Conflict de competenta Instante comerciale. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 24/2010
Ședința camerei de consiliu din 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
GREFIER: - -
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cluj N și Tribunalul Cluj, în cauza privind pe creditoarea SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C și pe debitoarea SC SRL, având ca obiect cerere de ordonanță de plată.
La apelul nominal părțile sunt lipsă, nefiind citate.
Curtea, lasă cauza în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 13.719 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosarul nr-, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N invocată din oficiu de către instanță și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C în contradictoriu cu, în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul nr. 1.834/28.04.2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor odată cu plata de către beneficiar, în 4 rate trimestriale egale, a tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru autovehicule prevăzute în anexa A la contract, iar valoarea totală a rovinietei a fost stabilită la 204 euro, ratele fiind scadente la data de 28.04.2006, 28.07.2006, 28.10.2006 respectiv 28.01.2007, după cum a rezultat din anexa B la contract.
A mai arătat instanța că potrivit art. 3 din contract, în caz de neachitare la termenele și în cuantumul stabilit a sumelor reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri din România, beneficiarul datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere asupra sumei datorate.
În aceste condiții, instanța a relevat că potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OG 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea În clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată () și de numărul de axe, după caz.
De asemenea, conform art. 1 alin. 2 din nr.OUG 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", este persoană juridică română,de interes strategic naționalcât timp statul este acționar majoritar, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, conform legilor în vigoare și statutului prevăzut în anexa 1, iar potrivit alineatului 6 al aceluiași text de lege, desfășoară în principalactivități de interes public naționaln domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Art. 2 lit. b din acelasi act normativ prevede căsunt asimilate autorităților publice în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Din analiza textelor legale mai sus-menționate instanța arătat că rovinieta reprezintă o taxă percepută de către, aplicabilă tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate, care sunt folosite pe rețeaua de drumuri nationale din România.
În aceste condiții, instanța a apreciat că această taxă nu este datorată în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, ci este impusă de lege, având caracter general și obligatoriu. Totodată, în cadrul acestui raport juridic, concretizat prin încheierea contractului nr. 27/31.01.2005, prin intermediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri C-N, creditoarea apare ca o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar respectivul contract este un act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. 1 lit. c din același act normativ, derulându-se în vederea exercitării unei activități de interes public (exploatarea rețelei de drumuri naționale din România). Astfel, contractele care au ca obiect plata eșalonată a rovinietelor nu au natură comercială sau civilă, în funcție de calitatea beneficiarului, ci natură administrativă, întrucât au ca obiect plata unui tarif care se percepe pentru exploatarea unor bunuri publice.
Așadar, instanța a apreciat că în cauză este vorba deun raport juridic de drept administrativ,competența de soluționare aparținând instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 2 alin. 1 din nr.OG 5/2001 (conform căruia cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în prima instanță), coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d Cod proc.civ. văzând și dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea,executareași încetareacontractului administrativ.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în temeiul art. 158 alin. 1 Cod proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin sentința civilă nr. 3.590 din data de 04 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda și a fost sesizată Curtea de APEL CLUJ cu soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că usținerile instanței de fond în sensul că Raf ost constituită ca serviciu public autonom de interes național, conform art. 1 alin. 2 din nr.OUG 84/2003 și prin urmare, desfășoară un serviciu public așa cum este reglementat de prevederile art. 2 al. 1 lit. m din Legea nr. 554/2004 sunt reale, însă doar acest aspect nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ.
Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, se arată care este obiectul acțiunii judiciare intr-un litigiu de contencios administrativ, respectiv anularea unui act administrativ sau asimilat actului administrativ și obligarea autorității competente la luarea măsurilor ce se impun în sensul soluționării cererilor persoanelor interesate și reparării daunelor cauzate.
Dacă ne raportăm la prevederile art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, rezultă că sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect prestarea serviciilor publice.
În cazul de față, contractul încheiat între părți cu nr. 230/2005 nu este un act administrativ asimilat, atât timp cât se urmărește încasarea unor tarife care sunt utilizate de această companie care are gestiune economică și autonomie financiară.
Așa fiind, Legea nr. 554/2004 nu reglementează acțiunea judiciară a reclamantei ca fiind una de contencios administrativ pentru că textele legale la care s-a făcut referire nu duc la aceasta calificare, iar art. 10 din Legea nr. 554/2004 poate fi luat în considerare doar după calificarea acțiunii ca fiind de contencios administrativ, întrucât acest articol stabilește competența materială de primă instanță între tribunal și curtea de apel.
De asemenea, nu există vreo lege specială care să stabilească în sarcina instanțelor de contencios administrativ judecarea acestor acțiuni și ca atare obiectul acestei acțiuni judiciare în lipsa unor obligații comerciale poate fi calificat ca unul civil.
Totodată, tribunalul a avut în vedere faptul că, în general, acțiunile în contencios administrativ sunt introduse de persoanele fizice și juridice nemulțumite de actele autorităților publice și cu puține excepții există acțiuni introduse de autorități publice contra unor persoane fizice și juridice tocmai in virtutea faptului că actul administrativ este emis in regim de putere publică putând fi impus unilateral, fără intervenția instanței de judecată.
Toate aceste aspecte atrag competența judecătoriei ca instanța civilă competentă raportat la valoarea obiectului acțiunii conform art. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. b pr.civ.
În consecință, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat in conformitate cu art. 158.pr.civ. competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Turda și existând conflictul negativ de competență, a înaintat potrivit art. 21 și 22.pr.civ. dosarul instanței superioare comune, respectiv Curții de APEL CLUJ pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Analizând conflictul negativ de competență ivit ca urmare a pronunțării celor două hotărâri mai sus amintite, Curtea reține următoarele:
Reclamanta și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile OUG nr. 119/2007.
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Conform art. 5 alin. 3, "cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, pentru a stabili instanța competentă să soluționeze cererea pentru emiterea somației de plată în temeiul OUG nr. 117/2007, este necesar a se stabili natura contractului intervenit între părți, respectiv dacă acesta are natura civilă, comercială sau se include în una dintre categoriile enumerate de art. 2 alin. 3 din actul normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, obiectul contractului nr. 178 din 3.01.2006 intervenit între părți este "1. încasarea, potrivit prevederilor OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale,în rate trimestriale, conform anexei 2B la prezentul contract a sumelor datorate cu titlul de tarif de utilizare" și "2. eliberarea rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar, în 4 rate a tarifelor de utilizare pentru vehiculele prevăzute în anexa 2A la prezentul contract, sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător și a rovinietei-ecuson."
Din cele reținute anterior privind obiectul contractului, rezultă că acesta nu reprezintă un contract de achiziție publică și nici unul de concesiune de lucrări publice sau de servicii, așa cum acestea sunt definite de art.3 lit.f) - lit.h) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. În consecință nu devin incidente dispozițiile art. 2 alin. 3 din OUG nr. 117/2007, respectiv litigiul nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ.
În concluzie, în raport de obiectul contractului intervenit între părți și prin luarea în considerare a normei speciale de competență prevăzută în art.2 alin. 3 din OUG nr. 117/2007, în opinia Curții este exclusă aplicarea dispozițiilor cu caracter general din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Dispozițiile Legii nr. 554/2004 ar deveni aplicabile numai în absența unei norme speciale de competență și numai dacă obiectul cauzei privește un act administrativ, concluzie desprinsă din raportarea conținutului art. 1 alin. 1 la conținutul art. 2 lit. c din acest act normativ.
Chiar dacă reclamanta, potrivit art. 6 alin. 1 din statutul anexă la.OUG nr. 84/2003, desfășoară și activități de interes public național, nu se poate reține că litigiile privind activitatea efectivă de încasare a tarifului de utilizare a drumurilor naționale exercitată în baza legii și a contractului intervenit între părți intră în competența instanțelor de contencios administrativ, atât timp cât contractul intervenit între părți și pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea nu este asimilat unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În baza aceluiași raționament, Curtea apreciază că litigiul dedus judecății nu are natura unui litigiu de contencios administrativ numai pentru considerentul că reclamanta poate fi asimilată autorităților publice, în sensul art. 2 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 554/2004 întrucât aceasta nu constituie o condiție unică și esențială în stabilirea competenței. Dacă aceasta ar fi condiție unică și esențială în stabilirea competenței instanței de contencios, atunci reclamanta ar trebui să aibă caracteristicile "autorității contractante" așa cum sunt prezentate în art. 1 pct. 2 lit. a) sau b) din OUG nr. 119/2007, respectiv:
"a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local;
b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:
- este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de J din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public.
Curtea, examinând aceste dispoziții legale raportat la conținutul statutului anexă la OUG nr. 84/2003, reține că reclamanta nu prezintă aceste caracteristici.
În concluzie, Curtea apreciază că litigiul promovat de către reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-SA nu este un litigiu de contencios administrativ, astfel că acesta nu intră în competența materială a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ.
În opinia curții se impune a fi stabilită natura civilă sau comercială a litigiului, întrucât sub acest aspect urmează a fi determinată instanța competentă după valoarea litigiului, calea de atac care eventual poate fi exercitată împotriva hotărârii instanței de fond și, respectiv, instanța competentă să soluționeze calea de atac.
Așa cum s-a reținut anterior, potrivit art. 2 din. statutul anexă la OUG nr. 84/2003, " este persoana juridică română, cu capital social inițial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și cu prezentul statut". Deasemenea, si debitoarea din cererea de emitere a ordonantei de plata este o societate comerciala si in consecinta are calitatea de comerciant conform formei de organizare. În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 4 și art. 56 Cod comercial, astfel că litigiul are natură comercială, vânzarea de roviniete fiind un fapt de comerț.
În susținerea acestei opinii curtea are în vedere și faptul că OUG nr. 119/2007 se aplică raporturilor contractuale comerciale, domeniul menționat în titlul legii:(OUG NR. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale). Reținând natura comercială a litigiului precum și valoarea acestuia la data sesizării instanței, respectiv sub pragul prevăzut de art. 2 pct 1 lit a Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 5 din OUG nr. 119 din 2007 potrivit cărora "Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", curtea apreciază că litigiul promovat de este de competența Judecătoriei Cluj -N, conform art. 1 pct 1 Cod procedură civilă.
Drept consecință, în temeiul art. 22 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea va stabili competența în favoarea Judecătoriei Cluj -N, ca instanță comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C cu sediul în C-N,-, jud. C în contradictoriu cu debitorul, cu sediul în localitatea C-N,-, jud. în favoarea Judecătoriei Cluj -
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
--- - - -
Red.
Dact./4 ex./12.02.2010
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei
