Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 25/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 25/2010
Ședința camerei de consiliu din 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
GREFIER: - -
Pe rol, conflictul negativ de competență ivit între secția civilă și secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș, în soluționarea recursului declarat de recurenta BANK ROMÂNIA-Sucursala B M în contradictoriu cu intimatul, împotriva încheierii de suspendare a executării silite pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de 06.05.2009 în dosar -.
La apelul nominal părțile sunt lipsă, nefiind citate.
Curtea, lasă cauza în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA:
Prin încheierea din data de 6 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Baia Mare, în temeiul art. 403 alin. 1 rap.la art. 403 alin. 3.pr.civ. a dispus suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional al executorului bancar al intimatei BANK ROMANIA A - SUCURSALA B M, până la soluționarea de către Judecătoria Baia Marea contestației la executare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 403 alin. 1 rap. la art. 403 alin. 3.pr.civ. și a suspendat executarea silită în dosarul de executare nr. 963/2005 al executorului bancar la cererea debitorului urmărit.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs BANK ROMANIA A - SUCURSALA BMs olicitând casarea încheierii recurate și trimiterea spre rejudecare la prima instanță a cererii de suspendare.
Prin încheierea civilă nr. 738/R din 09.09.2009 Tribunalul Maramureș - Secția civilă a transpus cauza la Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, cu îndeplinirea disp. art. 99 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor modificat prin Hotărârea nr. 614/26.06.2008.
Tribunalul Maramureș - Car eținut că raportat la natura litigiului, anume litigiu comercial, generată de calitatea de comerciant a intimatei transpus cauza la Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș.
Prin încheierea din data de 4 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Maramureș - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a trimis cauza la Secția civilă, dispunând suspendarea soluționării recursului declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C împotriva încheierii din 6.05.2009 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. - și a trimis dosarul la Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea incidentului procedural.
Tribunalul Maramureș - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a considerat că investirea ei de către Secția civilă nu este întemeiată, deoarece contestația la executare nu este comercială, indiferent de calitatea participanților la executare, comerciant sau nu.
Totodată, a mai menționat instanța, contestația la executare este întotdeauna civilă și se introduce la instanța de executare care este judecătoria, mai puțin în cauzele de contencios administrativ când instanța de executare este tribunalul.
În aceste condiții Secția comercială a restitui cauza Secției civile.
În final, s-a precizat că întrucât împotriva încheierii pronunțate de secția civilă și comercială nu există recurs, devin aplicabile dispozițiile referitoare la regulatorul de competență (în acest sens sunt discuții în legătură cu interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale referitoare la incidentele procedurale în procesul civil RD 12/2008, pagina 122 și Decizia ICCJ 5977/2005).
În final, instanța a menționat că la interpretarea de mai sus s-a ajuns prin aplicarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La Curtea de Apel Cluj cauza a fost înregistrată sub nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține, asupra conflictului ivit, următoarele:
dedusa judecatii ridica in primul rand o chestiune de ordin procedural si apoi o chestiune legata de fondul conflictului de competenta, ambele aspecte insuficient analizate in practica si doctrina judiciara si cu privire la care nu exista practica unitara la nivelul instantelor.
In primul rand, trebuie analizat aspectul potrivit caruia conflictul de competenta s-a nascut intre doua sectii ale aceleiasi instante, nu intre instante diferite, asa cum era vazut conflictul de competenta intr-o viziune clasica.
Curtea apreciază că de vreme ce un litigiu poate fi supus competenței unei secții specializate sau unui complet specializat și această structura specializata intr-un anumit domeniu de judecată transpune pentru motive de competență cauza altei sectii sau altui complet specializat al aceleiași instanțe avem de a face cu un conflict de competență dacă cele două structuri își reciproc competența sau în ipoteza în care cea de a doua structură se învesteșete și judecă pricina avem de a face cu o învestire atipică prin hotărârea de declinare a cauzei provenită de la prima entitate.
Așa fiind, încheierea prin care un complet specializat sau o secție specializată a unei instanțe transpune cauza pentru motive de necompetență altui complet specializat sau altei secții specializate din cadrul acelei instanțe nu are regimul juridic al unei simple încheieri pregătitoare/premergătoare ci are regimul juridic al încheierii prevăzute de art. 158.pr.civ. susceptibilă de a fi atacată cu recurs separat.
Curtea apreciază că potrivit noii concepții introduse prin Legea de organizare judiciară nr. 304/2004 cât și altor legii procesuale succesive, bunăoară Legea nr. 554/2004, se poate conchide că la nivelul instituției competenței instanțelor judecătorești s-a produs o mutație radicală. Altfel spus, necompetența nu mai privește exclusiv instanța așa cum este concepția clasică a Codului d e procedură civilă, ci aceasta poate să privească și structurile ei interne dacă aceste structuri pot avea autonomie instituțională în materia competenței. în vedere, dispozițiile legale speciale care dau în competență soluționarea unui anumit litigiu nu instanței judecătorești în accepțiunea legii procesuale de drept comun, ci unei structuri ale acesteia (jurisdicția de dreptul muncii sau asigurări sociale exercitată de secția ori completul specializat în această materie, jurisdicția de contencios administrativ exercitată de secțiile specializate ale tribunalelor, curților de apel și a Înaltei Curții de Casație și Justiție etc.). Toate aceste entități, structuri ale unei instanțe judecătorești privită ca noțiune clasică, sunt de fapt adevărate instanțe judecătorești sub aspectul competenței materiale. Se poate afirma așadar că dispozițiile privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul completurilor ori secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
Și este așa, deoarece excepția de necompetență aduce în discuție întotdeauna concurența, sub aspectul competenței, între două instanțe iar declinatorul de competență este un proces incident care se soldează cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești distinctă de cea pronunțată pe fondul cauzei, proces incident susceptibil de finalizare prin soluționarea unei căi de atac.
Nu poate fi reținută eventuala concepție în materie aceea a transpunerii cauzei de la o secție la alta.
În adevăr, conform art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii () prin Hotărârea nr. 387/2005 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: Transpunerea cauzei de la o secție la alta, în cadrul aceleiași instanțe, se va realiza prin încheiere. La instanțele la care dosarele se înregistrează separat pe secții, secția competentă care primește dosarul va da acestuia un număr nou și va proceda la repartizarea lui aleatorie. La instanțele la care dosarele nu se înregistrează separat pe secții, dosarul își păstrează numărul și va fi transpus la completul similar care judecă în aceeași zi, la secția competentă, sau, dacă în ziua respectivă nu există ședință de judecată la această secție, la completul imediat următor al secției competente.
Pe de o parte, Curtea constată că acest text regulamentar se află cuprins în secțiunea a II-a intitulatăActivitatea premergătoare ședinței de judecată și de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativdin Capitolul al II-lea intitulat Desfășurarea activității administrativ-judiciare a instanțelor, ceea ce denotă că activitatea desfășurată de instanță cu prilejul transpunerii dosarului de la o secție la alta este o activitate de administrare eficientă a justiției care nu implică și nu influențează activitatea eminamente judiciară a acesteia, așa cum implică activitatea de soluționare a unei excepții de necompetență materială.
Și este așa, deoarece excepția de necompetență materială a unei instanțe judecătorești nu este un simplu incident procedural, care formează premisa textului art. 98 și 99 din Regulamentul ci reprezintă un incident ce afectează judecata unui dosar, de aceea hotărârea judecătorească care tranșează o astfel de chestiune fie are caracterului unui declinator de competență cu efect asupra dezînvestirii respectivei instanțe, în ipoteza în care se admite excepția susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe cale separată, fie are caracterul unei încheieri interlocutorii care leagă acea instanță de judecarea pricinii, in ipoteza în care se respinge excepția, susceptibilă de a fi atacată odată cu fondul cauzei.
Pe de altă parte, este partea autorității judecătorești care are din punct de vedere constituțional rol de garant al independenței justiției (art. 133 alin. 1 din Constituția României, revizuită și republicată în anul 2003).
Or, conform art. 126 alin. 25 din Legea fundamentală, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzutenumaiprinlege. De asemenea, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1 din aceeași lege fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român șiunica autoritate legiuitoarea țării.
Așa fiind, puterea normativă în ceea ce privește stabilirea regimului competenței instanțelor judecătorești a procedurii de judecată inclusiv a incidentelor în legătură cu incidentele relative la competența jurisdicțiilor judiciare aparține exclusiv Parlamentului care se poate exprima exclusiv prin lege.
Din această perspectivă, Curtea nu poate accepta că are putere normativă egală cu Parlamentul și deci nu se poate ca în virtutea aplicării unui text dintr-un regulament adoptat de una din componentele autorității judecătorești să fie legiferată o procedură judiciară.
De aceea, textul art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu poate fi incident pentru a fundamenta rezolvarea unui incident privitor la competența instanțelor judecătorești ci va putea fi invocat, eventual, pentru distribuția între secțiile unei instanțe a unei cauze în vederea asigurării unei mai bune administrării a justiției.
Se poate aduce ca argument incidenta dispozitiilor art. 282 alin. 2 Cpc, in concret se poate afirma faptul ca nu ne aflam in situatia unui conflict de competenta, ci negarea reciproca a competentei de catre doua sectii specializate ale aceleiasi instante echivaleaza cu o situatie de intrerupere a cursului judecatii. Nu poate fi acceptat un astfel de rationament deoarece solutionarea intereruperii cursului judecatii in urma unei dispute procedurale referitoare la competenta de solutionare a unui dosar nu poate fi lasata la latitudinea partii, situatia de blocaj procedural depasind sfera unui interes strict privat; dimpotriva, depasirea situatiei de blocaj se impune cu maxima celeritate prin prisma necesitatii de a asigura o buna administrare a actului de justitie. In aceste conditii se impune calificarea situatiei de blocaj create ca fiind un conflict de competenta, iar prin prisma art. 22 alin. 2 Cpc, Curtea de Apel este legal investita cu solutionarea acestuia.
Cu privire la fondul conflictului de competenta, instanta retine,ab initio, ca fiind inacceptabila sustinerea coform careia contestatia la executare este intotdeauna civila. In realitate, in opinia instantei investite cu solutionarea conflictului de competenta, natura civila sau comerciala a contestatiei la executare este conferita in functie de natura civila sau comerciala a titlului executoriu care se executa in respectivul dosar executional. Mai mult, instanta de executare este intr-adevar judecatoria, insa judecatoria are competenta atat in materia civila cat si in materie comerciala, acesta constituind un aspect procedural cu privire la care orice discutie este inutila.
In motivarea acestei idei trebuie pornit in esenta chiar de la definitia procesului civil care constituie activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevazute de lege. (, Drept Procesual Civil - Editura Universul Juridic, B, editia 2005, volumul I, pagina 32)
Astfel, procesul in domeniul dreptului privat, privit in ansamblu nu este limitat la demersul de obtinere a hotararii judecatoresti si include si faza de executare silita; in consecinta, un litigiu care a demarat ca unul prin excelenta comercial si care a dus la obtinerea unei hotarari judecatoresti susceptibila de executare silita cu o natura comerciala, nu-si schimba aceasta natura in faza de executare care ramane parte intrinseca a unui proces comercial, conform fazelor sau etapelor acestuia. In consecinta, si contestatia la executare va avea o natura comerciala, ca si executarea silita insasi.
Principiul e valabil si in cazul in care titlul executoriu nu eoh otarare judecatoreasca: natura titlului executoriu va conferi natura executarii silite insesi si implicit a contestatiei la executare. Acest principiu a fost retinut in mod lipsit de echivoc de catre Inalta C de Casatie si Justitie in considerentele deciziei pronuntate in materia recursului in interesul legii, numai 15/2007.
Astfel s-a retinut ca, in ceea ce priveste competenta de solutionare a contestatiilor la executare in caile de atac, aceasta se determina dupa regulile general aplicabile cuprinse in art. 2 pct. 2 si 3, art. 3 pct. 2 si 3 si art. 4 pct. 1 din Codul d e procedura civila.
De fapt, cu privire la instanta competenta sa solutioneze caile de atac in contestatiile la executare nu exista practica neunitara, divergentele de opinie aparand in ceea ce priveste sectia din cadrul instantei de control judiciar la care trebuie sa se inregistreze asemenea pricini.
n considerarea principiului specializarii, este firesc ca, atunci cand contestatia la executare propriu-zisa sau contestatia la titlu vizeaza un titlu emis in materie comerciala, acestea sa se indrepte la sectia comerciala - daca aceasta exista - a instantei competente. A retinut Inalta C ca, Sub acest aspect, nu poate fi primit punctul de vedere exprimat in unele hotarari, conform caruia, atunci cand este vorba despre o contestatie la executare propriu-zisa, natura litigiului ramane fara relevanta. Aceasta cu atat mai mult cu cat exista posibilitatea ca, intr-o atare contestatie, sa se invoce si aparari de fond, a caror natura comerciala sa fie indiscutabila,
In cazul concret dedus judecatii, titlul executoriu este un contract de ipoteca accesoriu unui contract de credit bancar, in consecinta este un titlu executoriu cu o natura comerciala prin excelenta, imprumutand caracterul actului de comert al carui accesoriu este si a carui executare o garanteaza. In consecinta, in baza dispozitiilor art. 22 alin. 5 Cpc, conflictul de competenta va fi solutionat in sensul stabilirii competentei in favoarea Tribunalului M - sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
conflictul negativ de competență născut între Secția civilă și secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului
Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de către recurenta BANK ROMANIA A - SUCURSALA B M, cu sediul în B M,-, jud. M, în contradictoriu cu intimatul ,. în B M,-/C, jud. M, împotriva încheierii de suspendare a executării silite pronunțată de către Judecătoria Baia Mare la data de 06.05.2009 în dosar nr-, având ca obiect contestație la executare în favoarea Tribunalului Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
--- - - -
Red./10.02.2010
Dact./4 ex./
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei
