Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-.
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.103/C/2008 -
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Vîrtop Florica- -- JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sabău Mirela
- - - grefier
********
Pe rol fiind pronunțarea apelului comercial formulat pârâta - reclamantă reconvențională SC" "SRL cu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu intimatul reclamant - pârât reconvenționalGdomiciliat în localitatea, nr.279, jud. B împotriva sentinței nr.35/COM din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect -nulitate act adițional -.
Se constată că, dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 14 octombrie 2008, când părțile prezente au formulat concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 21 octombrie 2008. În termenul de pronunțare, reprezentanta intimatului, avocat a depus la dosar xerocopiile chitanțelor privind plata onorariului avocațial în sumă de 1600 lei, iar reprezentantul apelantei a depus la dosar concluzii scrise și xerocopia chitanței privind suma de 1000 lei reprezentând onorariu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.35/COM din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Bihora admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, cu domiciliul în, nr. 279, jud. B, împotriva pârâtei - reclamantă reconvențională SC SRL, cu sediul în O,-, jud. B și, în consecință: a constatat ca fiind abuzivă și deci lipsită de efecte juridice, clauza penală din actul adițional nr. 1 din 06.10.2005 la contractul de mediere nr. 84 din 10.09.2005, încheiate între părți.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC SRL împotriva reclamantului pârât reconvențional G, obligând pârâta reclamantă reconvențională la plata sumei de 38,60 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că între părți s-au derulat raporturi comerciale în temeiul contractului de mediere nr. 84 din 10.09.2005, în temeiul căruia pârâta s-a obligat să presteze o serie de servicii în beneficiul reclamantului pentru angajarea acestuia la angajatori din SUA.
În cauză s-a dispus o expertiză grafică la Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T, care a avut ca obiectiv să se stabilească dacă semnătura de la rubrica beneficiar de pe actul adițional nr. 1 din 06.10.2005 la contractul de mediere nr. 84/2005, contestată de reclamant a fost sau nu executată de acesta.
Concluzia expertului criminalist, a fost în sensul că această semnătură a fost executată de către reclamantul G, iar acesta deși nu și-a însușit concluziile acestui raport de expertiză, nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Instanța, având în vedere concluzia categorică și temeinic argumentată a expertului a constatat că susținerile reclamantului din acțiunea introductivă sub aspectul nulității actului adițional sunt nefondate.
Cât privește cererea reconvențională și cererea subsidiară a acțiunii principale s-a constatat următoarele:
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul, proba testimonială și proba cu înscrisuri. Potrivit declarației martorului, cu care reclamantul s-a deplasat în SUA la angajatorul indicat de către societatea pârâtă, instanța a reținut că actul adițional la contract a fost semnat, potrivit practicii curente a societății, doar cu câteva momente înainte de îmbarcare, îmbarcarea fiind condiționată de semnarea acestui înscris. Același martor a relatat și faptul că refuzul semnării acestui act adițional ar mai fi avut și consecința pierderii unei cote de 25% din comisionul de mediere achitat anterior și care era în cuantum de 22.500.000 ROL.
Martorul a mai relatat, cum de altfel rezultă și din înscrisul aflat la fila 4 dosar, că acesta este un formular tipizat, părțile neavând posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni.
În cauză a mai fost audiat, în calitate de martor, administrator al unei societăți cu care colaborează societatea pârâtă, care a relatat că s-a ocupat de instructaj în ce-l privește pe reclamantul G, prilej cu care acesta din urmă a și semnat actul adițional la contractul de mediere. Acesta a arătat că, reclamantul, după o anumită perioadă, nu s-a mai prezentat la locul de muncă și nici nu a venit la societatea pârâtă în termenul convenit, pentru a se lămuri situația sa. Acest martor a confirmat că actul adițional este un formular tipizat, dar a susținut că reclamantul putea formula obiecțiuni, însă nu a făcut-
Sub acest din urmă aspect, instanța a apreciat că, prin raportare la cele relatate de martorul și văzând și consecințele la care reclamantul s-ar fi expus prin invocarea unor obiecții, este evident că nu se poate reține că acea clauză din actul adițional ce cuantifică prejudiciul suferit de pârâtă în caz de neconformare la condițiile impuse, nu a fost negociată cu partea. Prin urmare a fost înlăturată susținerea martorului, care a afirmat că acesta ar fi putut formula obiecțiuni, având în vedere că această posibilitate era îngrădită în realitate, reclamantul fiind obligat, fie să semneze, fie să renunțe la suma de bani achitată cu titlu de comision de mediere și la posibilitatea efectivă de a fi trimis la muncă.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pe de altă parte, o clauză este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost în așa fel stabilită încât nu a dat posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, legiuitorul făcând referire la contractele standard preformulate.
În consecință, a constatat că, clauza din actul adițional în temeiul căreia reclamantului pârât reconvențional i se solicită suma de 5.000 dolari este abuzivă, aceasta întrunind condițiile prevăzute de lege, respectiv ca făcând parte dintr-un înscris preformulat(tipizat), cu privire la care beneficiarul nu a negociat și care creează un dezechilibru în detrimentul beneficiarului prestației.
Prin urmare, în aceste condiții nu s-a putut reține că această clauză ar fi fost negociată direct cu beneficiarul, întrucât acesta nu a avut nici un fel de posibilitate de a influența natura ei.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 969 cod civil și a principiului de drept ce ocrotește buna credință, precum și în temeiul art. 4 din Legea 193/2000, instanța a admis în parte acțiunea principală, respectiv a constatat ca fiind abuzivă și deci lipsită de efecte juridice clauza penală din actul adițional nr. 1 din 06.10.2005 la contractul de mediere nr. 84/10.09.2005 și în consecință, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâtă la plata sumei de 38.60 lei cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, aceasta fiind singura cheltuială justificată cu chitanță.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel, în termen și legal timbrat apelanta SC" "SRL O, solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel.
În dezvoltarea motivelor de apel se învederează că, prima instanță a aplicat o normă legală care nu putea fi incidentă în speță. Astfel, conform art.2 din Legea nr.193/2000 prin consumator ( în speță reclamantul ) se înțelege orice persoană care încheie un contract în afara activității lor autorizate, comerciale sau profesionale. Or, este evident că, reclamantul a încheiat contractul din cauză în cadrul activității sale profesionale, el reglementând aspecte ce țin de exercitarea unei profesii sau meserii de către acesta în SUA, prin intermediul apelantei.
Deoarece, reclamantul nu are calitatea de consumator potrivit art.2 din Legea nr.193/2000, hotărârea pronunțată este nelegală.
Chiar dacă, s-ar considera că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr.193/2000, hotărârea atacată este netemeinică, deoarece s-au avut în vedere aspecte scoase din context, fără a se avea în vedere aspecte esențiale ale cauzei, prima instanță înlăturând declarația unui martor, prin raportare la declarația altui martor.
Instanța a reținut că, societatea l-a obligat pe reclamant să semneze actul în ultimul moment, dar a omis să rețină că tuturor celor ce plecau, li s-a comunicat cu câteva săptămâni înainte, că trebuie se prezinte pentru încheierea actului adițional, ale cărui prevederi erau negociabile, aspect confirmat de martorul.
Mai mult, reclamantul și anterior, în anul 2004 încheiat un act adițional identic astfel că, susținerile sale nu pot fi considerate pertinente, iar acțiunea sa reprezintă un adevărat abuz de drept procesual. De asemenea, prima instanță a reținut doar consecințele semnării actului adițional de către reclamant, privitoare la pierderea unei sume de 550 lei, fără a analiza pierderile societății datorate faptului că 20 - 30% din muncitorii care pleacă la muncă, au drept scop obținerea vizei americane.
Cu privire la cererea reconvențională arată că, potrivit actului adițional la contractul de mediere din data de 10 septembrie 2005, dacă beneficiarul nu se prezintă la locul de muncă obținut în SUA, pe toată durata contractului de muncă va plăti societății, echivalentul în lei a sumei de 5.000 USD despăgubiri.
Deoarece, începând cu data de 6 februarie 2006 pârâtul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, și-a încălcat obligația stabilită în actul adițional la contractul de mediere, încălcând și obligația de a se prezenta la sediul societății în termen de 30 de zile de la data încetării contractului de muncă, acesta datorează societății despăgubirile stabilite în contract.
Intimatul G prin întâmpinarea depusă la filele 15-19 solicitat respingerea ca nefondat a apelului, menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Acesta arată că, se încadrează în categoria consumatorilor vizați de art.2 din Legea nr.193/2000, contractul de mediere încheiat nefiind unul profesional în sensul legii, activitatea curentă pe care o desfășoară neavând legătură cu obținerea unui loc de muncă în străinătate.
Consideră că, în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, clauza privitoare la despăgubiri cuprinsă în actul adițional, fiind una abuzivă, actul fiind încheiat în condiții obscure - noaptea înainte de plecarea la aeroport fără a se purta vreo negociere și sub amenințarea că, în caz contrar nu se va pleca în SUA.
În privința cererii reconvenționale susține excepția neexecutării obligațiilor contractuale de către apelantă, atâta vreme cât nu i s-au prezentat în mod clar și neechivoc condițiile și felul muncii, datele prezentate necorespunzând cu realitatea, angajatorul neasigurând loc de muncă decât sporadic în ultima parte a colaborării, fapt ce a determinat încetarea raporturilor și întoarcerea în țară.
Instanța de apel analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu reține că, este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art.295 - 296 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Între părțile din cauză s-a încheiat contractul de mediere nr.84/10.09.2005, potrivit căruia apelanta s-a obligat să presteze în beneficiul intimatului o serie de servicii pentru angajarea la angajatori în SUA.
Acest contract de mediere a fost completat prin actul adițional nr.1 din 6 octombrie 2005, prin care părțile au convenit ca intimatul beneficiar să plătească o despăgubire de 5000 $ în echivalentul în lei la data plății, în caz de nerespectare a uneia sau mai multor obligații stabilite expres, respectiv de a se prezenta la sediul angajatorului la data de 7 octombrie 2005, de a se prezenta la locul de muncă pe toată durata derulării contractului de muncă încheiat, de a nu rămâne ilegal pe teritoriul SUA, după încetarea raportului de muncă dacă ea are loc ulterior ori datorită performanțelor nesatisfăcătoare ori după expirarea termenului, precum și obligația de a se prezenta la sediul societății apelante în termen de 30 de zile de la încetarea contractului de muncă cu angajatorul.
În fața primei instanțe intimatul reclamant a invocat faptul că această clauză penală stipulată în actul adițional este una abuzivă prin prisma prevederilor Legii nr.193/2000, iar apelanta pe calea reconvențională a solicitat obligarea pârâtului reconvențional la plata despăgubirii stipulate anticipat prin clauza penală, deoarece acesta a părăsit anticipat și voluntar locul de muncă din SUA, anterior expirării contractului și nici nu s-a prezentat în termen de 30 de zile de la încetarea contractului, la sediul societății.
În privința motivului de apel privitor la inaplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr.193/2000, datorită lipsei calității de "consumator" în sensul arătat de art.2 din lege, a reclamantului, instanța de apel reține că este nefondat.
Astfel, prin art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000 în varianta anterioară intrării în vigoare a Legii nr.363/2007, legiuitorul a stipulat că, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale.
Contractul de mediere încheiat de intimatul reclamant nu este un contract profesional în sensul uzat de legiuitor prin norma legală, deoarece acesta s-a încheiat într-o situație de excepție, pentru intermedierea obținerii unui loc de muncă, contractul de muncă încheiat ulterior cu angajatorul având natura unui contract profesional pentru reclamant, deoarece acesta vizează activitatea sa profesională pe care o desfășoară curent, potrivit pregătirii sale profesionale.
Reclamantul nu este nici autorizat și nici specializat pentru a îndeplini servicii de natura celor stipulate în contractul de mediere, în mod curent și obișnuit văzute ca profesie, pentru a se putea interpreta că acesta a încheiat un contract în cadrul activității sale profesionale, ci dimpotrivă acesta a recurs la serviciile prestate în mod curent, ca obiect de activitate de către apelantă care prin aceste activități îndeplinește calitatea de "comerciant" astfel cum a definit-o legiuitorul la art.2 alin.2 din Legea nr.193/2000.
Prin urmare, deoarece reclamantul a încheiat contractul din cauză în afara activității sale profesionale pe care o desfășoară potrivit competențelor sale profesionale, el se încadrează în categoria"consumatorilor" vizați de art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000.
Sub aspectul modului în care instanța de fond a analizat cererea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al clauzei penale, se reține că motivele de apel sunt de asemenea nefondate.
Astfel, potrivit prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ, între drepturile și obligațiile părților.
La alin.2 al aceleași prevederi se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciul respectiv.
Actul adițional încheiat de către părți, atât cel din 6 octombrie 2005, cât și cel anterior din 19 noiembrie 2004 ( filele 15; 36) au o formă standard, preformulate anterior încheierii lor, singurele rubrici necompletate fiind cele privitoare la numele și datele personale ale beneficiarului. Despăgubirea de 5.000 dolari, cuprinsă în clauza penală a fost inserată odată cu întocmirea înscrisului standard preformulat, fapt ce rezultă din simpla analiză a înscrisului, unde s-a lăsat loc liber doar pentru înscrierea mențiunilor privitoare la numele și datele personale ale beneficiarului, neputându-se susține cu drept temei că, aceasta ar fi fost rezultatul "negocierilor" dintre părți.
Dacă s-ar fi intenționat negocierea acestei clauze, în cuprinsul înscrisului tipizat ar fi existat loc liber la cuantumul despăgubirilor, care s-ar fi completat la încheierea contractului odată cu restul rubricilor necompletate, ori a obligațiilor a căror nerespectare ar fi dus la declanșarea clauzei.
În consecință, deoarece clauza penală a fost inserată într-un act adițional standard preformulat, atât în privința cuantumul despăgubirilor, cât și a obligațiilor a căror nerespectare duc la plata de despăgubiri, fără a se da vreo posibilitate reclamantului consumator de a influența natura ei, nu se poate reține că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul.
Prin urmare, se reține că, în mod corect prima instanță a reținut că această clauză penală nu a fost negociată direct cu consumatorul, înlăturarea declarației martorului care a declarat că reclamantul ar fi putut obiecționa în privința conținutului actului adițional(fila 64) fiind corect înlăturată, având în vedere forma sub care este redactat actul și condițiile în care a avut loc semnarea lui, înainte de plecarea la aeroport, aspecte relevate de către celălalt martor audiat în cauză.
Simpla aducere la cunoștința cocontractantului că urmează a se completa contractul inițial cu un act adițional, anterior plecării din țară, fără a i se da posibilitatea de a-și exprima în concret punctul de vedere asupra completării, nu poate fi apreciată negociere.
Nici faptul că anterior, reclamantul a mai încheiat un act adițional similar ( cu suma stabilită drept despăgubiri, identică, dar cu mai puține obligații ce duc la activarea clauzei) nu poate fi considerat că, la încheierea actului ulterior ( cel din litigiu) acestuia i s-ar fi oferit vreo posibilitate de a negocia clauza respectivă.
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că această clauză penală negociată direct cu reclamantul, a creat în detrimentul reclamantului un dezechilibru semnificativ, raportat la drepturile și obligațiile stipulate între părți prin contract. Acest dezechilibru semnificativ rezidă din faptul că prin contract s-a stabilit o despăgubire anticipată de 5.000 $ în favoarea apelantei în caz de neexecutare a celor 4 categorii de obligații de către reclamant, dar în cuprinsul contractului tipizat nu există cuprinsă vreo clauză penală similară sancționatoare pentru apelantă, în caz de nerespectarea uneia sau mai multor obligații pe care aceasta și le-a asumat.
Prin urmare, se reține că, în mod corect a reținut prima instanță că, clauza penală cuprinsă în actul adițional este una abuzivă și lipsită de efecte, potrivit prevederilor art.6 din Legea nr.193/2000.
Fiind abuzivă și lipsită de efecte, această clauză nu poate duce la obligarea reclamantului - pârât reconvențional la plata despăgubirii cuprinse în clauză astfel că, în mod corect s-a dispus respingerea cererii reconvenționale formulate de apelanta reclamantă reconvențională.
Pentru aceste considerente, instanța de apel reține că motivele de apel invocate în cauză sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică astfel că, aceasta urmează a fi menținută în totalitate, iar apelul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură civilă instanța de apel urmează să dispună obligarea apelantei la plata sumei de 1.600 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatapelul comercial d eclarat de apelantaSC" "SRLcu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu intimatulGdomiciliat în localitatea, nr.279, jud. B împotriva sentinței nr.35/COM din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totalitate.
Obligă partea apelantă să plătească părții intimate suma de 1.600 lei, cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 22.10.2008 -
Jud. fond
Tehnoredact. - -
23.10.2008 / 4 ex.
2 com./24.10.2008
1.apelanta -SC" "SRLcu sediul în O,-, jud. B
2.intimatul - G domiciliat în localitatea, nr.279, jud. B
Președinte:Vîrtop FloricaJudecători:Vîrtop Florica, Tătar Ioana, Sabău Mirela
