Anulare hotarare aga Spete. Decizia 69/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 69/COM
Ședința publică de la 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol judecarea apelului comercial d eclarat de apelanta reclamantă - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva Sentinței civile nr. 172/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte - SC SA și ASOCIAȚIA, ambele cu sediul în M -, Hotel, județ C, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
La a doua apelare a cauzei s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că apelul formulat de reclamantă este motivat și se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
După rămânerea în pronunțare dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă pentru intimații pârâți av. în baza împuternicirii avocațiale nr. - pe care o depune la dosar. Solicită respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra apelului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta AVAS Bas olicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele SC SA și Asociația să constate nulitatea absolută a hotărârii AGA nr. 11/9.05.1997, precum și a înscrierilor mențiunilor aferente efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu consecința restituirii către AVAS a profitului încasat și necuvenit.
În motivarea cererii a arătat reclamanta că prin Decizia nr. 6/31.05.1996 a Curți de Conturi s-a dispus refacerea operațiunilor de reevaluare în vederea modificării patrimoniului și capitalului social, întrucât la efectuarea acestor operațiuni au fost încălcate dispozițiile HG nr. 945/1990, HG nr. 26/1992, HG nr. 500/1994.
A precizat reclamanta că acțiunile rezultate din majorarea capitalului social efectuată în 1997, care trebuiau să revină acționarilor existenți la data controlului, au fost înregistrate în contul acționarilor existenți la data majorării capitalului social. A apreciat AVAS B că în mod nelegal au revenit acțiunile rezultate din majorare către Asociația cauza de nulitate fiind frauda la lege.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 94/1992 și ale Legii nr. 137/2002.
În susținerea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv hotărârea nr. 11/9.05.1997, actul adițional din 09.05.1997, decizia nr. 6/31.05.1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele SC SA M - și Asociația M au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, arătând că motivul concret al nulității nu este precizat de reclamantă, iar temeiul de drept este de asemenea neindicat în cauză.
Prin încheierea de ședință din 18.09.2007 au fost încuviințate proba cu înscrisuri pentru reclamantă și proba cu înscrisuri și interogatoriu pentru pârâte.
A fost depusă de către pârâta SC Sa documentația care a stat la baza adoptării hotărârii contestate iar față de lipsa răspunsului reclamantei la interogatoriul ce i-a fost comunicat s-a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 225. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 172/com/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța fost respinsă cererea formulată de reclamanta AVAS B în contradictoriu cu pârâtele SC SA și ASOCIATIA, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 6/31.05.1995 a Curții de Conturi s-a stabilit obligativitatea prezentării către Adunarea Generală a Acționarilor SC SA a rezultatelor determinate de refacerea operațiunilor de reevaluare a mijloacelor fixe, conform HG nr. 945/1990, HG nr. 26/1992, HG nr. 500/1994, în vederea aprobării modificării patrimoniului și capitalului social și comunicarea acestor rezultate la FPS și FPP.
Prin hotărârea contestată de reclamantă s-a dispus majorarea capitalului social de la suma de - mii lei vechi la suma de - mii lei vechi, acțiunile fiind distribuite acționarilor existenți în structura societății pârâte la data adoptării acestei hotărâri.
Motivul invocat de reclamanta AVAS B, respectiv frauda la lege, a fost găsit ca fiind neîntemeiat, întrucât pârâta SC SA nu a încălcat prevederile legale în materie la emiterea hotărârii nr.11/1997, nici pe cele statuate prin decizia Curții de Conturi, care nu a stabilit în sarcina pârâtei decât obligativitatea de a reevalua mijloacele sale fixe în concordanță cu normele legale indicate în cuprinsul respectivei deciziei.
A mai reținut tribunalul că prin hotărârea AGA nr. 11/1997 pârâta a dovedit că și-a reevaluat activele pentru a efectua operațiunea de majorare a capitalului social cu sumele rezultate din această operațiune, însă este firesc ca distribuția acțiunilor să se realizeze către acționarii contemporani momentului manifestării voinței societare în acest sens, nicidecum către acționarii anteriori ori posteriori acestei hotărâri.
A interpreta altfel cu privire la momentul distribuirii acțiunilor către asociați înseamnă a înfrânge principiul securității raporturilor juridice potrivit căruia un act de voință societară își produce efecte doar asupra celor care au calitatea de acționari la data adoptării acelui act.
A reținut instanța că hotărârea a cărei nulitate absolută se cere este luată cu respectarea deciziei nr. 6/1996 a Curții de Conturi, iar majorarea capitalului social s-a realizat cu respectarea proporționalității acțiunilor deținute de cei care aveau această calitate la data de 09.05.1997, conform înregistrărilor din Registrul Comerțului
Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamanta AVAS B solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că intimata a încălcat dispoziția Curții de Conturi care a avut în vedere în mod cert refacerea operațiunilor de evaluare, cu consecința emiterii de acțiuni ce revin acelorași acționari, printre care se află și apelanta AVAS.
În opinia apelantei, data la care trebuie raportată efectuarea majorării de capital social este cea a controlului Curții de Conturi, respectiv momentul constatării neregulilor în activitatea financiar - contabilă controlată.
Astfel, apelanta consideră că nu s-a ținut cont de caracterul executoriu al deciziei Curții de Conturi, raportat la momentul emiterii, atunci când AVAS era acționar al societății.
De asemenea, apelanta consideră că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art.225 pr.civ. întrucât după primirea interogatoriului a solicitat acordarea unui termen tocmai pentru a răspunde punctual la întrebările pe care le conținea.
Legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.
Examinând apelul prin prisma criticilor aduse, a probelor administrate și în conformitate cu dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr.719/27.06.1996 Fondul Proprietății de Stat a vândut Asociației - cele 89.943 acțiuni în sumă totală de 2.248.575.000 lei, pe care le deținea la SC SA, reprezentând 70% din capitalul social al acesteia.
Anterior, la data de 31.05.1996 prin decizia nr.6, Curtea de Conturi a stabilit că la reevaluarea mijloacelor fixe clădiri au fost aplicați indici de actualizare greșiți ce au condus la diminuarea patrimoniului și implicit a capitalului social al societății comerciale SA Prin urmare, s-a dispus prezentarea către adunarea generală a acționarilor a rezultatelor determinate de refacerea operațiunilor de reevaluare a mijloacelor fixe, în vederea modificării patrimoniului și capitalului social.
Adunarea generală a acționarilor SC SA, societate rezultată din divizarea SC SA, a hotărât la data de 09.05.1997 majorarea capitalului social cu sumele rezultate din operațiunea de reevaluare a activelor, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr.6 a Curții de Conturi.
Având în vedere că la data de 09.05.1997 Fondul Proprietății de Stat nu mai era acționar la SC SA acesta nu mai era îndreptățit să primească acțiuni în urma procedurii de majorare a capitalului social cu sumele rezultate din operațiunea de reevaluare a activelor.
În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art.225 pr.civ. Curtea constată că aceasta este nefondată întrucât instanța de fond a acordat reclamantei un termen pentru a răspunde la interogatoriu, aspect ce rezultă din Încheierea din 16.10.2007( 102 ).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fapt pentru care, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelulcomercial dclarat de apelanta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva Sentinței civile nr. 172/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA și ASOCIAȚIA, ambele cu sediul în M -, Hotel, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședințapublicăastăzi, 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond
Tehnored.dec.jud. - - /5 ex.
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban