Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 108/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 108/2009
Ședința camerei de consiliu din 28 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare conflictul de competență ivit între Tribunalul Comercial Cluj și Judecătoria Turda, în vederea soluționării acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL, înregistrată sub nr-.
Soluționarea conflictului s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1229 din 5 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turdaa fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SRL având ca obiect obligația de a face, în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art.105 pr.civ. orice acte de procedură întocmite de un judecător necompetent sunt nule.
deduse judecății - obligația de a face sunt neevaluabile în bani iar art.7 Cod comercial prevede că sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale, calitate pe care o dețin pârâtele din cauză, actele juridice în discuție au ca semnatare aceste societăți comerciale și vizează imobil cu destinație de spațiu comercial, conducând astfel, în plus, la concluzia că actele amintite sunt de natură comercială.
În consecință cauza este comercială raportat la prev. art.56 comercial care stabilește că dacă un act este comercial pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși întrucât privește acest act legii comercialee.
În conformitate cu dispozițiile art.2 alin.1 pct.1 lit.a pr.civ. Tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Văzând cele arătate mai sus Judecătoria Turdaa admis excepția de necompetență materială invocată și a declarat necompetența din punct de vedere material și soluționarea cererii potrivit art.159 pct.1 civ.Cod Penal și a dispus trimiterea dosarului spre rezolvare instanței apreciate competente material în drept a se pronunța cu privire la obiectul dedus judecății Tribunalul Comercial Cluj după rămânerea irevocabilă a hotărârii -art.158 pr.civ.
Prin sentința comercială nr.2323 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj, ridicată din oficiu și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul, împotriva pârâtei SC SRL, având ca obiect obligarea pârâtei la ridicarea unor stâlpi (în număr neprecizat) de pe terenul proprietatea reclamantului, înscris în CF nr. 13831 T, sub, cu nr. top. 6762/1/1/1/1/2/1 și la ridicarea unor materiale de construcții (neprecizate) depozitate pe același teren și obligarea pârâtei la readucerea terenului respectiv în starea inițială de folosință, executând lucrările de nivelare și reabilitare necesare, iar în caz de refuz autorizarea reclamantului să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtei, în favoarea Judecătoriei Turda.
La rămânerea irevocabilă a, constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Turda și Tribunalul Comercial Cluj, având ca obiect soluționarea dosarului nr- și, în consecință s-a dispus înaintarea dosarului nr- către instanța superioară comună, Curtea de APEL CLUJ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru dispune astfel instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1229/5 martie 2009, Judecătoria Turdaa admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, reținând incidența dispozițiilor art. 105.proc.civ. și a dispozițiilor art. 7.com. precum și faptul că pârâtele sunt societăți comerciale, că actele juridice în discuție au ca semnatare aceste societăți comerciale și vizează un imobil cu destinație de spațiu comercial, toate aceste considerente conducând-o la concluzia că actele respective sunt de natură comercială, fapt care atrage incidența dispozițiilor art. 56.com. A reținut și incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a proc.civ. precum și a dispozițiilor art. 158 și art. 159 pct. 1.proc.civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la 13 mai 2009.
În ședința publică din 10 iunie 2009, reprezentantul reclamantului a indicat valoarea estimată a lucrărilor la executarea cărora a solicitat să fie obligată pârâta: 8000 lei, iar pârâta a apreciat că valoarea acestora este mai redusă.
La același termen, tribunalul, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj, pe care a pus-o în discuție. Pozițiile procesuale ale părților au fost consemnate în practicaua prezentei sentințe.
Verificând incidența în cauză a acestei excepții, tribunalul a reținut că reclamantul s-a prevalat de o pretinsă răspundere delictuală a pârâtei, indicând ca temei de drept art. 998.civ. și invocând faptul că pârâta, fără a avea vreun drept, i-a ocupat o parte din terenul proprietatea sa prin amplasarea unor stâlpi și a altor obiecte și a modificat caracteristicile inițiale ale terenului.
Potrivit dispozițiilor art. 4.com. în afară de actele de comerț obiective enumerate de art. 3.com. se socotesc ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul. Aparența faptelor enumerate de către reclamant denotă faptul că pretinsele acțiuni ale pârâtei de a amplasa stâlpii și celelalte obiecte pe terenul proprietatea sa, respectiv pretinsele acțiuni de modificare a caracteristicilor terenului proprietatea reclamantului au fost efectuate de către angajații SC SRL Câmpia în executarea unui contract încheiat cu pârâta, deci în exercitarea activităților comerciale curente ale SC SRL și ale pârâtei.
În consecință, pretinsa obligație a pârâtei de a repune terenul reclamantului în situația anterioară este o obligație comercială, art. 4.com. nefăcând vreo distincție între obligațiile contractuale și cele rezultate din delicte.
În ceea ce privește natura evaluabilă sau neevaluabilă în bani a acestei obligații, tribunalul reține, în concordanță cu considerentele ÎCCJ-SU care fundamentează decizia nr. XXXII/9 iunie 2008, că dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia; el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Dimpotrivă, un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.
Or, potrivit art. 1075.civ. invocat chiar de către reclamant, orice obligație de a face care nu presupune cu necesitate actul personal al debitorului poate fi transformată într-o obligație de a plăti daune-interese, în cazul neexecutării sale de către debitor, dreptul la repararea prejudiciului fiind un drept cu caracter patrimonial, respectiv un drept de creanță. De altfel, atât reprezentantul reclamantului, cât și reprezentanta pârâtei au apreciat că obiectul litigiului este evaluabil în bani, iar valoarea obiectului litigiului (8000 lei sau mai puțin) este vădit inferioară plafonului de 100.000 lei prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. a proc.civ.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 158 alin. 1 și 3.proc.civ. art. 159 pct. 2.proc.civ. și art. 2, pct. 1 lit. a proc.civ. și art. 1.proc.civ. respectiv art. 7.proc.civ. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj, ridicată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul împotriva pârâtei SC SRL având ca obiect obligarea pârâtei la ridicarea unor stâlpi (în număr neprecizat) de pe terenul proprietatea reclamantului, înscris în CF nr. 13831 T, sub, cu nr. top. 6762/1/1/1/1/2/1 și la ridicarea unor materiale de construcții (neprecizate) depozitate pe același teren și obligarea pârâtei la readucerea terenului respectiv în starea inițială de folosință, executând lucrările de nivelare și reabilitare necesare, iar în caz de refuz autorizarea reclamantului să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtei, în favoarea Judecătoriei Turda.
Reținând incidența dispozițiilor art. 20, pct. 1.proc.civ. art. 21.proc.civ. și art. 22 alin. 2.proc.civ. la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Turda și Tribunalul Comercial Cluj, având ca obiect soluționarea dosarului nr- și, în consecință, a dispus înaintarea dosarului nr- către instanța superioară comună, Curtea de APEL CLUJ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Analiza hotărârilor pronunțate de instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente relevă următoarele:
Acțiunea introductivă de instanță prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la ridicarea,deîndată a stâlpilor de pe terenul proprietatea reclamantului întrucât au fost ˝plantați ˝ fără acordul său și la ridicarea materialelor de construcție care au fost depozitate pe același teren a fost circumscrisă în drept prevederilor art 998 civ și art1075 C civ.
Temeiul juridic indicat de reclamant relevă că pretinsa obligație a pârâtei de a repune terenul în situația anterioară este o obligație comercială întrucât art. 4.com. nu instituie distincții între obligațiile care își au izvorul în contracte și cele izvorâte din delicte.
A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.
A susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale, a reținut în considerente ÎCCJ-SU pentru fundamentarea deciziei nr. XXXII/9 iunie 2008,
Caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii iar repararea prejudiciului ce se pretinde a fi circumscris sferei prevederilor art 998 civ așa cum pretinde reclamantul nu poate avea decâtcaracter patrimonial.
Clasificarea pe care <LLNK 11997 146 10 201 0 18>Legea nr. 146/1997 o face în acțiuni neevaluabile și evaluabile în bani are la bază rațiuni fiscale și nu are nimic comun cu natura patrimonială sau nepatrimonială a dreptului dedus judecății și deci cu caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al proceselor și cererilor în materie civilă și comercială la care se referă art. 2 din Codul d e procedură civilă pentru delimitarea competenței materiale de primă instanță.
Stabilirea taxei judiciare de timbru se realizează potrivit criteriilor folosite de legea specială, în timp ce pentru determinarea competenței materiale după valoare și, implicit, a căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele civile și comerciale se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței că acțiunea este una de natură patrimonială iar în raport de cuantumul pretențiilor competența aparține judecătoriei astfel că va stabili competența de soluționare a cauzei nr- în favoarea Judecătoriei Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei nr- în favoarea Judecătoriei Turda.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./30.09.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan
