Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ -. 192/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
GREFIER - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către reclamanta - S IMPORT EXPORT SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2298/C/2008 a Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - COM SRL, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 19.11.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 2.298/C/2009 din data de 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluja fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta IMPORT EXPORT C-N, în contradictoriu cu pârâta COM, ca neîntemeiată și a fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâtă.
Prin aceeași sentință a fost obligată reclamanta să plătească în favoarea pârâtei suma de 737.800 lei despăgubiri, precum și suma de 69.997 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a avut a reținut că în data de 8 noiembrie 2007 reclamanta a încheiat cu pârâta un contract de închiriere prin care prima a închiriat de la cea din urmă două depozite, o platformă și parcări, situate în C-N,--6. s-a obligat să suporte cheltuielile cu primele de asigurare, pentru toate riscurile, pentru spațiul închiriat (art. 8, lit. h). Art. 11 alin. 1 din convenție prevede că pentru nerespectarea totală sau parțială sau pentru efectuarea defectuoasă a vreuneia dintre clauzele contractuale, locatarul s-a obligat să plătească daune interese în cuantum de 20.000 lei la care se adaugă și TVA, pe fiecare lună rămasă din perioada de închiriere, până la expirare.
Tribunalul a stabilit legalitatea clauzei privind suportarea cheltuielilor de asigurare a imobilului motivat de faptul că nici un text de lege nu o interzice. Legea nr. 114/1996, invocată ca temei de drept al acțiunii, nu este aplicabilă contractelor de închiriere încheiate între comercianți iar acest act normativ se referă la închirierea locuințelor și nu a spațiilor comerciale, se arată de către instanța de fond.
În privința cererii reconvenționale, tribunalul reține că reclamanta nu și-a îndeplinit, de bună voie, obligația asumată de a suporta cheltuielile cu asigurarea imobilului, art. 969.civ. stabilind că pentru părțile contractante contractul reprezintă legea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta IMPORT EXPORT C-N solicitând, în principal, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reconvenționale, precum și cenzurarea și diminuarea onorariului de avocat încuviințat în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanță în mod greșit a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, practic a admis cererea reconvențională în absența oricărei cercetări judecătorești, apreciind, în primul rând, clauza privind suportarea cheltuielilor de asigurare a imobilului că nu este nulă absolut, nici un text de lege neinterzicând-, iar, n al doilea rând, a apreciat că reclamanta nedorind să-și îndeplinească de bună voie obligația asumată de a suporta cheltuielile cu asigurarea imobilului, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 969. civ. care stabilesc că pentru părțile contractante contractul reprezintă lege.
Dar, problema se pune în primul rand dacă pârâta-reclamantă reconvențională și-a respectat propriile obligații contractuale și dacă în conformitate cu prev. art. 969.civ. a respectat contractul la momentul la care a emis Factura Seria - -. 300 din data de 02.07.2008, pentru suma totală de 2.913,38 lei cu inclus, adică 2.448,22 lei fără, sumă ce însumează contravaloarea a 3 tituri de produse, respectiv din:
1. asigurare clădire - 1.511,04 lei fără TVA;
2. 2 panouri publicitare - 741,18 lei fără TVA;
3. iluminat exterior - 196,00 lei fără TVA;
TOTAL: 2.448,22 lei fără TVA.
Dar, dacă la prima vedere s-ar putea considera că primul produs ( asigurare clădire) ar putea fi luat în considerare că s-ar circumscrie prev. art. 8 lit. h din Contractul de închiriere nr. 31/08.11.2007, celelalte două produse facturate respectiv ( 2 panouri publicitare) și ( iluminat exterior) nu sunt prevăzute în cadrul niciunei clauze contractuale.
Deci, în aceste condiții creanța pentru care s-a promovat acțiunea devine incertă și chiar abuzivă încălcând limitele contractuale stabilite conf. art. 969.civ. în condiție în care, cel puțin în parte refuzul reclamantei de plată primește o justificare legală chiar și numai în limita înscrisurilor deja existente la dosarul cauzei.
În această condiție, neacceptarea plății pentru o creanță incertă la care reclamanta nu s-a obligat contractual, așa cum e cea stabilită plin Factura Seria - -. 300 din data de 02.07.2008, are în mod cert o justificare legaIă (art.970 civ.), cu atât mai mult cu cât factura în cauză nu i-a fost comunicată niciodată, condiție în care creanta nu este doar incertă, dar, nu este nici lichidă și nici exigibilă, condiție în care, doar în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, o reală cercetare judecătorească putea cenzura măcar în parte pretenția nejustificată a pârâtei-reclamante reconvenționale.
Dar, chiar și cu privire la primul produs facturat, respectiv ( asigurare clădire), creanța pretinsă nu rezultă dintr-o executare cu bună credință a convenției și nu poate fi stabilită certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea ei din probele existente la dosarul cauzei.
