Anulare hotarare aga Spete. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 71

Ședința publică de la 07 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Susanu

JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe apelantul și pe intimata I, având ca obiect acțiune în anularea hotarârii AGA, apel formulat împotriva sentinței nr. 13/cam.cons. din 13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că apelantul a depus precizări, iar dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.08.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 07.09.2009, când:

INSTANȚA

Asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 13/cam. cons. din 13 martie 2009 Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" I, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de angajat, cu contract de muncă, dar și de acționar al societății pârâte, astfel încât - pentru determinarea naturii juridice a cauzei și stabilirea raportului juridic litigios - instanța, în limitele conferite de art. 129 Cod procedură civilă, a interpelat reclamantul cu privire la acest aspect, fiind stabilit în ședința publică din data de 06.03.2009 că litigiul nu are natura juridică a unui conflict de muncă, reclamantul înțelegând să conteste hotărârea AGA în calitatea sa de acționar minoritar.

În consecință, analizând legalitatea Hotărârii AGA nr. 5/14.11.2008 din cadrul pârâtei SC SA s-a constatat că aceasta a fost adoptată cu cvorumul legal prevăzut de actul constitutiv, având în vedere procesul-verbal al ședinței din 14.11.2008( filele 25, 37-39 dosar).

Motivul invocat de reclamant în sprijinul acțiunii în anulare - înființarea/desființarea de posturi și reducerea/redistribuirea de atribuții - nu este de natură a-i produce acestuia vreo vătămare concretă, în calitatea sa de acționar minoritar în cadrul societății comerciale pârâte, pentru a justifica anularea Hotărârii nr. 5/14.11.2008, modalitatea de stabilire a organigramei societății pârâte nefiind contrară legii sau actului constitutiv.

Atât timp cât hotărârea AGA nr. 5/14.11.2008 a fost adoptată cu respectarea legii și a actului constitutiv, aceasta are caracter obligatoriu pentru reclamant, potrivit art. 132 alin. 1 din Legea nr. 31/1990

Eventualul prejudiciu poate viza raporturile de muncă ale reclamantului cu societatea pârâtă, prin schimbarea felului muncii, iar nu calitatea sa de acționar, cererea de chemare în judecată fiind neîntemeiată, atât timp cât hotărârea contestată nu este contrară legii și actului constitutiv, potrivit art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând că hotărârea nr. 5 din 14 noiembrie 2008 încălcat Regulamentul de Organizare și Funcționare al "" I, aprobat prin din 19 martie 2007.

Apelantul învederează că Regulamentul a stat la baza încheierii Contractului Colectiv de Muncă pentru 2007-2008 și că noul stat de funcțiuni și organigrama, aprobate prin hotărârea contestată în cauza de față, încalcă Regulamentul.

întâmpinare, intimata "" I solicită respingerea apelului, arătând că regulamentul invocat de reclamantul-apelant are o forță juridică inferioară hotărârii, el fiind adoptat cu privire la organigrama și schema de funcționare a societății valabile la momentul 2007. Intimata pretinde că stabilirea schemei de funcționare și a numărului maxim de posturi în societate revine Adunării Generale ordinare, conform art. 13.2.1 litera g din actul constitutiv al societății și că reclamantul - de fapt - nu invocă nelegalitatea Hotărârii ci critică oportunitatea modificării statului de funcțiuni și organigramei, aspecte ce nu pot fi analizate de instanța comercială.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Reclamantul are - în raport cu pârâta "" I - o dublă calitate, de angajat cu contract pe durată nedeterminată și de acționar. În procedura de față, derulată în fața instanței comerciale, el nu poate sta decât în calitate de acționar al societății comerciale pârâte, legalitatea Hotărârii nr. 5 din 14 noiembrie 2008 Adunării Generale a Acționarilor de la "" I examinându-se doar prin prisma dispozițiilor Legii societăților comerciale nr. 31/1990 și actului constitutiv al societății.

Or, din verificarea procesului-verbal întocmit conform art. 131 din Legea nr. 31/1990, nu rezultă vreo încălcare a prevederilor legale ori statutare, la luarea hotărârii. Aprobarea de funcționare și a numărului maxim de posturi este atributul Adunării Generale ordinare, potrivit art. 13.2.1 litera g din Actul constitutiv al "" I

Curtea constată că reclamantul invocă pentru prima dată - în apel - încălcarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, acest argument neputând fi valorificat în această cale de atac, deoarece s-ar încălca principiul stabilit în alineatul (1) al art. 294 Cod procedură civilă. Chiar dacă neconformitatea s-ar fi invocat la prima instanță, este judicioasă susținerea intimatei, potrivit căreia Regulamentul este un act de valoare juridică inferioară Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor.

Instanța de apel mai reține - astfel cum corect a stabilit și tribunalul - că argumentele invocate de reclamantul privesc - în esență - calitatea sa de salariat și conținutul raporturilor de muncă cu intimata, eventualele nelegalități comise de societate (inclusiv prin intermediul Adunării Generale a Acționarilor) putând fi cenzurate doar în cadrul unui conflict de muncă, în fața instanței competente.

Raportat considerentelor expuse Curtea, în aplicarea art. 296 teza I Cod procedură civilă, va respinge apelul, păstrând hotărârea Tribunalului Iași.

În condițiile în care intimata nu a dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă, cererea de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței comerciale nr. 13/cam. cons. din 13 martie 2009 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o păstrează.

Respinge cererea intimatei "" I, privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 07 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -

05.10.2009

2 ex.

Președinte:Claudia Susanu
Judecători:Claudia Susanu, Anca Ghideanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Iasi