Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 55/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de competență -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.55
Ședința Camerei de Consiliu din 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ana Maria Turculeț
Grefier - -
Pe rol, judecarea conflictului de competență ivit între Secția civilă și Secția comercială, contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Botoșani, cu privire la recursul declarat de pârâta SC SRL B împotriva sentinței civile nr.1390 din 6 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Botoșani, reclamantă intimată fiind Asociația de proprietari nr. 4
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, întrucât nu s-a dispus citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 31.01.2008, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 4 Bac hemat în judecată pârâta SC "" SRL B, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 26953,04 lei, reprezentând cheltuieli comune restante din perioada decembrie 2004 - decembrie 2007 în sumă de 13565,18 lei și penalități de întârziere a plăților în sumă de 13387,89 lei, cu cheltuieli de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. Legii nr. 114/1996, HG nr. 400/2003, Legii nr. 230/2007 și pe Hotărârile Adunării Generale ale Asociației - respectiv cea de constituire și cele ulterioare.
În motivare, reclamanta a arătat că potrivit Actelor constitutive ale Asociației de Proprietari nr. 4 B, așa cum au fost validate prin Hotărârea judecătorească de înscriere în Registrul persoanelor juridice, în administrarea asociației este cuprins și condominiul reprezentat de blocul D 2 din-, unde la parter și subsol își are punct de lucru și sediul pârâta SC "" SRL
Că potrivit Actului constitutiv cu spațiile din proprietatea sa și cotele legale din spațiile comune ale condominiului din blocul D 2, SC "" SRL B este membru al Asociației de Proprietari nr. 4 B și are drepturile și obligațiile legale ce derivă din calitatea de membru.
Reclamanta a învederat că în calitate de membru al asociației pârâta a beneficiat de servicii de utilitate comună din blocul D 2, respectiv de întreținerea, igienizarea și reparațiile spațiilor comune și de energia termică radiată prin conductele neizolate care traversează spațiile din proprietatea sa, servicii care au fost calculate și debitate prin listele de cheltuieli comune afișate și însușite prin necontestare.
Că deși a fost somată să facă plata acestor cheltuieli comune, pârâta, prin administratorul său, a refuzat categoric să recunoască aceste obligații și a avut conduită reprobabilă față de cererile conducerii asociației, și, mai mult, ocupă un spațiu comun - subsolul blocului - care este traversat de conductele neizolate ale distribuției de energie termică și de aparatura de măsurare a consumului de energie termică, la care asociația nu are acces, la subsol fiind sparte și șapte geamuri, fapt care determină creșterea consumului de energie termică din bloc în dauna celorlalți
proprietari și a asociației.
A mai arătat că potrivit listelor de cheltuieli afișate, calculelor făcute de societatea de specialitate SC SRL B și de către SC SA B și proceselor-verbale de recepție a lucrărilor de reparații, în perioada decembrie 2004 - decembrie 2007 pârâta înregistrează o restanță la plata cheltuielilor comune din condominiu în sumă de 13565,15 lei, iar în conformitate cu HG nr. 400/2003 și Hotărârea Adunării Generale Constitutive, s-au calculat penalități pentru întârzierile la plată a cheltuielilor, în mod legal, după 45 de zile de la data afișării cheltuielilor, pentru perioada martie 2005 -31.01. 2008, în sumă de 13387,89 lei, și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pârâta să fie obligată și în continuare la plata de penalități, începând cu 01.02.2008 și până la lichidarea definitivă a debitului.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri și planșe foto, și solicitat audierea martorilor și -.
Ulterior reclamanta și-a completat acțiunea 97 dosar, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 2651,37 lei, reprezentând cheltuieli comune - 1214,14 lei - și penalități de întârziere la plată - 1437,23 lei, pentru chiriașul din spațiul său, pentru aceeași perioadă, iar în motivare a arătat că pârâta mai are, în condominiul situat în B,-, un alt spațiu cu altă destinație decât locuință, respectiv un spațiu închiriat ca și local de administrație publică, denumit, pentru care s-au evidențiat separat cheltuielile datorate către asociație în listele de plată lunare, care de asemenea nu au fost contestate.
Legal citată, pârâta SC SRL B și-a trimis reprezentant în instanță și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că nu este membră a Asociației de Proprietari nr.4, conform art. 6 din Anexa nr. 2 la HG 400/2003, iar între ea și Asociație nu există nici un acord sau contract încheiat din care să rezulte în mod clar obligațiile care i-ar reveni referitor la pretențiile reclamantei.
De asemenea, pârâta a învederat că nu deține nici un spațiu care să fie utilizat în comun cu membrii Asociației și pentru care reclamanta să fi prestat vreun serviciu, deoarece demisolul (subsolul) imobilului situat în- B este proprietatea privată a SC SRL, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2425/1999, intabulat la Oficiul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Că întregul imobil a fost construit de către fostul proprietar SC SA din fondurile sale proprii, care a vândut demisolul (subsolul) către SC SRL, acesta neavând nici anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare destinația de subsol, așa încât pârâta trebuie să se bucure și să dispună de dreptul său de proprietate conform art.480 Cod civil.
Referitor la pretinsele pierderi de energie termică prin conductele ce traversează subsolul imobilului și datorită geamurilor sparte de la subsol, pârâta a precizat că această afirmație nu este reală, întrucât din fondurile proprii, fără a apela la sprijinul reclamantei SC SRL, a refăcut instalația termică și a înlocuit toate geamurile tocmai pentru a preîntâmpina producerea fenomenului de pierderi, care ar fi fost dăunător și pentru gestiunea și securitatea bunurilor societății.
Pârâta a învederat că a încheiat un contract de prestări servicii cu SC Serv SA, având ca obiect asigurarea prestărilor de servicii publice de salubrizare privind colectarea transportul depozitarea și neutralizarea deșeurilor, iar pentru spațiile colaterale imobilului societatea asigură întreținerea lor prin personalul său care prestează curățenia generală fără ca reclamanta să desfășoare asemenea activități, ca urmare nu consideră că există nici o obligație de plată din partea sa către reclamantă.
De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, pentru considerentele arătate derivând din faptul că nu este membră a Asociației de Proprietari, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata sumelor de bani aferente perioadei decembrie 2004 - martie 2005.
Pârâta a mai precizat că întrucât din data de 13 iunie 2005 nu a mai existat nici o corespondență între părți iar reclamanta nu a mai încercat să o contacteze pentru a explica de ce o obligă la plata unor sume de bani, introducând acțiune la data de 31 ianuarie 2008 fără o notificare prealabilă, se consideră în drept să conteste în totalitate sumele de bani la care a fost obligată de reclamantă, și aceasta întrucât nu a beneficiat de căldură de la sistemul centralizat SA, izolând țevile de la subsolul blocului care transportă energia termică pentru căldură și apă caldă menajeră, întrucât are contracte cu diverse societăți de prestări servicii, iar reclamanta nu a făcut nici un fel de cheltuieli cu întreținerea zonei unde are proprietatea, și întrucât cheltuielile incluse în rubrica "alte cheltuieli" sunt abuzive, reclamanta neexplicând și nedovedind ce înseamnă această sumă.
Prin sentința civilă nr. 1390 din 6 martie 2009 a Judecătoriei Botoșania fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele solicitate pentru spațiul pentru perioada decembrie 2004-februarie 2005.
A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.773,54 RON, reprezentând cheltuieli comune corespunzătoare spațiului "2, pentru perioada decembrie 2004-decembrie 2005, suma de 9929,21 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente, pentru perioada 02.03.2005-30.01.2008, precum și la plata de penalități la cheltuieli în continuare, în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, până la achitarea efectivă a debitului, fără ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat.
S- dispus de asemenea obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 783,09 RON, reprezentând cheltuieli comune corespunzătoare spațiului " ", pentru perioada martie 2005-decembrie 2005, suma de 606,04 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente, pentru perioada 30.05.2005-30.01.2008, precum și la plata de penalități la cheltuieli în continuare, în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, până la achitarea efectivă a debitului, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, după compensare.
Au fost respinse celelalte pretenții ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, raportat la dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și ale art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 30.06.2009 Secția Civilă a Tribunalului Botoșania dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre soluționare Secției Comerciale și de Contencios - Administrativ și Fiscal.
Pentru a se pronunța astfel Secția Civilă a reținut că în cauză sunt incidente normele art. 3 pct. 17, 18 și 6 Cod Comercial relative la contractul de asigurare și, de aici, normele art. 56 Cod Comercial.
Investită astfel sub nr- Secția comercială, contencios - administrativ și fiscal a constatat că natura litigiului dedus judecării este civilă, încât recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1390/06.03.2009 trebuie soluționat de un complet corespunzător din cadrul Secției Civile a Tribunalului.
În atare sens s- constatat că în cauză nu este vorba nicidecum despre un contract de asigurare comercială, ci obiectul procesului își are izvorul în raporturile dintre Asociația de proprietari și persoanele care dețin în condomeniu spații cu altă destinație decât cea de locuință, ce se supun acelorași obligații ca și proprietarii locuințelor, raporturi ce au natură civilă.
Obligația pârâtei față de reclamanta Asociația de proprietari se înscrie în excepția prevăzută de art. 4 Cod Comercial..
Drept urmare, Secția Comercială, Contencios - Administrativ și Fiscal a apreciat că se impune pronunțarea unei soluției de transpunere a cauzei de la această secție la Secția Civilă a Tribunalului Botoșani.
Dar, cum o asemenea transpunere a mai avut loc și în sens invers, s-a constatat că, prin analogie cu art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, între secțiile Tribunalului Botoșanis -a ivit un conflict negativ de competență, astfel încât prin încheierea din 5 octombrie 2009 Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșania dispus trimiterea dosarului Curții de APEL SUCEAVA pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Investită cu soluționarea prezentului conflict negativ de competență în conformitate cu dispozițiile art. 21 al. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că pentru determinarea secției competente să soluționeze recursul este necesar a se stabili natura raportului juridic dintre părți.
Obiectul cererii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtei să plătească cheltuielile comune restante și penalități de întârziere Asociației de Proprietari nr. 4
Deși pârâta - recurentă are calitate de comerciant, Curtea reține că neîndeplinirea obligației de plată a cheltuielilor comune datorate, reclamată în prezenta cauză, nu are legătură cu îndeplinirea de fapte de comerț, ci este de natură esențialmente civilă.
Or, art. 4 Cod comercial prevede că se socotesc ca fapte de comerț și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă din însuși actul respectiv nu rezultă contrariul.
Cum în speță este incidentă prima dintre cele două excepții, dată fiind natura raportului juridic dintre părți, Curtea apreciază că este răsturnată prezumția relativă de comercialitate instituită prin art. 4 Cod comercial.
Ca urmare, în baza art. 22 al. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite sesizarea și va stabili competența de soluționare a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1390 din 6 martie 2009 a Judecătoriei Botoșani în favoarea Tribunalului Botoșani - secția civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea.
Stabilește competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Botoșani - secția civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Dată în ședința Camerei de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi 23 octombrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red. - - - -
4ex/27.10.2009
Președinte:Ana Maria TurculețJudecători:Ana Maria Turculeț