Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 126/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 126/2009
Ședința camerei de consiliu din 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Maramureș și Judecătoria Baia Mare, în soluționarea acțiunii formulată de reclamanta - T SRL, în contradictoriu cu pârâții - - B M și executor JUDECĂTORESC, având ca obiect obligația de a face.
Examinarea cauzei a avut loc în camera de consiliu, în lipsa părților care nu au fost citate.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 1693 din 17.03.2009, pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea reclamantei - NTS RL la cererea formulată împotriva pârâtei - -, cerere având ca obiect anularea sentinței civile nr. 3393 din 16.05.2006 a Judecătoriei Baia Mare; anularea executării silite pornită în dosarul execuțional nr. 343/2008 al executorului judecătoresc, obligarea la plata prejudiciului patrimonial și moral generat de executare silită; s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect obligația de a face sub sancțiunea daunelor cominatorii, cerere formulată de reclamanta - NTS RL, împotriva pârâților - - și Executor Judecătoresc, în favoarea Tribunalului Maramureș.
Ca urmare a trimiterii cauzei spre soluționare Tribunalului Maramureș, aceasta a fost înregistrată în prezentul dosar, situație în care instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial în Dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții: - - și Executor Judecătoresc solicitând: anularea sentinței civile nr. 3393 din 16.05.2006 a Judecătoriei Baia Mare; anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 343/2008 al executorului judecătoresc, acte de executare emise ca urmare a sentinței civile nr. 3393 din 16.05.2006; contravaloarea prejudiciului patrimonial și moral generat de executare silită menționată mai sus; predarea bunurilor mobile și imobile ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 7395 din 22.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare, sub sancțiunea de daune cominatorii.
La fila 27 din dosar reprezentantul reclamantei a dat o declarație prin care arată că renunță la capetele de cerere având ca obiect anularea sentinței civile nr. 3393 din 16.05.2006 a Judecătoriei Baia Mare și anularea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 343/2008 al executorului judecătoresc, iar la fila 56 din dosar se află o declarație a reprezentantului reclamantei prin care arată că renunță la cererea având ca obiect plata prejudiciului patrimonial și moral generat de executare silită efectuată în baza unei hotărâri judecătorești lovită de nulitate absolută, respectiv a Sentinței civile nr. 343/2008.
Prin acțiunea precizată la data de 20.02.2009 (fila 28) reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții: - - și Executor Judecătoresc executarea silită a debitorilor - - și Executor Judecătoresc, autorizarea reclamantei-creditoare prin încheiere irevocabilă, potrivit art. 5802Cod procedură civilă de a executa pe cheltuiala debitorilor, respectiv de a îndeplini obligațiile cuprinse în titlu executoriu Sentința civilă nr. 7395 din 22.12.2008, obligarea debitorilor la plata de daune interese, cu titlu de repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de a face, obligarea debitorilor la plata unei amenzi civile, potrivit art. 5803Cod procedură civilă.
La fila 45 din dosar reclamanta a precizat că daunele interese sunt solicitate pentru repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de a face, potrivit titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 7395 din 22.12.2008, pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare.
De altfel reprezentantul reclamantei și la data de 15.06.2009 a precizat faptul că obiectul prezentei acțiuni precizate vizează executarea silită a unei obligații de a face, temeiul de drept constituindu-l dispozițiile art. 5802și 5803Cod procedură civilă.
Astfel s-a apreciat că în situația de față se urmărește în primul rând autorizarea creditorului, respect a - NTS RL de a îndeplini obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 7395 din 22.12.2008, pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare (art. 5803Cod procedură civilă), obligarea pârâților - - și Executor Judecătoresc în calitate de debitori ai obligației de "a face" de a plăti o amendă civilă (art. 5803Cod procedură civilă), precum și obligarea acelorași debitori la repararea prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea obligației de "a face" prin obligarea acestora la plata de daune-interese în favoarea - NTS RL.
Raportat la precizările făcute de reclamantă și avându-se în vedere art. 5802,art. 5803coroborat cu art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a apreciat că în situația de față competența materială de soluționare a acțiunii revine Judecătoriei Baia Mare ca și instanță de executare.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul și-a declinat competența în favoarea instanței competente, potrivit dispozitivului.
În baza art. 21 coroborat cu art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă dosarul a fost trimis Curții de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Curtea reține că este legal sesizată și în armonie cu considerentele mai jos enunțate va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Corect a stabilit Tribunalul Maramureș că raportat la precizarea de acțiunea competența de soluționare revine Judecătoriei Baia Mare.
Astfel, prin precizarea făcută la filele 45, 46 din dosarul inițial al Judecătoriei Baia Mare, reclamanta contestatoare - NTS RL BMs olicită obligarea pârâtei debitoare intimată - - B M la plata daunelor cominatorii cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de a face rezultată din titlul executoriu sentința civilă nr. 7395 din 22.12.2008 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dos. nr-. În drept au fost invocate între altele dispozițiile art. 5802și art. 5803.pr.civ.
În fapt, prin sentința mai sus menționată Judecătoria Baia marea dispus restabilirea situației anterioare dispunând astfel, între altele, obligarea - - să reintegreze pe contestatoarea - NTS RL B în imobilul situat în B M,-, jud. M, să restituie suma de 19.323,5 lei iar pe executorul judecătoresc să predea pe bază de proces-verbal de inventar toate bunurile mobile ce au fost puse sub custodie, conform procesului - verbal de evacuare din data de 17.07.2008 întocmit în dos. execuțional nr. 343/2008 al Biroului Individual executor judecătoresc din B
Așa cum rezultă din lectura petitului precizării de acțiune precum și din scopul și finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar acesta dorește sancționarea pârâtei - - B M în calitate de debitor al obligațiilor impuse prin titlul executoriu.
Mai mult, însăși dispozițiile legale invocate de reclamant în sprijinul acțiunii sale converg spre o atare concluzie.
Așa fiind, Judecătoria Baia Mare nu a fost sesizată ca o instanță de drept comun cu un litigiu comercial distinct detașat de titlul executoriu ca să poată fi reținută aplicarea formală a dispozițiilor art. 4 din Codul comercial și să fie calificat apoi ca având natură comercială, așa cum eronat a procedat Judecătoria Baia Mare.
Litigiul de față, chiar dacă este intitulat obligație de a face dublată de plata de daune cominatorii are în vedere sancționarea unui debitor care afirmativ nu-și îndeplinește scrupulos obligațiile impuse printr-o hotărâre judecătorească.
Or, din această perspectivă litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5803.pr.civ. text care reglementează procedura de urmat în situația în care un debitor recalcitrant nu execută o obligație de a face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul însuși.
În această ambianță normativă competența de a statua asupra unei astfel de cereri nu aparține instanțelor de drept comun deoarece textele art. 5802și art. 5803.pr.civ. impun ca luarea măsurilor de disciplinare a executării silite să fie în competența instanței de executare așa cum această noțiune este stabilită la art. 373 alin. 2.pr.civ.
Așa fiind, Judecătoria Baia Mare nu a fost sesizată cu o acțiune de drept comun ca jurisdicție comercială ci cu o cerere grefată pe materia executării unea aceasta are rolul de instanță de executare.
Din această perspectivă, Curtea reține că potrivit dispozițiilor legale și a considerentelor mai sus evocate, revine Judecătoriei Baia Mare competența de a statua în primă instanță asupra cererii precizate de reclamantul contestator, urmând ca soluționarea conflictului să aibă în vedere o atare soluție, așa cum va reieși de altfel și din cuprinsul dispozitivului sentinței de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta - T SRL în contradictoriu cu pârâții - - B M și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, având ca obiect obligația de a face în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în țședința publică din 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./Dact.//
4 ex./26 octombrie 2009
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur