Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.- -
SENTINȚA NR.1/CA/2009 -
Camera de consiliu din data de 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător
Grefier: - -
Pe rol fiind examinarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Satu Mare și Judecătoria Satu Mare asupra acțiunii comerciale de primă instanță privind pe reclamanta - - cu sediul în comuna, sat,-, jud.S M, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în,-, jud.S
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, prin necitare.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că prezenta cauză este la primul termen, este scutită de plata taxei de timbru, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr.559/30.01.2008, Judecătoria Satu Marea admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Satu Mare și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta - - SMî mpotriva pârâtei - SRL S M, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Satu Marea reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. 9697/296 la data de 14.12.2007, reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta - SRL, a solicitat constatarea nulității contractului de prestări servicii nr. 1093/13.03.2007 și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza respectivului contract, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 2 pct. 1.pr.civ. tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele si cererile in materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamanta a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a contractului comercial d e prestări servicii nr. 1093/13.03.2007.
Acțiunile având ca obiect constatarea nulității unui act juridic au obiect neevaluabil în bani, motiv pentru care, fiind vorba despre un contract comercial, în baza art. 2 pct. 1.pr.civ. a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Satu Mare și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Prin Sentința nr.1141/LC/23.10.2008 Tribunalul Satu Marea admis excepția de necompetență materială a Tribunalului în soluționarea acțiunii comerciale înaintată de reclamanta - - cu sediul social în com. sat,-, jud.S M, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul social în,-, jud.S M și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
A suspendat din oficiu orice procedură în cauză și a trimis dosarul cauzei la Curtea de Apel Oradea pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul Satu Mare, verificându-și propria competență materială, în baza art.137 pr.civ. a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, invocată din oficiu, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.32/9.06.2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.282 ind.1 alin.4 pr.civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul privind restabilirea situației anterioare.
În cazul în speță, s-a solicitat constatarea nulității unui contract cu restituirea sumei de 15.922,20 lei RON încasată de pârâtă în baza acestuia, sumă sub valoarea prevăzută de art.2 pct.1 lit.a pr.civ. motiv pentru care tribunalul a apreciat că sunt incidente disp.art.1 pct.1 pr.civ.
Soluționând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe sub aspectul competenței lor materiale, Curtea de Apel Oradea reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă constatarea nulității contractului de prestări servicii cu nr.1093/13.03.2007 încheiat între societatea reclamantă - - și pârâta SRL și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 15.922.20 lei, plătită în baza acestui contract, plus dobândă.
Decizia nr.32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii prevede că "dispozițiile art.1 pct.1, art.2, pct.1, lit.a și b și art.282 indice 1 Cod de procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare".
Conform dispozițiilor art.2 pct.1 lit.a Cod de procedură civilă ribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
În speță, obiectul acțiunii formulată de reclamanta - - SMe ste sub un miliard lei vechi (100.000 RON), situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 lit.a Cod de procedură civilă, astfel că, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei Satu Mare.
În consecință, în baza dispozițiilor art.22 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel Oradea urmează a stabili competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta - - cu sediul în loc.,- județul S M, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în loc.,-, județul S M, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta - - cu sediul în loc.,- județul S M, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în loc.,-, județul S M, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.hot.; 22.01.2009
Tehnored.; 22.01.2009; 4 ex.
- două exemplare comunicate cu:
- reclamanta - - cu sediul în comuna, sat,-, jud.S
- pârâta - SRL cu sediul în,-, jud.S
La data de _____.01.2009.
- o adresă judecătoria Satu Mare ____.01.2009 - la expediție _____.01.2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
Dosar nr. - - Prima instanță
Din 22.01.2009
CĂTRE,
Judecătoria Satu Mare,
Întrucât prin Sentința nr.1 din 21.01.2009 Curtea de Apel Oradeaa stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de - - cu sediul în loc.,- județul S M, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în loc.,-, județul S M, în favoarea Judecătoriei Satu Mare,
vă înaintăm alăturat dosarul nr.- al Curții de Apel Oradea, dosarul nr- al Tribunalului Satu Mare și dosarul nr- al Judecătoriei Satu Mare.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona