Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 181/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Sentința comercială nr.181

Ședința din Camera de Consiliu de la 28.10.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florica Bodnar

GREFIER - -

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit în dosarul nr.1l- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială privind pe reclamanta și pârâta MEDIA

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 18.12.2007 a chemat în judecată pe pârâta MEDIA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr.6/20.12.2006 și repunerea părților în situația anterioară.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral suferit prin dezmințirea publică a afirmațiilor tendențioase publicate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr.708/28.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civ. art.7 Cod Comercial și art.12 Cod pr.civ. reținând în esență că ambele părți sunt comercianți iar capătul principal al acțiunii este rezoluțiunea contractului comercial d e prestări servicii nr.6/20.12.2006, celelalte capete de cerere fiind accesorii.

A mai reținut că tribunalul este instanța competentă să soluționeze cererile neevaluabile în materie comercială.

După declinare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VI- Comercială sub nr-.

Prin sentința comercială nr.9770/25.09.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2

A constatat conflict negativ de competență și a înaintat cauza la Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru soluționarea conflictului negativ.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei, dispozițiile legale incidente, precum și decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, reținând în esență că, cererea prin care se solicită desființarea unui act juridic patrimonial are la rândul său natura unei cereri patrimoniale, deci evaluabilă în bani, cu atât mai mult cu cât în cauză se solicită și repunerea în situația anterioară.

Tribunalul mai reținut că prin Decizia nr.32/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite statuat că dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.282 alin.1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că în vederea determinării competenței materiale de soluționare in primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

A mai reținut că, părțile în contractul de prestări servicii nr.6/20.12.2006 au stabilit că pentru serviciile prestate pârâta va primi suma de 5000 Euro fără taxe, deci o sumă sub pragul de 100.000 lei avut în vedere de art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civ. situație în care judecătoria este competentă material să soluționeze cauza în primă instanță.

În vederea soluționării conflictului negativ de competență, cauza a fost înregistrată în condițiile reglementate de art.22 alin.2 cu raportare la art.20 pct.2 Cod pr.civ. pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr-.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea urmează avea în vedere obiectul acțiunii dedusă prezentei judecăți, constând în rezoluțiunea contractului de prestări servicii încheiat între părți sub nr.6/20.12.2006, a cărui valoare se cifrează la suma totală de 5000 Euro fără taxe (deci sub valoarea de 100.000 lei prevăzută de art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civ.) și repunerea părților în situația anterioară.

De asemenea, Curtea va avea în vedere și dispozitivul deciziei nr.32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțele de judecată, conform art.329 alin.3 Cod pr.civ.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art.22 alin.5 pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.1 pct.1 și ale art.2 pct.1 lit.a pr.civ. Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta cu sediul în B,-,.1, sector 2, împotriva pârâtei MEDIA cu sediul în B,-,.2, sector 2, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28.10.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.Jud. - 17.11.2008

Tehnored. - 17.11.2008

4 ex.

Președinte:Florica Bodnar
Judecători:Florica Bodnar

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 181/2008. Curtea de Apel Bucuresti