Anulare hotarare aga Spete. Decizia 639/2007. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 639/
Ședința publică din data de 15 septembrie 2007
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta - C, în calitate de lichidator al SA, împotriva sentinței comerciale nr. 633/03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL, având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta recurentă, în calitate de lichidator al SA prin, pentru pârâta intimată avocat.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul SA depune la dosar delegație de reprezentare.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Lichidatorul judiciar SA solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimatei solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 633/03.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișar espins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul lichidator judiciar - Consult SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 5079/2006 reclamanta - SRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei - SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta - SRL anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți și autentificat prin încheierea 4227/27.12.2004, restituirea imobilului ce face obiectul contractului către averea debitoarei și înscrierea creditorului - SRL în creditorilor cu suma de 90.000 lei la categoria creditorilor. S-a arătat că la data de 26.01.2005 prin sentința nr. 83 s-a deschis procedura falimentului față de debitoarea - SA, iar la data de 27.12.2004, după depunerea cererilor de către creditorii declanșatori, debitoarea a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu pârâta, având ca obiect un imobil constând din 25.101 mp teren cu clădiri.
Administratorul judiciar a apreciat că actul de vânzare cumpărare se încadrează în categoria transferurilor frauduloase, încheiate de debitoare în perioada suspectă dinaintea deschiderii procedurii, prevăzute de art. 60 și 61 alin. 1 pct. b din Legea 64/1995. Astfel, transferul de proprietate s-a realizat în dauna celorlalți creditori ai debitoarei datorită faptului că din prețul de vânzare s-a încasat mai de 17 %, a fost acceptat un termen pentru plată, cu toate că la data încheierii contractului debitoarea se afla în stare notorie de insolvență și, în plus, s-a renunțat la notarea privilegiului vânzătorului.
În cererea introductivă, administratorul judiciar a mai precizat că termenul de un an prevăzut de art. 62 alin. 1 din Legea 64/1995 se împlinește la 26.04.2006, iar termenul limită pentru introducerea acțiunii se împlinește la 26.07.2006.
La termenul de judecată din 14.09.2006, reclamanta, a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a solicitat instanței, ca în cazul în care bunul ce face obiectul contractului a cărui anulare se cere nu mai există în patrimoniul pârâtei, să dispună obligarea acesteia la plata contravalorii acestuia la data transferului.
Pârâta a depus la dosarul de fond întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca tardivă, cu motivarea că administratorul judiciar avea, conform art. 24 alin.1 din Legea 64/1995, obligația ca în termen de 60 de zile de la numire să depună raportul privind cauzele insolvenței, dată de la care curge termenul de un an pentru introducerea acțiunilor pentru anularea transferurilor frauduloase. Faptul că hotărârea de deschidere a procedurii și de numire a administratorului judiciar a fost recurată, fiind soluționată definitiv și irevocabil doar la data de 01.06.2005, nu este de natură să conducă la ideea că activitatea administratorului a fost suspendată, date fiind disp. art. 8 alin. 4 și 5 din Legea 64/1995.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că, în fapt, între părți s-au derulat de-a lungul timpului mai multe activități comerciale, printre care și un contract de locațiune a obiectivului denumit "Cantină", la care pârâta a adus numeroase îmbunătățiri și amenajări, recunoscute de reprezentanții - SA. În anul 2005, - SA a notificat pârâta să elibereze locația "Cantină", care a fost dată în plată către - SRL și a asigurat societatea pârâtă de faptul că valoarea investițiilor efectuate se va deduce din contravaloarea altor operațiuni comerciale viitoare. Printr-o adresă către - SA, pârâta arătat că valoarea totală a investițiilor si modernizărilor este de 4.650.835.000 lei și a solicitat ca această sumă să fie compensată cu cota parte din contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. 4227/27.12.2004.
Prima instanță a mai constatat că la data de 10.09.2004 între cele două societăți comerciale a fost încheiat contractul de locațiune cu nr. 76, având ca obiect Secția Schitu Golești și s-a convenit încheierea unui contract de vânzare cumpărare a imobilului, la un preț ce nu va depăși suma de 1.200.000.000 lei. În aceste condiții s-a încheiat la data de 27.12.2004 contractul de vânzare cumpărare a cărui anulare se cere în prezentul dosar.
Pârâta a mai arătat că din cuprinsul contractului rezultă că - SA i-a vândut imobilul (teren și construcții) situat în comuna Schitu Golești, iar prețul de vânzare a fost convenit la suma de 5.474.000.000 lei, stabilindu-se că va fi achitat până la 31.10.2005 prin ordin de plată sau prin compensare. Cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, la data semnării contractului erau deja achitați 1.350.000.000 lei, iar la data de 24.11.2005, prin intermediul actului adițional la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. -.12.2004, reprezentanții - SA au recunoscut ca plătită această sumă precum și faptul că suma de 4.650.835.000 lei - contravaloarea lucrărilor de modernizare și investițiile efectuate de pârâtă la obiectivul "Cantina " se compensează, actul adițional ținând loc de proces-verbal de compensare. În acest fel s-a stins obligația de plată a cumpărătorului către vânzător.
Referitor la susținerile reclamantei că actul a cărui anulare se solicită se încadrează în categoria actelor frauduloase, pârâta a susținut că încheierea actului în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii reprezintă o împrejurare pur formală; că actul nu s-a încheiat în dauna celorlalți creditori, din moment ce prețul de vânzare a fost achitat în întregime, în plus, pârâta a renunțat la un imobil pe care îl folosea de mult timp, în favoarea creditoarei - SRL.
Privitor la susținerea că termenul de plată stabilit a fost prea având în vedere starea de insolvență a vânzătorului, pârâta a apreciat că acest termen este rezonabil față de faptul că procedura de reorganizare și lichidare judiciară poate și 7-8 ani când privește o societate de talia - SA, iar renunțarea la privilegiul vânzătorului este irelevantă, având în vedere încrederea dintre partenerii comerciali și faptul că o parte din preț a fost achitată.
Prin sentința civilă 2395/PI/01.11.2006 a fost respinsă excepția tardivității formulată de pârâtă și respinsă acțiunea reclamantei, reținându-se că, în legătură cu excepția tardivității introducerii cererii, invocată de pârâtă, în speță a operat suspendarea soluționării dosarului nr. 938/F/2004 până la data de 12.04.2005, fixată de ICCJ, iar acestei perioade de suspendare trebuie adăugată perioada prevăzută de art. 62 alin. 1 din Legea 64/1995 (sub imperiul căruia s-a formulat acțiunea, actualul art. 81 din Legea 85/2006), întrucât atunci când suspendarea se produce în cursul unui termen deschis - suspendarea judecății atrage după sine și suspendarea termenului procesual. Așa fiind, termenul de depunere a acțiunilor de anulare întemeiate pe dispozițiile art. 61 (art. 80 din Legea 85/2006) s- împlinit la 27.04.2006, după data depunerii cererii deduse judecății.
Pe fond, s-a constatat că la 10.09.2004, cele două societăți comerciale au încheiat un contract de locațiune, pentru imobilul din litigiu, pe o perioadă de 15 ani, în care au convenit totodată, printr-un act adițional, și la vânzarea acestui bun, până la data de 31.10.2004, cu un preț ce să nu depășească 1.200.000.000 lei vechi. În acest sens s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu un preț mai mare decât cel convenit prin actul adițional la contractul de închiriere arătat mai sus, ce urma să se achite până la 31.10.2005.
Părțile au convenit acest preț, diferit de cel stabilit inițial, având în vedere situația investițiilor efectuate de pârâtă la imobilul denumit "cantină", pe care pârâta a fost nevoită să-l elibereze, și dificultățile financiare pe care le încerca în acel moment debitoarea, care nu avea posibilitatea să achite contravaloarea lucrărilor efectuate de cocontractanta sa la acel bun, aspecte care au condus la renegocierea promisiunii de vânzare cumpărare încheiate inițial.
Așadar, rezultă vânzarea imobilului din litigiu și prin operațiunile ulterioare de plată directă prin ordine de plată și plată prin compensare s-a ajuns la stingerea unor datorii reciproce ale părților, datorii decurgând din raporturile lor comerciale anterioare.
Față de cele arătate mai sus, instanța de fond a considerat că nu poate fi reținută susținerea administratorului judiciar potrivit căreia sunt incidente dispozițiile art. 61 lit. b din Legea 64/1995 (respectiv art. 80 alin. 1 pct. b din Legea 85/2006), având în vedere achitarea în întregime a bunului din litigiu, ce rezultă din actele depuse la dosar, și prețul cu care s-a cumpărat el, neexistând așadar o disproporție între prestațiile celor două părți contractante. În consecință, s-a apreciat că nu este întemeiată cererea formulată și precizată de administratorul judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs administratorul judiciar criticând hotărârea recurată pentru că prima instanță interpretat greșit actul supus judecății, interpretându-l numai sub aspectul disp. art. 61 lit. b din Legea 64/1995, deși reclamanta a arătat în mod expres că înțelege să califice contractul în categoria transferurilor frauduloase încheiate de debitoare în perioada suspectă dinaintea deschiderii procedurii; de asemenea, s-a mai invocat că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a legii, deoarece instanța a dat o interpretare univocă, considerând că înlăturarea motivelor prevăzute de art. 61 din Legea 64/1995 înlătură incidența art. 60 din aceeași lege.
Prin decizia 392/R/COM/29.03.2007 pronunțată în dosar - Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că sentința atacată este nelegală prin necercetarea fondului cauzei, întrucât a omis să cerceteze ca motiv de anulare a contractului, conform art. 60 din Legea 64/95 chiar și simpla fraudare a debitorilor, limitându-se a verifica numai dacă a existat o disproporție între prestațiile celor două părți contractante.
După casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 313/59/16.05.2007.
Văzând prevederile art. 315 alin. 1 Cod Procedură Civilă, judecătorul sindic a judecat din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței prin acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar, dar și de considerentele deciziei de casare, având în vedere că implicit Curtea a acceptat că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 61 lit. b din Legea 64/1995 (actual art. 80 lit. b din Legea insolvenței).
Astfel, judecătorul sindic a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 60 din Legea 64/95, în vigoare la data formulării cererii, nici actualul art. 79 din Legea insolvenței, pentru următoarele considerente:
Potrivit textului menționat, judecătorul sindic poate dispune anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, iar pentru a fi îndeplinită condiția fraudei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4227/27.12.2004 la BNP din mun. Pitești, încheiat între debitoarea falită - SA - în calitate de vânzător și - SRL în calitate de cumpărător, văzând că art. 61 din Legea 64/95, în vigoare la acea dată (actual art. 80 din Legea insolvenței ) prevede la alin. 1 și 2 cauze concrete de anulare, motivul de anulare ce nu apare reglementat expres de lege poate fi considerat încălcarea unor dispoziții legale din dreptul comun, conform art. 147 din Legea 64/95, în vigoare la acea dată, actual art. 149 din Legea 85/2006.
Prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare între cele două părți nu au fost încălcate nici una din dispozițiile Codului civil, Codului Comercial Român, Codul d e Procedură Civilă, astfel cum prevede textul antemenționat, deci condiția fraudei cu acest temei legal nu poate fi reținută.
Cu toate că decizia de casare nu a cerut instanței de trimitere de a supune analizei celelalte cauze de fraudă, reglementate la art. 61 din Legea 64/95 republicată (actual art. 80 din Legea insolvenței ), din lectura alin. 1 lit. a și c-g s-a constatat că nici unul din aceste motive nu poate fi reținut.
În motivarea acțiunii formulate, lichidatorul judiciar a susținut că din prețul de vânzare de 547.400 lei s-au încasat doar 90.000 lei, adică mai puțin de 17 % din prețul total, astfel că tranzacția se încadrează în prev. art. 60 din Legea 64/95 rep.
Instanța de rejudecare a considerat că frauda în accepția art. 60 din Legea 64/95, actual art. 79 din Legea insolvenței presupune ca actul atacat să fi creat un prejudiciu creditorului, iar debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, legea instituind o prezumție relativă de fraudă ce poate fi răsturnată de debitor prin orice mijloc de probă, conform art. 85 alin. 3 din Legea insolvenței. Potrivit acestui text, frauda nu se extinde la terțul dobânditor sau subdobânditor, astfel că, prin excepție de la regula de drept comun, în actualul context legislativ, frauda debitorului insolvent, deși prezumată, nu se identifică cu prezumția de fraudă a părților contractante din dreptul comun. În sensul prevăzut de art. 79 din Legea insolvenței, respectiv art. 60 din Legea 64/1995, complicitatea terțului dobânditor la frauda debitorului constă în faptul că prin acel act și-a dat seama că vor fi prejudiciați creditorii debitorului, datorită insolvabilității acestuia.
frauduloasă dintre debitor și terțul achizitor constă în faptul că terțul a cunoscut existența creanței și a achiziționat bunul urmăribil, tocmai pentru a zădărnici încasarea ei, deci complicitatea terțului se exprimă prin reaua credință a acestuia în momentul perfectării actului fraudulos cu debitorul.
S-a reținut că în speță nu poate fi reținută complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, respectiv a pârâtei cumpărătoare - SRL, și nici fraudarea debitorului prin neîncasarea prețului, astfel cum motivează în fapt la pct. 2 acțiunea - lichidatorul, deoarece contractul de vânzare - cumpărare încheiat între debitoarea falită - SA și cumpărătoarea - SRL au fost executate de ambele părți contractante, inclusiv cu privire la plata prețului de către cumpărătoare. Astfel, pârâta cumpărătoare, la data încheierii contractului, din prețul convenit, în cuantum de 547.400 lei era deja achitată suma de 135.000 lei, astfel că din prețul contractului rezulta o diferență de plată de 41.240 lei.
Ulterior, la data de 24.11.2005, între părțile contractante a fost încheiat actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4227/27.12.2004, ce face obiectul acțiunii în anulare, atașat prin anexa 10 la întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, prin care debitoarea falită a recunoscut că suma de - lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la cantina se compensează prin prezentul act adițional, care ține loc de proces verbal de compensare, prin acesta stingându-se obligația de plată a cumpărătorului către vânzător.
Prin același act adiționat vânzătorul a recunoscut plățile efectuate de cumpărător, cu OP 3/10.09.2004 în valoare de 400.000.000 lei ROL, op. 9/10.11.2004 în valoare de 100.000.00 lei ROL și ordinul nr. -/24.11.2004 în valoare de 400 milioane ROL și proces verbal de compensare în valoare de 450 milioane ROL (fila 43 dosar fond).
Actul adițional reprezintă un contract ce își produce efectele conform art. 969 și 970 cod civil și nu a făcut obiectul vreunei acțiuni în anulare formulată de către lichidatorul judiciar, astfel că instanța a reținut plata integrală a prețului contractat, în condițiile stabilite de părți prin acordul lor de voință, conform actului adițional invocat.
Nu prezintă relevanță motivul acțiunii trecut la pct. 3, privind termenul de plată a prețului și nici faptul renunțării la privilegiul vânzătorului de către vânzătoare în susținerea relei credințe a acesteia și a fraudei creditorilor, câtă vreme prin actul adițional încheiat ulterior s-a confirmat plata integrală a prețului și nicidecum un termen de plată, astfel cum se arată în motive. Din moment ce plata prețului a fost confirmată de vânzătoarea debitoare, la data judecării prezentei cauze privilegiul vânzătorului nu își mai găsește temeiul legal pentru a fi păstrat, astfel că nici sub acest aspect nu poate fi reținută frauda, prin invocarea relei credințe a debitorului.
S-a mai reținut că în art. 60 din Legea 64/95, actual art. 79, noțiunea de fraudă pentru promovarea acțiunii în anulare nu se identifică cu frauda la acțiunile în nulitate formulate potrivit dreptului comun, deoarece prejudiciul afirmativ creat creditorului implică mărirea stării de insolvabilitate existentă sau crearea insolvabilității în patrimoniul debitorului, și cunoașterea de către debitor a rezultatului păgubitor al actului, fără a fi constituit scopul - cauza juridică a actului fraudulos.
În speță, se constatat că nu s-a creat și cu atât mai puțin nu s-a mărit starea de insolvabilitate existentă a debitorului prin contractul încheiat, astfel că nu a fost adus un prejudiciu creditorilor, ci dimpotrivă, cumpărătoarea - SRL, la rândul său creditor, și-a compensat o creanță constând în contravaloarea lucrărilor de investiții și modernizări aduse imobilului vândut, ce au fost evaluate la suma de 4.650.835.000 lei ROL, acceptată de vânzătoare și compensată de ambele părți prin actul adițional încheiat.
Având în vedere că acțiunea în anulare a fost formulată de lichidatorul judiciar sub reglementarea Legii 64/95 republicată, prin acțiune nu a chemat în judecată și debitorul, astfel cum prevede art. 85 alin. 6 din Legea insolvenței, instanța fiind legal sesizată prin cererea introductivă, conform art. 60-66 din Legea 64/95, în vigoare la acea dată.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu cele două pârâte.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - C, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii pe fond a cererii sale de anulare a transferului fraudulos intervenit între debitoarea SA și terțul dobânditor SRL, respectiv: anularea în temeiul art. 60 și 61 alin. 1 pct. d din Legea 64/1995 republicată, (în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată), a contractului de vânzare cumpărare încheiat între debitoarea SA și SRL, autentificat sub nr. 4227 la data de 27.12.2004 la BNP din Pitești și pe cale de consecință și a actului adițional încheiat între părți la data de 24.11.2005.
S-a mai solicitat dispunerea restituirii de către terțul dobânditor SRL către averea debitoarei a imobilului menționat, conform art. 64 alin. 1 din Legea 64/1995 republicată, iar dacă acest imobil nu mai există în proprietatea terțului dobânditor, plata care debitoare a prețului integral al acestui activ, respectiv suma de 547.400 RON, actualizat la data plății; dispunerea înscrierii creditorului SRL Pitești în tabelul datoriilor debitoarei cu suma achitată de 130.000 RON, în categoria creditorilor, potrivit art. 64 alin. 2 din Legea 64/1995 republicată
În motivare, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă - instanța de fond a interpretat greșit actul supus judecății, considerând ca legal semnat și producător de efecte actul adițional semnat de reprezentanții sociali ai debitoarei cu terțul dobânditor la data de 24.11.2005, cu toate că acest act a fost semnat după deschiderea procedurii și fără a fi prezentat administratorului social. Arată că în sentința recurată instanța a menționat că nu poate reține susținerea recurentei potrivit căreia sunt incidente prevederile art. 60 și 61 alin. 1 pct. d din Legea 64/1995 republicată, având în vedere că prin actul adițional din 24.11.2005 s-ar fi achitat prin compensare bunul în litigiu, neexistând nicio fraudare a creditorilor și nicio disproporție între prestațiile celor două părți contractante. Arată că prin același act adițional, debitoarea ar confirmat achitarea de către terțul dobânditor a întregului preț.
Recurenta consideră că interpretarea instanței de fond este greșită, deoarece actul adițional menționat a fost încheiat de către debitoare sub semnătură privată la data de 24.11.2005, după deschiderea procedurii insolvenței - 26.01.2005, iar în momentul semnării, debitoarea se afla în faza procesuală "de observație" după declararea intenției de a depune un plan de reorganizare, dar înainte de votarea planului de către creditori, motiv pentru care judecătorul sindic din dosarul nr. 938/F/2004 aflat pe rolul Tribunalului Argeș, prin care s-a deschis procedura insolvenței debitoarei a dispus în camera de consiliu prin încheierea din 07.02.2005, condițiile concrete în care se ridică parțial dreptul de administrare al debitoarei, respectiv: atribuțiile administratorului judiciar sunt cele prevăzute de art. 24 din Legea 64/1995; se ridică în parte dreptul de administrare al debitoarei, în sensul că actele, operațiunile și plățile vor fi contrasemnate de administratorul judiciar; se ridică dreptul debitoarei de a dispune de bunurile din avere fără acordul administratorului judiciar; conducerea activității curente se exercită de către debitoare sub controlul administratorului judiciar.
Reclamanta recurentă - C arată că încălcând hotărârea judecătorului sindic din data de 07.02.2005, reprezentanții sociali ai debitoarei, nu numai că nu au supus contrasemnării, dar au și ascuns administratorului social acest act și nu au înregistrat în contabilitatea debitoarei compensările invocate. Arată că semnarea acestui act adițional de către conducătorii sociali ai debitoarei face parte din manevrele frauduloase pe care aceasta, în conivență cu terțul dobânditor, a sustras un bun de la urmărirea și executarea silită în procedura insolvenței, în frauda creditorilor. Se susține că esența acțiunii sale a fost anularea unei tranzacții comerciale în care atât vânzătorul - - SA, cât și cumpărătorul - SRL Pitești, au fraudat interesele celorlalți creditori, iar poziția recurentei ca reprezentant al debitoarei în momentul formulării acțiunii este contradictorie cu cea a debitoarei din momentul semnării actului de transfer. Consideră că instanța de fond greșește susținând că în baza actului adițional amintit, care ar fi fost semnat de debitoare, contractul autentic încheiat între părți ar fi fost executate de acestea.
Se menționează că faptele debitoarei SA și ale terțului dobânditor SRL Pitești care au avut ca scop fraudarea intereselor creditorilor rezultă și din alte aspecte. Astfel, suma de 465.083 RON indicată de semnatarii actului adițional ca reprezentând compensațiile pentru modernizări la activul Cantina este mare și reprezintă de fapt un preț neserios și nesincer, depășind prețul total de 373.670 RON cu care întregul activ numit Cantina, inclusiv modificările, a fost dat în plată creditoarei SRL. Contractul de locațiune și actul adițional la acesta, încheiate între părți, pe care terțul dobânditor a înțeles să le aducă ca probă, arată condiții net avantajoase pentru locatar în defavoarea locatorului (închirierea pe 15 ani la o chirie fixă lunară de 3.000.000 lei ROL pentru edificate în suprafață de 4.700 mp, dreptul locatarului de folosire exclusivă și subînchiriere necondiționată a spațiului, precum și un preț de vânzare al terenului aferent activului de numai 1.200.000.000 lei ROL pentru 25.000 mp intravilan, adică 4,8 RON/mp = 1,3 euro/mp), recurenta considerând că acest fapt demonstrează că relația comercială între SA și SRL Pitești a fost realizată în alte condiții decât cele de piață, fraudând creditorii SA, aflată în stare de notorie insolvență.
Recurenta menționează că din prețul de vânzare de 547.000 RON s-au încasat efectiv doar 1.300.000 ROL, debitoarea renunțând la restul prețului prin actul adițional sub semnătură privată anterior menționat, astfel că diferența neachitată a fost semnificativă, de 412.400 RON. Prin faptul că a acceptat un termen de plată, deși se afla la data încheierii contractului în stare de insolvență, că a renunțat în mod expres la privilegiul vânzătorului, consideră că debitoarea a acționat cu rea credință în folosul creditorului SRL Pitești, care nu a luat nicio măsură de notificare a administratorului social, conform art. 67 din Legea 64/1995 republicată, deși contractul era departe de a fi executat substanțial. În aceste condiții, contrar aprecierilor instanței de fond, recurenta consideră că transferul se încadrează atât în categoria art. 60 din Legea 64/1995 republicată (actual art. 79 din Legea 86/2006), cât și în categoria transferurilor frauduloase prevăzute de art. 61 alin. 1 lit. b din Legea 64/1995 republicată (actual art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 86/2006).
Reclamanta recurentă invocă și prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - hotărârea a fost dată cu greșita interpretare a legii, instanța interpretând greșit prevederile art. 60 din Legea 64/1995 republicată actual art. 79 din Legea insolvenței, când a considerat că frauda în accepția art. 60 din Legea 64/95, actual art. 79 din Legea insolvenței presupune ca actul atacat să fi creat un prejudiciu creditorului, iar debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, recurenta considerând că instanța este în eroare, sensul corect al prevederilor legale fiind că frauda ar trebui să rezulte dintr-un prejudiciu adus creditorilor din procedura concursuală și nu creditorului dintr-o eventuală procedură sau tranzacție individuală.
Recurenta susține că referitor la SRL Pitești, cumulul calității de creditor și terț dobânditor al acestuia este discutabil, datoria debitoarei față de acesta (cheltuielile cu renovarea activului Cantină în perioada în care a fost folosită de SRL Pitești ca locatar) fiind incertă, nedovedită și discutabilă. Arată că SRL Pitești nu a depus nicio cerere de creanță în procedură, dar după deschiderea procedurii a obținut de la conducătorii sociali ai debitoarei o compensare, pe care recurenta o consideră ilegală, a unei prezumtive creanțe.
Se mai invocă că instanța a interpretat greșit prevederile legii generale (art. 969 și 970 Cod civil) în condițiile coroborării acestor articole cu prevederile legii speciale - Legea 85/2006. În faza de observație a procedurii insolvenței, indiferent de faptul dacă debitoarei i s-a ridicat sau nu dreptul de administrare și indiferent de stadiul procedurii, plata unei creanțe istorice care nu rezultă din activitatea curentă a debitoarei, trebuie să poarte girul organelor de supraveghere ale activității debitoarei, respectiv administratorului judiciar, lucru care nu s-a realizat, actul adițional nefiind prezentat de către conducătorii sociali ai debitoarei acestui organ de supraveghere și fiind prezentat pentru prima dată de către terțul dobânditor ca probă în fața instanței în acțiunea în anulare promovată de recurentă. Consideră că acest act adițional semnat, fără a fi prezentat administratorului judiciar, este lovit de nulitate, conform prevederilor exprese ale Legii insolvenței. În aceste condiții, susținerile instanței de fond că "actul adițional reprezintă un contract ce își produce efectele conform art. 969 și 970 Cod civil, reprezintă o greșită interpretare a legii, art. 969 Cod civil prevăzând că "convențiile legal făcute au putere de lege între părți". Astfel, în condițiile în care legea generală se aplică doar în cazul în care legea specială nu prevede explicit, recurenta consideră că actul adițional din 24.11.2005 nu este "legal făcut", deci invocarea art. 969 și 970 Cod civil este greșită.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Examinând recursul declarat de reclamantă prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosarul cauzei.
Astfel, Curtea constată că prin decizia 392/R/COM/29.03.2007 pronunțată în dosar - Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că sentința atacată este nelegală prin necercetarea fondului cauzei, întrucât aceasta a omis să cerceteze ca motiv de anulare a contractului art. 60 din Legea 64/95. În aceste condiții, în mod corect prima instanță a constatat că este investită numai cu cercetarea incidenței prevederilor art. 60 din Legea 64/95, în prezent art. 79 din Legea insolvenței.
Curtea constată că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 din Legea 64/95, în vigoare la data formulării cererii (actualul art. 79 din Legea insolvenței), întrucât nu s-a probat existența actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
În fapt la data de 10.09.2004 între debitoarea - C și pârâta - SRL a fost încheiat Contractul de locațiune nr. 76, având ca obiect Secția Schitu Golești, în suprafață de 25.101. teren, precum și construcțiile aferente situate pe acest teren, pentru o perioadă de 15 ani. Prin acest contract locatorul a autorizat locatarul să efectueze orice amenajări, îmbunătățiri, precum și orice noi construcții pe terenul ce făcea obiectul contractului de locațiune, angajându-se să îi acorde tot sprijinul pentru obținerea documentațiilor necesare în acest sens.
La aceeași dată, prin Actul adițional nr. 1 la Contractul nr. 76, părțile au convenit, de comun acord, ca până în data de 31.10.2004 să întocmească un Contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul ce făcea obiectul Contractului de locațiune, stabilind, în același timp, și faptul că prețul de vânzare nu va depăși suma de 1.200.000.000 lei (ROL).
În data de 27.12.2004 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare este solicitată prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar. Așa cum rezultă din cuprinsul contractului, în temeiul Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Cîmpulung nr. 21 din 10.12.2004, a vândut pârâtei Cîmpulung imobilul situat în comuna Schitu Golești, județul A, imobil compus din suprafața de 25.101. teren și construcțiile edificate pe această suprafață de teren, respectiv 4686,12. Prețul vânzării, stabilit de către părți de comun acord, a fost în sumă de 5.474.000.000 lei (ROL), adică 547.400 lei (RON), stabilindu-se totodată și modalitatea de plată, respectiv prin ordin de plată sau prin compensare până la data de 31.10.2005.
Din prețul total al vânzării de 5.474.000.000 lei vechi, la data semnării Contractului de vânzare-cumpărare deja era achitată suma de 1.350.000.000 ROL după cum urmează: 400.000.000 lei (ROL) achitați cu nr. 3 din 10.09.2004, 100.000.000 lei achitați cu nr. 9 din 10.11.2004, 400.000.000 lei (ROL) achitați conform ordinului de compensare seria B nr. - din 24.11.2004, precum și 450.000.000 lei (ROL) achitați conform Contractului de compensare încheiat între, și MINI 99 L, rezultând o diferență de plată de 4.124.000.000 lei (ROL).
Ulterior, în data de 24.11.2005, între părțile contractante a fost încheiat un adițional la Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4227/27.12.2004 prin intermediul căruia reprezentanții Cîmpulung au recunoscut plățile anterior menționate, în cuprinsul aceluiași înscris recunoscând că suma de 4.650.835.000 lei (ROL) - contravaloarea lucrărilor de modernizare și investițiile efectuate de subscrisa pârâtă la obiectivul "Cantina " - se compensează prin actul adițional semnat de părți și care ține loc de proces-verbal de compensare, prin aceasta stingându-se obligația de plată a cumpărătorului către vânzător.
Lichidatorul judiciar al debitoarei nu a administrat nici un fel de dovezi din care să rezulte faptul că prețul imobilului, convenit de părți, și achitat de către pârâtă nu este corespunzător valorii reale a bunului sau că a existat o intenție comună a părților pentru fraudarea creditorilor.
Pe de altă parte, în condițiile în care prețul convenit de părți a fost unul serios, reprezentând, în intenția părților, echivalentul valoric al lucrului vândut, respectiv, cumpărat altfel spus, constituind o cauză suficientă a obligației vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate, încheierea contractului amintit nu putea provoca ori agrava insolvența debitoarei falite.
Textul enunțat mai sus impune ca intenția de fraudare să fie proprie tuturor părților implicate în raportul juridic, intenția debitorului, în complicitate cu terțul achizitor al bunurilor, urmând a fi dovedită și nu prezumată.
Actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare, invocat a fi nevalabil de către lichidatorul judiciar al debitoarei, reprezintă un act juridic ce își produce efectele conform art. 969 și 970 Cod Civil și nu a făcut obiectul vreunei acțiuni în anulare formulată de către lichidatorul judiciar, astfel că prima instanță a reținut în mod corect plata integrală a prețului contractat, în condițiile stabilite de părți prin acordul lor de voință.
Faptul că reprezentanții statutari ai debitoarei nu ar fi putut încheia în mod valabil actul adițional menționat, întrucât la acea dată era ridicat parțial dreptul de administrare al debitoarei, nu poate face obiectul prezentei judecăți, dat fiind că acesta este un act încheiat în cursul procedurii insolvenței, putând fi contestat sau atacat separat, iar nu în cadrul unei acțiuni de anulare a unor acte frauduloase încheiate anterior deschiderii procedurii.
Așa fiind, constatând că în cauză nu există motive de modificare sau casare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - C împotriva sentinței comerciale nr. 633/03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./24.09.2008
Dact./25.09.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
