Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 95/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 95
Ședința camerei de consiliu din 24 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița -N, în soluționarea acțiunii formulate de către reclamanta împotriva pârâtei SC COM SRL B, având ca obiect constatare nulitate act.
Soluționarea conflictului s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 5.pr.civ.
Față de actele existente la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4569 din 2 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Bistrița Ns -a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița N - Secția Comercială.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că între părți s-a încheiat un contract de natură comercială, părțile având drepturile și obligațiile comerciale, iar litigiile născute în legătură cu activitatea comercială a pârâtei au un caracter comercial, chiar dacă reclamanta este persoană fizică ce nu are calitatea de comerciant, consecință ce reiese din disp.art.56 civ. potrivit cărora dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși în privința acestui act legii comerciale, cu excepția dispozițiilor referitoare la persoana comercianților și în cazurile în care legea ar dispune altfel.
Rezultă că faptele de comerț unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părți, chiar dacă pentru una din ele actul juridic are caracter civil. Fiind vorba de un raport juridic unic, el nu poate si supus, simultan, la două reglementări diferite, una comerciale, pentru comerciant și alta civilă, pentru necomerciant.
Potrivit disp.art.2 al.1 lit.a pr.pciv. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comerciale al căror obiect este neevaluabil în bani.
Prin sentința civilă nr.328 din 5 mai 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea oricărei alte proceduri, înaintându-se dosarul Curții de APEL CLUJ, pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că imobilul, ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită să se constate, nu face parte din fondul de comerț al cumpărătoarei societate comercială.
Astfel cum s-a cristalizat practica judiciară în materie comercială contractele pentru vânzarea imobilelor și contractele pentru închirierea imobilelor sunt acte de natură civilă nu acte de comerț, chiar dacă sunt făcute în scop de speculă. Aceasta, întrucât art.3 Cod comercial, în enumerarea pe care o face actelor de comerț, nu prevede și aceste contracte. Scoaterea acestor contracte din categoria faptelor de comerț, în Codul comercial român din 1887, învederează intenția legiuitorului de a le păstra caracterul civil, indiferent de scopul urmărit prin ele. Așadar, aceste contracte nu pot dobândi caracterul de comercialitate, nici atunci când are loc între comercianți. Numai atunci când aceste operațiuni intervin asupra unui fond de comerț, din care face parte și imobilul vândut sau închiriat, operațiunea respectivă devine comercială. Aceasta, datorită naturii comerciale a acestei operații și nu persoanelor între care a intervenit.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține, asupra conflictului ivit, că reclamanta, în calitatea sa de comerciant nu avea în fondul său de comerț și nici în proprietate la data formulării acțiunii, terenul sus menționat, acțiunea fiind formulată în vederea dobândirii unui astfel de drept.
Actele juridice în care părțile au calitatea de comerciant ce au ca obiect imobile au o natură civilă, neputând fi considerate acte comerciale, întrucât disp. art.3 și 4 com. nu menționează ca fiind acte comerciale actele de natura specificată.
In concepția legiuitorului contractele pentru vânzarea și închirierea imobilelor sunt acte de natură civilă nu acte de comerț, chiar dacă sunt făcute în scop de speculă. Aceasta, întrucât art. 3 Cod com. în enumerarea pe care o face actelor de comerț, nu prevede și aceste contracte. Scoaterea acestor contracte din categoria faptelor de comerț, în Codul comercial român din 1887, învederează intenția legiuitorului de a le păstra caracterul civil, indiferent de scopul urmărit de ele. Așadar aceste contracte nu pot dobândi caracter de comercialitate nici atunci când au loc între comercianți. Numai atunci când aceste operațiuni intervin asupra unui fond de comerț, din care face parte și imobilul vândut sau închiriat, operațiunea respectivă devine comercială. Aceasta, datorită naturii comerciale a acestei operații și nu a persoanelor între care a intervenit.
De altfel, convenția căreia reclamanta dorește să-i dea eficiență prin pronunțarea hotărârii de către instanța judecătorească, se impune a fi analizată de către instanță, în raport de dispozițiile speciale civile referitoare la circulația juridică a terenurilor.
Intrucât, conform prev. art. 4 comercial sunt socotite ca fapte de comerț toate contractele și obligațiunile comerciantului, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul, instanța a apreciat că în speța de față contractul încheiat între reclamantă și pârâtă este esențialmente un contract de natură civilă și, pe cale de consecință, competența aparține jurisdicției de drept comun în materie civilă, Tribunalului Cluj - Secția civilă.
Este de principiu că aspectele legate de rezolvarea situației patrimoniului societății comerciale au caracter comercial, iar litigiile referitoare la acestea sunt de competența jurisdicțiilor comerciale, incidente fiind astfel atât normele de competență materială consacrate de art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a cât și normele de procedură specială prev. la art.7201-72010pr.civ. precum și normele de organizare judecătorească reglementate de art.35 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Litigiile legate de rezolvarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ale societății comerciale sunt de drept comun, iar competența soluționării acestora revine jurisdicțiilor de drept comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.22 alin.2 și alin.5 pr.civ. și în raport de disp. art.2 pct.3 pr.civ. se va stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC COM SRL B, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Analizând conflictul negativ de competență ivit, prin raportare la documentația existentă la dosar, Curtea reține următoarele:
Reclamanta, prin demersul ei, dorește ca instanța să constate nulitatea absolută a antecontractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în formă autentică între defunctul soț al acesteia, în calitate de promitent vânzător și pârâta SC " Com" SRL, pe de altă parte, cu privire la imobilul - casă de locuit, situat în B, strada -, nr. 38, apartamentul 10, jud. B -
Esențial în stabilirea instanței competente, Curtea apreciază că este necesară stabilirea naturii litigiului intervenit între părți.
Astfel, referitor la acest aspect, Curtea constată că natura litigiului este una civilă, din perspectiva faptului că, așa cum reținut și Tribunalul, practica a statuat în mod constant că, convențiile prin vânzarea imobilelor, chiar dacă sunt făcute în scop de speculă, au o natură civilă, calitatea de comercianți părților dintr-o asemenea convenție nefiind de natură să confere convenției un caracter comercial, afară de cazul în care imobilul ce face obiectul convenției aparține fondului de comerț, situație în care operațiunea devine una comercială.
Or, din documentația de la dosar nu rezultă că imobilul ce constituie obiectul derivat al convențiilor căror nulitate se solicită, face parte din fondul de comerț al societății pârâte.
Având în vedere considerentele expuse și constatând că litigiul are o natură civilă, obiectul acestuia nefiind evaluabil, Curtea în conformitate cu art. 1 Cod proc.civ. coroborat cu art. 22 alin. 5 Cod proc.civ. va stabili competența materială în favoarea Judecătoriei Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială în favoarea Judecătoriei Bistrița pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC COM SRL
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - ---
Red.DG./MB
5 ex./25.06.2009
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga
