Anulare hotarare aga Spete. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 907/R-Com
Ședința publică din 07 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul- ADMINISTRATOR JUDICIAR AL SC SRL- cu sediul în, DN 7 Pitești - B, nr. 211, județul A, împotriva sentinței nr. 342/F/31.03.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți - domiciliat în, Pitești - B, nr. 211, județul A și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G pentru recurentul - reclamant și intimatul - pârât G personal.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Avocat G având cuvântul pentru recurentul - pârât, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii în anulare.
Intimatul - pârât G, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală..
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 24.02.2009 reclamantul, desemnat să administreze procedura de insolvență împotriva debitorului SC SRL, a chemat în judecată pe pârâții G și Banca Comercială Română sucursala Pitești în vederea anulării actelor frauduloase prin care primul pârât a ridicat de la a doua pârâtă suma de 61.000 lei și obligării pârâților la restituire sumei către masa credală.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 79 și art. 80 alin.1 lit.c din Legea nr. 85/2006.
La data de 27.03.2009 pârâtul Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința comercială nr. 342/F/31 martie 2009, judecătorul sindic a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul ADMINISTRATOR JUDICIAR AL C L cu sediul în, DN 7 Pitești - B, nr.211, județul împotriva pârâților G cu domiciliul în, Pitești - B, nr.211, județul A BCR -SUCURSALA P cu sediul în Pitești-, județul
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea este întemeiată pe prevederile art. 79 și art. 80 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorul judiciar sau lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Art. 80 din același act normativ reglementează regimul acțiunilor pentru anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți realizate de către debitor prin acte și operațiuni expres prevăzute la lit. a-
În cauză s-a reținut că pârâtul G, în calitatea sa de administrator al debitorului, a folosit bunurile acestuia în interes personal, faptă ce-i poate atrage răspunderea patrimonială potrivit prevederilor art.138 alin.1 lit. a) și nu ne găsim în fața unor acte frauduloase sau transferuri de drepturi patrimoniale ce pot fi anulate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea cererii.
În motivare s-a arătat că sentința atacată este nelegală deoarece potrivit raportului de expertiză Tocilă efectuat în dosarul nr-, în scopul determinării cauzelor care au determinat starea de insolvență, s-a reținut că pârâtul a ridicat la 04.03.2008 și 05.03.2008, în numerar, de la pârâta BCR sucursala Pitești, suma de 61.000 lei fără documente justificative.
De asemenea se arată că aceste operațiuni nu au fost dovedite ca fiind făcute în interesul debitoarei, ci dimpotrivă rezultă că aceste plăți s-au făcut pentru utilizarea banilor în scop personal de către pârât.
Este invocată prezumția de fraudă prevăzută de art. 79 din nr. 85/2006, care se referă la o categorie generală de acte juridice încheiat în dauna creditorilor.
Se susține că pârâta și-a dat concursul la ridicarea sumelor, din raportul de expertiză sus menționat rezultând frauda acestei unități bancare și determinarea insolvenței debitoarei.
În ce privește temeiul de drept se susține că dacă judecătorul sindic aprecia că cererea se întemeiază pe alt text, respectiv art. 138 din nr. 85/2006 acesta era obligat să o rețină și să o soluționeze ca atare.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Textul art. 79 din nr. 85/2006 invocat de către administratorul judiciar reprezintă temeiul juridic general pentru acțiunile de anulare a actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
în care atare acțiuni pot fi formulate sunt identificate în textele următoare, în speță fiind invocat art. 80 lit. c) din Legea insolvenței. Astfel, acesta reglementează acțiunile de anulare a constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Ca atare, dacă operațiunea de ridicare a sumelor din contul bancar poate fi apreciată drept o situație prin care s-au produs prejudicii debitoarei, ajunsă astfel în stare de insolvență, nu se poate considera că ipoteza de textului a fost dovedită integral. Astfel, pe de o parte este dificil a aprecia că administratorul debitoarei poate fi considerat terț care a beneficiat de transferul sumelor ridicate, acesta fiind chiar reprezentantul debitoarei. Prin urmare ridicarea sumelor s-a făcut de către debitoare nu de către un terț.
Apreciind însă că administratorul a lucrat în dauna debitoarei, pe care ulterior a adus-o în stare de insolvență, se constată că în cauză nu este întrunită cerința concursului fraudulos al terțului, unitatea bancară, care a efectuat plățile, la cererea reprezentantului debitoarei, în cadrul unor operațiuni care puteau fi calificate drept operațiuni curente.
Prezumția de fraudă nu se extinde la terțul dobânditor sau subdobânditor, conform art. 85 alin. 3 din nr. 85/2006 astfel că se impunea dovada acesteia în privința băncii, ceea ce nu s-a întâmplat. Aprecierea expertului din raportul privind cauzele și împrejurările ce au determinat ajungerea societății în stare de insolvență, nu poate constitui o dovadă în acest sens, astfel că cererea nu poate fi primită.
De asemenea, susținerea relativă la calificarea juridică a cererii, în sensul că judecătorul sindic trebuia să facă aplicarea art. 138 din nr. 85/2006, dacă aprecia ca atare, nu poate fi reținută. Instanța poate face calificarea cererii de chemare în judecată, față cu prevederile art. 84.proc.civ. dacă nu se arată temeiul juridic al cererii, ceea ce nu este cazul în speță. Totodată, nu se poate nega obligația practicianului în insolvență de a formula cererile în conformitate cu legea insolvenței, astfel că acesta are posibilitatea de a se adresa cu o nouă cerere corect întemeiată, în fața judecătorului sindic, cu atât mai mult cu cât condițiile celor două categorii de acte de sesizare a instanței sunt distincte.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 8 din nr. 85/2006 rap. la art. 312.proc.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul- ADMINISTRATOR JUDICIAR AL SC SRL- cu sediul în, DN 7 Pitești - B, nr.211, județul A, împotriva sentinței nr. 342/F/31.03.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți - domiciliat în, Pitești - B, nr. 211, județul A șiBANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA, cu sediul în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/5 ex/12.10.2009
Jud sindic
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu