Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 160/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.160/COM
Ședința publică de la 7 decembrie 2009
Completul de divergențădin:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu
Grefier
S-a luat în examinare apelul comercial (după casare)formulat de apelanta reclamantă C - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.3643/COM/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr- (nr.în format vechi nr. 2829/ COM/2006), în contradictoriu cu intimatele pârâte D COOP - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM, cu sediul în C, Sat - Casa D, județul C și SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect constatare nulitate act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 noiembrie 2009, și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 23.XI.2009; 30.XI.2009, 7.XII.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr.3643/com/2007 Tribunalul Constanța - Secția comercială a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamantă și a respins, pe fond, acțiunea formulată de C în contradictoriu cu pârâtele D Coop - Societate Cooperativă și
Pentru a dispune astfel a reținut, în esență, prima instanță că au fost invocate de către reclamantă, cauze de nulitate ulterioare momentului încheierii actului atacat și nu contemporane acestui moment, astfel că nu puteau fi primite.
S-a mai reținut că dispozițiile art.177 referitoare la redistribuirea activului și pasivului către altă cooperativă de consum asociată nu erau incidente cooperativei pârâtei precum nici dispozițiile art.162 din Legea 109/1996.
S-a statuat că nu poate fi primită lipsa acordului la încheierea contractului de închiriere întrucât acesta a fost încheiat anterior momentului dezafilierii, în ce privește cauza s-a reținut că nu a fost răsturnată prezumția de valabilitate a cauzei.
Tribunalul Constanțaa fost învestit cu cererea reclamantei C prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C și SC SRL să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat între cele două pârâte pentru magazinul situat în C,-, invocând, în esență, că în urma dezafilierii, imobilul trebuia preluat de, fiind partea indivizibilă a cooperației de consum, iar sub un alt aspect, perioada de închiriere a contractului a fost mai mare de un an, contractul nefiind prezentat proprietarului pentru viză.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamanta criticând-o sub aspectele:
- greșit a apreciat instanța că nu există cauza de nulitate la data încheierii contractului întrucât nesocotirea hotărârii privind închirierea pentru o durată de 10 ani, constituie un motiv temeinic de nulitate, fondul indivizibil al cooperației de consum fiind în principal destinat desfășurării obiectului de activitate și numai în cazuri excepționale se poate închiria.
- instanța a interpretat greșit prevederile art.162 din Legea 109/1996 întrucât încheierea unui contract cu încălcarea statutului este lovit de nulitate absolută.
- copârâta a refuzat să încheie contract de închiriere cu, fapt ce dovedește reaua-credință a acesteia la executarea contractului.
- însăși faptul că între copârâte s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare ascuns, dovedește frauda pârâtelor în dauna.
Intimata Dcoop - Societate cooperativă a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Părțile au anexat la dosar concluzii scrise.
Analizând criticile aduse hotărârii pronunțate, Curtea a reținut că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Reclamanta a învestit instanța cu o acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat între cele două pârâte.
Doctrina juridică a stabilit cauze stricte de nulitate absolută ce nu pot fi extinse prin analogie în alte situații.
Aceste cauze, așa cum a reținut și prima instanță sunt anterioare și contemporane momentului încheierii actului contestat.
În acest context juridic, limitarea duratei închirierii cu posibilitatea de prelungire, printr-o hotărâre a ori prin prevederile statutului, nu reprezintă o normă imperativă a cărei încălcare la momentul încheierii contractului, să atragă nulitatea absolută.
În ceea ce privește refuzul pârâtei de a încheia contractul de închiriere și cu apelanta, instanța de apel a reținut că nici această critică nu era întemeiată întrucât contractul de închiriere a fost încheiat anterior momentului dezafilierii, în exercitarea prerogativelor cooperativei pârâtei asupra părții indivizibile a patrimoniului iar acest aspect invocat de apelantă nu a putut fi reținut ca un motiv fondat de nulitate absolută a contractului.
Relativ la încheierea acestui contract între pârâți, prin fraudarea intereselor apelantei, instanța de apel a constatat că aceste împrejurări sunt ulterioare încheierii contractului și fără relevanță în ceea ce privește valabilitatea acestuia.
De aceea, în raport de toate cele arătate întrucât hotărârea pronunțată se sustrăgea criticilor aduse, astfel că în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C, susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii, că s-a interpretat greșit actul dedus judecății și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recursul a fost admis prin decizia nr. 363/06.02.2009 a ÎCCJ, fiind casată decizia nr.24/com/11.02.2008 a Curții de Apel Constanța și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
A reținut instanța de recurs că instanța de apel a analizat incomplet cauzele de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată, cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 109/1996, ale prevederilor statutare și ale Deciziei Biroului Executiv nr. 40/29.07.1998 (art. 3, pct. c ).
S-a mai reținut în decizia de casare că sunt incidente prevederile art. 304, pct.7 proc. civ. impunându-se ca instanța de apel să examineze raporturile juridice deduse judecății cu referire la actul juridic a cărui nulitate s-a cerut, prin raportare la momentul încheierii actului a cărui nulitate s-a cerut, al datei introducerii acțiunii și al dispozițiilor legale aplicabile.
A mai statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că se impune în rejudecarea cauzei a se proceda la o analiză a calității de proprietar asumate de pârâta Dcoop - societate cooperativă de consum, la data încheierii contractului de închiriere, aspect ce nu a fost lămurit prin decizia recurată, având repercusiuni și în ceea ce privește efectele dezafilierii ulterioare, iar cu referire la contractul de închiriere supus controlului judecătoresc, s-a apreciat că nu a fost lămurită chestiunea privind drepturile cooperativei asociate în cadrul față de bunul aflat în administrare, fiind necesară examinarea acestor aspecte în rejudecarea apelului.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor deciziei de casare nr. 363/06.02.2009 a ÎCCJ, Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Contractul de închiriere a spațiului comercial din C,-, a fost încheiat la data de 01.04.2002 între intimatele pârâte D Coop - Societate cooperativă de consum și SC SRL C, pentru o durată de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului prin acordul părților.
Cauzele de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată, pe care instanța este ținută a le cerceta prin raportare la momentul încheierii acestui contract a cărui valabilitate se contestă, sunt:
1. închirierea imobilului cu ignorarea art. 177 din Legea nr. 109/1996, a calității de proprietar al C și a intervenirii dezafilierii C (în prezent Coop C);
2. încălcarea hotărârii în care s-a prevăzut că perioada închirierii nu poate fi mai mare de un an, cu posibilitate de prelungire;
3. neprezentarea la a contractului de închiriere contestat spre avizare de către C;
4. neprezentarea chiriașei SC SRL C la în termenul stabilit prin somația din 19.04.2006, în vederea intrării sale în legalitate.
La termenul de judecată din 2.11.2006 au fost depuse la dosar precizări de către apelanta reclamantă privind temeiul juridic al cererii în constatarea nulității absolute a contractului de închiriere din 01.04.2002, fiind indicate prevederile art. 5, 968, 975, 1536 din codul civil, ale art. 177, 126 și 162 din legea nr. 109/1996, ale art. 76, alin.2 din statutul cadru al din 28.02.1997, ale art. 76, alin.2, art. 90 și art. 98 din Statutul, ale art. 3, lit.c din decizia nr. 94/2.10.1995 a.
Până la prima zi de înfățișare, ce a fost la termenul de judecată din 02.11.2006, reclamanta C nu a mai invocat alte cauze de nulitate absolută a contractului de închiriere din 01.04.2002, instanța urmând a cerceta valabilitatea încheierii acestei convenții prin prisma motivelor de fapt și de drept cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Dispozițiile art. 177 din Legea nr. 109/1996 prevăd ca, "în caz de lichidare, de retragere ori de excludere a unei cooperative de consum din la care este asociată, activul și pasivul, exclusiv partea divizibilă, trece la."
Acest text de lege reglementează o situație juridică ce nu survenise la momentul încheierii contractului de închiriere contestat, dezafilierea având loc la data de 17.12.2002, fapt pentru care Curtea reține că nu poate fi analizată incidența acestei dispoziții legale în raport de data perfectării contractului de închiriere, respectiv data de 01.04.2002.
Ceea ce se observă în analiza primului motiv de nulitate a contractului de închiriere din 01.04.2002 este faptul că intimata pârâtă avea la acea dată un drept de administrare asupra acestui imobil, fapt ce o îndreptățea să încheie un astfel de act privind cedarea folosinței spațiului comercial din C,-.
Astfel, din prisma invocării de către apelanta reclamantă Cac alității sale de proprietar, încheierea unui contract de închiriere de către o altă persoană decât cea a proprietarului nu este sancționată cu nulitatea contractului, ci doar cu inopozabilitatea locațiunii față de adevăratul proprietar, fapt pentru care Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestei prime cauze de nulitate absolută.
În ceea ce privește nerespectarea termenului de un an, stabilit prin Decizia nr. 40/1998 a, se reține că termenul de închiriere este stabilit în general prin consimțământul părților, în anumite domenii fiind fixat un termen imperativ doar prin dispoziții legale, ce se impune a fi respectat pentru ocrotirea unui interes general, obștesc.
Decizia nr. 40/1998 a nu îmbracă forma unui act normativ cu putere de lege care să fie opozabil "erga omnes", caracterul său fiind cel al unei norme de reglementare a unor raporturi juridice pentru organizațiile cooperatiste, iar prin stabilirea unui termen de închiriere de un an, cu posibilitatea prelungirii în cazuri excepționale (art. 3, lit. c din Decizia nr. 40/29.07.1998), consimțământul părților contractante în privința duratei locațiunii a fost suplinit de organul central al cooperației.
În aceste condiții, ignorarea termenului de un an nu poate conduce de plano la constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, astfel că poate fi analizată conduita intimatei pârâte prin prisma depășirii limitelor mandatului său în ceea ce privește dreptul de administrare sau prin aceea a unui viciu de consimțământ referitor la persoana locatorului, ce s-a considerat a fi la momentul contemporan încheierii locațiunii, proprietarul bunului.
Din aceste perspectivă, Curtea reține că nu este fondată nici această cauză de nulitate absolută, depășirea termenului de un an pentru închiriere neputând atrage această sancțiune asupra contractului din 01.04.2002.
De altfel, chiar apelanta reclamantă a considerat că nerespectarea acestui termen de un an poate atrage doar nulitatea relativă a contractului de locațiune, sancțiune ce poate fi acoperită prin confirmare, fapt pentru care a impus cerința vizării contractelor de către, pentru a repara viciul de care s-ar fi putut prevala, existând la dosar un contract de închiriere pe o durată de 3 ani, vizat de apelantă, considerat a fi valabil încheiat din punct de vedere al condițiilor de fond și de formă.
În strânsă legătură cu această conduită a apelantei reclamante C, Curtea reține caracterul nefondat al cauzei de nulitate absolută referitoare la lipsa avizării contractului de închiriere, scopul acestei vize, din punct de vedere al consecințelor juridice pe care produce, este acela al conformității contractului cu prevederile legale ce-i protejează drepturile sale de proprietar și de confirmare a eventualelor cauze de nulitate relativă.
Ultimul motiv pentru care a considerat apelanta reclamantă că se impune sancționarea contractului de închiriere din 01.04.2002 încheiat cu intimata pârâtă SC SRL este cel al neprezentării locatarei la pentru a intra în legalitate, cerință ce nu se regăsește în nicio dispoziție legală incidentă în cauză.
Neprezentarea intimatei pârâte SC SRL C la convocarea adresată de către apelanta a survenit ca urmare a reprezentării că a contractat de la proprietarul imobilului, respectiv D Coop C, ceea ce poate atrage doar nulitatea relativă a convenției pentru acest viciu de consimțământ, neputând fi sancționat contractul pentru această cauză cu nulitatea sa absolută.
Pentru toate aceste considerente, în raport de motivele invocate de apelanta reclamantă și de textele legale impuse a fi verificate prin decizia de casare nr. 363/06.02.2009 a ÎCCJ, Curtea reține ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 3643/com/21.06.2007 a Tribunalului Constanța, sentință ce va fi menținută prin respingerea apelului reclamantei C ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul comercial formulat de apelanta reclamantă C - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.3643/COM/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr- (nr.în format vechi nr. 2829/ COM/2006), în contradictoriu cu intimatele pârâte D COOP - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM, cu sediul în C, Sat - Casa D, județul C și SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect constatare nulitate act.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud.fond.
red.dec.
5 ex/11.02.2010
Opinie minoritară
Admite apelul.
Schimbă în tot sentința în sensul că admite acțiunea și constată nulitatea contractului de închiriere ce vizează imobilul Magazin situat în-, județ
Judecător,
- -
OPINIE SEPARATĂ
Reanalizând, după casarea cu trimitere, criticile formulate de către apelanta reclamantă, în opoziție cu opinia majoritară, apreciez că se impune admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii pentru următoarele considerente:
Prin contractul de închiriere nr.2/01.04.2002 C, a cărei succesoare în drepturi este D Coop C, a închiriat pârâtei SC SRL imobilul Magazin situat în C- pentru desfășurarea activității de comerț, pe o perioadă de 10 ani.
Ulterior, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a C nr.4/17.12.2002 a fost aprobată măsura dezafilierii cooperativei de la C și recuperarea părților sociale subscrise.
Reclamanta Caî nvestit instanța de judecată solicitând constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat de cele două pârâte având ca obiect imobilul Magazin situat în-,invocând dispozițiile Legii 109/1996 și susținând lipsa calității de proprietar a.
Potrivit dispozițiilor art.177 din Legea 109/1996 invocată de către reclamantă: "în caz de lichidare, de retragere ori de excludere a unei cooperative de consum din la care este asociată, activul și pasivul rămase după plata părții divizibile se redistribuie altor cooperative de consum asociate, desemnate de Consiliul de administrație al, pe baza bilanțului contabil la zi. În situația în care cooperativele desemnate refuză preluarea integrală sau parțială a patrimoniului rămas, acesta va fi preluat de la care respectivă este asociată."
Aceste dispoziții erau în vigoare la data aprobării dezafilierii astfel încât împrejurarea că realizarea operațiunii juridice a locațiunii între cele două pârâte s-a realizat anterior adoptării de către Hotărârii nr.4/17.12.2002 nu conduce la concluzia că dispozițiile Legii 109/1996 nu sunt aplicabile atât timp cât acestea stipulează, cu caracter imperativ, care sunt consecințele juridice asupra activului și pasivului,a preluării patrimoniului rămas, care se produc în caz de lichidare, retragere sau excludere a unei cooperative de consum din.
Mai mult, prin decizia nr.94/02.10.1995 a se decide în art.3 că în cazul contractelor de închiriere încheiate pentru spațiile disponibile termenul închirierii nu poate depăși un an de zile, părțile având dreptul la prelungirie locațiunii.Aceleași dispoziții referitoare la termenul locațiunii se mențin și prin decizia nr.48/29.07.1998 a.
Conform statutului deciziile emise sunt obligatorii pentru toate organizațiile, societățile și întreprinderile cooperației de consum în ceea ce privește constituirea și utilizarea fondurilor cooperației.
Prin urmare, locațiunea deși încheiată anterior dezafilierii nu își putea produce efectele după data de 01.04.2003, dată la care s-a împlinit termenul, respectiv un an -termen maxim de închiriere.
După împlinirea acestui termen este evident că dispozițiile legale ce urmau a guverna raporturile juridice dintre reclamantă și pârâta Consum coop (în prezent D Coop)erau cele ale Legii 109/1996, în vigoare la acel moment.
Cum dispozițiile Legii 109/1996 stabilesc de plano că, în caz de retragere (în speță dezafilierea pârâtei), reclamanta preia partea indivizibilă a cooperației de consum contractul de închiriere încalcă atât dispozițiile Legii 109/1996 cât și normele interne aplicabile cooperației respectiv cele adoptate de către prin deciziile sus menționate.
Față de cele arătate opinez că prima instanță a statut greșit că speței nu-i sunt aplicabile dispozițiile imperative ale Legii 109/1996 și din această perspectivă a reținut greșit că nu se impune sancționarea operațiunii juridice realizate de pârâte.
Judecător,
- -
red.hot.jud.
5ex/24.02.2010
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Monica Costea, Mihaela Davidencu
