Anulare hotarare aga Spete. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 94/2008

Ședința publică de la 29 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de contestatoarea COM împotriva sentinței 2035/C/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Se constată că s-a depus prin serviciul registratură concluzii scrise contestatoarea COM

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.2035/C/2007 pronunțată la 9 octombrie 2007 de Tribunalul Sibiua fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea - Com SRL, în contradictoriu cu intimații - - și - SRL.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că:

Prin încheierea comercială nr.144/C/07.06.2006 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea - SRL prin lichidator judiciar - Lichidator SRL B și a anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4054 de Notarul Public la data de 28.10.2004, încheiat între - Internațional - societate în faliment și - SRL.

Prin decizia comercială nr.1305/18.10.2006 Curtea de APEL ALBA IULIAa menținut hotărârea de anulare a antecontractului de vânzare-cumpărare pronunțată de judecătorul sindic apreciind că potrivit art.6 din Legea nr.64/1995 competența aparține judecătorului sindic, măsura anulării a antecontractului de vânzare-cumpărare este pe deplin justificată potrivit art-49 și 116 din lege.

Potrivit prevederilor art.317 alin.1 pct.2 cod pr.civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență sau, potrivit pct.1. în situația când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecata pricina nu a fost îndeplinită conform cerințelor legale dar numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate prin căile ordinare de atac.

Analizând susținerile contestatoarei în raport cu prevederile art.317 alin.1 pct.2 cod pr.civilă enunțat ca motiv principal, se constată că instanța de recurs a analizat motivul de casare privind competența teritorială exclusivă a Tribunalului Municipiului B invocând prevederile art.6 din Legea nr.64/1995.

Cum în soluționarea recursului, instanța de recurs a analizat corect toate motivele de casare, fără a omite din greșeală să cerceteze vreunul din aceste motive și întrucât desființarea hotărârilor atacate poate fi dispusă pe această cale numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, judecătorul sindic în raport de motivul invocat urmează a admite excepția inadmisibilității invocate de intimata - societatea în faliment și pe cale de consecință a respinge contestația.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației în anulare, cu consecința casării încheierii nr.144/CC/2006 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.6194/2005 a Tribunalului Sibiu și în subsidiar modificarea încheierii menționate în sensul respingerii acțiunii în anularea antecontractului de vânzare-cumpărare formulate de intimatele - - prin lichidator judiciar și - SRL.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit contestația în anulare a fost respinsă, întrucât în speță sunt incidente dispozițiile art.317 alin.2 cod pr.civilă intimatele au recunoscut că nu s-a judecat fondul și nu s-au administrat probe.

S-a mai arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art.317 alin.1 cod pr.civilă întrucât la judecarea acțiunii în anularea antecontractului nu a fost în îndeplinită legal procedura de citare cu contestatoarea. În mod superficial judecătorul sindic a apreciat că în conformitate cu art.11 lit.j și art.30 alin.1 și 2 din Legea nr.64/1995 se impunea constatarea nulității antecontractului întrucât nu a fost autentificat de judecătorul sindic câtă vreme nici nu era impusă această formă de încheiere a actului.

În drept s-au invocat dispozițiile art.304/1, 317-321 cod pr.civilă.

Recursul a fost legal timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Intimata - - a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, întrucât recursul împotriva încheierii judecătorului sindic a fost soluționat pe fond, verificând motivele invocate pe calea recursului.

Verificând recursul contestatoarei - Com SRL prin prisma motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 304/1 cod pr.civilă, Curtea de Apel constată că acesta este nefundat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea nr.144/C/7.06.2006 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr- s-a soluționat acțiunea intimatei - SRL pentru anularea antecontractului de vânzare-cumpărare nr.4054/28.10.2004 de.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea - Com SRL.

Recursul a fost respins prin decizia comercială nr.1305/18.10.2006 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA. Instanța de recurs a apreciat că recursul este nefondat, verificând motivele invocate de contestatoare.

Contestatoarea - Com SRL a formulat contestație în anulare împotriva încheierii nr.144/C/2006 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu. Contestația în anulare a fost respinsă prin sentința civilă nr.2035/C/2007 a Tribunalului Sibiu și care face obiectul prezentului recurs.

Contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă în urma verificării cerințelor impuse de art.317 alin.1 și 2 cod pr.civilă.

Curtea de Apel constată că Tribunalul a soluționat în mod corect contestația în anulare, motivul întemeiat pe dispozițiile art.317 al.1 pct.1 și 2 cod pr.civilă nu poate fi primit, întrucât neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru ziua judecării pricinii și încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență sunt verificate pe calea contestației în anulare dosar dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Contestatoarea a invocat acest motiv pe calea recursului respins prin decizia nr.1305/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Nici motivul întemeiat pe dispozițiile art.317 alin.2 cod pr.civilă invocat de contestatoare nu este fondat. Pentru a atrage admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe acest motiv era necesar ca recursul să fi fost respins fără a fi fost judecat în fond sau pentru că avea nevoie de verificări de fapt.

Contestatoarea a susținut că recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond. Din cuprinsul deciziei nr.103/2006 Curtea de APEL ALBA IULIA rezultă că instanța a soluționat în fond recursul contestatoarei, verificând motivele invocate de aceasta.

Pentru aceste considerente, constată că Tribunalul a apreciat corect atunci când a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.317 cod pr.civilă.

Întrucât s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare formulată de contestatoarea - Com SRL împotriva încheierii nr.144/C/2006 pronunțată de judecătorul sindic, contestația în anulare fiind în mod corect respinsă ca inadmisibilă, nu se mai pot verifica criticile care vizează fondul soluționat prin acea încheiere.

Față de cele reținute, Curtea de Apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente motivele prevăzute de art.304 cod pr.civilă, iar în urma verificării în conformitate cu dispozițiile art.304/1 cod pr.civilă nu s-au constatat motive care să atragă admisibilitatea recursului contestatoarei, astfel că acesta va fi respins în temeiul art.312 cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatoarea - Com

SRL împotriva sentinței civile nr.2035/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 29.02.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. ex.2/24.03.08.

Jud.fond:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Alba Iulia