Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 54/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - conflict de competență -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.54

Ședința Camerei de Consiliu din 23 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ana Maria Turculeț

Grefier - -

Pe rol judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Fălticeni, cu privire la acțiunea având ca obiect " obligația de a face", formulată de reclamanții, HG, și - în contradictoriu cu pârâta SC SRL

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită, nefiind dispusă citarea,

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra conflictului de competență de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la nr. 2823/227 din 4 noiembrie 2008, reclamanții, HG, și - au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să respecte servitutea de trecere instituită prin sentința civilă nr. 2188/2007, respectiv suprafața de 641 mp, lungime 1,60 ml și lățime 4 ml pe aliniamentul a-b-c-d din planul de situație anexat la raportul de expertiză.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin contractul dr vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1710/21 mai 1999 la BNP - numiții și au HG cumpărat de la suprafața de 706,50 mp teren situat în intravilanul orașului F, teren ce este învecinat cu Șt. Str. - - de folosință comună, identic cu parcelele A 1 din planul de situație anexă la contractul de vânzare cumpărare.

Vânzătorul acelui teren devenea proprietar în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. 1622/2002 și 1621/2002 încheiate la BNP -, în nume propriu și în calitate de mandatar pentru, înstrăinează către și HG următoarele suprafețe de teren: pentru suprafața de 400 mp teren identic cu parcela 1 din planul de situație din bunul imobil nr. 2002 al comunei cadastrale F, învecinat cu, Șt. drum acces, bunul imobil nr. 2001, Gh.; pentru suprafața HG de 830 mp teren arabil intravilan oraș F, identică cu parcela nr. 1 din bunul imobil nr.2001 al comunei cadastrale F, învecinat cu drum de acces, bunurile imobile nr. 2000 și 2002, Gh.

În baza acestui contract de vânzare cumpărare și - au edificat un imobil pe suprafața de teren cumpărată, potrivit autorizației de construire nr. 38/2004 eliberată de Primăria municipiului

Prin contract autentic de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2956/2002 la BNP -, cumpără HG parcela nr. 1 din bunul imobil nr. 2000 al comunei cadastrale F învecinat cu drum de acces, Gh. -, bunul imobil nr. 2001.

Pentru aceste terenuri, la data când au fost înstrăinate, au fost obținute toate autorizațiile și avizele aferente, s-au întocmit planuri de situație cadastrale iar bunurile imobile cumpărate sunt intabulate la Cartea Funciară de la

Au arătat că în momentul în care s-au cumpărat toate aceste terenuri de către reclamanți, accesul se făcea pe o alee comună, ce se afla în folosința vânzătorului precum și a numiților și, deoarece aceste două persoane sunt frate și respectiv soră cu.

Având în vedere că pârâta la ora actuală efectuează lucrări pe servitutea de trecere, lucrări ce îi împiedică să intre pe terenul lor, au formulat prezenta acțiune.

Au arătat că au notificat pârâta prin executorul judecătoresc să nu efectueze nici un fel de lucrare de amenajare, îngrădire, zidire, depozitare etc. pe suprafața de 641 mp, dar cu toate acestea pârâta nu s-a conformat.

Prin sentința nr. 541 din 5 martie 2009 a Judecătoriei Fălticenia fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reținându-se ca temei de drept art. 137 al. 1, art. 158 al. 1 și art. 2 pct. 1 Cod procedură civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 22 aprilie 2009.

La termenul de judecată din data de 29 iunie 2009, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, față de dispozițiile deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în MO nr. 830 din 10 decembrie 2008.

Prin sentința nr. 1310 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni, dispunându-se totodată trimiterea dosarului la Curtea de Apel Suceava pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

La data de 10 decembrie 2008 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 830, Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în interesul legii.

Prin hotărârea evocată s-a decis că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

În motivarea deciziei s-a arătat că, "se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea paratului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres si în revocare.

În cazul acțiunii in nulitatea (anularea) actului juridic, dreptul subiectiv are conținut patrimonial atunci când el poate fi exprimat ca atare, având în vedere natura contractului a cărui desființare se urmărește.

Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, de locațiune, donație etc. contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecințe patrimoniale și, ca atare, acțiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială.

S-a susținut de asemenea că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.

Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc".

S-a conchis că "a susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale".

Raportând cele statuate prin decizia evocată - ce are - conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă - putere obligatorie pentru instanțe și efect retroactiv - la obiectul litigiului ( obligația de a face) evaluat de către reclamantă la suma de 500 lei, reprezentând valoarea terenului în litigiu, s-a constatat că, în cauză competența de soluționare revine Judecătoriei Fălticeni.

Investită cu soluționarea prezentului conflict de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 21 al. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că pentru determinarea instanței competente să soluționeze cauza în primă instanță este necesar a se stabili natura raportului juridic dintre părți.

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtei să respecte servitutea de trecere instituită prin sentința civilă nr. 2188 din 27 noiembrie 2007 a Judecătoriei Fălticeni.

Deși pârâta are calitatea de comerciant, Curtea reține că împiedicarea exercitării dreptului de servitute, reclamată în prezenta cauză, nu are legătură cu îndeplinirea de fapte de comerț, ci este de natură esențialmente civilă.

Or, art. 4 Cod comercial prevede că se socotesc ca fapte de comerț și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă din însuși actul respectiv nu rezultă contrariul.

Cum în speță este incidentă prima dintre cele două excepții, dată fiind natura raportului juridic dintre părți, Curtea apreciază că este răsturnată prezumția relativă de comercialitate instituită prin art. 4 Cod comercial.

Ca urmare, își găsesc aplicarea dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, care conferă plenitudine de competență Judecătoriei Fălticeni, în a cărei circumscripție se află terenul ce face obiectul servituții.

În baza art. 22 al. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite sesizarea și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în ședința Camerei de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi 23 octombrie 2009.

Președinte, Grefier,

Red. --- -

Ex.7/27.10.2009

Președinte:Ana Maria Turculeț
Judecători:Ana Maria Turculeț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 54/2009. Curtea de Apel Suceava