Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 646/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.646/

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Mița Mârza

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de către -, -, și, toți prin reprezentant, împotriva încheierii nr.7143 din 24.06.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta personal și asistată de av., cu delegație la dosar, avocat care răspunde și pentru recurenții, - și, iar pentru intimații și M răspunde av., cu delegație la dosar,lipsă fiind intimata C de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei,după care;

Curtea pune în discuție excepția nulității recursului în temeiul disp.art.306 alin.1 pr.civ.

Apărătorul recurentilor susține că a formulat recurs împotriva încheierii nr.7143 din 24.06.2008 pronunțată de către judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Galați, pe motiv de nelegalitate in temeiul disp.art.304/1 pr.civ. Susține că în mod greșit judecătorul delegat a reținut obiectul cererii ca fiind modificarea actului constitutiv al SC SRL și înregistrarea de mențiuni întrucât astfel cum rezultă din conținutul cererii, recurenții au solicitat înregistrarea mențiunii privind dobândirea calității de asociați în societate. Precizează că o astfel de cerere nu constituie o modificare a actului constitutiv. Având în vedere faptul că recursul este promovat împotriva unei hotărâri pronunțată de către un organ cu atribuții jurisdicționale, nu este necesară motivarea recursului, astfel că solicită respingerea excepției de nulitate a recursului.

Apărătorul intimaților solicită admiterea excepției de nulitate a recursului în conformitate cu disp.art.306 pr.civ. întrucât nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege.

Apărătorul recurenților învederează că hotărârea nu a fost comunicată părților, motiv pentru care solicită repunerea în termenul de declarare a recursului de față. Susține că este primul termen la care se poate solicita repunerea în termenul de declarare a recursului, întrucât la termenul anterior cauza s-a amânat pentru alte considerente. Invocă disp.art.304/1 din pr.civ. potrivit cărora instanța din oficiu procedează la verificarea hotărârii atacată cu recurs. Precizează că hotărârea a fost comunicată unui singur petent, ceilalți petenți având reședința în străinătate. Susține că motivul de ordine publică îl reprezintă faptul că judecătorul delegat trebuia să se pronunțe asupra obiectului cererii.

Apărătorul intimaților susține că cererea de repunere în termen trebuia formulată prin cererea de recurs sau la primul termen de judecată. Cauza este la al doilea termen de judecată, părțile au luat cunoștință de hotărârea care le-a fost comunicată, motiv pentru care solicită respingerea cererii de repunere în termen. Susține că aspectele invocate de către apărătorul recurenților se referă la fondul cauzei și nu reprezintă un motiv de ordine publică.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului,constată următoarele:

Prin încheierea nr. 7143/24.06.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Galați, în temeiul art.6 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art.192 alin.2 și art.204 din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a respins cererea de înregistrare nr. 37783/12.09.2007 formulată de, în calitate de moștenitor asociat al SC - SRL,având ca obiect modificări ale actului constitutiv, prevăzute în actul adițional cu încheiere de dată certă nr. 2497 din 12.09.2007, ca fiind nefondate.

Pentru a hotărî astfel judecătorul delegat a reținut că cererea petentei având ca obiect modificări ale actului constitutiv prevăzute în actul adițional cu încheiere de dată certă nr.2497/12.09.2007 nu este fondată pentru că actul adițional privind modificarea actului constitutiv nu este semnat de către toți asociații SC - SRL

S-au invocat, în sprijinul soluției adoptate, prevederile art. 192 alin.2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților".

S-a mai reținut și incidența dispozițiilor art.204 din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare motivându-se că actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale ori a Consiliului de administrație, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art.114 alin.1 sau prin hotărârea instanței judecătorești, în condițiile art.223 alin.3 și ale art.226 alin.2 din Lege.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs petenții, și prin reprezentant înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.

