Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 23/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 23

Camera de Consiliu din 11 iunie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Reșița și Tribunalul C-S în cauza privind pe reclamanta - - Reșița în contradictoriu cu pârâții - - Reșița, Municipiul Reșița prin primar și Consiliul Local al Municipiului Reșița - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni, procedura desfășurându‑se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată o lasă în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Reșița reclamanta - - Reșița a chemat în judecată pe pârâții - - Reșița, Municipiul Reșița prin primar și Consiliul Local al Municipiului Reșița - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița, solicitând ca prin sentința ce se pronunța să se constate că pârâta - Reșița (fostă ), a fost beneficiarul lucrării privind edificarea construcțiilor - incinta nr. 3 din cadrul -Chimice: Clădire atelier mecanic (hală de producție) - nr. inv. 2140/730 și, situate în Reșița - în incinta secției - Nouă ( - Chimice) a - Reșița (fostă ), active ce au fost considerate investiții și nu au avut nr. de inventar, și că a devenit proprietar prin construcție asupra acestora edificate pe terenul situat în Reșița CF 1213, nr. top. TE 103, nr. cad. 2886. Să constatați că pârâta - Reșița (fostă ), a dobândit dreptul de superfcie, constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor înscrise în CF nr. 13774 tr din CF 1213 sub nr. top. TE 103/2, nr. cad. 4490 - incinta nr. 3 din Cadrul - Chimice cu bazine de epurare, Clădire atelier mecanic (hală de producție) - nr. inv. 2140/730 și remiză, situate în Reșița - în incinta secției - Nouă ( Chimice) a - Reșița (fostă ) - construcțiile de la Atelier mecanic cu o suprafață construită de 933,40 mp. C9 Atelier lăcătușerie cu o suprafață construită de 284,36 mp. și cu o suprafață construită de 202,04 mp. foste,conform Actului de dezmembrare autentificat sub nr. 1014/12.06.2007 de BNP - prin construire și dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, omițând să-și intabuleze dreptul său de proprietate în CF, unde apare ca proprietar tabular, atât asupra construcției cât și asupra terenului, Municipiul Reșița.

Să se constate că pârâta - Reșița (fostă ) a vândut către, prin înscris sub semnătură privată, denumit Contract de vânzare - cumpărare nr. 48/1000/06.06.2007, construcțiile: Clădire atelier mecanic (hală de producție) - nr. inv. 2140/730 și, situate în Reșița - în incinta secției - Nouă ( Chimice) a - Reșița (fostă -.), la prețul de vânzare de 115.903 Dolari fără TVA - conform Contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 1/2000, încheiat între în calitate de locator și în calitate de utilizator.

Să se constate că - - a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor. Și să se dispună radierea dreptului de proprietate a Municipiului Reșița asupra construcțiilor și să se autorizeze înscriere în CF, în calitate de proprietar asupra construcțiilor și de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, a pârâtei - - Reșița -.

Să se dispună radierea dreptului de proprietate a pârâtei -Reșița (fostă ) și să autorizați înscrierea în CF, în calitate de proprietar actual, a, cu sediul în loc. Reșița,-, jud. C-S, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. Jl -, CUI RO-, asupra construcțiilor în baza dreptului dobândit prin Contractul de vânzare - cumpărare și de folosință asupra terenului aferent construcțiilor.

Să fie autorizată reclamanta să se adreseze Oficiului Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară C-S, în vederea intabulării dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare a construcțiilor existente pe parcela cu nr. top. TE 103/2, nr. cad. 4490 - incinta nr. 3 din Cadrul - Chimice cu bazine de epurare, identificate în CF nr. 13774 tr. din CF 1213, și de folosință asupra terenului aferent construcției.

Judecătoria Reșița prin sentința civilă nr. 3327/28.11.2008 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului C-

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Reșița a reținut că instanța a fost sesizată cu soluționarea mai multor capete de cerere, iar primele patru capete de cerere sunt principale, celelalte trei capete de cerere fiind accesorii.

Este cunoscut că, în ipoteza în care s-au formulat mai multe capete de cerere, fără ca unele să constituie principalul, iar celelalte accesoriul, toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului și în funcție de aceasta, instanța competentă.

În speță, petitele 2, 3 și 4 sunt evaluabile în bani, valoarea fiecărui petit este de 279.349,41 lei ( vezi note de ședință din data de 28 noiembrie 2008 ), astfel încât, prin însumarea celor trei petite, rezultă că valoarea litigiului este de 838.048,23 lei.

Potrivit art. 2, pct. 1, lit a proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, iar pe de altă parte, potrivit art. 2, pct. 2, lit b proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Față de aceste texte legale, instanța a respins susținerile părților
potrivit cărora este un litigiu civil de competența judecătoriei în primă
instanță, valoarea prezentului litigiu, chiar admițând că este de natură
civilă, depășind pragul minim valoric de 500.000 lei care determină
competența materială a tribunalului în materie civilă, ca instanță de
fond.

În ceea ce privește natura litigiului, instanța a reținut că prezenta cauză este de natură comercială, fiind vorba de imobile ce fac parte din fondul de comerț al societăților părți în acest litigiu.

În speță se invocă dobândirea unor drepturi reale asupra unor hale de producție, ateliere mecanice sau ateliere lăcătușerie, susținându-se că au intrat în patrimoniul fie al reclamantei, fie al pârâtei - - Reșița.

S-a mai observat că aceste construcții servesc drept spațiu de desfășurarea a activităților specifice obiectului de activitate al reclamantei sau al pârâtei - - Reșița, dobândind în felul acesta o natură comercială.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze material, din punct de vedere valoric, este evident că valoarea depășește pragul minim valoric de 100.000 lei care determină competența materială a tribunalului în materie comercială, ca instanță de fond.

La rândul său, Tribunalul C-S a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Instanța a reținut că acțiunea dedusă judecății este de natură civilă, dreptul de proprietate asupra terenului și inițial asupra construcțiilor a cărui constatare, respectiv radiere se solicită aparține Municipiului Reșița și nu poate fi considerat accesoriu comerțului, fiind un drept civil.

Terenul nu face parte din fondul de comerț și nu aparține unui comerciant.

Litigiul de față este un litigiu de natură civilă și nu de natură comercială.

Valoarea obiectului litigiului este de 279.349,41 lei așa cum rezultă din actele dosarului și nu de 838.048,23 lei cum a concluzionat Judecătoria Reșița însumând valoarea celor trei petite pentru a face aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Întrucât acțiunea este de natură civilă iar valoarea obiectului cauzei este sub 500.000 lei, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Reșița.

În temeiul art. 21 și 22 Cod procedură civilă, cauza a fost trimisă la Curtea de APEL TIMIȘOARA în vederea soluționării conflictului de competență, Curtea de Apel având de soluționat conflictul de competență ivit între Judecătoria Reșița și Tribunalul C-S cu privire la acțiunea în constatare formulată de reclamanta - - Reșița, reține următoarele:

Prin cererea introductivă se invocă dobândirea unor drepturi reale asupra unor bunuri imobile constând în hală de producție, atelier mecanic și atelier lăcătușărie, bunuri care servesc drept spațiu de desfășurare a activității specifice obiectului de activitate al reclamantei sau al pârâtei - - Reșița.

Întrucât aceste bunuri imobile constituie elemente ale fondului de comerț, actele de vânzare cumpărare referitoare la bunurile imobile sunt acte de comerț.

Prin urmare, litigiul de față are natură comercială.

În ceea ce privește instanța competentă material să soluționeze cauza, Curtea constată competența tribunalului, având în vedere că obiectul cererii are o valoare de peste 100.000 lei potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, pct. 1 lit. a din Codul d e procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 22 Cod procedură civilă, stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului C-S și trimite dosarul acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența soluționării cauzei formulată de reclamanta - - cu sediul în Reșița, B- -, - parter, jud. C-S, în contradictoriu cu pârâții - -REȘIȚA - cu sediul în Reșița,-, jud. C-S, Municipiul Reșița prin Primar, cu sediul în Reșița 1 2. nr. 1, jud. C-S și Consiliul Local al Municipiului Reșița - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița cu sediul în Reșița,-, -. 800, jud. C-S, în favoarea Tribunalului C-S și trimite dosarul acestei instanțe.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 11 iunie 2009.

JUDECĂTOR

Dr. - -

GREFIER,

- -

Red../ 25.06.2009

Dact. / 30.06.2009

6 ex./4 com.

Președinte:Magdalena Mălescu
Judecători:Magdalena Mălescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 23/2009. Curtea de Apel Timisoara