Anulare hotarare aga Spete. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 88/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Andrei Axente Irinel
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - PENTRU PRONUNȚARE - apelul promovat de reclamanta - - F împotriva sentinței comerciale nr.4909/10.12.2008 de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu număr unic -, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - - -, OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI V, având ca obiect acțiune în anulare.
La data de 25 mai 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea apelantei, transmise prin fax, iar ulterior, tot la aceiași dată, au fost depuse la dosar în original. Tot la data de 25 mai 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatei - - -, concluzii care au fost transmise și prin fax, împreună cu un set de înscrisuri, reprezentând practică judiciară.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 4.909 din 10 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluj s-a dmis în parte exceptia inadmisibilității actiunii și s-a respinse cererea reclamantei privind anularea numelui comercial si a emblemei pârâtei - FOCSANI, ca inadmisibilă.
De asemenea, s-au respins cererile reclamantei privind obligarea OFICIULUI NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI, în nume propriu si în calitate de reprezentant al de pe lângă Tribunalul Vrancea la radierea numelui comercial al pârâtei -, obligarea pârâtei la schimbarea numelui comercial si publicarea în ziare a dispozitivului hotărârii, ca neîntemeiate.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul a retinut următoarele:
a fost înfiintată în 1999, înregistrându-si numele comercial "" la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea în baza certificatului de înregistrare nr. J 39/326/28.09.1999, preschimbat la data de 12.05.2003.
Pârâta - a depus la data de 21.04.2005 la. V cererea de înregistrare mențiuni prin care solicita schimbarea denumirii din în -, cerere admisă prin încheierea judecătorului delegat nr. 10.098/25.04.2005.
Invocând dispozițiile art. 30 din Legea nr. 26/1990, instanța de fond a arătat că firma este un element de individualizare a comerciantului în câmpul activității sale economice și constă în numele sau după caz denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în registrul comertului, îsi exrcită comertul si sub care se semnează.
Conform art. 38 din Legea nr. 26/1990 si art. 25 din Normele metodologice nr. 773/1998, a mai menționat instanța de fond, orice nume comercial trebuie să fie disponibil spre înregistrare, distinctiv de cele deja existente si licit, în caz contrar Oficiul Registrului Comerțului fiind obligat să respingă înregistrarea unui astfel de nume comercial care, necontinând elemente distinctive, poate genera confuzie cu alte nume comerciale legal înregistrate anterior. A 2 al art. 38 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 statuează că, în cazul în care un nume comercial este asemănător cu un altul, trebuie să se adauge o mențiune care să îl deosebească de acesta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerț exercitat sau în orice alt mod.
societății, ca element incorporal al fondului de comert, este apărată în conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 ori în conditiile reglementarii date prin lege infractiunii de concurenta neloiala.
In ceea ce privește conflictul între numele comercial - și numele comercial, legea nu interzice în materie de nume comerciale existența unor denumiri asemănătoare, fiind suficientă prezența unor elemente de deosebire. Sub aspectul distinctivității nu are nici o relevanță traducerea în limba româna a termenilor.
Important este că nici o persoană nu poate să confunde comerciantul al cărui nume este cu comerciantul al cărui nume este mult mai diferit, respectiv, astfel că se poate realiza identificarea corectă a acestui comerciant.
A mai reținut instanța de fond că mai înainte de a se face mențiunea în Registrul Comerțului, denumirea a fost mai întâi rezervată (adresa de confirmare a nr. 5.349/14.03.2005), verificându-se în prealabil disponibilitatea firmei (dovada nr. 2.630/21.02.2005 eliberată de Ministerul Justiției). Astfel, arată instanța de fond, în vederea rezervării s-au identificat 2 societăți cu denumiri asemănătoare, și, iar prin adresa nr. 8.579/21.02.2005 Oficiul Registrului Comerțului, analizând noua denumire comparativ cu cele 2 deja existente, a comunicat că denumirea prezintă elemente de deosebire față de cele 2 asemănătoare și pe cale de consecință a eliberat dovada privind rezervarea firmei.
Judecătorul delegat la. a verificat și el disponibilitatea denumirii " " în raport de aceste elemente.
Simpla asemănare cu un alt nume comercial nu poate constitui un motiv întemeiat și legal de anulare a acelui nume comercial, atât timp cât există elemente de deosebire.
Pe de altă parte, a susținut instanța de fond, marca este un element incorporal al fondului de comert prin care se deosebesc produsele unui comerciant de cele similare realizate de către un alt comerciant, iar apărarea acestui drept se poate realiza în acelasi conditii anterior mentionate. Marca națională V ROMÂNIA cu element figurativ a fost înregistrată la OSIM, data depozitului național reglementar fiind 18.11.2003.
Marca comunitară nr. - a fost depusă spre înregistrare la Oficiul European pentru Armonizarea Pieței Interne () la data de 19.12.2005 și înregistrată definitiv de la data de 26.01.2007. Reclamanta afirmă că pârâta nu deține cu nici un titlu o marcă în componența căreia să intre elementul verbal "" și că numele comercial - încalcă numele comercial, reclamanta fiind titularul exclusiv al numelui comercial "" și singura entitate îndreptățită să utilizeze sau să autorizeze utilizarea numelui său.
Conflictul între marcă și numele comercial poate apărea doar atunci când numele comercial ar fi folosit ca marcă prin aplicarea pe produse sau servicii, interferând în domeniul de aplicare al mărcii, ceea ce se analizează însă în alt cadru procesual (în cadrul unei acțiuni în contrafacere, de care reclamanta nu a uzat conform motivării în fapt, deși indică ca temei de drept și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998).
Reclamanta, a constatat prima instanță, nu a învederat în cauză o asemenea împrejurare și nu a administrat nici o probă în acest sens, respectiv că pârâta ar folosi numele comercial prin aplicarea pe produse. Reclamanta pretinde că simpla înregistrare a numelui comercial aduce atingere mărcilor sale ulterioare, ceea ce nu se poate reține.
Această marcă nu conferă un drept exclusiv reclamantei decât asupra denumirii combinate V ROMÂNIA nu și asupra fiecărui element component în parte. Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține vreun conflict sau risc de confuzie între marca V ROMÂNIA și numele comercial -.
Deși reclamanta susține că data depozitului național este cea relevantă, respectiv 18.11.2003 pentru V ROMÂNIA, este de remarcat că potrivit art. 35 al. 2 din Legea nr. 84/1998, solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere să se interzică terților să efectueze actele prevăzute la art. 35 alin. 2, numai după înregistrarea mărcii. Data depozitului este relevantă atunci când se solicită înregistrarea a două mărci identice de persoane diferite, prioritate având cel care a constituit primul depozitul național reglementar.
Astfel, menționează prima instanță, în ceea ce privește marca comunitară atât data depozitului (19.12.2005) cât și data publicării (5.02.2007) sunt ulterioare momentului schimbării denumirii pârâtei.
Admiterea capătului 1 din cerere, vizând anularea numelui și a emblemei, este condiționată, asa cum în mod corect a sesizat pârâta, de existența prealabilă a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să fi fost anulat actul care a generat această mențiune la.
Inadmisibilitatea unei cereri este acea sancțiune care reprezintă lipsa oricărui mijloc procesual pentru parte in vederea ocrotirii unui drept ori interes legitim. Cu alte cuvinte, legea nu prevede calea aleasa de parte ori demersul judiciar trebuie sa fie precedat de o procedura prealabila obligatorie. Conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceara radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului.
In acest sens, prin decizia nr. X/20.03.2006 a Secțiile Unite (Of. 656 din 28 iulie 2006), s-a admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a decis că: "în aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, astfel cum a fost modificat prin art, VIII pct. 23 din Legea nr. 161/2003.
Actul care a stat la baza acestei mențiuni privind numele comercial al a fost, așa cum rezultă din încheierea judecătorului delegat nr. 10098/25.04.2005, actul adițional nr. 481/29.03.2005 prin care extraordinară aad ecis schimbarea denumirii societății.
Reclamanta nu a atacat actul adițional nr. 481/29.03.2005 care a fost publicat în Monitorul Oficial și care îi este opozabil, nici printr-o acțiune separată și nici în cadrul prezentei acțiuni, susținând că nu ar fi putut ataca această hotărâre vizând actul adițional nr. 481/29.03.2005, deoarece fiind terț nu poate invoca motive de nulitate relativă, iar motivele de nulitate absolută sunt limitativ prevăzute de lege.
Chiar si în privinta prejudiciului suferit prin schimbarea denumirii din în -. instanța de fond a arătat că acesta a fost doar afirmat de către reclamantă, nedepunându-se la dosar nici un înscris care să facă dovada în acest sens.
A subliniat instanța de fond faptul că firma si respectiv emblema sunt simple elemente de individualizare a comerciantului si nu pot fi analizate ca acte juridice pentru a se poate pune în discutie posibilitatea anulării lor. Dealtfel, această sanctiune intervine în cazul încălcării unor dispozitii legale, anterior sau concomitent încheierii actului juridic.
Cu privire la cele doua elemente ale fondului de comert, instana de fond a apreciat că nu se poate porni de la această premisă, nefiind vorba despre acte juridice propriu-zise. Astfel, denumirea unei societăți comerciale reprezintă un drept personal nepatrimonial al persoanei juridice, dispariția denumirii putând interveni doar în măsura în care persoana juridică își schimbă denumirea ori își încetează existența.
Referitor la cererea de anulare a numelui comercial si respectiv a emblemei, instanța de fond le-a apreciat ca fiind inadmisibile și prin prisma dispozițiilor art. 38 al. l lit. a din Legea nr. 84/1998 din care rezultă că titularul mărcii nu poate interzice unui terț folosirea în activitatea sa comercială a propriei denumiri comerciale.
Pe de altă parte, întrucât reclamanta invocă încălcarea drepturilor sale asupra unor mărci, acțiunea de față a fost apreciată ca fiind inadmisibilă și din acest motiv, întrucât reclamanta are la îndemână acțiunile reglementate de Legea nr. 84/1998 ca mijloace de apărare a drepturilor asupra mărcilor, respectiv acțiunea în contrafacere.
Solutia avută în vedere de instanta de fond cu privire la primul capăt de cerere se răsfrânge în mod evident asupra celorlalte solicitări ale reclamantei. Astfel, radierea numelui se poate dispune numai în cazul existentei unui act jurisdictional prealabil care să anuleze actul care a stat la baza înregistrarii.
Pe de alta parte, conform art. 25 alin. 5 din Legea nr. 26/1990 o eventuală hotărâre judecătorească favorabilă reclamantei se publică în Monitorul Oficial pe cheltuiala părții care a introdus cererea. In cauză, a concluzionat instanța de fond, sunt aplicabile aceste dispoziții, ca lege specială, iar nu cele ale art. 54 din Legea nr. 31/1954.
de toate aceste considerente, instanta a admis în parte exceptia inadmisibilității actiunii, a respins cererea reclamantei privind anularea numelui comercial si a emblemei pârâtei, ca inadmisibilă.
De asemenea, a respins cererile reclamantei privind obligarea la radierea numelui comercial al pârâtei, obligarea pârâtei la schimbarea numelui comercial si publicarea în ziare a dispozitivului hotărârii, ca neîntemeiate, fără cheltuieli de judecată.
eclamanta a formulat apel prin care a solicitat admiterea acestuia și, în principal, în temeiul art. 297.pr.civ. desființarea sentinței atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Dezvoltându-și motivele de apel, reclamanta a arătat că în mod nelegal si netemeinic a decis prima instantă că actiunea în anulare a numelui comercial si a emblemei intimatei-pârâte este inadmisibilă. Față de această critică, reclamanta arată că admisibilitatea cererii în anularea numelui comercial a fost statuată constant de doctrina si jurisprudență potrivit căreia comerciantul căruia i s-au încălcat drepturile cu privire la firma ca element al fondului de comert se poate adresa instantei cu o actiune în anularea acelei firme, iar actiunea specifică împotriva aproprierii unei firme este actiunea în contrafacere având ca obiect anularea si radierea firmei prin care s-au uzurpat drepturile reclamantului.
Astfel, mai relevă reclamanta, atât dispozitiile legale invocate cât si pozitia constantă a doctrinei si a jurisprudentei sunt în sensul deplinei admisibilități a prezentei actiuni, motiv pentru care solicită respingerea exceptiei invocate ca nefondată. Solutia inadmisibilității adoptata de către prima instantă, a apreciat reclamanta, reprezintă o nesocotire a doctrinei si jurisprudenței, dar și o încălcare a principiului liberului acces la justitie si a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 parag. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Reclamanta a mai criticat hotărârea instanței de fond și pentru faptul că aceasta cuprinde contradictii evidente și nepermise între dispozitiv si considerente, dar și o motivare contradictorie. Astfel, în ceea ce priveste primul capăt de cerere, desi în dispozitiv cererea de anulare a numelui comercial este respinsă ca inadmisibilă, în cuprinsul considerentelor prima instanță a analizat acest capăt de cerere mai mult pe fond.
A mai arătat reclamanta că instanta ar fi trebuit să se pronunte, respectiv să analizeze în considerente exceptia inadmisibilității, iar în cazul în care instanta ar fi considerat că aceasta este întemeiată, admiterea acesteia ar fi făcut inutilă cercetarea fondului cauzei. Nu se poate ca instanta să respingă sau cel putin să motiveze în acest sens, prin aceeasi hotărâre actiunea si pe exceptie si pe fond.
Având în vedere aceste aspecte, reclamantul apreciază că prima instanță a încălcat dispozitiile art. 137 alin. 1.pr.civ.
Pe de altă parte, a mai arătat reclamanta, din considerentele care privesc fondul capătului de cerere privind anularea numelui comercial rezultă că, potrivit primei instante, acest capăt de cerere este nefondat, în continuare însă instanta pronunțându-se doar în sensul inadmisibilității acestuia.
Prin urmare, din analiza tuturor considerentelor sentintei atacate reclamanta apreciază că nu se poate sti care este solutia pe care instanta a dorit să o pronunte cu privire la primul capăt de cerere, întrucât dintr-o parte a considerentelor rezultă netemeinicia primului capăt de cerere, iar din alte considerente rezultă inadmisibilitatea acestuia. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere, reclamanta a arătat că desi acestea au fost respinse ca nefondate, din analiza motivării sentintei atacate rezultă că instanta a dorit să respingă si aceste capete de cerere ca inadmisibile, astfel încât există contradictie între solutia din dispozitiv si considerente.
Astfel, solutiile pronuntate asupra capetelor de cerere sunt contradictorii pentru că nu se poate ca, pe de o parte, să se respingă primul capăt de cerere ca inadmisibil, iar pe de altă parte, să se respingă celelalte capete de cerere ca nefondate, în contextul în care celelalte doua capete de cerere sunt accesorii față de primul capăt de cerere. Având în vedere aceste aspecte, reclamanta a arătat că modalitatea în care sentinta atacată a fost motivată încalcă dispozitiile art. 261 alin. 1 pct. 5.pr.civ.
Mai mult, în cuprinsul sentintei atacate, instanta nu a arătat argumentele pentru care a înlăturat apărările formulate de reclamantă cu privire la exceptia inadmisibilității, precum si cele privind fondul cauzei mentionate în cererea de chemare în judecată, în răspunsul la întâmpinare precum si în concluziile orale si scrise.
A mai pretins reclamanta că sentința apelată este lovită de nulitate în conformitate cu art. 105 alin. 2.pr.civ. deoarece prima instanță nu s-a pronuntat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la schimbarea numelui comercial, sentinta atacata fiind nemotivată sub acest aspect, ceea ce echivalează cu o nepronuntare asupra acestui capăt de cerere, apelanta-reclamantă neavând nici o garantia că argumentele sale au fost analizate, fiind în imposibilitatea practica de a-și motiva calea de atac, iar instanta de control judiciar nu poate exercita controlul asupra hotărârii pronunțate. S-a relevat și împrejurarea că respingerea ca inadmisibil a primului capăt de cerere a fost făcută în temeiul unui motiv invocat de pârâtă, ceea ce duce la concluzia încălcării de către prima instanță a principiilor contradictorialității și disponibilității prev. de art. 126 și art. 129 alin. 4 și 6.pr.civ.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că prima instanță a conditionat în mod gresit pronunțarea actiunii în anularea numelui comercial si a emblemei intimatei-pârâte, de existenta prealabilă a unei hotărâri judecătoresti de anulare a actului aditional nr. 481/29.03.2005 prin care s-a aprobat schimbarea denumirii acesteia din în -, încălcând dispozitiile care constituie temeiul juridic al actiunii, pornind de la premisa gresită potrivit căreia legea aplicabilă în speță ar fi doar Legea nr. 26/1990.
În argumentarea poziției sale și față de reținerile primei instanțe, reclamanta a arătat că actiunea sa este întemeiată pe mai multe prevederi legale, printre care: dispozitiile art. 8 din Conventiei d l Paris pentru protecția proprietății industriale, ale art. 35 din Legea nr. 84/1998, ale nr.OUG 100/2005, art. 5 alin. a din Legea nr. 11/1991, art. 25, art. 30 alin. 4 din Legea nr. 26/1990.
Totodată, se mai susține în motivarea apelului că încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei prin înregistrarea de către intimată a numelui său comercial -M reprezintă o faptă de comerț ilicită prin raportarea art. 998-999 cod civil la art. 4 Cod comercial, iar prin cererea introductivă se tinde la încetarea acestui fapt de comert ilicit.
Față de aceste prevederi legale, reclamanta apreciază că pârâta - a obtinut în mod nelegal, dreptul de folosință exclusiva asupra firmei si emblemei prin inscrierea acestora în registrul comertului, astfel încât este îndreptățită să actioneze în sensul de a solicita si obtine încetarea dreptului de proprietate intelectuală vătămator, respectiv anularea numelui comercial.
De aceea, pretinde reclamanta, concluzia potrivit căreia Legea nr. 26/1990, care este finalmente legea de organizare si functionare a Registrului Comertului, nu permite formularea unei actiuni în anularea numelui comercial si a emblemei este profund gresită, întrucât un tert prejudiciat prin numele comercial al unei alte persoane este îndreptățit să-și valorifice drepturile sale de proprietate intelectuală împotriva semnului vătămator.
În acest sens sunt și Legile nr. 26/1990 și nr. 31/1990 care nu contin nici un text expres care să interzică formularea unei actiuni în anularea numelui comercial ori care să conditioneze exercitarea acesteia de o procedura prealabilă, ceea ce duce la concluzia admisibilității actiunii în anularea numelui comercial.
Problema actiunii în anularea numelui comercial este similară cu cea a actiunii în anularea mărcii. Nici în cazul actiunii în anularea mărcii, partea care o introduce nu este conditionată de formularea unei opozitii la înregistrarea mărcii atacate pe calea actiunii în anulare, astfel încât neformularea unei opozitii nu reprezintă un motiv de inadmisibilitate al actiunii în anularea aceleiasi mărci.
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, tertii prejudiciati prin înmatricularea sau mentiunile efectuate în registrul comertului, pot cere radierea acestora în cazul în care prin hotărâri judecătoresti irevocabile au fost desfiintate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, sub conditia ca prin hotarare judecătorească să nu se fi dispus deja mentionarea în registrul comertului.
Or, n speță, arată reclamanta, actiunea sa vizează tocmai obtinerea unei astfel de hotărâri judecătoresti prin care să se dispună anularea numelui comercial al intimatei-pârâte, iar ca o urmare firească, radierea înregistrării mentiunii păgubitoare din registrul comertului, astfel încât este respectat textul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990.
Reclamanta a apreciat că și decizia nr. X din 20.03.2006 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii privind aplicarea dispozitiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990 a fost citată si interpretată trunchiat, în realitate tocmai prin aceasta decizie se consacră deplina admisibilitate a actiunii în anularea numelui comercial si radierea acestuia.
Referitor la argumentul instantei potrivit căruia reclamanta nu ar cerut anularea actului care a stat la baza încheierii judecătorului delegat, respectiv actul aditional nr. 481/2005 și ca urmare nu ar fi îndreptățită să formuleze acest gen de petit care să includă anularea si radierea numelui comercial, se apreciază că nu are nici o susținere legală, deoarece pe lângă faptul ca nu era necesară anularea prealabilă a actului aditional, reclamanta nu putea cere anularea acestui act neavând calitatea de parte la actul respectiv pentru a invoca motive de nulitate relativă, acțiunea în anularea actului aditional putând fi formulată doar de părtile la acel act, respectiv actionarii societății care au votat contra și au cerut să se înscrie aceasta în procesul- erbal al ședintei în care s-a adoptat actul aditional, potrivit art. 132 alin.(2) din Legea nr. 31/1990. Pe de alta parte, susține reclamanta, nu putea invoca nici o eventuala nulitate absolută a actului aditional întrucât motivele de nulitate absolută sunt strict limitativ prevăzute de lege si nu se încadrează în motivele pe care le-a invocat în prezentul litigiu.
O altă critică formulată de reclamantă se referă la faptul că în mod gresit a retinut prima instanță că nu ar fi făcut dovada prejudiciului suferit prin schimbarea denumirii intimatei, nstanta nesocotind argumentele privind similaritatea evidenta dintre mărcile si numele comerț apartinând apelantei-reclamante si numele comercial al intimatei - -, care determină un risc de confuzie în perceptia publicului si inducerea în eroare a consumatorilor prin asocierea ce se poate face între mărcile si numele comercial al căror titular exclusiv este si produsele/serviciile intimatei -
În atare situație, reclamanta consideră că aprecierea acestui risc de confuzie este exclusiv sarcina judecătorului, constituind problema de drept care trebuie solutionată de instanță câtă vreme acesta este exact obiectul actiunii cu care a fost investită.
Pe de alta parte, nu este de neglijat faptul ca prin sentinta nr. 211/10.03.2009, Tribunalul Taa dmis actiunea în contrafacere introdusă de reclamanta, a constatat incalcarea de către pârâta - drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii sale comunitare nr. - si a obligat-o pe pârâtă să înceteze fabricarea, comercializarea neautorizata a produsului respectiv. Și în privința argumentării că firma si emblema nu sunt acte juridice, reclamanta apreciază că această susținere este nejuridică, având în vedere și dispozițiile Legii nr. 84/1998 care prevăd n mod expres posibilitatea anulării mărcii, cu toate că nici aceasta nu constituie un act juridic propriu-zis.
Și în privința argumentul primei instante, dedus din art. 38 alin. 1 lit. a) al Legii nr. 84/1998, reclamanta apreciază că acesta este nefondat, întrucât extul invocat se refera la o cu totul altă ipoteză, fiind inaplicabil în cauză, întrucât are în vedere utilizarea de către tert (intimata - pârâtă) a denumirii comerciale a titularului mărcii, iar nu a denumirii sale (a tertului).
Nefondat a fost apreciat de reclamanta și argumentul instanței de fond conform căruia are posibilitatea utilizării actiunilor reglementate de Legea nr. 84/1998, instanța ignorând natura juridică a actiunii în anularea numelui comercial care, pe lângă faptul că este întemeiată pe Legea nr. 84/1998, a fost încadrată de doctrină si jurisprudență în categoria juridica a actiunii în contrafacere.
În mod eronat, a susținut reclamanta, că prima instanță a respins și celelalte capete de cerere ca nefondate, deoarece acestea vin în mod logic în completarea acțiunii, în cauză respectându-se pe deplin textul Legii nr. 26/1990 întrucât chiar prin hotărârea de anulare a numelui comercial si a emblemei pe care reclamanta tinde să le obtină s-a solicitat si radierea acestora din registrul comertului, neexistând nici o prevedere în legislatia aplicabilă în speță care să interzică posibilitatea ca instanta să oblige o societate să-și schimbe numele comercial.
Referitor la capătul de cerere privind publicarea în presa scrisă, pe cheltuiala intimatei-pârâte - -, a dispozitivului hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia, reclamanta apreciază că prima instanță a nesocotit dispozitiile art. 16 alin. 1 din nr.OUG 100/2005 și pe cele ale art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
In drept s-a invocat art. 8 din Conventia d l Paris din 1883 privind protectia proprietății industriale; art. 35 din Legea nr. 84/1998; art. 16 din nr.OUG 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industriala; art. 54 din Decretul nr. 31/1954; art. 5 din Legea nr. 11/1991; art. 6 parag. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale; art. 25 si art. 38 din Legea nr. 26/1990; Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990; art. 282 si urm. pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Astfel, arată pârâtul, în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de către art. 38 din Legea nr. 26/1990, în acest sens pronunțându-se și judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea care a admis cererea de înregistrare a - (fostă ) în registrul comerțului, considerând că formalitățile legale, inclusiv cele referitoare la denumire, sunt îndeplinite.
Pentru aceste considerente, înregistrarea firmei și emblemei - de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea este legală, singurele aspecte care pot fi puse în discuție fiind cele legate de utilizarea acestei denumiri în raport cu dispozițiile Legii nr. 84/1998.
Totodată, pârâtul a arătat ca potrivit art. 38 din Legea nr. 26/1990, care reprezintă norma generală în materia aprecierii disponibilității, legalității și caracterului distinctiv al unei denumiri de societate comercială, orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente. Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o mențiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerț exercitat sau în orice alt mod. Prin urmare, legiuitorul a înțeles că pentru a exista elementul distinctiv între două denumiri care sunt asemănătoare trebuie să fie introdus un element care să deosebească cele două denumiri, element care poate consta în orice mențiune, așa cum rezultă din teza finală a alin. (2) al art. 38 din actul normativ.
Aceasta înseamnă că, în ceea ce privește rezervările de denumire, elementul de distincție între două denumiri asemănătoare, distincția din punctul de vedere al procedurilor de înregistrare în registrul comerțului se face prin orice element care diferențiază aceste denumiri, indiferent că este vorba de un cuvânt, de o literă, de un semn de punctuație etc. Cererea de rezervare operează de la data eliberării dovezii de disponibilitate a firmei, iar de la acest moment, obligația oficiului registrului comerțului la care s-a făcut rezervarea este de a nu mai permite înregistrarea unei societăți comerciale cu nume identic, o înregistrare a unui nume asemănător fiind posibilă în condițiile dispozițiilor art. 38 alin. (2).
La momentul realizării acestei operațiuni s-a avut în vedere existența elementelor de distincție față de alte societăți comerciale cu denumiri asemănătoare. În acest context, pârâtul a apreciat că au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 38 din Legea nr. 26/1990.
Cât privește susținerile reclamantei referitoare la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală de către - -, precum și cu privire la capătul de cerere referitor la publicarea dispozitivului hotărârii judecătorești, Oficiul Național al Registrului Comerțului nu poate invoca un drept ori un interes propriu, fiind un terț față de raportul juridic dintre titularul drepturilor de proprietate intelectuală și -.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a, se arată că prin înregistrarea în registrul comerțului se asigură distinctivitatea denumirilor comercianților, în vreme ce protecția drepturilor de proprietate industrială beneficiază de o reglementare distinctă.
Astfel, firma unui comerciant și emblema acestuia trebuie să îndeplinească trei condiții pentru a putea fi înregistrată, și anume să aibă un caracter distinct față de alți comercianți, să fie disponibilă și să aibă un caracter licit.
Distincția care trebuie făcută este aceea între titularii obligației de a asigura îndeplinirea celor trei elemente la înregistrarea în registrul comerțului a unei firme ori a unei embleme, în acest sens trebuind a fi reținut faptul că oficiul registrului comerțului își asumă responsabilitatea numai pentru îndeplinirea criteriului distinctivității și disponibilității, în vreme ce pentru al treilea criteriu, responsabilitatea aparține în exclusivitate persoanei care solicită înregistrarea.
In acest context, dispozițiile art. 38 și 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fac vorbire de necesitatea existenței caracterului distinctiv al unei firme, precum și de obligația oficiului registrului comerțului de a verifica existența disponibilității unei firme ori embleme, așa cum rezultă din dispozițiile alin. (8) al art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste susțineri rezultă în mod expres din forma și conținutul formularelor-tip utilizate de oficiile registrului comerțului pentru verificarea disponibilității firmei, respectiv emblemei, din care rezultă în mod expres faptul că stabilirea firmei, respectiv a emblemei, se face la opțiunea și pe răspunderea comerciantului, iar oficiul registrului comerțului răspunde numai de exactitatea datelor fumizate pe baza cererii de verificare a disponibilității.
Un alt argument este acela că, în condițiile în care activitatea de ținere a registrului comerțului este o activitate autofinanțată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 11 din Legea nr. 26/1990, legiuitorul a prevăzut și taxele care trebuie achitate de către comercianți pentru a beneficia de serviciile prestate de oficiile registrului comerțului.
In acest sens, nr.HG 913/2004 privind aprobarea taxelor și tarifelor pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, stabilește numai cuantumul taxei de verificare a disponibilității firmei, respectiv emblemei.
Referitor la criteriul distinctivității, obligația oficiului registrului comerțului rezultă în mod clar din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 26/1990. Pentru aceste considerente, pârâtul apreciază că este evident că, în sarcina oficiului registrului comerțului legiuitorul a prevăzut numai obligația de a asigura caracterul distinctiv al firmelor și emblemelor, precum și disponibilitatea acestora.
De asemenea, trebuie reținut că, rezervarea denumirii la oficiul registrului comerțului nu creează drepturi de proprietate industrială, acestea fiind supuse unor reglementări speciale. Astfel, dacă legiuitorul ar fi considerat că oficiile registrului comerțului au obligația de a înregistra ori de a verifica firmele și emblemele pe care le înregistrează comercianții în raport cu reglementările din domeniul drepturilor de proprietate industrială, fie ar fi făcut-o în mod expres, fie nu ar mai fi pus la dispoziția titularilor unor asemenea drepturi instituții juridice menite să le confere protecție față de utilizarea de către terți, iar această protecție s-ar fi realizat prin intermediul înregistrării în registrul comerțului.
Oficiile registrului comerțului asigură doar un serviciu de registratură a actelor și faptelor afectate de obligația legale a asigurării opozabilității față de terți prin înregistrare în registrul comerțului, neavând nici competența de a urmări modul de funcționare a comercianților și nici mijloacele necesare constrângerii acestora să respecte prevederile legislației în vigoare. Pentru aceste considerente, pârâtul a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
In drept, au fost invocate dispoz. art. 115 și urm. art. 137 și urm. art. 331-339, art. 3711, art. 5802și urm. din pr.civ. Legea nr. 26/1990 și Legea nr. 84/1998.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, instanta retine urmatoarele:
Cu privire la cererea principala de chemare in judecata introdusa de catre reclamanta - -, avand ca obiect anularea numelui comercial si a emblemei - - - inregistrate la ORC de pe langa Tribunalul Vrancea prin incheierea judecatorului delegat nr. 10098/25.04.2004, prima instanta a retinut inadmisibilitatea cererii invocata de catre parata apelanta si a respins cererea ca inadmisibila. Celelalte petite deduse judecatii au un caracter accesoriu si subsecvent respingerii petitului principal ca inadmisibil, au fost respinse si celelalte cereri ca neintemeiate, deoarece modul de solutionare a acestora depindea pe deplin de modul de solutionare a cererii principale.
Cu privire la modul de solutionare a cererii principale, instanta de apel apreciaza ca admiterea exceptiei de inadmisibilitate de catre prima instanta si respingerea in consecinta a cererii principale cu aceasta motivare nu este intemeiata. Astfel, prima instanta a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990 si Decizia nr. X/2006 pronuntata de catre ICCJ in solutioarea unui recurs in interesul legii. Astfel, atat art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990 cat si decizia pronuntata intr-un recurs in interesul legii, anterior enuntata, vizeaza doar radierea unei mentiuni din registrul comertului, iar nu anularea acesteia. Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990, tertii prejudiciati prin inmatricularea sau mentiunile efectuate in registrul comertului pot cere radierea acestora in cazul in care,prin hotarari judecatoresti irevocabile au fost desfiintate in tot sau in parte sau modificate actele care au stat la baza inregistrarii cu privire la care se solicita radierea, cu conditia ca prin hotararea judecatoreasca sa nu se fi dispus deja mentionarea in registrul comertului. In cazul concret dedus judecatii, cererea de chemare in judecata a apelantei vizeaza tocmai obtinerea unei astfel de hotarari judecatoresti prin care sa se dispuna anularea numelui comercial al intimatei - parate. Trebuie precizat in acest context faptul ca prin acest petit principal respins ca inadmisibil apelanta reclamanta nu a solicitat radierea ci anularea numelui comercial si a emblemei intimatei parate si drept cosecinta radierea inregistrarii mentiunii pagubitoare din registrul comertului, asa incat sunt respectate mentiunile art. 25. 1 din Legea 26/1990 anterior enuntat.
Mai mult, decizia X/20.03.2006 pronuntata intr-un recurs in interesul legii, nu este un argument in sprijinul sustinerii ideii inadmisibilitatii, dimpotriva, consacra admisibilitatea atat a cererii in anularea numelui comercial cat si a radierii acestuia. Astfel, in considerentele acestei decizii de retine ca,radierea unei mentiuni in conditiile in care actele juridice care au stat la baza inregistrarii nu au fost desfiintate printr-o hotarare judecatoreasca anterioara irevocabila ar fi posibila numai pe calea actiunii in anulare, in cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu si pe calea unei cereri necontencioase, formulata in temeiul art. 25 din Legea 26/1990, republicata.
Prin urmare, decizia X/20.03.2006, contrar celor retinute de catre prima instanta statueaza tocmai deplina admisibilitate a actiunii in anularea numelui comercial care se solutioneaza potrivit unei proceduri contencioase. Nu este necesar ca cele doua actiuni, in anulare respectiv radiere sa fie subsecvente, acestea putand fi exercitate de catre partea interesata concomitent.
Nu este intemeiat argumentul primei instante conform caruia apelanta - reclamanta are posibilitatea utilizarii actiunilor reglementate de Legea 84/1998, in concret a actiunii in contrafacere. In realitate, deplina admisibilitate a actiunii in anularea numelui comercial rezulta din coroborarea dispozitiilor art. 35 din Legea 84/1998 cu art. 8 din Conventia d l Paris. Inalta C de Casatie si Justitie, conform unei jurisprudente constante a confirmat deplina admisibilitate a actiunii in anularea numelui comercial (decizia 3828/11.05.2007).
O apreciere gresita a primei instante consta si in conditionarea promovarii unei actiuni in anularea numelui comercial si a emblemei intimatei parate, de existenta prealabila a unei hotarari judecatoresti de anulare a actului aditional nr. 481/29.03.2005 prin care s-a aprobat schimbarea denumirii acesteia din in. Contrar acestei sustineri, instanta de apel apreciaza ca Legea 84/1998 nu prevede posibilitatea invocarii art. 35 numai in raport de marca, ci in raport de orice,semn, care ar incalca drepturile reclamantului asupra unei marci, notiune care include in mod evident si numele comercial. Pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuala ale apelantei, opozabile,erga omnes, nu este ceruta parcurgerea nici unei alte proceduri prealabile, iar actul juridic care a generat umele comercial nu prezinta relevanta in cazul concret dedus judecatii.
Nici Legea 26/1990 si nici Legea 31/1990, nici vreun alt act normativ nu contin un text de lege expres care sa interzica formularea unei actiuni in anularea numelui comercial ori care sa conditioneze exercitarea acesteia de o procedura prealabila, ceea ce duce la concluzia admisibilitatii actiunii in anularea numelui comercial. Un tert prejudiciat prin numele comercial al unei alte societati comerciale este indreptatit sa isi valorifice si sa isi protejeze in mod direct drepturile sale de proprietate intelectuala impotriva semnului vatamator, printr-o actiune de anulare a acestuia, in speta a numelui comercial -.
Desi anularea prealabila a actului aditional nu era necesara, trebuie relevat si faptul ca apelanta-reclamanta nu putea nici in mod obiectiv sa ceara anularea actului aditional de schimbare a denumirii, deoarece nu avea calitate de parte in acest act pentru a invova motive de nulitate relativa, iar pe de alta parte nu era incident nici un motiv de nulitate absoluta a actului aditional, in conditiile in care motivele de nulitate absoluta sunt limitativ prevazute de lege.
Prima instanta a solutionat cererea de chemare in judecata doar prin prisma dispozitiilor Legii 26/1990 in ciuda faptului ca prin motivarea in fapt si in drept a cererii de chemare in judecata apelanta a invocat si dispozitiile art. 35 din Legea 84/1998 si dispozitiile Conventiei d l Paris.
In consecinta, instanta de apel retine ca doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a considera admisibila actiunea de anulare a firmei, iar actiunea specifica impotriva aproprierii unei firme este actiunea in contrafacere avand ca obiect anularea si radierea unei firme prin care s-au uzurpat drepturile reclamantului. Firma si emblema pot fi incadrate in categoria actelor juridice in sens larg, existand posibilitatea anularii acestora pe cale judecatoreasca.
In mod eronat prima instanta a retinut ca apelanta reclamanta nu a facut dovada prejudiciului suferit prin schimbarea denumirii paratei intimate. Prejudiciul rezulta din chiar schimbarea numelui comercial al paratei intimate si consta in principal in riscul de confuzie in randul consumatorilor prin asocierea care se poate face intre marcile si numele comercial al caror titular este - - si produsele sau serviciile intimatei - -. Mai mult, aspectele legate de caracterul cert sau incert al prejudiciului vizeaza solutionarea fondului cererii de chemare in judecata, or in conditiile in care prima instanta a respins cererea de chemare in judecata ca inadmisibila, analizarea aspectelor legate de temeinicia cererii de chemare in judecata este inutila si neprocedurala.
Pentru toate aceste argumente, in baza art. 296 Cpc, apelul declarat va fi admis iar in baza art. 297 alin. 1. cererea va fi trimisa spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj, fiind incidenta aceasta dispozitie procedurala conform careia,in cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante, de solutionare a cererii de chemare in judecata prin respingerea acesteia ca inadmisibila, fara analizarea temeiniciei pe fond a cererii a fost eronata.
Cu prilejul rejudecarii, prima instanta se va pronunta cu privire la temeinicia cererii de chemare in judecata principala, iar in functie de modul de solutioare al petitului principal va solutiona si cererile accesorii. Deasemenea, prima instanta se va pronunta si cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Oficiului Registrului Comertului, a altor exceptii care vor fi eventual invocate si desigur si cu privire la cheltuielile de judecata avansate de catre parti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de, cu sediul procesual ales in B, Calea, nr. 143, sector 1, la &, in contradictioriu cu intimatii - - -, cu sediul in Focsani,--9, jud. V, Oficiul National al Registrului Comertului cu sediul in B,-, sector 3 in nume propriu si in calitate de reprezentant al Oficiului National al Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Vrancea, avand ca obiect sentința civila nr. 4.909 din 10.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o desființează și in consecinta:
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./5 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Andrei Axente IrinelJudecători:Andrei Axente Irinel, Claudia Idriceanu