Au criticat încheierea pentru nelegalitate, motivând următoarele:

Judecătorul delegat a reținut greșit obiectul cererii ca fiind modificarea actului constitutiv al SC SRL și înregistrarea de mențiuni în acest sens, respingând cererea deoarece nu există act adițional semnat de toți asociații.

Recurenții susțin că prin cererea formulată au solicitat înregistrarea mențiunii privind dobândirea calității de asociați în societate, potrivit legii și statutului societății, ca urmare a decesului asociatului, ai cărui moștenitori legali acceptanți sunt, potrivit certificatului de moștenitor emis de notarul public și depus la.

O astfel de cerere nu constituie o modificare a actului constitutiv al societății și nu necesită întocmirea unui act adițional și nici agrementul sau acordul actual al celorlalți asociați.

Mențiunea respectivă se efectuează și se înregistrează în puterea legii și nicidecum în baza unui act adițional.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de înregistrare a mențiunii solicitate.

Recurenții nu au motivat recursul în termenul prevăzut de artr.6 alin.5 din Legea nr. 26/1990, respectiv, cu cel puțin două zile înaintea termenului de judecată.

Au susținut însă, că motivul invocat este de ordine publică și poate fi analizat, în condițiile art.306 alin.2 pr.civilă.

Nu s-a indicat temeiul de drept al motivelor de recurs.

Analiza motivelor de recurs permite încadrarea acestora în motivul prev. de art.304 pct. 6, teza a II- a Cod procedură civilă.

Ipoteza textului art.304 pct.6, teza a II-a pr.civilă se referă la situația în care judecătorul încălcând principiul disponibilității acordă ceea ce nu s-a cerut. Deoarece reprezintă o concretizare a principiului disponibilității precum și a obligației judecătorului de a hotărî numai asupra obiectului cererii formulate de titularul acesteia,considerăm că acest motiv de casare este de ordine publică și poate fi analizat în condițiile art.306 alin. 2 Cod procedură civilă chiar dacă nu a fost invocat în termenul defipt de lege pentru motivarea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Galați sub nr. 37783 din 12.09.2007, formulată de petenta, în calitate de moștenitor al asociatului decedat s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a modificărilor aduse actului constitutiv al SC - SRL prin actul adițional cu încheiere de dată certă nr. 2497 din 12.09.2007.

Modificările aduse actului constitutiv astfel cum rezultă din actul adițional se referă la înscrierea calității de asociați în cadrul SC SRL, a petenților, moștenitori ai asociatului decedat.

Constatând că actul adițional nu este semnat de către toți asociații și că lipsește certificatul de moștenitor, judecătorul delegat a acordat mai multe termene de judecată pentru a se complini lipsurile constatate.

Cu toate că s-a depus certificatul de moștenitor nr. 96/24.10.2007, soluționarea cererii fost amânată succesiv până la data de 01.04.2008, pentru ca actul adițional să fie semnat și de ceilalți doi asociați ( și M ).

Prin încheierea nr. 4298 din data de 01.04.2008, judecătorul delegat a dispus suspendarea cererii nr. - din 2205.2008, la solicitarea părții.

Prin cererea înregistrată sub nr.28663 din data de 22.05.2008, petenta a solicitat repunerea pe rol a dosarului nr.37783 din data de 12.09.2007,suspendat în data de 01.04.2008.

Soluționarea cererii s-a reluat la data de 27,05.2008 când judecătorul delegat a acordat termen de judecată la data de 24.06.2008, stăruind în semnarea actului adițional de către toți asociații.

La termenul din 24.06.2008 s-a prezentat în fața judecătorului delegat petenta, care a depus la dosarul comerciantului decizia civilă nr. 15/A din 05.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI cu mențiunea definitivă și irevocabilă.

Petenta a învederat judecătorului delegat că actul adițional nu poate fi semnat de către toți asociații deoarece există neînțelegeri între ei.

În aceste condiții petenta a reformulat cererea în fața judecătorului delegat, solicitând ca să se efectueze mențiunile privind intrarea în societate a asociaților petenți,prin efectul moștenirii părților sociale deținute de asociatul defunct, conform certificatului de moștenitor și în baza deciziei civile nr. 15/A/05.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI. Solicitarea petentei s-a consemnat și în considerentele încheierii recurate însă judecătorul delegat nu a ținut seama de cererea modificată și precizată la primul termen după repunerea pe rol.

În cauză, judecătorul delegat s-a pronunțat asupra cererii inițiale fără a observa că după repunerea pe rol a cauzei părțile au înțeles să modifice practic obiectul cererii în sensul de a se constata că au calitatea de asociați în cadrul societății prin efectul moștenirii părților sociale deținute de asociatul defunct.

Cererea petenților astfel cum a fost precizată, după repunerea pe rol, este întemeiată pentru următoarele considerente:

Recurenții petenți sunt moștenitorii defunctului, decedat la data de 17.06.2007 în calitate de fii, respectiv, și u cu o cotă fr 3/16 fiecare și în calitate de soție, cu o cotă de 4/16 astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 79/06.09.2007 eliberat de Biroul Notarului Public.

Petenții au dobândit, prin succesiune, un număr de 40 de părți sociale de la defunctul, reprezentând 33,33% din capitalul social al SC SRL.

Prin decizia civilă nr. 15/A/05.03.20078 pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr-, având aceleași părți ca și în prezenta cauză, s-a statuat,cu putere de lucru judecat, că petenții au dobândit cele 40 de părți sociale reprezentând 33,33% din capitalul social, prin succesiune, de plin drept de la data decesului asociatului. Această concluzie a rezultat din coroborarea art.197 alin. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare cu dispozițiile art.4 alin.2 din Statutul societății conform cărora în cazul dobândirii părților sociale prin succesiune, asociații nu mai au un drept de agrement cu privire la persoana succesorilor, întrucât actul constitutiv nu prevede expres acest lucru.

Prin urmare, dobândirea părților sociale de către recurenții petenți s-a realizat de drept, prin efectul succesiunii, fără a fi necesar acordul celorlalți doi asociați astfel că, judecătorul delegat, era ținut doar să constate această calitate a petenților, prin prisma înscrisurilor depuse, a statutului societății, precum și prin efectul puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 15/A/05.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosar nr-.

În aceste condiții modificările ce se aduc actului constitutiv sub aspectul dobândirii calității de asociați în cadrul societății a recurenților petenți se efectuează în temeiul statutului societății și ca efect al succesiunii, nefiind necesară adoptarea unei hotărâri de către adunarea generală asociaților în acest sens.

Având în vedere prevederile art.202 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare precum și disp. art.203 din aceeași Lege coroborat cu art.6 alin.6 din legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, va dispune și înregistrarea mențiunilor referitoare la cesionarea părților sociale între asociați.

Deasemeni,structura capitalului social divizat pe părți sociale repartizate celor doi asociați și recurenților petenți, prin efectul succesiunii părților sociale de la asociatul defunct va fi înregistrat și evidențiat în limitele ce se cuvin fiecăruia dintre asociați după cum urmează:

- 40 părți sociale în valoare de 37.648,6 lei;

- M 40 părți sociale în valoare de 37.648,6 lei;

- 10 părți sociale în valoare de 9.412,15 lei:

- - 7 părți sociale în valoare de 6.588,47 lei;

- - 8 părți sociale, în valoare de 7.529,68 lei;

- 7 părți sociale, în valoare de 6.588,47 lei;

- 8 părți sociale, în valoare de 7.529,68 lei.

Față de considerentele reținute în temeiul art.312 alin.2 pr.civilă coroborat cu art.304 pct. 6.pr.civilă va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul admiterii cererii de înregistrare a mențiunilor de modificare a actului constitutiv sub aspectul dobândirii de către recurenții petenți a calității de asociați, în cadrul SC SRL, ca urmare a decesului asociatului, prin moștenirea părților sociale deținute de acesta în societate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului, invocată de instanță, din oficiu, în temeiul art.306 alin.1 pr.civ.

Admite recursul declarat de recurenții, -, și, toți cu domiciliul ales în G, str.--.10,.1,.3,.13,jud.G, împotriva încheierii nr.7143/24.06.2008, pronunțată de judecătorul delegat la.C de pe lângă Tribunalul Galați.

Modifică încheierea recurată și în rejudecare;

Admite cererea de înregistrare mențiuni formulată de petenta, astfel cum a fost modificată, pentru comerciantul C - SRL și în consecință:

Dispune înregistrarea mențiunilor de modificare a actului constitutiv a SC - SRL în sensul că:

În urma decesului asociatului, constată că au dobândit calitatea de asociați, prin efectul succesiunii, în baza certificatului de calitate de moștenitor nr.79/06.09.2007 emis de următorii:

-, în calitate de soție, născută la data de 26.10.1948, în sat, jud.T, CNP -, domiciliată în G,-, -.10,.1,.3,.13, de cetățenie română, căreia îi revine cota de 4/16 din aportul asociatului defunct la capitalul social, respectiv suma de 9.412,5 lei.

- -, în calitate de fiică, născută la data de 01.08.1971 în mun.B, jud.B, P -, domiciliată în B, șos.-, nr.23, -.39,.1,.3,.14, jud.B, de cetățenie română, căreia îi revine cota de 3/16 din aportul asociatului defunct la capitalul social, respectiv suma de 7.059,11 lei.

- -, în calitate de fiu, născut la data de 25.02.1978, în mun.G, jud.G, CNP -, domiciliat în G,-, -.10,.1,.3,.13, de cetățenie română, căruia îi revine cota de 3/16 din aportul asociatului defunct la capitalul social, respectiv suma de 7.059,12 lei.

-, în calitate de fiică, născută la data de 25.01.1979, în mun.G, jud.G, CNP -, căreia îi revine cota de 3/16 din aportul asociatului defunct la capitalul social, respectiv suma de 7.059,11 lei.

-, în calitate de fiică, născută la data de 25.01.1979, în mun.G, jud.G, CNP -, domiciliată în G,-, -rateș 2,.2,.34, de cetățenie română, căreia îi revine cota de 3/16 din aportul asociatului defunct la capitalul social, respectiv suma de 7.059,11 lei.

Dispune înregistrarea mențiunii referitoare la cesionarea de părți sociale între asociați,după cum urmează:

- asociata cesionează părți sociale în valoare de 0,05 lei asociatului -;

- asociata - cesionează părți sociale în valoare de 470,56 lei asociatului -;

- asociata cesionează părți sociale în valoare de 470,64 lei asociatei;

- asociatele și - cesionează părți sociale în valoare de 0,13 lei asociatei astfel:

- - 0,05,

- -- 0,08 lei.

Capitalul social al societății române neschimbat respectiv 112.945,80 lei, divizat în 120 părți sociale, în valoare de 941,21 lei fiecare, repartizate după cum urmează:

- 40 părți sociale, în valoare de 37.648,6 lei;

- M 40 părți sociale în valoare de 37.648,6 lei;

- 10 părți sociale în valoare de 9.412,15 lei;

- - 7 părți sociale, în valoare de 6.588,47 lei;

- - 8 părți sociale în valoare de 7.529,68 lei;

- 7 părți sociale, în valoare de 6.588,47 lei;

- 8 părți sociale, în valoare de 7.529,68 lei.

Dispune comunicarea prezentei decizii la.C de pe lângă Tribunalul Galați, spre a fi menționată în registrul comerțului, conform art.6 alin.5 din Legea nr.26/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehno.O/10.10.2008/3 ex.

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Mița Mârza

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 646/2008. Curtea de Apel Galati