Anulare hotarare aga Spete. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr.77/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 2 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari "S 13 + S 15" B împotriva sentinței civile nr.122/C din 9 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelantei pârâte Asociația de Proprietari "S 13 + S 15" B, a intimatului reclamant, și a intimatei pârâte Centrala Electrică de Termoficare
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 25 iunie și 2 iulie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 122/C/9.02.2009, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins excepția lipsei de interes a reclamantului, a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele B și Asociația de proprietari - 13 + S 15 și în consecință a constatat inopozabilitatea față de reclamant a contractului nr. 236/13.07.2006 încheiat între pârâte. Le-a obligat pe pârâte la plata în solidar către reclamant a sumei de 19,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum arată și pârâta Asociația de Proprietari - 13+ încă din anul 2003 mai rămăseseră racordate la rețeaua de furnizare a energiei termice doar trei apartamente din condominiu, printre care și cel al reclamantului.
Într-o atare situație contractul inițial de furnizare a energiei termice pentru încălzire încheiat sub nr. 1/19.10.2001 de către pârâta Asociația de Proprietari - 13+ în numele proprietarilor din condominiu a fost aplicabil în concret doar cu privire la consumul din cele trei apartamente la de mai sus și la caloriferul existent în uscătorie.
În data de 13.07.2006, sub nr. 236, între pârâte se încheie un nou contract de furnizare a energiei termice care menționează, din cele 50 de apartamente inițiale beneficiare ale serviciilor, doar cele 3 menționate mai sus, printre care și cel al reclamantului (filele 37 - 40 din dosar nr- al Tribunalului Brașov ).
Din adresa nr. 12266/03.02.2008 (fila 42 din același dosar) rezultă că încă din anul 2003, mai erau în curs de debranșare și alte apartamente.
Așa cum rezultă din adresa pârâtei de la fila 7 imediat după încheierea contractului din 13.07.2006, în luna august, s-au debranșat de la rețea alte două apartamente, rămânând branșat doar cel al reclamantului.
Asociația de Proprietari trebuie să reprezinte drepturile proprietarilor și să lucreze în folosul acestora și nu în detrimentul lor.
În condițiile în care, referitor la încheierea noului contract de furnizare a energiei termice, beneficiari nu mai erau decât trei apartamente, dintre care două s-au și debranșat imediat ulterior, în luna august 2006, era firesc și normal ca Asociația de Proprietari să înștiințeze despre intenția de încheiere a noului contrat proprietarii respectivelor apartamente, inclusiv pe reclamant, pentru a da posibilitatea acestora să-și exprime voința de a mai încheia sau nu în continuare convenție privind furnizarea energiei termice chiar și în condițiile în care celelalte apartamente erau debranșate.
Pârâta Asociația de Proprietari nu l-a înștiințat pe reclamant în sensul arătat iar acesta nu și-a manifestat intenția de a încheia, prin intermediul Asociației de Proprietari, un nou contract de furnizare a energiei termice.
Față de situația concreta, există posibilitatea încheierii de către furnizorul agentului termic, cu reclamantul, a unei convenții individuale, prin negociere directă cu acesta.
Reclamantul nu a semnat noul contract din 13.07.2006, astfel încât acesta nu îi este opozabil.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Asociația de Proprietari S 13 + S 15, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
A beneficiat de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum în baza contractului nr.1/19.10.2001 încheiat între B și asociație și redactat conform contractului - cadru întocmit de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei și aprobat prin decizia nr.70/1999 a președintelui respectivei autorități.
Prin articolul 1 din Ordinul nr.3 din 14 februarie 2006 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei publicat în Monitorul Oficial nr.205 din 6 martie 2006 s-a impus obligativitatea titularilor de licențe aflați în competența de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei de a se conforma Contractului - cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip (asociații de proprietari/locatari sau persoane fizice asimilate acestora, societăți comerciale, instituții publice), prevăzut în anexa nr.2 la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală nr.233/2004 pentru aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordați la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică iar prin articolul 2 al aceluiași act normativ s-a abrogat Contractul - cadru de furnizare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată către asociațiile de proprietari sau persoanele asimilate acestora, la tarife reglementate, prevăzut în anexa nr. I la Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.70/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.633 din 24 decembrie 1999.
Conform art.6 din acest contract cadru furnizorul avea dreptul să factureze la tarifele în vigoare cantitățile de energie termică furnizate, determinate potrivit prevederilor legale.
Se observă, așadar, că acesta nu este un contract negociat după cum se susține în motivarea sentinței civile nr.122/C/09.02.2009 ci unul de adeziune, prețul de furnizare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum fiind stabilit de prevederi legale, nu prin negociere între părți.
Încheierea unei convenții de facturare individuală a consumatorilor de energie termică conform Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr.233/2004 pentru aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordați la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, modificat prin Ordinul nr.255/2006 din 14.04.2006 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr.233/2004 pentru aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordați la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.385 din 4.05.2006) este condiționată de încheierea în prealabil de către Asociația de proprietari a Contractului - cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatori de tip (asociații de proprietari/locatari sau persoane fizice asimilate acestora, societăți comerciale, instituții publice), prevăzut în anexa nr.2 la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr.233/2004 pentru aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordați la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică. De altfel, chiar în cuprinsul Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr.233/2004 convenția de facturare individuală a consumatorilor de energie termică este denumită anexă la contractul de furnizare a energiei termice.
În aceste condiții, având în vedere că nu a fost adresată nicio cerere de către Asociației de Proprietari S 13 + S 15 B cu privire la sistarea furnizării energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum nici anterior nici ulterior încheierii contractului nr.236/13.07.2006 (neexistând o obligație a asociației de a înștiința proprietarii despre încheierea unui nou model de contract de furnizare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum cu unicul furnizor de acest tip), s-a încheiat contractul nr.236/13.07.2006 între Asociația de Proprietari S 13 + S 15 B și Centrala Electrică de Termoficare B semnat de președintele asociației care reprezenta asociația în derularea contractelor și își asuma obligațiile în numele acesteia conform art.27 din anexa 2 la Legea nr.114/1996 și art.20 din nr.HG400/2003 în vigoare la data încheierii contractului nr.236/13.07.2006. Acest contract nu a fost semnat de către, acesta neavând calitatea de reprezentant al asociației, dar pentru toate motivele indicate mai sus contractul nr.236/13.07.2006 îi este opozabil, având în vedere calitatea acestuia de membru al asociației de proprietari. La data semnării contractului erau 11 utilizatori din cadrul asociației.
Se mai arată că sentința nu ține cont că reclamantul a beneficiat de energia termică furnizată de B și a plătit-o chiar până a rămas ultimul utilizator și a trebuit să suporte singur și pierderile din rețeaua de transport, deci a recunoscut prin necontestare și plata întreținerii contractul 6 luni de la semnare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Contractul de furnizare a energiei termice nr. 236/13.07.2006 s-a încheiat între B și Asociația de proprietari Calea B - 13 și S 15 în baza art. 1 din Anexa 2 la Ordinul nr. 233/30.08.2004, în vigoare la acea dată, care impunea obligația asociaților de proprietari care nu au solicitat preluarea în facturare individuală a consumurilor de energie termică, încheierea de acte adiționale sau contracte noi, cu respectarea clauzelor prevăzute în Contractul cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip. Acest contract a înlocuit contractul încheiat la data de 19.10.2001.
Asociația de proprietari a fost reprezentată la încheierea contractului de către președintele de asociație, conform art. 20 din nr.HG 400/2003 privind organizarea și funcționarea asociaților de proprietari.
Încheierea contractului în această formă se impunea, chiar dacă doar trei apartamente mai erau branșate la rețeaua de furnizare a agentului termic la acea dată, întrucât nu exista o hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari prin care să se fi stabilit preluarea în facturare individuală a consumului de agent termic. În lipsa încheierii acestui contract cele trei apartamente ar fi rămas fără energie termică.
Este adevărat că proprietarii acestor apartamente, printre care și reclamantul nu și-au dat acordul expres pentru încheierea contractului însă obligațiile contractuale ale furnizorului au fost executate față de ei prin livrarea energiei termice. Acceptarea prestațiilor furnizorului și plata acestora o perioadă de câteva luni dovedește acceptarea tacită a contractului, ca urmare reclamantul nu mai este îndreptățit să invoce inopozabilitatea.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedura civilă, urmează a se admite apelul și a se schimba în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelanta - reclamantă Asociația de Proprietari - 13 + S 15 B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr.122/C/09.02.2009 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pronunțată în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele B și Asociația de Proprietari - 13 + S 15
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - -
Grefier,
-
Red. / 3.07.2009
Tehnored. /6.07.2009 /5 ex.
Judecător fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Stoian, Lilioara