Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
SENTINȚA Nr. 3
Ședința Camerei de Consiliu din 24 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență intervenit între Tribunalul Iași și Judecătoria Iași privind soluționarea cererii formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC Romania SA, având ca obiect "obligația de a face".
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 22 pct. 5 Cod Procedură Civilă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată conflictul negativ de competență în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin cererea Înregistrata la Judecătoria Iași sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta România să fie obligată aceasta la ridicarea stâlpului de telecomunicații proprietatea pârâtei construit în intravilanul satului, comuna, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren de 4745 situați în intravilanul satului, teren dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1968/20.10.2004 la BNP Frost. Arată reclamantul că a stăpânit netulburat acest imobil până în anul 2005, când pârâta a cumpărat o suprafață de teren în imediata apropiere a proprietății sale și a ridicat un stâlp de telecomunicații pe care a amplasat echipamentele și antenele specifice activității și serviciilor pe care pârâta le prestează. A fost surprins să constate în acea locație existența acestui releu, având în vedere proximitatea față de locuințele situate în zonă. să construiască o locuință unifamilială pe terenul proprietatea sa, susține reclamantul că a făcut verificările și a obținut informațiile necesare pentru realizarea proiectului, solicitând concursul unui expert care a verificat nivelul radiațiilor pe care antenele pârâtei le emit, concluzionându-se că stâlpul edificat de către societatea pârâtă încalcă, prin amplasamentul său, atât normele privind sistematizarea și regimul legal al construirii imobilelor, dar și normele legale privitoare la intensitatea electromagnetic, așa cum sunt ele stipulate în Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 1.007 din 13 decembrie 2002 privind aprobarea Normelor de reglementare a nivelurilor de referință admisibile de expunere a populației generale la electromagnetice cu frecvențele de la 0 Hz la 300, precum și în normele Comunității Europene. Conform legislației în vigoare, o asemenea antenă nu trebuie să emită radiații peste limita maximă de 0,22 microtesla. Cu toate acestea, în urma măsurătorilor susține reclamantul că au rezultat valori între de 4 și 6 tesla pe întreaga suprafață a proprietății sale. Deși a încercat rezolvarea pe cale amiabila a situației, pârâta a dat dovadă de pasivitate, fapt care a determinat promovarea prezentei acțiuni, motiv pentru care reclamantul solicită admiterea acțiunii și să se dispună demolarea construcției ridicate cu nerespectarea dispozițiilor legale, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea nu a fost motivată în drept și a fost legal timbrată.
Pârâta România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că este adevărat faptul că este proprietara stației de telefonie mobilă din intravilanul comunei, sat, județul I, conform autorizației de construire nr. 38/16.07. 2002, fiind beneficiară a contractului de închiriere nr. 3584/ 5.04. 2002, încheiat cu numita, înscris prin care a dobândit dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 205 teren pentru stația de bază precum și a suprafeței de 205 ca drum de acces, teren situat în comuna, sat, parcela 189/1 tarlaua 4.Din înscrisurile atașate nu rezultă faptul că reclamantul ar fi fost proprietarul unei suprafețe de teren în vecinătate, iar acesta a dobândit proprietatea după ce societatea a ridicat stația de telefonie mobilă, situație care a avut loc în 2002, și nu în 2005, așa cum se susține în acțiune. Susține pârâta că funcționarea acestei stații se desfășoară în condiții perfect legale, intensitatea electromagnetic creat de această stație fiind în limitele stabilite de normele legale în materie. Deși reclamantul le-a transmis o scrisoare la data de 18.05.2006 prin care pretindea faptul că "stâlpul" este ridicat cu "nerespectarea normelor privind sistematizarea și regimul legal al construirii imobilelor" precum și faptul că nu sunt respectate normele legale privitoare la intensitatea electromagnetic", acesta nu a răspuns invitației transmise de a se prezenta la biroul executorului judecătoresc " ", așa cum rezultă și din procesul verbal nr. 111/ N/ 2006, încheiat la data de 7.07. 2006 ora 8,30, și nici la locul de situare a imobilului. pârâta că în aceeași zi, 7.07. 2006, experți din partea, I au măsurat densitatea energiei de radiofrecvență la stația de telefonie mobilă din satul, comuna județul I, rezultatele fiind consemnate într-un buletin de măsurători, ajungându-se la concluzia că aceste rezultate sunt în conformitate cu Normele de reglementare a nivelurilor de referință admisibile de expunere a populației la electromagnetice. (Ordinul 1007/ 13.12. 2002 și a Normelor de Aplicare). Astfel, din documentul întocmit de, reiese că valorile sunt de cel puțin 30 de ori mai mici decât valoarea reglementată prin lege de 10 W, în aceste condiții susținerile reclamantului din acțiune sunt afirmații fără acoperire, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Iași, prin sentința 10937/2007, a admis excepția necompetentei materiale absolute a instanței în soluționarea prezentei cauze și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași - Secția Comercială.
Pentru a pronunța această soluție Judecătoria a reținut că cererea de față are ca obiect "obligația de a face" a pârâtei, societate comercială, obligație în legătură cu obiectul de activitate comercial al acestora. Așa cum recunoaște reclamantul, obiectul material - stâlpul de telecomunicații - face parte din fondul de comerț al pârâtei, exploatarea acestuia ținând de însuși exercițiul activității comerciale și atingerea scopului pentru care s-a constituit societatea pârâtă.
În jurisprudență se definește cauza juridică a acțiunii ca fiind temeiul de fapt al pretenției, temei calificat juridic. Or, raportat la motivele acțiunii, instanța reține că se invocă de reclamant că exercițiul activității comerciale a pârâtei se realizează cu încălcarea normelor imperative ce-i guvernează obiectul de activitate. Raportul obligațional comportă sub aspectul structural al obiectului o acțiune sau abstențiune concretă, la care este îndatorat subiectul pasiv și îndreptățit subiectul activ, care poate consta fie într-o prestație pozitivă, a da, a face ceva, fie într-o abținere, a nu face ceva. Atât doctrina juridică, cât și jurisprudența în materia obligațiilor, au confirmat că, sub aspectele cele mai generale, se poate susține că unele obligații sunt de rezultat iar alte obligații sunt de mijloace. Principalele aspecte ale distincției dintre obligațiile determinate (de rezultat) și obligațiile de prudență și diligență (de mijloace) se situează pe terenul probatoriu: în primul caz, neatingerea rezultatului dorit, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului, o prezumție de culpă a acestuia, iar neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz, nu mai este, prin ea însăși, o dovadă a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct, împrejurarea că debitorul nu a depus, pentru atingerea rezultatului preconizat, prudența și diligența care erau obligatorii. Or, în cauză se invocă că exploatarea mijlocului tehnic de către pârâtă nu s-a realizat în conformitate cu normele imperative de protecție ale drepturilor corelative ale celorlalți, ca emisiile electromagnetice să se situeze sub nivelul legal admis. Instanța reține că în cauză nu se contestă caracterul comercial al exploatării mijlocului tehnic, dar se invocă faptul că încălcarea dispoziției de protecție are caracter civil în temeiul art. 998 și 999 Cod civil. Or, probarea răspunderii comerciantului presupune tocmai verificare exercițiului activității acestuia. În caz contrar s-ar ajunge la soluția improbabilă conform căreia obiectul de activitate a unei societăți ar avea natura comercială doar dacă acesta respectă toate normele ce-i reglementează activitatea, în sens contrar fiind civil.
Față de aceste considerente, Judecătoria Iașia considerat că prezentul litigiu, față de natura dreptului pus în discuție - comercial pentru pârâtă, are aceeași natură comercială. Astfel, pârâta este societate comercială, devenind aplicabilă prezumția de comercialitate instituită de art. 4 Cod comercial, conform căreia se socotesc (în afară de faptele obiectiv comerciale) toate celelalte obligații ale unui comerciant afară dacă nu sunt de natură civilă sau contrariul nu reiese din însuși actul săvârșit. În baza prezumției de comercialitate, toate actele săvârșite de un comerciant vor dobândi acest caracter indiferent dacă își au izvorul în acte juridice sau, în sens larg, fapte juridice - licite (gestiunea de afaceri, plata nedatorată) sau ilicite (în cauza de față, pretenția reclamanților referitoare la fapta ilicita a pârâtei - societate comercială - de exploatare nelegală a mijlocului tehnic). Exploatarea mijlocului tehnic în condiții de siguranță pentru populație este indisolubil legată de obiectul de activitate al pârâtei, iar încălcarea unei dispoziții legale imperative, așa cum se pretinde, nu transferă răspunderea comerciantului pentru modalitatea de exercițiu al activității în plan civil. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia că organizarea activității, beneficiile și drepturile societății comerciale pentru exercitarea aceleiași activități sunt supuse legii comerciale, iar răspunderea este de natură civilă. Or, așa cum s-a arătat de reclamant Codul Comercial reprezintă norma derogatorie de la dreptul civil, răspunderea comerciantului fiind agravată față de dreptul comun. Desigur că în măsura în care nu prevede, Codul Comercial se completează cu dispozițiile legii civile, dar norma de trimitere nu modifică natura însăși a răspunderii, ce rămâne comercială. Este eronată argumentarea reclamantului în sensul că dacă se recunoaște unanim că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o răspundere civilă, orice formă de răspundere delictuală a comerciantului este, la rândul său, civilă deoarece prima instituție presupune răspunderea pentru fapta altuia, și nu răspunderea pentru fapta proprie a comerciantului.
Față de considerentele expuse, Judecătoria Iașia apreciat că prezenta cererea are caracter comercial și, totodată, fiind o cerere în obligația de a face, este neevaluabilă în bani, atrage conform art. 2 alin. l lit. a Cod procedură civilă, competența tribunalului dea judeca în primă instanță.
Prin sentința comercială nr. 21/COM din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - Comercial și contencios Administrativ s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Iași, s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de APEL IAȘI pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență intervenit.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 1 pct. a Cod procedura civilă judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Acțiunea reclamantului are ca și obiect obligarea pârâtei la ridicarea stâlpului de telecomunicații proprietatea pârâtei construit în intravilanul satului, comuna.
Reclamantul, prin precizările formulate, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din Codul civil. În situația în care s-ar dovedi că acțiunea este fondată, obligarea pârâtei ar fi născută din fapta sa ilicită (exploatare nelegală a mijlocului tehnic). În speța de față, din punctul de vedere al pârâtei, obligația născută în patrimoniul său nu poate fi considerat a avea caracter comercial, ci s-ar întemeia pe o răspundere civilă delictuală. Fapta sa ilicită se naște din exploatarea antenei, exploatare care ține de realizarea obiectului său de activitate. Cu toate acestea însă, natura cauzei este civilă deoarece nu orice obligație a unui comerciant are caracter comercial, doar obligațiile contractuale sunt supuse regulilor în materie comercială, cu răspunderea aferentă. În ceea ce privește răspunderea delictuală, cu toate că sunt situații când acest tip de răspundere are caracter comercial, aceste situații sunt expres și limitativ prevăzute în lege, cu reglementări specifice (de exemplu concurența neloială) și nu pot fi extinse la alte situații. Codul Comercial este un act normativ de strictă interpretare. art. 56 din Codul Comercial se limitează numai la raporturile contractuale și la răspunderea contractuală subsidiară. Legiuitorul vorbește numai despre "acte" comerciale și nu despre fapte juridice și, mai mult, folosește termenul de "contractant", calitate pe care o au numai părțile supuse unei convenții. Art. 4 din Codul Comercial prevede că "se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul". Legiuitorul, prin acest articol, a înțeles să circumscrie caracterului comercial actele și faptele comerciantului, în afară de cazul în care obligațiile acestuia au natură civilă, instituind prezumția de comercialitate. Obligația pârâtei de a ridica stâlpul și echipamentele aferente este însă, consideră acesta, o obligație civilă. Caracterul delictual al răspunderii acesteia o scoate de pe "tărâmul" comercial și o înscrie în corpul de norme de drept comun reglementate de Codul civil, cu procedura specifică a litigiilor privind obligații de această natură. Exploatarea mijlocului tehnic în condiții de siguranță pentru populație este indisolubil legată de obiectul de activitate al pârâtei, dar acest lucru nu poate duce automat la concluzia că obligația pârâtei are caracter comercial. Este evident că toate actele sau faptele săvârșite de un comerciant sunt în strânsă legătură cu obiectul său de activitate, în caz contrar nu le-ar putea îndeplini, încălcând principiul specialității, dar acest lucru nu poate conferi ab initio și fără a discerne în funcție de izvorul juridic, caracter comercial acestor fapte. a contrario ar însemna ca toate actele și faptele unui comerciant să aibă natură comercială. Nu se poate considera că o astfel de interpretare ar conduce la concluzia că organizarea activității, beneficiile și drepturile societății comerciale pentru exercitarea aceleiași activități sunt supuse legii comerciale, iar răspunderea este de natură civilă, cu atât mai mult cu cât prin exercitarea activității sale un comerciant poate săvârși fapte de natură a trage răspunderea contravențională sau cea de drept fiscal, spre exemplu. Deci, raportat la fiecare caz concret instanța urmează a aprecia natura juridică a litigiului.
Prin urmare, conform art. l pct. a Cod procedură civilă competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei. Art. 159 statuează că necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.
Față de considerentele arătate, instanța, în baza art. 158 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă, ca instanță competentă în soluționarea prezentei cauze.
Având în vedere că, la rândul său, prin sentința civilă 10937/5.10.2007, Judecătoria Iași și-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului, urmează să se constate intervenit conflict negativ de competență.
În baza art. 21 Cod procedură civilă se va înainta dosarul Curții de Apel Iași, instanță în drept să hotărască asupra conflictului de competență.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași, pe baza dispozițiilor art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, în ceea ce privește soluționarea acțiunii formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Romania, având ca obiect obligarea pârâtei la ridicarea stâlpului de telecomunicații proprietatea pârâtei, construit în intravilanul satului, comuna, județul I, Curtea constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut tribunalul, temeiul juridic al acțiunii de față este art. 998 - 999 Cod civil, care se referă la răspunderea civilă delictuală.
Prezumția de comercialitate instituită prin art. 4 din Codul Comercial nu se aplică în speță, deoarece litigiul dedus judecății are natură civilă, fiind întemeiat pe o faptă ilicită producătoare de prejudicii care antrenează o răspundere civilă delictuală. Prin urmare, în speță, nu au aplicabilitate dispozițiile art. 56 Cod comercial care, așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, se limitează numai la raporturile contractuale și la răspunderea contractuală subsidiară.
Așa fiind, competența după materie în speță este dată de dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, judecătoriei.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 22 alin. 2 coroborat cu art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a acțiunii de față în favoarea Judecătoriei Iași - secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare acțiunii formulate de în contradictoriu cu Romania B, în favoarea Judecătoriei Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
24.04.2008
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu
