Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 123/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 123/2009
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
REFIER: - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Gherla și Tribunalul Cluj, în soluționarea somației de plată introdusă de creditoarea - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, împotriva debitorului.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 657 din data de 21 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Gherlas -a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, în contradictoriu cu debitorul, în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la echivalentul în lei a sumei de 67,50 euro reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, cu penalitățile de întârziere aferente, a fost generat de existența prealabilă a unui raport juridic de drept administrativ, ceea ce a determinat natură specifică contenciosului-administrativ litigiului de față.
Prin sentința civilă nr. 1.759 din 12 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Gherla și constatându-se conflictul negativ de competență a fost sesizată Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului.
Pentru a hotărî în privința lipsei competenței tribunalului, acesta a avut în vedere că doar natura de serviciu public desfășurat de către reclamantă nu este suficient pentru a determina competența instanței de contencios-administrativ.
A arătat tribunalul că actul juridic încheiat de părți nu este un act administrativ asimilat, atât timp cât se urmărește încasarea unor tarife care sunt utilizate de către reclamantă, instituție publică ce are gestiune economică și autonomie financiară.
Cu privire la conflictul negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Reclamanta și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile OUG nr. 117/2007.
Potrivit art. 2 alin. 1 din acest act normativ, cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Conform art. 2 alin. 3, "cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, pentru a stabili instanța competentă să soluționeze cererea pentru emiterea somației de plată în temeiul OUG nr. 117/2007, este necesar a se stabili natura contractului intervenit între părți, respectiv dacă acesta are natura civilă, comercială sau se include în una dintre categoriile enumerate de art. 2 alin. 3 din actul normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, obiectul contractului nr. 178 din 3.01.2006 intervenit între părți este "1. încasarea, potrivit prevederilor OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale,în rate trimestriale, conform anexei 2B la prezentul contract a sumelor datorate cu titlul de tarif de utilizare" și "2. eliberarea rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar, în 4 rate a tarifelor de utilizare pentru vehiculele prevăzute în anexa 2A la prezentul contract, sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător și a rovinietei-ecuson."
Din cele reținute anterior privind obiectul contractului, rezultă că acesta nu reprezintă un contract de achiziție publică și nici unul de concesiune de lucrări publice sau de servicii, așa cum acestea sunt definite de art.3 lit.f) - lit.h) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. În consecință nu devin incidente dispozițiile art. 2 alin. 3 din OUG nr. 117/2007, respectiv litigiul nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ.
În concluzie, în raport de obiectul contractului intervenit între părți și prin luarea în considerare a normei speciale de competență prevăzută în art.2 alin. 3 din OUG nr. 117/2007, în opinia Curții este exclusă aplicarea dispozițiilor cu caracter general din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Dispozițiile Legii nr. 554/2004 ar deveni aplicabile numai în absența unei norme speciale de competență și numai dacă obiectul cauzei privește un act administrativ, concluzie desprinsă din raportarea conținutului art.1 alin. 1 la conținutul art. 2 lit. c din acest act normativ.
Chiar dacă reclamanta, potrivit art. 6 alin. 1 din statutul anexă la OUG nr. 84/2003, desfășoară și activități de interes public național, nu se poate reține că litigiile privind activitatea efectivă de încasare a tarifului de utilizare a drumurilor naționale exercitată în baza legii și a contractului intervenit între părți intră în competența instanțelor de contencios administrativ, atât timp cât contractul intervenit între părți și pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea nu este asimilat unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În baza aceluiași raționament, Curtea apreciază că litigiul dedus judecății nu are natura unui litigiu de contencios administrativ numai pentru considerentul că reclamanta poate fi asimilată autorităților publice, în sensul art. 2 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 554/2004 întrucât aceasta nu constituie o condiție unică și esențială în stabilirea competenței. Dacă aceasta ar fi condiție unică și esențială în stabilirea competenței instanței de contencios, atunci reclamanta ar trebui să aibă caracteristicile "autorității contractante" așa cum sunt prezentate în art. 1 pct. 2 lit. a) sau b) din OUG nr. 119/2007, respectiv:
"a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local;
b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:
- este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de J din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public.
Curtea, examinând aceste dispoziții legale raportat la conținutul statutului anexă la OUG nr. 84/2003, reține că reclamanta nu prezintă aceste caracteristici.
În concluzie, Curtea apreciază că litigiul promovat de către reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-SA nu este un litigiu de contencios administrativ, astfel că acesta nu intră în competența materială a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ.
În opinia curții se impune a fi stabilită natura civilă sau comercială a litigiului, întrucât sub acest aspect urmează a fi determinată instanța competentă după valoarea litigiului, calea de atac care eventual poate fi exercitată împotriva hotărârii instanței de fond și, respectiv, instanța competentă să soluționeze calea de atac.
Așa cum s-a reținut anterior, potrivit art. 2 din. statutul anexă la OUG nr. 84/2003, " este persoana juridică română, cu capital social inițial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și cu prezentul statut".
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 4 și art. 56 Cod comercial, astfel că litigiul are natură comercială, vânzarea de roviniete fiind un fapt de comerț.
În susținerea acestei opinii curtea are în vedere și faptul că OUG nr. 119/2007 se aplică raporturilor contractuale comerciale, domeniul menționat în titlul legii:(OUG NR. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale).
Reținând natura comercială a litigiului precum și valoarea acestuia la data sesizării instanței, respectiv sub pragul prevăzut de art. 2 pct 1 lit a Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 5 din OUG nr. 119 din 2007 potrivit cărora "Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", curtea apreciază că litigiul promovat de este de competența Judecătoriei Gherla, conform art. 1 pct 1 Cod procedură civilă.
Drept consecință, în temeiul art. 22 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea va stabili competența în favoarea Judecătoriei Gherla, ca instanță comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, cu sediul în C-N,-, jud. C în contradictoriu cu debitorul, cu domiciliul în mun. G,-, jud. C, în favoarea Judecătoriei Gherla.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Dact./4 ex.
19.10.2009
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac
