Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 116/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamanta - și de către intervenienții în nume propriu și, împotriva sentinței comerciale nr. 4328/07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții - și BIROUL NOTARULUI PUBLIC, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei -, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul apelantei - depune la dosar copii după procura specială dată de către apelanții intervenienți în nume propriu, fiicei acestora, precum și copia declarației notariale date de către, în calitate de asociat și administrator al -, prin care declară că se obligă la plata de penalități de întârziere, în situația unor eventuale întârzieri la plata ratelor scadente, dorind să dovedească faptul că intervenienții în nume propriu aveau la cunoștință de faptul că nu era singurul administrator al societății.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelantei - solicită admiterea apelului propriu, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, precizând faptul că ulterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a întocmit o declarație de către unul dintre asociați, prin care își asumă anumite penalități. Arată în continuare faptul că actul respectiv nu este opozabil și societății pe care o reprezintă, datorită faptului că asociatul semnatar al acelui act nu avea un mandat de a reprezenta societatea în acest sens, invocând în acest sens prevederile Legii 31/1990.
Curtea reține caracterul devolutiv al apelului și pune în vedere reprezentantului apelantei - să pună concluzii asupra criticilor aduse hotărârii atacate.
Reprezentantul apelantei - arată că asociatul semnatar al declarației depuse în copie la dosar avea nevoie de un mandat din partea societății, pentru ca acel act să fie opozabil și acesteia, având în vedere faptul că este un act de dispoziție, care angajează societatea, aceasta din urmă neavând ca obiect de activitate asemenea operațiuni. De asemenea apreciază că prin actul respectiv se încalcă principiul simetriei actelor juridice, tinzându-se astfel ca printr-un act unilateral să se modifice un act bilateral, motiv pentru care solicită a se constata nulitatea declarației actului respectiv, apreciind că asociatul a acționat peste puterile conferite de mandat, iar beneficiarii declarației cunoscând persoanele care reprezintă societatea - fără a dori să sublinieze existența unor manopere dolosive, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la apelul declarat de intervenienții în interes propriu, reprezentantul apelantei - arată că nu se opune la admiterea în parte a acestuia, apreciind că aceștia justifică calitatea de intervenienți în cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4328 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul -, a fost admisă acțiunea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului BIROUL NOTARULUI PUBLIC și a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanta - S & B, împotriva pârâtului BIROUL NOTARULUI PUBLIC, ca fiind introdusă față de persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Totodată, a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanta - S & B, împotriva pârâtei -, ca fiind neîntemeiată și a fost respins ca inadmisibil cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și.
În motivarea acestei sentințe s-a arătat că, la data de 23.05.2003 la sediul BNP s-a prezentat pârâta care, în calitate de asociat și administrator al societății reclamante, a solicitat legalizarea semnăturii de pe înscrisul " Declarație ", înscris ce cuprinde obligații asumate de către societatea comercială reclamantă.
În temeiul art. 89 din Legea nr. 36/1995, pârâta BNP a certificat identitatea pârâtei și, de asemenea, împrejurarea că aceasta a fost asociat și administrator al reclamantei, pe baza unui certificat eliberat de Oficiul Registrului Comercial d e pe lângă Tribunalul Cluj ( fapt dovedit și prin istoricul - R & B potrivit căruia, la data de 20.03.2003, pârâta a fost numită administrator pe o durată nedeterminată, retrăgându-se din funcție abia în 28.09.2007, potrivit mențiunii nr. 60196 ), după care s-a procedat la legalizarea semnăturii acesteia de pe actul în discuție.
Pentru actele unilaterale notarul public certifică doar data semnăturii actului, identitatea părții și semnătura acesteia, conținutul actului nefiind certificat, acest tip de acte nefăcând parte dintre cele pentru acre legea impune forma autentică. Aceasta întrucât conform art. 43 din Legea nr. 36/1995, toate actele notariale se îndeplinesc la cerere. Înscrisurile redactate de părți sau, după caz, de reprezentanții lor legali sau contravenționali, vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și formă. Înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege.
Încălcarea cerințelor prevăzute la art. 49 lit. c, f, j și k se sancționează cu nulitatea, în afară de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului. Ori, calitatea pârâtei de asociat și administrator al societății reclamantei rezultă din actul încheiat, unde această împrejurare a fost menționată de la bun început.
Potrivit art. 89 din Legea nr. 36/1995 și art. 88 și urm. Regulamentul de aplicare a Legea nr. 36/1995, s-a procedat la legalizarea semnăturii înscrisului și nu la autentificarea acestuia.
Lipsa ștampilei societății de pe înscrisul contestat nu a constituit un motiv de nulitate a acestuia în condițiile în care voința societară este angajată de către administrator, prin semnătura acestuia, în termenul mandatului acordat de către asociați.
Astfel, potrivit art. 146 din Legea nr. 31/1900, administratorii ar fi putut să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate, în patrimoniul societății, a căror valoare depășește J din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor.
Deși nu a fost invocat faptul că prețul imobilului cumpărat de către - R & B - 102.794 EURO ar fi depășit din activele societății, cei doi asociați au înțeles să-și dea împreună acordul la cumpărare, fără ca această împrejurare să afecteze valabilitatea consimțământului exprimat de către administratorul unic în declarația ce a urmat semnării contractului.
De altfel, având în vedre motivația de natură financiar-contabilă, declarația notarială a obligat societatea, prin administrator, doar la penalități de 0,1% pe zi din rata scadentă și neachitată, aspect ce excede reglementării de la art. 146.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a BNP a fost admisă la termenul de judecată din 17.10.2007, având în vedere dispoz. Art. 99 din Legea nr. 36/1995.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, a fost de remarcat faptul că și, au solicitat respingerea acțiunii principale precum și constatarea valabilității declarației notariale.
În privința primului petit, instanța a apreciat că aceasta nu a cuprins pretențiile proprii ale pârâților, în sensul art. 112 rap. la art. 50 Cod.pr.civ. fiind o simplă apărare față de acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește petitul II, acesta a apărut, prin prisma art. 111 Cod.pr.civ. ca inadmisibil în condițiile în care a fost solicitată constatarea unei stări de fapt.
Dat fiind faptul că, pârâta a solicitat, în mod tendențios, respingerea acțiunii, intervenienții nu au putut să formuleze o cerere în interesul acesteia dar soluția procesuală aleasă, aceea a intervenției în interes propriu, cu petitele menționate, a fost în opinia instanței, inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, intervenienții și, solicitând trimiterea cauzei spre soluționare către Curtea de Apel Cluj și pronunțarea unei hotărâri prin care să fie admis apelul, să fie desființată în parte sentința atacată, să fie admisă cererea de intervenție a apelanților - intervenienții, să se constate valabilitatea actului notarial intitulat DECLARAȚIE, dată de către reclamantă, prin reprezentant legal, legalizată sub nr. 2856 din 23.05.2003 de către BNP și să fie obligată reclamanta intimată la plata în favoarea subsemnaților a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantumul și specificația pe care o va menționa ulterior, în termenul art. 274 alin. 1 Cod.pr.civ.
În motivarea apelului, intervenienții au arătat că, în mod nelegal instanța de fond nu a analizat apărările lor, față de admisibilitatea cererii de intervenție, în raport de dispozițiile art. 111 Cod.pr.civ. și față de faptul că pentru realizarea drepturilor intimanțiilor, rezultate din nerespectarea de către reclamantă a obligațiilor asumate, fiind nevoiți să promoveze o acțiune în pretenții împotriva acesteia, ce a format obiectul dosarului nr. 8738/2006, al Judecătoriei Cluj -N, acțiune fondată chiar pe Declarația legalizată notarial.
Așadar a rezultat că intimații aveau un interes procesual clar în prezentul dosar, astfel încât s-a apreciat și s-a susținut că cererea de intervenție a fost admisibilă atât în principiu, cât și pe fondul ei.
Împotriva aceleiași sentințe comerciale nr. 4329, în termenul legal, a declarat apel și intimata și, solicitând admiterea apelului și constatarea nulității absolute a actului DECLARAȚIE, a cărei semnătură a fost legalizată prin încheierea nr. 2856/23.05.2003 a BNP.
În motivarea apelului, intimata arătat că prin sentința comercială atacată, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului BNP și totodată a respins acțiunea principală față de ambele pârâte, fără să fi ținut cont de prevederile legii nr. 36/1995 și Codul civil român.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului BNP, prima instanță a considerat că nu a avut o asemenea calitate întrucât acțiunea lor nu a cuprins pretențiile proprii ale părților, ori prin actul respectiv a fost încălcată o normă legală și urmare acesteia li s-a creat un prejudiciu.
Notarul având obligația de a verifica calitatea părții și întinderea mandatului acesteia, dacă ar fi fost respectată obligația ce-i incumbă, nu ar fi rezultat actul care le produce prejudicii. Constatarea nulității actului nu s-a putut face decât în contradictoriu cu notarul public care a instrumentat acest act, legalizând semnătura dată pe acesta.
Potrivit legii, notarii sunt obligați să păstreze un exemplar a actelor încheiate în arhiva proprie, astfel încât se impune cu necesitate constatarea calității procesuale a BNP, întrucât numai în contradictoriu cu aceasta s-ar putea constata nulitatea unui act pentru ca o asemenea hotărâre să aibă eficiență.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, de către pârâtul BNP, solicitând menținerea sentinței comerciale nr. 4329/2007, ca fiind temeinică și legală s-au invocat următoarele motive de apel.
Față de cele invocate în apel d e - S & B, în calitate de apelant, și de și, în calitate de intervenienți - apelanți, și-au menținut susținerile din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și, pe cale de consecință, a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței comerciale nr. 4329/2007, așa cum a fost pronunțată, iar în temeiul art. 242 Cod.pr.civ.a solicitat judecarea în lipsă.
Examinând apelurile Curtea constată că sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. Apelanții și au criticat soluția de inadmisibilitate a cererii de intervenție în interes propriu.
Soluția primei instanțe se vădește a fi legală și temeinică sub aspectul calificării naturii cererii și a soluției date asupra acesteia.
Astfel principalul obiect al cererii de intervenție în interes propriu al apelanților consistă în cererea de a se constata valabilitatea actului notarial intitulat Declarație, dată de către reclamantă, prin reprezentant legal, legalizată sub nr. 2856 din 23.05.2003 de către notarul public. În subsidiar s-a solicitat să se respingă acțiunea reclamantei ca nefondată cu cheltuieli de judecată.
Așa cum este cunoscut intervenția principală voluntară permite terțului să urmărească realizarea sau conservarea unui drept al său, tinzând să câștige pentru sine obiectul procesului, având natura juridică a unei cereri de chemare în judecată.
Așa cum corect a reținut prima instanță, primul petit al cererii de intervenție (respingerea acțiunii reclamantei) cuprinde în sine o apărare a intervenienților care este incompatibilă cu natura și finalitatea instituției cererii de intervenție în interes propriu.
Tot astfel, corecte sunt statuările care converg la concluzia că în ceea cea ce privește petitul al doilea (cererea de a se constata valabilitatea actului notarial intitulat Declarație, dată de către reclamantă) cererea apare inadmisibilă prin prisma dispozițiilor art. 111.pr.civ. obiectul acestui capăt de cerere constând în constatarea unei stări de fapt și nu a unui drept.
Curtea reține că cererea de intervenție a fost corect respinsă în ansamblul său iar sentința primei instanțe este legală și temeinică sub acest aspect.
De altfel, apelanții s-au rezumat să afirme la modul general că cererea lor prezintă interes și că pentru realizarea drepturilor s-a promovat o altă acțiune pe rolul Judecătoriei Cluj -N, fără însă a prezenta critici concrete împotriva sentinței tribunalului.
Pe cale de consecință, având în vedere cele ce preced și ținând seama de dispozițiile art. 292 alin. 1, art. 295 alin. 1 și art. 296.pr.civ. Curtea urmează a respinge ca nefundat apelul intervenienților.
2. Cât privește apelul declarat de reclamantă, Curtea reține că este nefundat pentru considerentele ce urmează:
Calitatea procesuală pasivă a agentului instrumentator (notarul public) a fost corect respinsă în cauză argumentul adus în acest sens fiind dedus din dispozițiile art. 99 și 100 din Legea nr. 36/1995.
Prima instanță aduce serioase și pertinente argumente de fapt și de drept care converg la concluzia atât a valabilității și legalității actului supus cenzurii dar și sub aspectul inexistenței vreunei legături ori a unui raport de drept material conflictual între reclamantă și notarul public instrumentator.
în acest sens este analiza temeinică a textelor legale care reglementează procedura notarială de legalizare a semnăturii puse de declarant pe actul prezentat notarului public esențial diferită față de autentificare cu trimitere la prevederile art. 89 din Legea nr. 36/1995 și la art. 88 și urm, din regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995. Împrejurarea că în declarația dată în fața notarului a fost identificată persoana fizică și nu a fost aplicată ștampila societății comerciale este nerelevant de vreme ce declarația face trimitere la contractul de lotizare și vânzare-cumpărare autentificat de același notar public cu nr. 452 din 23 mai 2003 și la procura specială autentificată sub nr. 453 din 23 mai 2003 iar calitatea de asociat și administrator la - este menționată atât în corpul declarației cât și în mențiunile din încheierea de legalizare de semnătură. De aici se deduce faptul că declarația a fost făcută în numele societății comerciale reclamante și că semnătura legalizată de notarul public este semnătura socială cu toate efectele ce decurg din aceasta.
Cât privește greșita apreciere asupra dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 31/1990, Curtea reține că prima instanță a dat o interpretare și aplicare corespunzătoare.
Curtea observă că actul de dobândire al proprietății asupra imobilului obiectul al contractului mai sus identificat este semnat de ambii asociați ai societății reclamante fără să se demonstreze că valoarea prețului convenit ar depăși J din activele societății. Pe de altă parte declarația dată de administratorul societății reclamante nu vizează vreun act de dobândire sau înstrăinare de bunuri ale societății care să afecteze semnificativ patrimoniul acesteia ci vizează plata de penalități de 0,1 % pe zi întârziere din rata scadentă și neachitată, ieșind astfel din sfera normei prev. la art. 146.
Se poate conchide așadar că administratorul societății poate angaja patrimoniul acesteia cu privire la plata de penalități de întârziere rezultate dintr-un contract acest aspect făcând parte din exercițiul curent al activității comerciale desfășurate de societate prin intermediul administratorului.
Nici excepția de necompetență materială invocată în apel d e către apelanta reclamantă nu poate fi reținută deoarece chiar dacă se acceptă că prin declarația a cărei anulare se solicită s-ar fi tins la modificarea contractului prin care societatea comercială dobândește un bun imobil, natura litigiului rămâne comercială fiind atrasă de dispozițiile art. art. 1, art. 4 și 56 din Codul Comercial, imobilul fiind achiziționat în scop comercial.
Așa fiind, în temeiul art. 269alin. 1 corelat cu art. 296.pr.civ. urmează a respinge și apelul declarat de reclamantă cu consecința păstrării în întregime a sentinței i9nstanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelurile declarate de reclamanta - C- și intervenienții în nume propriu și, împotriva sentinței civile nr. 4328/07.11.2007, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
RED.
DACT.M 10 EX./04.06.2008
JUD.FOND.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Adriana Iluț
