Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 7/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7/2010

Ședința camerei de consiliu din data de 19 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

Pe rol, conflictul negativ de competență ivit în soluționarea cauzei ce are ca obiect somație de plată, privind pe creditoarea - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C și pe debitorul.

La apelul nominal părțile sunt lipsă, nefiind citate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 4207/2009 a Judecătoriei Turda s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și în consecință s-a dispus declinarea competenței și trimiterea cererii formulată de creditoarea - prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C în contradictoriu cu debitorul, având ca obiect ordonanță de plată, spre soluționare, Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

În motivare se arată că, conform art. 5 alin. 4 din OUG 119/2007, judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând conform legii.

Reclamanta creditoare este autoritate publică în sensul art. 2 alin.1 lit. b teza finală din Legea contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, contractul de prestare a serviciilor publice încheiat cu debitoarea fiind astfel un contract administrativ asimilat actului administrativ, potrivit art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, deoarece are ca obiect dreptul de folosi rețeaua națională de drumuri în schimbul plății unui tarif, acesta fiind reglementat prin dispoziții de la care nu se poate deroga.

Prin urmare, potrivit legii, plata taxei de utilizare a rețelei naționale de drumuri și eliberarea rovinietei, care atestă acest lucru are caracter obligatoriu, întrucât este prevăzută printr-o dispoziție a legii, astfel că, contractul având ca obiect plata acestei taxe este unul de aderare, în care părțile nu pot negocia cuantumul sumei din această perspectivă, ele nesituându-se pe poziție de egalitate, creditoarea exprimându-și acordul în calitate de autoritate publică.

Conform disp. art. 5 din OUG nr. 119/2997 "cererea se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță" și potrivit prev. art. 2 pct. 1 lit. Cod proc.civ. " Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ".

Este de reținut că orice alte acte de procedură întocmite "de un judecător necompetent" sunt nule, conform art. 105 Cod proc.civ.

Văzând cele arătate mai sus, judecătoria a admis excepția necompetenței materiale invocată și a declarat necompetența din punct de vedere material în soluționarea acestei cereri, potrivit art. 159 pct. 1 Cod proc.civ. dispunând trimiterea dosarului spre rezolvare instanței competente în drept material a se pronunța cu privire la obiectul dedus judecății, respectiv Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Prin decizia civilă nr. 3765/18.12.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr- a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.

S-a declinat competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamanta - prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C în contradictoriu cu debitorul în favoarea Judecătoriei Turda.

Instanța constatat ivit conflictul negtiv de competență si a sesizat Curtea de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că usținerile Judecătoriei Turda în sensul că Raf ost constituită ca serviciu public autonom de interes național, conform art.1 alin.2 din OUG 84/2003 și prin urmare, desfășoară un serviciu public așa cum este reglementat de prevederile art.2 al.1 lit.m din Legea nr.554/2004 sunt reale, însă doar acest aspect nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.554/2004, se arată care este obiectul acțiunii judiciare intr-un litigiu de contencios administrativ, respectiv anularea unui act administrativ sau asimilat actului administrativ și obligarea autorității competente la luarea măsurilor ce se impun în sensul soluționării cererilor persoanelor interesate și reparării daunelor cauzate.

Dacă ne raportăm la prevederile art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004, rezultă că sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect prestarea serviciilor publice.

În cazul de față, contractul încheiat între părți cu nr. 686/2005 nu este un act administrativ asimilat atât timp cât se urmărește încasarea unor tarife care sunt utilizate de această companie care are gestiune economică și autonomie financiară.

Așa fiind, Legea nr.554/2004 nu reglementează acțiunea judiciară a reclamantei ca fiind una de contencios administrativ pentru că textele legale la care s-a făcut referire nu duc la aceasta calificare, iar art.10 din Legea nr.554/2004 poate fi luat în considerare doar după calificarea acțiunii ca fiind de contencios administrativ, întrucât acest articol stabilește competența materială de primă instanță între tribunal și curtea de apel.

De asemenea, nu există vreo lege specială care să stabilească în sarcina instanțelor de contencios administrativ judecarea acestor acțiuni și ca atare obiectul acestei acțiuni judiciare în lipsa unor obligații comerciale poate fi calificat ca unul civil.

Totodată, tribunalul va avea în vedere faptul că, în general, acțiunile în contencios administrativ sunt introduse de persoanele fizice și juridice nemulțumite de actele autorităților publice și cu puține excepții există acțiuni introduse de autorități publice contra unor persoane fizice și juridice tocmai in virtutea faptului că actul administrativ este emis in regim de putere publică putând fi impus unilateral, fără intervenția instanței de judecată.

Toate aceste aspecte atrag competența judecătoriei ca instanța civilă competentă raportat la valoarea obiectului acțiunii conform art.1 raportat la art. 2 al.1 lit.b pr.civ.

În consecință, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat in conformitate cu art.158 pr.civ. competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Turda și existând conflictul negativ de competență, va înainta potrivit art.21 și 22.pr.civ. dosarul instanței superioare comune, respectiv Curții de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Analizând conflictul negativ de competență ivit ca urmare a pronunțării celor două hotărâri mai sus amintite, Curtea reține următoarele:

Judecătoria Turdaa fost sesizată de către creditoarea prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C cu o cerere pentru somație de plată împotriva debitorului solicitând emiterea unei somații conținând obligația și termenul de plată pentru obligarea la achitarea sumei de 67,5 euro cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase restante; sumei de 99,26 euro reprezentând penalități de întârziere calculate eșalonate până la data achitării, inclusiv pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a debitului conform contractului.

Judecătoria a considerat că nu este competentă să analizeze cererea astfel formulată, întrucât a calificat natura litigiului care a dus la pronunțarea ordonanței conținând somația de plată, ca ținând de sfera contenciosului-administrativ, motiv pentru care au fost invocate prev. art. 8 alin. 2 din nr.OG 5/2001, fiind declinată competența în favoarea Tribunalului Cluj.

Conform art. 2 alin. 1 din OG nr. 5/2001, în forma sa inițială, cererile de emitere a unor ordonanțe de somație de plată, indiferent de valoarea obiectului acestora, se depun la judecătorie, în cazul celor formulate în materie civilă și la tribunal în cazul celor formulate în materie comercială.

Acest text a fost modificat de pct. 1 al pct. 12 al <LLNK 12004 195 10 202 0 40>art. I din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 470 din 26 mai 2004, la momentul introducerii acțiunii, el având următorul conținut: "(1) Cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță."

La rândul său, art. 8 din același act normativ a prevăzut, în forma anterioară intrării în vigoare la Legii nr. 195/2004, următoarele: " Împotriva ordonanței prev. la art. 6 alin. 2, debitorul poate formula acțiune în anulare care se soluționează de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Acțiunea în anulare se depune la instanța la care funcționează judecătorul care a dat ordonanța. Aceasta, dacă nu constată propria competență, va trimite dosarul instanței competente potrivit alin. 2."

La momentul actual, art. 8 conține următoarele reglementări:

"(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", alin. 3 fiind abrogat în totalitate.

Analiza textelor mai sus redate și succesiunea lor în timp, relevă, că la momentul la care a fost formulată cererea pentru emiterea somației de plată, competența de soluționare a unei acțiuni întemeiate pe prev. art. 1 alin. 1 din nr.OG 5/2001 nu mai este partajată într-o manieră care să deroge de la prev. art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. fiind aplicabile, și în această materie, normele dreptului comun referitoare la stabilirea competenței materiale de soluționare a cererilor, în funcție de natura litigiului și de suma ce se pretinde.

În mod corelativ, a suferit modificări și textul art. 8 din nr.OG 5/2001, astfel încât, la momentul actual, dată fiind corelarea existentă între formularea cuprinsă în textul art. 2 alin. 1 și art. 8 alin. 2 din acest act normativ, se apreciază că instanța care a pronunțat ordonanța conținând somația de plată, este competentă să soluționeze și cererea în anulare a acesteia.

Pentru toate aceste considerente și văzând și prev. art. 22 alin. 2 și 5.pr.civ. se va stabili competența de soluționare a cererii de somație de plată în favoarea Judecătoriei Turda.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cererii de ordonanță de plată formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C cu sediul în C-N,-, jud, C împotriva pârâtului domiciliat în nr. 85, jud. în favoarea Judecătoriei Turda.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. dact. GC

5 ex/4.02.2010

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 7/2010. Curtea de Apel Cluj