Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 110/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă

- - - - JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 726/C din 11 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2008.

CURTEA

Constată că, prin sentința civilă nr. 726/C/11.03.2008, Tribunalul Brașova respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta, și Management, având ca obiect constatare nulitate absolută.

Prima instanță a reținut următoarele considerente:

Între pârâta (prin lichidator judiciar), în calitate de vânzător și pârâta MANAGEMENT, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4118/19.10.2006 ( fila 28 la dosar), având ca obiect imobilul - spațiu comercial situat în Municipiul B, Calea B nr. 1-3 înscris în nr. 32348 B, cu nr. top. 7459/5/XXIII/II, 7459/9/33/1 și 7459/b/1, vânzare ce a avut loc ca urmare a adjudecării imobilului de către MANAGEMENT la licitația publică din data de 27.09.2006 organizate de lichidatorul judiciar al, societate în lichidare ( proces - verbal din 27.09.2006, fila 101 la dosar).

Reclamanta deși deține imobilul în litigiu cu titlu - sentința civilă nr. 4523/2000 a Judecătoriei Brașov ( fila 15 la dosar) nu și-a înscris acest titlu în cartea funciară ( pentru a fi opozabil terților), la data înstrăinării imobilului către pârâta MANAGEMENT RL. vânzătoarea fiind evidențiat proprietarul tabular al imobilului în litigiu (extras nr. 6407/2006, fila 47 la dosar).

În aceste condiții pârâtele MANAGEMENT și ( deținătoarea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5159/28.12.2006, fila 31 la dosar) sunt dobânditor, respectiv subdobânditor de bună - credință al imobilului în litigiu,

Numai în cazul în care terțul achizitor, cu titlu oneros a cunoscut nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului, fiind deci de rea - credință, operează principiul de drept potrivit căruia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage și nulitatea titlului subachizitorului.

Cum în cauză nu s-a dovedit reaua - credință a pârâtelor MANAGEMENT și la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în litigiu, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta pentru următoarele motive.

Instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată în mod greșit întrucât pârâții au fost de rea-credință la încheierea contractului, aceștia cunoscând situația juridică a imobilului în litigiu și împrejurarea că acesta s-a aflat în posesia și folosința apelantei încă de la data vânzării prin precontractul de vânzare-cumpărare nr.22/30.11.1998. În consecință, toate operațiile sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită, imorală și falsă.

Vânzarea făcută în frauda proprietarului este un caz de nulitate absolută, în frauda vânzătorului și respectiv complicitatea la fraudă a cumpărătorului sunt împrejurări de fapt dovedite în speță.

Analizând hotărârea atacată în limitele motivelor de apel formulate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește nulitatea contractului încheiat între și Management, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că, datorită bunei-credințe a cumpărătorului, în speță nu poate opera cauza de nulitate absolută invocată, și anume - cauza ilicită, încheierea actului juridic în scopul fraudării legii. Astfel, judecătorul fondului a constatat că pârâta Management a dobândit imobilul ca urmare a adjudecării la licitație publică din data de 27.09.2006 organizată de lichidatorul judiciar al, societate în lichidare. Astfel, la momentul adjudecării imobilului cât și ulterior, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, potrivit evidențelor de publicitate imobiliară, imobilul aparținea debitoarei falite. La această situație, se adaugă faptul că dobânditorul adjudecă imobilul la licitație publică, organizată de lichidatorul judiciar cu încuviințarea prealabilă a judecătorului sindic, astfel încât nu poate fi negată buna-credință a pârâtei constând în credința contractării cu un veritabil proprietar. În consecință, întrucât în speță nu a fost dovedită conivența frauduloasă a înstrăinătorului și dobânditorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Curtea urmează să acorde protecție juridică titlului dobânditorului de bună credință. De asemenea, urmează a fi menținut și contractul prin care Management, ulterior înscrierii titlului său în cartea funciară, vinde către prin contract autentic, în lipsa dovedirii oricăror elemente care să contureze reaua-credință subdobânditorului la încheierea contractului.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe va fi păstrată, în urma respingerii apelului reclamantei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 726/C/11.03.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și Contencios Administrativ, pe care o păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

/14.11.2008

Dact:/25.11.2008

- 8 ex. -

Judecător fond:

Președinte:Gabriel Ștefăniță
Judecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Lucica Gogiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Brasov