1832/2005, nu are nici un fel de atributii in validarea sau stabilirea unui drept de proprietate catre persoane fizice sau juridice, aceste sarcini fiind atributiile exclusive ale Comisiilor Judetene, nu face parte din comisiile judetene pentru validarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate
Mai mult, prin HG 1832/2005 s- a prevazut in art. I pct. 1 ce modifica art. 10 ca atunci cand nu mai exista teren in rezerva comisiei de fond funciar aceasta se va putea adresa prin intermediul comisiei judetene de fond funciar institutiilor si autoritatilor publice care administreaza teren proprietate a statului, iar acestea sunt obligate sa raspunda cererilor formulate de comisiile de fond funciar si sa comunice acestora suprafetele de teren care pot fi disponibilizate in conditiile legii, in termen de 45 de zile, prin atributiile sale nu are posibilitatra de a verifica daca exista suprafete suficiente la dispozitia comisiilor locale, acest lucru ramanand la latitudinea Comisiilor Judetene.
Mai mult, a aratat ca in contractul de concesiune nr. 14/29.07.2004 este expres stipulat faptul ca suprafata concesionata in vederea exploatarii se va diminua in cazul in care in virtutea legii vor opera retrocedari. si-a respecatta obligatiile si in ceea ce priveste notificarea prealabila a partenerului sau contractual, transmitand reclamantei notificarea nr. 4628/5.06.2007 prin care ii aduce la cunostinta faptul ca suprafata contractului de concesiune se va diminua cu 16,37 ha apartinand amenajarii piscicole si adresandu-i invitatia de a se prezenta printr-un reprezentant legal la sediul Primariei Comunei
Parata a aratat ca nu face altceva decat sa se supuna prerogativelor legilor in vigoare si mai presus de toate Constitutiei, care guverneaza proprietatea privata si regimul juridic al acesteia, reclamanta nu are nici o calitate legala de a impieta efectuarea demersurilor legale pe care le-a intreprins in punerea in aplicare a normelor legislative de ocrotire a proprietatii private, prin predarea acestor suprafete catre consiliile locale, mai mult decat atat inca de la incheierea contractului de concesiune reclamanta a luat act si si-a insusit prevederea contractuala de diminuare a suprafetei de teren in caz de retrocedare a terenului supus concesionarii.
Hotararea nr. 31/27.04.2007 aproba doar procedura de solutionare a solicitarilor de rettrocedare inaintate de catre comisiile judetene sau locale pentru stabilirea dreptului de proprietate private, neavand nici o putere decizionala asupra validarii cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, singurele foruri legale abilitate cu aceste atributii fiind Comisiile Judetene.
Parata a depus la dosar Hotararea Consiliului de Administratie nr.31/27.04.2007.
Prinsentinta nr.1731/5.11.2007, Tribunalul Dambovitaa admis exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Dambovita invocate de parata si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel
Tribunalul a retinut incidenta prevederilor art. 10 alin. 1 teza a II-a din Legea 554/2004, reclamanta solicitand in principal anularea Hotararii Consiliului de Administratie nr. 31/27.04.2007 emisa de, institutie publica aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, act emis de o autoritate publica centrala.
La solicitarea instantei, Comisia Judeteana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dambovita a depus la dosar Hotararea nr. 5/3.11.2005 si amendamentele nr. 9667/15.12.2005 si nr. 533/20.01.2006.
Cauza a fost inregistrata la Curtea de Apel P la nr-.
Reclamanta a depus la dosar Contractul de Concesiune nr. 14/29.07.2003, Actul Aditional nr. 1/12.01.2005, Actul Aditional nr. 2/7.12.2005, Procesul verbal de punere in posesie din 27.07.2006.
Examinand cauza, din actele si lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:
Prin contractul de concesiune nr. 14/29.07.2003, reclamanta a concesionat de la Compania Nationala de Administrare a Fondului o suprafata de de apa.
La data de 5.06.2007, - - a fost notificata de catre ca suparafata de teren concesionata de catre ei se va reduce cu 16,37 ha de apa, respective tarlaua 9, parcela 43 si tarlaua 6 parcelelel 25 si 28.
Prin Hotararea nr. 5/2005 Comisia Judeteana Dambovita de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, in baza dispozitiilor art. 51 si 53 coroborate cu cele ale art. 116 din Legea 18/1991, Legii 1/2000, art. 6, 8 si 27 din HG 890/2005, a validat propunerile comisiei locale de aplicare a legii 18/1991 din anexa 30-4 pozitii 42,65 ha.
Prin amendamentul nr. 9667/15.12.2005, cu privire la validarea anexelor si solutionarea contestatiilor prezentate de comisia locala, Comisia Judeteana a validat in anexe urmatoarele pozitii: anexa 3-4 pozitii- 9,82 ha, anexa 37-1 pozitie cu 1 ha, anexa 24b-2 pozitii- 9,82 ha, anexa 25- 85 pozitii -23, 17 ha, anexa 30- 1pozitie-0, 25ha.
Prin amendamentul nr. 533/28.01.2006 a validat urmatoarele: anexa 37-5 pozitii 101 ha, anexa 38 cu 1 pozitie 6,55 ha, anexa 25 cu 2 pozitii 0,53 ha, anexa 48 cu 1 pozitie 1,5 ha, anexa 30 cu 1 pozitie/ 40 ha, s-au respins 6 cereri.
Prin Hotararea nr. 31/27.04.2007, parata a aprobat in baza Legii 192/2001, Ordinului MAAP nr. 277/2002, Ordinului nr. 138/17.02.2005 si Ordinului nr. 244/27.03.2005, procedura de solutionare a solicitarilor de retrocedare inaintate de Comisiile Locale sau Judetene de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Hotararea cuprinde:
A- juridica, fiind invocate aici 1-dispozitiile Legii 18/1991, Legii 1/2000, art. 2, 3, 36 din HG 890/2005; 2-art. I pct. 1 din HG 1832/2005; 3- art. 4(1^1), art. 4^1 din Legea 1/2000; 4-art. 44 din Legea 18/1991.;
B-Situatia actuala si anume ca in urma centralizarii datelor a rezultat ca la 22.07.2005, data la care a intrat in vigoare Legea 247, respective 11.08.2005, data la care a intrat in vigoare HG 890/2005 si pana la 30.03.2007, exista depuse la 24 documentatii de retrocedare insumand 4903,34 ha, pentru suprafata de 17,08 ha au fost intocmita doua protocoale de predare-primire, iar 13 documentatii, inclusiv solicitarile Consiliilor locale, insumand 1136,52 ha, sunt complete, intrunind conditiile art. 36 alin. 1 din HG 890/2005.
C-Propuneri de solutionare - de faptul ca persoane fizice solicita o suprafata totala de 461,22 ha reprezentand 1% din suprafata totala de 461,22 ha reprezentand 1% din suprafata totala a amenajarilor piscicole gestionate de, comisia a recomandata intoxcmirea protocoalelor de predare-primire catre comisiile locale, urmand ca situatia juridica a activelor edificate de terenurile in cauza sa fie solutionate de catre instantele de judecata sau prin intelegere directa cu noii proprietari.
Se mentioneaza ca in protocoalele de predare primire se va tine cont faptul ca isi declina orice raspundere de primitor pentru litigiile existente sau viitoare cu privire la terenul ce face obiectul protocolului, constructiile existente pe acesta, precum si dreptul de servitute sau alte drepturi conexe ce rezulta din exploatarea acestuia, fiind exonerata de plata oricaror despagubiri ulterioare
S-a mai prevazut documentatia care sta la baza intocmirii protocolului de predare primire: adresa de inaintare catre din partea VComisiei Locale, Hotararea Comisiei judetene de validare a dreptului den proprietate suiona amplasamentului, anexe validate, acte doveditoare ce au stat la baza validarii, planuri parcelare, procese verbale de punere in posesie si schitele terenurilor, vizate de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara.
De asemenea s-a mai prevazut ca dupa aprobarea protocoalelor de catre Consiliul de Administratie, Directia Servicii si Privatizare va notifica in mod obligatoriu partenerii contractuali in vederea diminuarii suprafetelor contractante.
Asupra exceptiei de nelegalitate, curtea retine urmatoarele:
Conform dispozitiilor art. 4 din Legea 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatând ca de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, instanta de contencios administrativ competenta.
In cauza, instanta de contencios administrativ sesizata cu fondul litigiului, va solutiona si exceptia de nelegalitate invocata.
Se invoca nelegalitatea unei Hotarari a Comisiei Judetene de stabilire a dreptului de proprietate, de validare a unor propuneri ale Comisiei Locale de stabilire a dreptului de proprietate.si amendamentelor ulterioare, acte emise in anul 2005, iar fondul litigiului il constituie anularea Hotararii Consiliului de Administratie al prin care s-a aprobat procedura de solutionare a solicitarilor de retrocedare inaintate de Comisiile Locale sau Judetene de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
de aceasta situatie de fapt, solutionarea fondului cauzei nu depinde de legalitatea sau nelegalitatea Hotararii Comisiei Judetene nr. 5/3.11.2005, cu amendamentele nr. 9667/15.12.2005 si nr. 533/20.01.2006.
Procedura adoptata de priveste in general procedura de solutionare a solicitarilor de retrocedare inaintate de Comisiile Locale sau Judetene de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, si nu a fost emisa ca urmare a emiterii sau numai in vederea executarii Hotararii Comisiei Judetene nr. 5/3.11.2005, cu amendamentele nr. 9667/15.12.2005 si nr. 533/20.01.2006.
Comisia Judeteana Dambovita de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a validat, prin Hotararea a carei nelegalitate se invoca, propunerile comisiei locale in baza prerogativelor conferite de dispozitiile legale, in baza dispozitiilor art. 51 si 53 coroborate cu cele ale art. 116 din Legea 18/1991, Legii 1/2000, art. 6, 8 si 27 din HG 890/2005, iar parata a adoptat procedura de solutionare a solicitarilor de retrocedare inaintate de Comisiile Locale sau Judetene de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, ca urmare a faptului ca dispozitiile legale in materia reconstituirii dreptului de proprietate prevad posibilitatea ca tunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta sa se adreseze, prin intermediul comisiei județene de fond funciar, instituțiilor și autorităților publice care administrează teren proprietate a statulu, urmand ca toate instituțiile și autoritățile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar și să comunice acestora suprafețele de teren care pot fi disponibilizate.
de aceste imprejurari, curtea constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 4 din Legea 554/2004, privind faptul ca pentru a se examina legalitatea sau nelegalitatea actului administrative, este necesar ca solutionarea litigiului de fond sa depinda de actul administrativ a carui nelegalitate se invoca, si va respinge exceptia de nelegalitate invocata.
Cu privire la fondul cauzei:
Dispozitiile HG nr. 1.832/2005 privind modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, prevad ca tunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta sa se adreseze, prin intermediul comisiei județene de fond funciar, instituțiilor și autorităților publice care administrează teren proprietate a statului, toate instituțiile și autoritățile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului fiind oligate să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar și să comunice acestora suprafețele de teren care pot fi disponibilizate, în condițiile legii, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii.
de actele normative emise in stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Legea 18/1991, Legea 1/2000, HG 890/2005, HG 1832/2005, parata a adoptat prin Consiliul de administratie, procedura de solutionare a solicitarilor de retrocedare inaintate de Comisiile Locale sau Judetene de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar procedura de solutionare adoptata nu contravine dispozitiilor legale in materie.
Recalmanta nu este, astfel, vatamata in nici un fel de emiterea acestei Hotarari de catre parata.
Sustinerile reclamantei in motivarea actiunii de anulare sunt total neintemeiate.
Pe de o parte, este de observat caprin contractul de concesiune incheiat intre reclamanta si parata s-a prevazut in mod expres posibilitatea reducerii suprafetei de teren ce face obiectul concesiunii in cazul reconstituirii dreptului de proprietate.
Astfel, art. 2.5 din Contractul de concesiune prevede in mod expres ca in cazul in care suprafata de teren proprietate a statului ce face obiectul concesiunii va fi diminuata ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, se va diminua in mod corespunzator suprafata de teren prevazuta in contract. Reducerea suprafetei de teren nu antreneaza raspunderea concedentului, urmand a face obiectul actului aditional.
In ceea ce priveste sustinerile reclamantei privind investitiile, stavilarere, lucrarile de indiguire, pompele hidraulice, trecerea suprafetei din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a unitatilor administrative teritoriale, trebuie mentionat, pe de o parte, ca Hotararea atacata prevede, in general, procedura de solutionare a solicitarilor de retrocedare, posibilitatea efectuarii acestor solicitari este expres prevazuta de dispozitiile legale, tunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, solicitarile putand fi efectuate de catre Comisiile Judetene, care au in competenta stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, catre toate instituțiile și autoritățile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului, acestea nu au atributii in stabilirea dreptului de proprietate, in aprecierea legalitatii reconstituirii dreptului de proprietate, ci doar comunica suprafetele de teren ce pot fi disponibilizate, iar ulterior, daca s-a dispus stabilirea dreptului de proprietate, procedeaza la predarea acestora, iar pe de alta parte, eventualele pretentii ale concesionarilor, de la caz la caz, functie de particularitatea obiectului fiecarui contract de concesiune, asupra investitiilor efectuate de ei, nu pot fi examinate decat in cadrul unui litigiu izvorat din contractul de concesiune.
Pentru aceste considerente, curtea constata ca actiunea formulata de reclamanta, de anulare Hotararii nr. 31/27.04.2007 emisa de Consiliul de Administratie al, de adoptare a procedurii de solutionare a solicitarilor de retrocedare inaintate de Comisiile Locale sau Judetene de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, este neintemeiata, si o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge excepția de nelegalitate a Hotararii nr. 5/3.11.2005, cu amendamentele nr. 9667/15.12.2005 si nr. 533/20.01.2006 emisa de Comisia Judeteana Dambovita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în B, sector 4,-, invocata de reclamanta - -.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamanta - - cu sediul în comuna,-, județul D, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI cu sediul în B, sector 4,-, privind anularea Hotărârii Consiliului de Administrație nr.31 din 27.04.2007 a Companiei Naționale de Administrare a Fondului.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 28 februarie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
28.03.2008/3 ex.
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Florentina Dinu