Anulare hotarare aga Spete. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 829

Ședința publică din 11 iunie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Magdalena

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de Expert A - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL A, împotriva sentinței comerciale nr. 477/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată SRL, având ca obiect acțiune în anulare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru pârâta intimată - SRL, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul reprezentantului pârâtei - SRL cu privire la recursul de față, acesta solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată, depune și note scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 477/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de Expert în calitate de lichidatorul judiciar al - SRL A în contradictoriu cu pârâtele - SRL și - SRL

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată la instanță la data de 27.10.2008 Expert în calitate de lichidator judiciar al - SRL, în contradictoriu cu pârâtele - SA și - SRL a solicitat anularea transferului de proprietate asupra bunurilor înstrăinate de debitorul - SRL către pârâta SRL, transfer realizat prin facturile fiscale emise de debitor în perioada 17.07.2007-18.07.2007 și obligarea pârâtei la restituirea bunurilor în averea debitorului sau în cazul în care aceste a nu se mai află în proprietatea pârâtei, la plata de către aceasta a sumei de 61.799 lei reprezentând contravaloarea bunurilor la momentul transferului.

În motivare s-a arătat că în perioada 06.11.2006-30.11.2006 - SRL a facturat debitoarei marfă în valoare de 70.599,57 lei emițând facturi fiscale, debitoarea plătind suma de 8.793,73 lei astfel încât a rămas un rest de plată de 61.799,84 lei.

În iulie 2007 debitoare a facturat la rândul ei marfă către - SRL emițând facturi fiscale.

În vederea stingerii datoriilor reciproce cele două pârâte au compensat sumele datorate încheind la 18.07.2008 proces verbal de compensare.

Reclamanta consideră că în cauză sunt incidente disp. art. 80 al. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței deoarece operațiunea de compensarea a avut loc în condițiile în care debitorul avea de achitat creanțe în valoare de 2.844.366 lei către alți creditori. S-a mai arătat de asemenea că averea debitoare nu este suficientă nici pentru acoperirea creditorilor cu garanții, deci șansa recuperării de către - SRL a creanței prin înscrierea la tabelul de creanțe ar fi fost infimă.

Pârâta - SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că între pârâte s-au desfășurat relații comerciale încă din anul 2006. - SRL livrând produse finite către - SRL, iar aceasta la rândul ei livra materii prime, diferențele fiind plătite în lei. Astfel de transferuri au avut loc de numeroase ori atât în cursul anului 2006 cât și în cursul anului 2007 - SRL neavând de unde să știe că partenerul său comercial are probleme financiare. Consideră că pentru a opera nulitatea trebuia să existe o fraudă a - SRL ori în absența acestuia nulitatea nu se poate produce, aceasta fiind și interpretarea dată de Curtea Constituțională în decizii nr. 684/11.09.2007 și 386/09.05.2006.

faptul că nu a cunoscut greutățile financiare ale debitorului, din moment ce la data de 17.07.2007 a încasat un bilet la ordin emis anterior de acesta.

În drept invocă art. 80, art. 82 și art. 85 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 11, 44 cod civil.

Prin înscrisul depus ulterior la dosar reclamantul a susținut că operațiunile dintre pârâte nu se încadrează în categoria activităților curente așa cum acestea sunt definite de art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței raportat la obiectul de activitate al debitorului.

Prin concluzii scrise - SRL a reluat și detaliat argumentele anterioare cu privire la incidența în cauză a art. 82 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Având în vedere lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Pasivul debitorului - SRL, față de care s-a deschis procedura insolvenței prin sentința nr. 2511/05.11.2007 din dosar nr- al acestei instanțe, conform tabelului creanțelor, este de 2.846.605 lei.

Începând cu anul 2006 între pârâtele - SA și - SRL sau derulat raporturi comerciale constând în schimburi de materii prime și produse finite.

În perioada 06.11.2006-30.11.2006 - SRL a facturat debitoarei marfă în valoare de 70.599,57 lei emițând facturi fiscale, debitoarea plătind suma de 8.793,73 lei astfel încât a rămas un rest de plată de 61.799,84 lei.

În iulie 2007 debitoare a facturat la rândul ei marfă către - SRL emițând facturi fiscale.

În vederea stingerii datoriilor reciproce cele două pârâte au compensat sumele datorate încheind la 18.07.2008 proces verbal de compensare. De la această dată până la data deschiderii procedurii insolvenței față de - SRL s-au scurs 110 zile, operațiune având loc în intervalul prevăzut de art. 80, aliniatul 1, litera d), din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Verificând operațiunile derulate între părți judecătorul sindic a constatat că acestea constau în livrări reciproce de marfă de același tip cu cele livrate anterior și strâns legate de activitatea comercială a pârâtelor, printre bunurile transmise de - SRL negăsindu-se bunuri de alt tip. În aceste condiții judecătorul sindic consideră că transferurile au fost făcute în condițiile art. 82 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, urmând a respinge cererea.

În baza art. 274 Cod procedură civilă s-au acordat cheltuieli de judecată către pârâtul - SA reprezentând onorariu de apărător. În baza art. 274 aliniatul 3 Cod procedură civilă, considerând că raportat la munca îndeplinită onorariul de 3000 lei solicitat este nepotrivit de mare, instanța la redus la suma de 1800 lei.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, anularea transferului de proprietate realizat prin facturi și obligarea pârâtei la restituirea bunurilor în averea debitoarei sau, în cazul în care acestea nu mai există, obligarea acesteia la plata sumei de 61799,84 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor la momentul vânzării.

În motivare se arată că judecătorul sindic a respins acțiunea lichidatorului judiciar cu motivarea principală că transferurile între debitoarea falită și pârâtă au fost realizate în condițiile art. 82 din legea nr. 85/2006, respectiv în cursul derulării normale a activității debitoarei.

La solicitarea judecătorului sindic, la termenul de judecată din data de 02.03.2009 lichidatorul judiciar a depus la dosar note de ședință prin care precizează că a elucidat toate aspectele legate de momentul la care au fost efectuate transferurile patrimoniale între debitoarea falite - SRL și pârâta - SRL. Pentru motivele analizate pe larg în notele de ședință, operațiunile vizate prin acțiunea promovată nu erau efectuate de debitoare în cursul derulării normale a activității sale curente, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 82 din Legea nr. 85/2006.

Intimata - SRL a solicitat respingerea recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat este fondat, fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 80 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 administratorul sau după caz lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiune pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin "acte de transfer de proprietate către un creditor, pentru stingerea unei datorii anterioare, sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer".

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că în perioada 06.11.2006 - 30.11.2006 intimata - SRL a facturat debitoarei - SRL marfă în valoare de 70599,57 lei, emițând facturi fiscale, din care debitoarea a achitat suma de 8.793,73 lei, rămânând un rest de plată de 61.799,84 lei.

În luna iulie 2007, în locul sumei datorate, debitoarea a dat intimatei marfă în valoare de 64645,98 lei emițând facturile fiscale nr. 86/17.07.2007; 90/18.07.2007; 91/18.07.2007; 92/18.07.2007; 93/18.07.2007; 94/18.07.2007; 100/18.07.2007.

Pentru a stinge datoriile reciproce cele două societăți au compensat sumele datorate încheind în acest sens procesul verbal de compensare din 18.07.2007.

În cronologia desfășurării acestei operațiuni, Curtea are în vedere și sentința civilă nr. 2511/05.11.2007, prin care s-a dispus, la cererea creditorilor - SRL A, - SA A și Grup SRL A, deschiderea procedurii insolvenței față de - SRL A, dată la care totalul creanțelor debitoarei era în sumă de 2.844.366 lei.

Având în vedere premisele pe care se bazează acțiunea în anulare reglementată de art. 80 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, din cele expuse, rezultă în mod evident că actele de transfer de proprietate s-au efectuat în perioada 17.07.2007 -18.07.2007, adică în perioada celor 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, transferul de proprietate stingând datoria debitoarei față de societatea creditoare.

Nu în ultimul rând, este important efectul produs, transferul de proprietate îndestulând creditoarea, care în caz de faliment ar fi primit o sumă mai mică decât valoarea transferului efectuat, aceste acte de transfer afectând interesul celorlalți creditori.

Verificând operațiunile derulate între părți, judecătorul sindic a considerat că transferurile au fost făcute în condițiile art. 82 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit textului citat, nu se poate cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente.

Critica recurentei privind incidența în speță a dispozițiilor susmenționatului articol este justificată.

Afirmațiile potrivit cărora operațiunile derulate între părți constau în livrări de marfă de același tip cu cele livrate anterior, strâns legate de activitatea comercială a părților și făcute de către debitoare în cursul desfășurării normale a activității sale curente, nu sunt susținute de probe.

Desfășurarea normală a activității curente constă în efectuarea actelor și operațiunilor obișnuite în perioada dinaintea apariției stării de insolvență. Prin urmare, prin acte încheiate în cursul activității curente a debitorului înțelegem orice acte prin care a fost derulată o activitate conformă obiectului de activitate, ori obiectul principal de activitate conform Actului Constitutiv al - SRL, este producția de mobilier.

Transferul pe care îl analizăm nu se situează în limitele activității curente, nefiind implicate bunuri rezultate din activitatea de producție mobilier, ci alte componente precum PFL, piele.

Un alt aspect edificator este și faptul că societatea debitoare nu a mai valorificat bunuri de acest tip către alte persoane juridice.

Nu în ultimul rând, în perioada în care au avut loc transferurile cu caracter patrimonial societatea debitoare avea datorii față de bănci, bugetul de stat și creditorii.

Față de considerentele arătate, în mod greșit judecătorul sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 82 din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciind ca fiind îndeplinite în cazul actelor de transfer, condițiile prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței.

În consecință recursul declarat de Expert în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL, urmează a fi admis potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, iar sentința civilă modificată în sensul că admite cererea și anulează transferul de proprietate asupra bunurilor înstrăinate de debitoarea - SRL, conform facturilor fiscale nr. 86/17.07.2007; 90/18.07.2007; 91/18.07.2007; 92/18.07.2007; 93/18.07.2007; 94/18.07.2007; 100/18.07.2007.

În conformitate,AC cu prevederile art. 83 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 obligă pârâta - SRL să restituie bunurile în averea debitoarei, sau în cazul în care acestea nu se mai află în proprietatea pârâtei, la plata contravalorii acestora, respectiv a sumei de 61.799 lei de la data transferului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Expert A - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL A, împotriva sentinței comerciale nr. 477/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Modifică sentința în sensul că admite cererea și anulează transferul de proprietate asupra bunurilor înstrăinate de debitoarea - SRL A, conform facturilor fiscale nr. 86/17.07.2007; 90/18.07.2007; 91/18.07.2007; 92/18.07.2007; 93/18.07.2007; 94/18.07.2007; 100/18.07.2007.

Obligă pârâta - SRL să restituie bunurile în averea debitoarei, sau în cazul în care acestea nu se mai află în proprietatea pârâtei, la plata contravalorii acestora, respectiv a sumei de 61.799 lei de la data transferului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTORDr. - - - - - Dr. -

GREFIER,

Red../ 01.07.2009.2009

Dact. / 08.07.2009

2 ex.

Prima instanță -

Judecător -

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Timisoara