Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 08/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 08/CC

Ședința din Camera de Consiliu din 17.09.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit în acțiunea comercială având ca obiect rezoluțiune contract formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta

La apelul nominal lipsă părțile, nefiind citate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 13097/01.11.2007, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de proiectare nr. 13024/10.07.2007 încheiat între părți și obligarea pârâtei la restituirea avansului achitat de reclamantă în cuantum de 12.000 Euro, respectiv 40.000 lei.

În motivarea acțiunii, a arătat că, prin contract de proiectare, pârâta și-a asumat obligația întocmirii unui proiect ce cuprinde 4 blocuri de locuințe. Prețul construcției de 85.000 Euro urma să fie plătit în 4 rate, astfel că s-a achitat de către reclamantă un avans de 12.00 Euro.

La data de 20.07.2007 pârâta a solicitat modificarea prețului, suspendând lucrările. Cum situația nu a fost reglementată în urma procedurii prealabile, reclamanta a promovat prezenta acțiune.

În drept, a invocat disp. art. 1020 și art. 1021 Cod civil.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată întrucât reclamanta nu a făcut dovada culpei pârâtei în executarea contractului.

Mai mult, reclamanta este în culpă deoarece la data de 13.07.2007 administratorul societății reclamante a modificat unilateral contractul, în sensul de a se construi 14 etaje în loc de 10 etaje. Corespondența purtată de pârâtă cu reclamanta pentru corelarea prețului și a termenelor nu a dat rezultat, astfel că nu exista nici un motiv de a se cere rezoluțiunea contractului din culpa pârâtei.

La termenul din 25.03.2008, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați

Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 2418/25.03.2008, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția comercială.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Între cele două părți s-au stabilit raporturi juridice printr-un contract comercial d e proiectare, nr. 13024/10.07.2007, iar obiectul cererii de chemare în judecată constă în rezoluțiunea convenției, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către una din părți.

Așa fiind, a constatat că este vorba de cerere în materie comercială, al cărei obiect este neevaluabil în bani, competența materială de soluționare a acesteia aparținând tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ.

La Tribunalul Galați, cauza a fost înregistrată sub nr-.

Prin sentința nr. 2012/09.07.2008, Tribunalul Galația admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de instanță, din oficiu, la termenul din 09.07.2008.

A declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Galați.

A dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Galați, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că valoarea litigiului este sub 1 miliard lei vechi, iar în conformitate cu Decizia nr. 32/09.06.2008 a - Secțiile Unite, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anteriore.

Instanța constată că, în speță, există un conflict negativ de competență, în sensul disp. art. 20 pct. 2.pr.civ. întrucât două instanțe ( Tribunalul Galați și Judecătoria Galați ), prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Constată, de asemenea, că este competentă să se pronunțe asupra regulatorului de competență, potrivit art. 22 alin. 2.pr.civ.

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în rezoluțiunea unui contract de proiectare (capăt de cerere principal) și repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la plata avansului. Contractul s-a încheiat de către doi comercianți (două societăți comerciale), astfel că raportul juridic dedus judecății are caracter comercial, potrivit art. 4 Cod comercial.

Totodată, așa cum rezultă din dispozitivul deciziei în interesul legii nr. XXXII/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, sunt evaluabile în bani litigiile comerciale având ca obiect rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.

În speță, valoarea obiectului litigiului este de 12.000 Euro, deci sub 100.000 RON.

Așa fiind, potrivit art. 1 pct. 1.pr.civ. coroborat cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. competența materială de soluționare a prezentei cereri în materie comercială, al cărei obiect este sub 1 miliard lei vechi, aparține Judecătoriei Galați, urmând a dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17.09.2008.

PREȘEDINTE,

Grefier,

VV//4 ex/08.10.2008

Fond:

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 08/2008. Curtea de Apel Galati