Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 142
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta & -. împotriva sentinței civile nr. 1698 din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate A și
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării hotărârii din data de 29.09.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1698 din 3 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Arads -a respins acțiunea formulată de reclamanta & - Germania, prin administrator judiciar RA dr., germania cu sediul procesual ale în B,-, la sediul ", și Asociații" împotriva pârâtelor SC Grup SA A cu sediul în Calea, nr. 2-4 și SC SRl cu sediul în Calea, nr. 6, pentru constatarea nulității absolute a convenției de cesiune din data de 21 decembrie 2004 încheiate între SC SRL A, SC SRL A și reclamantă.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 1 suma de 12.671, 60 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocațial și onorariu parțial de expertiză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că convenția de cesiune de creanță nu ar fi un act cu titlu gratuit, căci părțile, chiar dacă au omis să insereze în convenție vreo mențiune privitoare la prețul cesiunii, nu au înțeles să facă o liberalitate.
În sprijinul acestei rețineri, instanța de fond trimite la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, prin care se atestă că, ulterior încheierii cesiunii de creanță (la doi ani distanță, în decembrie 2006!!!), acest preț al cesiunii ar fi fost achitat de pârâta-cesionară, prin compensare cu o altă creanță pe care, între timp, ar fi dobândit-o asupra pârâtei-cedente, astfel stingându-se datoriile reciproce.
Nimic mai fals. Interpretarea pe care judecătorul fondului o dă operațiunilor intervenite între pârâte în decembrie 2006 (și înregistrărilor contabile aferente acestor operațiuni de compensare) este vădit părtinitoare, abuzivă, și lipsită de orice susținere sub aspectul probelor aflate la dosar. Dealtfel, deși am formulat obiecțiuni temeinic argumentate la concluziile expertizei contabile - arătând, pe baza criticilor sintetizate de expertul nostru consilier, că înregistrările acelor operațiuni în contabilitatea pârâtelor s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie - instanța, în mod nejustificat, a respins aceste obiecțiuni.
Ce este esențial de reținut, cu privire la acest motiv de nulitate absolută a cesiunii de creanță, este că el nu poate fi acoperit prin acte sau fapte ulterioare (intervenite la doi ani de la încheierea convenției de cesiune). Este cunoscut că nulitatea absolută nu poate fi asanată - actul născut nul (în cazul de față, o donație nulă absolut pentru lipsa formei autentice) nu poate fi remediat ulterior, prin "inventarea" de către pârâte a unei așa-zise contraprestații, care să fi fost apoi achitată nu mai devreme de. doi ani de la data cesiunii de creanță!!!
Așadar, instanța de fond a săvârșit o gravă eroare de judecată, calificând greșit actul juridic dedus judecății și adăugând în mod nepermis la conținutul acestuia, în condițiile în care voința părților - așa cum a fost ea exprimată în conținutul convenției de cesiune de creanță din 21.12.2004 - este neîndoielnică, în sensul încheierii unui act cu titlu gratuit. Mai mult, instanța a săvârșit o greșeală și mai gravă atunci când a considerat că nulitatea unui act juridic poate fi apreciată în funcție de fapte intervenite ulterior încheierii acestuia - atâta vreme cât este cunoscut că nulitatea este sancțiunea ce intervine pentru cauze anterioare sau cel mult contemporane încheierii unui act juridic cu nerespectarea unor cerințe legale imperative.
Or, dacă se va reține că actul juridic respectiv a fost, în intenția reală a părților, unul cu titlu gratuit, va rezulta fără îndoială că, pe de o parte, el este nul pentru lipsa formei autentice cerută pentru donații, și, pe de altă parte, pentru încălcarea principiului specializării capacității de folosință a societăților comerciale.
A mai reținut instanța de fond că nu se poate pune problema lipsei de cauză și/sau de obiect pentru cesiune de creanță respectivă, întrucât:
a) obiectul material al convenției ar fi existat (este vorba despre creanța antecesoarei intimatei 1 asupra subscrisei). Poate aceasta este cea mai gravă eroare de judecată din acest dosar, în măsura în care probele administrate în cauză (depozițiile martorilor audiați, expertiza contabilă) au arătat fără nici un echivoc că livrările de produse ne-au fost făcute nu de antecesoarea pârâtei 1 (cedenta SRL), ci în proporție covârșitoare de un terț, ROMANIA S-a relevat această neregularitate prin obiecțiunile la expertiza contabilă, dar, din nou, instanța - cu vădită intenție părtinitoare - a refuzat încuviințarea acestor obiecțiuni.
Este absolut inadmisibil ca acest argument nici măcar să nu fie analizat în întreaga motivare a sentinței - căci din lectura hotărârii apelate, rezultă că instanța de fond nici măcar nu a binevoit să arate de ce a respins un asemenea motiv de nulitate. și simplu, el nu se regăsește nicăieri în cuprinsul motivelor sentinței.
, se arată că în realitate antecesoarea intimatei 1 nu a avut niciodată asupra societății apelante o creanță în valoare de 1,189 mil., astfel încât nu avea ce să transmită prin cesiune către antecesoarea intimatei 2 (nemo dat quod non habet);
b) Apelanta-reclamantă ar fi semnat, în calitate de debitor cedat, actul de cesiune atacat astăzi, și ca atare nu ar mai fi în măsură să îl conteste.
Și acest argument al instanței de fond este unul complet nelegal, atâta vreme cât acțiunea în constatarea nulității absolute este pusă de lege la îndemâna oricărei persoane interesate (și cu atât mai mult la îndemâna părților semnatare ale actului).
Faptul, în sine, că pârâtele s-au prevalat la fond de două înscrisuri de recunoaștere emanate de la subscrisa în primăvara anului 2005 nu este nici el de natură să schimbe lucrurile, pentru același motiv analizat mai sus: câtă vreme s-a născut nul absolut, actul de cesiune de creanță nu poate fi confirmat/ratificat/asanat prin manifestarea de voință a niciuneia din părțile implicate.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, reclamanta & -., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Prin sentință, instanța a reținut faptul că cesiunea de creanță nu ar fi un act cu titlu gratuit, căci părțile, chiar dacă au omis să insereze în convenție vreo mențiune privitoare la prețul cesiunii, nu au înțeles să facă o liberalitate.
În sprijinul acestei rețineri, instanța de fond trimite la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, prin care se atestă că, ulterior încheierii cesiunii de creanță (la doi ani distanță, în decembrie 2006!!!), acest preț al cesiunii ar fi fost achitat de pârâta-cesionară, prin compensare cu o altă creanță pe care, între timp, ar fi dobândit-o asupra pârâtei-cedente, astfel stingându-se datoriile reciproce.
Nimic mai fals. Interpretarea pe care judecătorul fondului o dă operațiunilor intervenite între pârâte în decembrie 2006 (și înregistrărilor contabile aferente acestor operațiuni de compensare) este vădit părtinitoare, abuzivă, și lipsită de orice susținere sub aspectul probelor aflate la dosar. Dealtfel, deși a formulat obiecțiuni temeinic argumentate la concluziile expertizei contabile - arătând, pe baza criticilor sintetizate de expertul său consilier, că înregistrările acelor operațiuni în contabilitatea pârâtelor s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie - instanța, în mod nejustificat, a respins aceste obiecțiuni.
Ce este esențial de reținut, cu privire la acest motiv de nulitate absolută a cesiunii de creanță, este că el nu poate fi acoperit prin acte sau fapte ulterioare (intervenite la doi ani de la încheierea convenției de cesiune). Este cunoscut că nulitatea absolută nu poate fi asanată - actul născut nul (în cazul de față, o donație nulă absolut pentru lipsa formei autentice) nu poate fi remediat ulterior, prin "inventarea" de către pârâte a unei așa-zise contraprestații, care să fi fost apoi achitată nu mai devreme de. doi ani de la data cesiunii de creanță!!!
Așadar, instanța de fond a săvârșit o gravă eroare de judecată, calificând greșit actul juridic dedus judecății și adăugând în mod nepermis la conținutul acestuia, în condițiile în care voința părților - așa cum a fost ea exprimată în conținutul convenției de cesiune de creanță din 21.12.2004 - este neîndoielnică, în sensul încheierii unui act cu titlu gratuit. Mai mult, instanța a săvârșit o greșeală și mai gravă atunci când a considerat că nulitatea unui act juridic poate fi apreciată în funcție de fapte intervenite ulterior încheierii acestuia - atâta vreme cât este cunoscut că nulitatea este sancțiunea ce intervine pentru cauze anterioare sau cel mult contemporane încheierii unui act juridic cu nerespectarea unor cerințe legale imperative.
Or, dacă se va reține că actul juridic respectiv a fost, în intenția reală a părților, unul cu titlu gratuit, va rezulta fără îndoială că, pe de o parte, el este nul pentru lipsa formei autentice cerută pentru donații, și, pe de altă parte, pentru încălcarea principiului specializării capacității de folosință a societăților comerciale.
A mai reținut instanța de fond că nu se poate pune problema lipsei de cauză și/sau de obiect pentru cesiune de creanță respectivă, întrucât:
a) obiectul material al convenției ar fi existat (este vorba despre creanța antecesoarei intimatei 1 asupra reclamantei). Poate aceasta este cea mai gravă eroare de judecată din acest dosar, în măsura în care probele administrate în cauză (depozițiile martorilor audiați, expertiza contabilă) au arătat fără nici un echivoc că livrările de produse i-au fost făcute nu de antecesoarea pârâtei 1 (cedenta SRL), ci în proporție covârșitoare de un terț, ROMÂNIA A relevat această neregularitate prin obiecțiunile la expertiza contabilă, dar, din nou, instanța - cu vădită intenție părtinitoare - a refuzat încuviințarea acestor obiecțiuni.
Este absolut inadmisibil ca acest argument nici măcar să nu fie analizat în întreaga motivare a sentinței - căci din lectura hotărârii apelate, rezultă că instanța de fond nici măcar nu a binevoit să arate de ce a respins un asemenea motiv de nulitate. și simplu, el nu se regăsește nicăieri în cuprinsul motivelor sentinței!!!
, se arată că în realitate antecesoarea intimatei 1 nu a avut niciodată asupra reclamantei o creanță în valoare de 1,189 mii., astfel încât nu avea ce să transmită prin cesiune către antecesoarea intimatei 2 (nemo dat quod non habet),
Apelanta-reclamantă ar fi semnat, în calitate de debitor cedat, actul de cesiune atacat astăzi, și ca atare nu ar mai fi in măsură să îl conteste.
Și acest argument al instanței de fond este unul complet nelegal, atâta vreme cât acțiunea în constatarea nulității absolute este pusă de lege la îndemâna oricărei persoane interesate (și cu atât mai mult la îndemâna părților semnatare ale actului).
Faptul, în sine, că pârâtele s-au prevalat la fond de două înscrisuri de recunoaștere emanate de la reclamantă în primăvara anului 2005 nu este nici el de natură să schimbe lucrurile, pentru același motiv analizat la pct. de mai sus: câtă vreme s-a născut nul absolut, actul de cesiune de creanță nu poate fi confirmat/ratificat/asanat prin manifestarea de voință a nici uneia din părțile implicate.
Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că apelul declarat de reclamantă este nefondat urmând a fi respins.
Critica apelantei potrivit căreia instanța de fond a calificat greșit convenția de cesiune de creanță ca având un caracter oneros este neîntemeiată. Întregul material probator administrat, în cauză, constând în acte scrise, raport de expertiză și probe testimoniale confirmă că între părți s-au derulat raporturi complexe de natură comercială, iar încheierea actului juridic atacat a fost analizată în contextul operațiunilor juridice intervenite între firme și care au purtat semnătura reprezentantului reclamantei.
Astfel, la data de 21.12.2004 au fost semnate trei înscrisuri distincte.
Reclamanta și antecesoarea pârâtei 2 încheiat un contract de vânzare - cumpărare având ca obiect vânzarea celor 55 de părți emise antecesoarei pârâtei 1, pe care reclamanta le deținea, prețul convenit pentru părțile vândute fiind de 3.250.000 euro.
La aceeași dată, a fost încheiată convenția de cesiune prin care s-a constatat că antecesoarea pârâtei 1 deținea împotriva reclamantei o creanță în valoare de 1.189.158,99 euro și au convenit ca această creditoare să își cesioneze dreptul de creanță deținut împotriva reclamantei, în favoarea antecesoarei pârâtei 2.
Ulterior semnării cesiunii, aceleași părți au încheiat actul adițional la contractul de vânzare părți sociale, prin care au convenit să compenseze sumele pe care cumpărătoarea le datora reclamantei, cu sumele pe care aceasta din urmă le datora aceleiași cumpărătoare în temeiul contractului de cesiune a datoriei intervenite între cele două pârâte, astfel că suma ce urma să fie efectiv achitată cu titlu de rest de preț pentru părțile sociale cumpărate să fie la 2.051.841 euro.
Reclamanta a atacat convenția de cesiune susținând în mod greșit că îmbracă forma unui contract de donație, întrucât părțile nu au înțeles să facă o liberalitate. Convenția de cesiune s-a făcut în prezența reclamantei, care a confirmat existența datoriei cesionate prin semnarea actului. Curtea mai constată că ulterior, prin adresele din 3.03.2005 și 29.03.2005, reclamanta confirmă datoria pârâtei 1, reconfirmă compensarea creanțelor, precum și suma reprezentând diferența rămasă neachitată din prețul părților sociale, diferență ce urma a fi achitată reclamantei de către antecesoarea pârâtei 2.
Toate aceste operațiuni, urmate apoi de actul de cesiune din 19.12.2006 și acordul de compensare de la aceiași dată, au condus la stingerea obligației de plată a sumei de 1.276.000 euro, rezultată din cesiunea de creanță care a avut loc la data de 21.12.2004.
În considerarea celor mai sus menționate și având în vedere că drepturile de creanță au fost evidențiate în contabilitatea pârâtelor, Curtea constată că cesiunea de creanță nu este un act cu titlu gratuit întrucât nu s-a făcut dovada intenției pârâtei 1 de aog ratifica pe pârâta 2, drepturile de creanță fiind stinse prin plată.
Și sub aspectul lipsei obiectului și cauzei, critica apelantei este nejustificată, întrucât obiectul cesiunii îl constituie creanța în sumă de 1.198.158, 99 euro, pe care antecesoarea pârâtei 1 o deținea asupra reclamantei, împrejurare confirmată de actele scrise și raportul de expertiză care a evidențiat faptul că în contabilitatea antecesoarei pârâtei 1 au fost înregistrate facturile neîncasate de la reclamantă.
Toate aceste considerații conduc la concluzia că, în privința actului atacat nu suntem în prezența unor motive de nulitate absolută, iar înscrisurile ulterioare actului nu constituie un remediu, întrucât ele nu au făcut decât să probeze adevăratele raporturi dintre părți și voința lor la momentul încheierii convenției de cesiune.
Așa fiind, apelul declarat de reclamantă apare ca nefondat, urmând a fi respins.
În ceea ce privește cererea intimatei A pentru acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât partea nu a dovedit că le-a făcut, Curtea o va respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta & -. cu sediul ales în România la Societatea Civilă de Avocați, și Asociații din B,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 1698 din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate A cu sediul în A, Calea, nr. 2-4, județul A și A, cu sediul în A, Calea, nr. 2-4, județul
Respinge cererea intimatei A pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.- 28.10.2009
Tehnored. - 29.10.2009 /5 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Magdalena MălescuJudecători:Magdalena Mălescu, Csaba Bela Nasz
