Anulare hotarare aga Spete. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.60

Ședința publică din data de 28 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTOR 2: Giurgiu Afrodita G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanta, domiciliată în,-,.D,.11, jud. C-S, pârâta SC Com SA, cu sediul în,-,.90, parter, jud. C-S și intervenienta, domiciliată în C,-, jud. C-S împotriva sentinței nr. 4 din data de 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în contradictoriu cu intervenienții și, domiciliați în,-,.7..B,.5, jud. C-S, domiciliată în T,-, jud. T, (), domiciliată în,-,.6,.1,.B,.7, jud. C-S, SC Com SRL, cu sediul în, nr. 242, jud. C-S, SC SRL, cu sediul în,-,.3,.8, jud. C-S și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, cu sediul în Reșița,-, județ C-S, cu sediul în Reșița,-, jud. C S, judecarea cauzei fiind strămutată de la Curtea de Apel Timișoara potrivit încheierii nr. 3006 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apelul declarat de către reclamanta fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței fiscale nr.-/08.07.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara.

Apelul declarat de către intervenienta fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței fiscale nr. -/08.07.2008 și timbru judiciar de 0,3 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara.

Apelul declarat de către pârâtă SC Com SA fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței fiscale nr. -/08.07.2008 și timbru judiciar de 0,15, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanta-reclamantă, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, cu împuternicirea avocațială nr. 4 depusă la dosar la fila 53, apelanta-pârâtă SC Com SA, prin consilier juridic cu delegația nr. 4/12.01.2009 depusă la dosar la fila 52 și, apelanta-intervenientă personal, lipsind intimații-intervenienți, (), SC Com SRL, SC SRL și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelurile sunt motivate, timbrate și aflate la cel de-al șaselea termen de judecată, după care,

Apelanta-reclamantă, reprezentată de avocat, precizează că părțile și-au îndeplinit toate obligațiile prevăzute și solicită acordarea cuvântului în susținerea apelului.

Apelanta-pârâtă SC Com SA, prin consilier juridic având cuvântul menționează că prin apelul formulat au solicitat anularea Hotărârii AGA, care creează mari prejudicii societății.

Apelanta-intervenientă personal, precizează că este acționar la societatea apelantă.

Curtea invocă din oficiu excepția lipsei de interes apelului formulat de către SC Com SA, întrucât sentința pronunțată la fond este favorabilă societății apelante.

Apelanta-pârâtă SC Com SA, prin consilier juridic și, având cuvântul asupra excepției invocate de către instanță, solicită respingerea ei, întrucât hotărârea AGA creează mari prejudicii societății. Mai mult societatea are interes, întrucât prin hotărârea AGA pronunțată s-a dat putere unui singure persoane care a încheiat contracte de închiriere pe o perioadă de 30 de ani, pentru suma de 15 cenți /mp. și ulterior, chiriașii au subînchiriat cu 1500 Euro.

Solicită respingerea excepției invocate și acordarea cuvântului în susținerea apelului.

Curtea ia act de declarația părții prezente, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apelanta-reclamantă, reprezentată de avocat, având cuvântul arată că au solicitat anularea Hotărârii AGA în baza Legii nr.31, întrucât nu a fost legal reprezentată, fiind semnată de care avea calitate de director general și administrator, dar acționarul majoritar nu a fost reprezentat. Mai arată că mandatul de reprezentare este lovit de nulitate absolută fiind emis pe numele fostului administrator și funcționar al societății, cu încălcarea prevederilor art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990.

Menționează că în practica judiciară se consideră că în situația reglementată de art.125, administratorilor le este interzis nu numai să participe la vot și la deliberări, dar și să participe la adunare ca mandatari ai altor acționari pentru a nu se ajunge în acest fel la formarea frauduloasă a cvorumului.

Precizează că în urma acestei Hotărâri, închiriat proprietățile societății pe sume derizorii creând un prejudiciu societății.

În ceea ce privește tardivitatea introducerii acțiunii, arată că dreptul la acțiune este imprescriptibil.

Solicită admiterea apelului cu trimiterea cauzei spre rejudecare, sau în subsidiar casarea în parte a sentinței apelate și rejudecând cauza să se admită acțiunea formulată și precizată de reclamantă, să se admită cererea de intervenție formulată de, să se respingă cererea de intervenție formulată de și, să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.1 adoptată de Adunarea Generală Ordinară a acționarilor din 25 aprilie 2004 și radierea acestei hotărâri, cât și a mențiunilor privitoare din evidențele ORC C-S și a actului adițional ce derivă din hotărâre.

Apelanta-pârâtă SC Com SA, prin consilier juridic și, având cuvântul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a invoca la fond o excepție de ordine publică.

În motivarea sa arată că instanța de fond trebuia să constate nulitatea absolută a procurii, în baza căreia intervenientul a devenit mandatarul în mod ilegal.

Apelanta-intervenientă personal, solicită admiterea apelului astfel cum fost formulat și conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele,

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C- sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta COM", solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate: nulitatea absolută a Hotărârii nr.1 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 25.04.2004; nulitatea absolută a actelor subsecvente întocmite cu ocazia acestei Adunări Generale; radierea Hotărârii Adunării Generale Ordinare din 25.04.2004, cât și a mențiunilor privind această Hotărâre din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin hotărârea AGA din 25 aprilie 2004 s-au încălcat în mod flagrant prevederile Legii nr.31/1990, republicată, care atrag după sine nulitatea absolută a tuturor hotărârilor luate cu această ocazie. Sub sancțiunea nulității hotărârilor adoptate, potrivit prevederilor art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990, administratorii nu pot reprezenta pe alți acționari, dacă fără votul acestora nu s-ar fi obținut majoritatea cerută de lege pentru validitatea hotărârilor adoptate.

La această adunate AGA a fost prezent doar numitul ce avea calitatea de administrator al societății și în același timp era și salariatul acesteia și, deși afirmă că a avut mandat din partea, acesta nu putea să reprezinte alt acționar în condițiile în care era singurul participant la ședință și prin prezența sa se susține că s-a asigurat majoritatea de 54 % din acționarii societății.

In drept, reclamanta și-a motivat acțiunea pe disp.art.125 și ale art. 132 alin.2 și 3 din Legea nr.31/1990, republicată, precum și pe cele ale art.112 Cod procedură civilă.

Pârâta COM" a formulat întâmpinare în care a arătat că acțiunea reclamantei este întemeiată, motiv pentru care este de acord cu admiterea acesteia.

La termenul din 16.01.2007 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenientul care a solicitat instanței ca, după admiterea în principiu a cererii de intervenție, să respingă acțiunea reclamantei întrucât hotărârea Adunării Generale Ordinare nr.1/25.04.2004 este legală și temeinică.

În drept, au fost invocate disp.art. 49 alin. 2 și ale art. 50 Cod procedură civilă.

La termenul din 30.01.2007, s-a formulat o nouă cerere de intervenție, în nume propriu, cât și în interesul reclamantei, de către intervenienta, care a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.1 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor de la."ATLAS COM" din data de 25.04.2004; nulitatea absolută a actelor subsecvente întocmite cu ocazia acestei Adunări Generale și radierea Hotărârii nr.1 adoptată de AGA ordinară din 25.04.2004 cât și a mențiunilor privind această Hotărâre din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-

In motivarea cererii de intervenție intervenienta în interes propriu a arătat că, în calitate de acționar la COM", consideră că prin hotărârea AGA din 25 aprilie 2004 s-au încălcat cu bună știință prevederile Legii nr.31/1990, republicată, privind societățile comerciale, încălcări ce atrag după sine nulitatea absolută a tuturor hotărârilor luate cu această ocazie; că la această adunare AGA a luat parte un singur acționar și anume din ce ar fi fost reprezentată de către numitul.

Această reprezentare este ilegală deoarece numitul nu a avut mandat special de reprezentare a acționarului și prin urmare nu a fost investit să voteze problemele ce făceau obiectul ordinii de zi.

Cererea de intervenție a intervenientei a fost motivată în drept pe disp.art.49 și urmat. Cod procedură civilă, precum și pe cele ale art.49 și 125-132 din Legea nr.31/1990, republicată.

În ședința publică din 13.03.2007, la dosar a fost depusă cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în care acesta a solicitat, după admiterea în principiu a cererii de intervenție, respingerea acțiunii introductive a reclamantei.

Prin încheierea din 05.06.2007 instanța a admis în principiu, în baza art.52 alin.1 Cod procedură civilă, cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele, () și TIRAT COM"

Prin încheierea din 19.06.2007 instanța a admis în principiu, în baza art.52 alin. 1 Cod procedură civilă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta TURCONS "

Intervenientele în interes propriu TIRAT COM" și. " au formulat, fiecare, câte o precizare la cererea de intervenție în care au solicitat, în baza art.3 cap.4 lit.c din contractele de închiriere aflate la dosar, obligarea pârâtei COM" la plata contravalorii investițiilor pe care le-au făcut la spațiile închiriate de la COM"

Ulterior, intervenientele TIRAT COM" și TURCONS " au depus la dosar o nouă "precizare" în care au solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor făcute la spațiile închiriate de la COM ", motiv pentru care au solicitat efectuarea unei expertize contabile.

După depunerea acestor "precizări", la data de 05.10.2007 reclamanta a formulat o precizare de acțiune în care a arătat că, în baza art.246 alin. 1 Cod procedură civilă, renunță la judecarea capătului de cerere referitor la nulitatea absolută a actelor subsecvente întocmite de către Consiliul de Administrație ulterioare hotărârii AGA din 25.04.2004 și că înțelege să se judece doar pentru următoarele capete de cerere: nulitatea absolută a Hotărârii nr.1 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 25.04.2004; radierea din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul C-S a Hotărârii nr. 1 din 25 aprilie 2004 cât și a celorlalte mențiuni efectuate în baza acestei hotărâri.

Prin sentința nr.4 pronunțată în data de 11 martie 2009, Tribunalul C-S a respins excepția de necompetență materială și teritorială a Tribunalului C-S, invocată de intervenienții în interes propriu, și. ", acțiunea principală formulată de reclamanta pentru constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.1 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 25.04.2004; radierea din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul C-S a Hotărârii nr.1 din 25 aprilie 2004, cât și a celorlalte mențiuni efectuate în baza acestei hotărâri și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de intervenienta.

Prin aceeași sentință s-au admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții și, s-a luat act de cererea de renunțare a reclamantei la judecarea capătului de cerere referitor la nulitatea absolută a actelor subsecvente întocmite de către Consiliul de Administrație ulterioare hotărârii AGA din 25.04.2004 și s-au respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții,. COM". și. ".

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.125 alin.5 din legea nr.31/1990 republicată, membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliilor de supraveghere ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.

Alineatul 5 al art.125 din Legea nr.31/1990 instituie o interdicție relativă, cu consecința unei incapacități limitate la anumite categorii de persoane și circumstanțiate la anumite situații, de reprezentare a acționarilor prin alte persoane, strâns legate de societatea care organizează o anumită AGA.

Încălcarea interdicției de reprezentare reglementată de alin.5 al art.125 din Legea nr.31/1990 este sancționabilă cu nulitatea relativă, fiind dependentă de contribuția votului celor care au încălcat interdicția la formarea majorității necesare luării unei anumite hotărâri.

Așa cum arată expres dispozițiile art.125 alin.5 și ale art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, calitatea procesuală activă de a ataca hotărârile AGA aparține exclusiv acționarilor respectivei societăți comerciale, ceea ce înseamnă că legiuitorul a prevăzut expres care sunt persoanele care pot invoca nulitatea hotărârilor AGA. în aceste condiții, instanța a constatat că încălcarea dispozițiilor art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990, de către numitul, care în calitate de vicepreședinte al consiliului de administrație a "ATLAS COM", a reprezentat acționarul Fundația Română pentru Tineret la adunarea generală ordinară a acționarilor COM" din 25.04.2004, este sancționată cu nulitatea relativă.

În ceea ce privește absența din dosarul societății de la Oficiul Registrului Comerțului C-S a mandatului încredințat lui de acționarul Fundația Română pentru Tineret, instanța a constatat că acesta există, fiind depus la fila 58 dosar și întocmit conform dispozițiilor art.1251alin.1 din Legea nr.31/1990, care recunoaște tuturor acționarilor, indiferent de tipul societății comerciale pe acțiuni, dreptul de a încredința exercițiul dreptului de vot în oricare tip de adunare generală a acționarilor unei terțe persoane fizice sau juridice.

Cu privire la susținerile reclamantei că la data de 25.04.2004 intervenientul ar fi avut calitatea de administrator al COM" și prin urmare nu putea să voteze descărcarea de gestiune a propriei sale activități, încălcarea acestor prevederi atrăgând după sine nulitatea absolută a hotărârilor luate cu ocazia ședinței AGA. instanța a reținut că dispozițiile art.126 alin.1 din Legea nr.31/1990 reglementează un alt tip de incapacitate relativă de a vota, de care sunt afectați acționarii care dețin și funcții în organele de gestiune sau în consiliul de supraveghere, fiind limitată la anumite categorii de persoane.

Mai mult, procedându-se la o analiză comparativă a prevederilor art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990, față de cele ale art.126 din același act normativ s-a constatat că legiuitorul a omis, în cazul art.126, să indice care este sancțiunea care va fi aplicată în cazul în care acționarii-administratori, membrii ai directoratului etc, nu se abțin de la votul cu privire la gestiunea lor sau la o altă problemă privind administrația lor, astfel că regimul juridic al încălcării incapacității instituite de art.126 alin.1 din Legea nr.31/1990 este asemănător cu cel stabilit de art.125 alin.5 din același act normativ - respectiv nulitatea relativă a hotărârilor generale a acționarilor adoptate cu încălcarea acestor texte legale.

Față de aceste înscrisuri instanța a concluzionat că acțiunea reclamantei pentru constatarea nulității absolute a Hotărârii nr.1 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 25.04.2004; radierea din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul C-S a Hotărârii nr.1 din 25 aprilie 2004 cât și a celorlalte mențiuni efectuate în baza acestei hotărâri este tardiv formulată, cu încălcarea termenului impus de dispozițiile art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată astfel că instanța a respins acțiunea reclamantei.

Cererile de intervenție au fost soluționate de instanța de fond în funcție de soluția adoptată pentru cererea principală.

Împotriva sentinței au declarat apel eclamanta, pârâta SC Com SA și intervenienta.

În motivarea apelului apelanta a susținut că instanța de fond a dat o interpretare cu totul eronată dispozițiilor legale cuprinse în art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990 republicată, text de lege invocat în sprijinul cererii de chemare în judecată.

Prin motivele de apel reclamanta a considerat că prevederile art.125 alin.5 din Legea 31/1990 sunt prevederi de la care acționarii, administratorii și funcționarii societății nu se pot abate, nerespectarea acestora atrăgând sancțiunea prevăzută chiar de către lege și anume nulitatea hotărârilor adoptate.

Susține că la Adunarea AGA din 25 aprilie 2004 participat un singur acționar, reprezentat de către fostul administrator și salariat al societății, astfel că votul acestuia nu poate fi luat în considerare, toate hotărârile adoptate fiind lovite de nulitate absolută. De asemenea, consideră că prezența lui la această ședință s-a realizat fără procură specială, mandatul de reprezentare depus de către intervenientul pe parcursul procesului neputând fi luat în considerare.

Precizează că la ședința AGA din 25 aprilie 2004 toate hotărârile au fost propuse și votate, prin vot deschis, de către aceeași persoană și anume de, inclusiv cele referitoare la alegerea unui nou Consiliu de Administrație, dar art.130 alin.2 din Legea nr.31/1990 prevede în mod expres că alegerea membrilor Consiliului de Administrație nu se poate face decât prin vot secret, indiferent de prevederile actului constitutiv al societății, astfel că hotărârea adoptată, cel puțin în părțile ce privesc desemnarea unui nou Consiliul de Administrație este lovită de nulitate absolută, instanța de fond trecând cu vederea această împrejurare și mai ales efectele sale asupra hotărârilor adoptate.

Se solicită admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de către, urmând a se constata nulitatea absolută a Hotărârii AGA din 25 aprilie 2004 și radierea acesteia din evidențele ORC C-

Intervenienta a susținut nelegalitatea sentinței invocând aceleași motive de apel ca și reclamanta.

Pârâta SC Com SA și-a motivat apelul invocând nulitatea absolută a hotărârii adunării generale adoptară cu încălcarea dispozițiilor art.125 alin.5 din legea 31/1990.

A precizat apelanta că sancțiunea prevăzută pentru nerespectarea prevederilor imperative ale art.125 alin.3 din Legea nr.31/1990 nu poate fi decât nulitatea absolută, invocată de altfel, și de către reclamantă, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.132 alin.2 din Legea nr.131/1990, acțiunea reclamantei fiind imprescriptibilă (art.132 alin.3 din Legea nr.31/1990).

Se susține că hotărârile adoptate de adunarea AGA din 25 aprilie 2004 privind desemnarea unui nou Consiliu de Administrație, sunt lovite de nulitate absolută și ca urmare a faptului că acestea au fost adoptate prin vot deschis. Procesul verbal de ședință consemnează prezența unui singur acționat care, se propune și se votează singur, prin vot deschis, ca președinte al, dar art.130 alin.2 din Legea nr.31/1990 prevede în mod expres că alegerea membrilor Consiliului de Administrație nu se poate face decât prin vot secret, indiferent de prevederile actului constitutiv al societății.

Prin încheierea din 23 octombrie 2008 Curtea de Apel Timișoaraa luat act de admiterea cererii de strămutare, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul spre competentă soluționare Curții de APEL PLOIEȘTI.

După strămutare apelanții și-au dezvoltat motivele de apel susținând în principal că natura juridică a sancțiunii aplicabile în cauză este nulitatea absolută și nu relativă cum greșit a reținut instanța de fond.

Intimații-intervenienți și a au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență că sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor legale invocată de apelanți este nulitatea relativă și în mod corect judecătorul fondului a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Părțile au depus la dosar acte din care rezultă starea conflictuală dintre aceștia, litigiile care au determinat numeroase înregistrări de mențiuni la ORC de pe lângă Tribunalul C-

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține că apelurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:

Articolul 132 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale reglementează natura și forța juridică a hotărârilor AGA, precum și condițiile și procedura de atacare a acestora.

Potrivit textului de lege precizat, orice hotărâre AGA este un act juridic unilateral al societății comerciale rezultat al unei voințe comune a acționarilor care au fost prezenți sau reprezentați și care și-au exprimat voturile pentru luarea hotărârii respective. Hotărârile AGA luate în limita legii și/sau ale actului constitutiv sunt obligatorii atât pentru societate ca emitentă a actului respectiv, cât și pentru ceilalți acționari, chiar dacă nu sunt prezenți.

Articolul 132 din lege se referă atât la acțiunile in anulare care izvorăsc din încălcarea unor norme legale supletive sau a unor prevederi ale actului constitutiv și care pot fi exercitate în termenul prevăzut de lege, cât și la acțiunile în nulitate absolută care sunt imprescriptibile.

Apelanții-acționari au invocat încălcarea dispozițiilor art.125 alin.3 și 5 și ale art.130 alin.2 din legea societăților comerciale în vigoare la data respectivă, susținând că încălcarea acestora atrage sancțiunea nulității absolute și imprescriptibilitatea acțiunii.

Dispozițiile care reglementează forma și condițiile procurii-speciale sunt dispoziții în favoarea acționarului mandant de la care se poate deroga sancțiunea încălcării acestora fiind nulitatea relativă.

Alineatul 1 al art.125 în forma de la data adoptării hotărârii AGA recunoștea tuturor acționarilor, indiferent de tipul societății comerciale pe acțiuni, dreptul de a încredința exercițiul dreptului de vot în oricare tip de AGA unui alt acționar, iar alin. 4 ulterior abrogat, permitea derogarea de la această prevedere.

Contractul de mandat special încheiat între Fundația Română pentru Tineret și împuternicitul (fila 58 dosar fond) este un act juridic comercial semnat și ștampilat de conducerea care și-a produs efectele la data adunării generale, hotărârea depusă în apel, purtând data de 26 februarie 2009, în care se menționează că "Fundația"nu își însușește "mandatul special" neputând retroactiva. De altfel acest acționar reprezentat nu a contestat hotărârea adunării generale și nici valabilitatea mandatului, iar revocarea produce efecte numai pentru viitor. a reprezentat "Fundația" în calitate de membru fondator și vicepreședinte al acesteia.

În procesul-verbal al adunării generale s-a făcut mențiunea că acționarul este reprezentat de posesor al mandatului nr.248/24 aprilie 2004. Fiind depus la societate și menționat în procesul-verbal al adunării generale și la dosarul cauzei nu-i putea fi aplicată reprezentantului sancțiunea interzicerii exercitării dreptului la vot.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație, însă datorită modului distribuirii acțiunilor și a faptului că la adunare a participat numai acționarul majoritar nu se putea păstra secretul votului. Cum legiuitorul a dat posibilitatea renunțării la votul secret nici această nulitate nu este una absolută ci relativă și nici nu putea afecta hotărârea în întregul său, ci numai cu privire la acest aspect care nu mai este de actualitate.

Alineatul 5 al art.125 instituie o interdicție relativă, sancțiunea fiind cea a nulității relative, dependentă de contribuția voturilor celor care au încălcat interdicția la formarea majorității necesare luării hotărârii și nu a nulității absolute așa cum susțin apelanții.

invocate fiind relative, izvorâte din încălcarea normelor legale supletive, acțiunea trebuia să fie exercitată în termenul prevăzut de lege, întrucât adunarea generală a fost convocată statutar.

Aceasta este și rațiunea pentru care s-a prevăzut în cazul nulității relative exercitarea acțiunii într-un anumit termen pentru a da eficiență principiului celerității operațiunilor comerciale și a securității circuitului comercial.

Fiind vorba de o nulitate relativă și sancțiunea aplicată AGA este tot una relativă, anularea hotărârii putând fi solicitată în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art.132 alin.2, termenul respectiv fiind un termen de prescripție și nu de decădere, finalitatea fiind aceea de respingere a acțiunii ca prescrisă, nu ca tardivă cum greșit s-a reținut la fond.

Sub aspectul procedurii acțiunea în anulare se judecă în contradicție cu societatea emitentă acesteia care are calitatea de pârâtă (art.132 alin.5).

Chiar dacă hotărârea ar fi contrară intereselor generale ale societății ea nu poate fi atacată de societate, aceasta neavând calitatea procesuală activă.

O hotărâre AGA chiar ilegală este actul juridic al societății și aceasta nu poate avea interes în aoc ontesta. Acest interes îl pot avea persoanele care în prezent reprezintă societatea, dar nu societatea.

Cum legea nu recunoaște societății o altă calitate, aceasta nu poate avea nici un interes în promovarea căii de atac, întrucât acțiunea fost respinsă.

Interesul de a acționa presupune legitimare procesuală activă pe care apelanta SC Com SA nu o are, altfel că apelul acesteia urmează a fi respins ca fiind lipsit de interes.

Față de cele ce precizate, Curtea în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate apelurile formulate de reclamanta și intervenienta și ca lipsit de interes apelul pârâtei SC Com SA, menținând soluția apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta, domiciliată în,-,.D,.11, jud. C-S și intervenienta, domiciliată în C,-, jud. C-S împotriva sentinței nr. 4 din data de 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în contradictoriu cu intervenienții și, domiciliați în,-,.7..B,.5, jud. C-S, domiciliată în T,-, jud. T, (), domiciliată în,-,.6,.1,.B,.7, jud. C-S, SC Com SRL, cu sediul în, nr. 242, jud. C-S, SC SRL, cu sediul în,-,.3,.8, jud. C-S și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, cu sediul în Reșița,-, județ C-S, cu sediul în Reșița,-, jud. C

Respinge ca lipsit de interes apelul pârâtei SC Com SA, cu sediul în,-,.90, parter, jud. C-

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2009.

Președinte Judecător

- - G - Întrucât s-a pensionat

Prezenta se semnează de către

Președintele instanței,

Grefier

- -

Red. / tehnored.

12 ex./15.05.2009

ds.fond - Tribunalul C-

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Ploiesti