Astfel, dacă la art. 8 lit. h din Contractul de închiriere -. 31/08.11.2007 se prevede în sarcina reclamantei obligația de a"suporta cheltuielile cu primele de asigurare, pentru toate riscurile, pentru spațiul închiriat",iar, spațiul închiriat obiect al contractului este determinat în concret în cadrul art. 2 din același contract unde se stabilește că la"Adresa: C-N, B-dul - 4-6, jud. C, suprafața: Depozit 3 (sau 13 - incertitudinea existând contractual și sub acest aspect) respectiv Depozit 4 (sau 14 incertitudinea existând contractual și sub acest aspect) în suprafață de 480 mp/depozit, platforma aferentă 300 mp/depozit, parcări 96 mp/depozit, înscris în nr. - C".
Dar, tot din contract și din înscrisurile deja existente la dosarul cauzei se poate stabili că la adresa menționată, înscrise în nr. - C există mai mult de 2 depozite, respectiv minim de la 1 la 4 sau în caz contrar, dacă au fost închiriate depozitele 13, 14 (altă condiție de incertitudine ar putea fi vorba de un număr de cel puțin 14 depozite.
În această condiție, este evident, susține apelanta, că s-a obligat contractual doar la a "suporta cheltuielile cu primele de asigurare, pentru toate riscurile, pentru spațiul închiriat", respectiv pentru depozitele 3 și 4 sau 13 și 14 fără a fi stabilit contractual un algoritm de determinare a cheltuielilor cu primele de asigurare doar pentru aceste depozite.
În această condiție, atât timp cât nu i-a fost comunicată polița de asigurare pentru a determina dacă se referă la"spațiul închiriat" sau și mai corect dacă se referă doar la"spațiul închiriat" este evident că și această creanță este incertă, condiție în care și sub acest aspect este justificat refuzul său de plată, iar, pentru formarea opiniei instanței se impunea eventual o probațiune suplimentară (eventual de a depune nr. 114.943 C și de a afla dacă polița invocată se referă doar la spațiul închiriat) și/sau luarea în considerare a prev. arte 983.civ. "Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă.", coroborat cu art. 977 și 982.civ.
Instanța de fond ignoră și prev. art. 1069-1070.civ. corob. cu art. 1082.civ. cu privire la exonerarea de executare atunci când neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată debitorului.
Dar, curios este și modul de redactare și organizare a Contractului de închiriere -. 31/08.11.2007, dar, mai ales modul de acceptare necondiționată din partea instanței de fond de a "da eficiență art. 11 din contract" când în realitate pentru neplata sau întârzieri de plată, în mod normal instanța trebuia să dea eficientă prev. art. 5 alin. (1) și (2) din Contractul de închiriere -. 31/08.11.2007.
În realitate instanța de fond nu dă eficientă art. 11 din contract, ci dimpotrivă, dă eficiență și legitimează reaua credință și frauda produsă de către reclamanta reconvențională COM SRL.
Astfel, în absenta oricărei cercetări judecătorești și fără nici o probă, eventual o expertiză contabilă care să stabilească realitatea și certitudinea sumei de 737.800 lei, pretinsă de reclamanta reconvențională cu titlu de despăgubiri, instanța de fond dispune obligarea pârâtei reconvenționale la plata sumei de 737.800 lei despăgubiri și respectiv și cheltuieli de judecată în sumă de 69.997 lei.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond nu a lămurit anumite aspecte, respectiv nu a solicitat nici o explicație asupra sumei pretinse ca despăgubiri, dar, nici cu privire la posibilitatea de a stabili fiecare lună rămasă din perioada de închiriere la expirarea, dacă a xpirat poliței de asigurare sau contractul de închiriere, lucru absolut obligatoriu pentru a putea fi determinat momentul de la care se calculează această perioadă, cât mai ales, care este în speță numărul real și concret de luni pentru care locatarul se obligă să plătească daune interese în cuantum de 20.000 RON + TVA pe fiecare lună rămasă din perioada de închiriere până la expirarea.
De asemenea, reclamanta a apreciat că instanța de fond a interpretat în mod greșit clauzele contractului de închiriere 31/08.11.2007, respectiv art. 11, referitoare la "expirarea" poliței de asigurare încheiată pe perioadă de 1 an, mai mult, cum poate fi stabilită cota parte din polița de asigurare aferentă spațiului închiriat, care este algoritmul de calcul prin care aceasta poate fi determinată din contravaloarea totală a poliței de asigurare, în absenta oricărei prevederi contractuale în acest sens.
Reclamanta a mai relevat și faptul că dacă art. 11 din contractul -. 31/08.11.2007 face referire la "expirarea" duratei contractului, care este numărul de luni pentru care ar trebui calculată despăgubirea lunară de 20.000 lei+TV A și care este: e 3(trei) ani, cu începere de la data de 15.01.2008 pana la data de 15.01.2011. Se face mențiunea că societatea proprietar își rezervă dreptul de a prelungi termenul de predare cu maximum 60 zile calendaristice? Care este momentul real de la care se calculează durata contractului, 15.01.2008 sau oricând într-o perioadă de timp cuprinsă în intervalul 15.01.2008-15.03.2008, deci când expiră cu adevărat durata contractului, oricând între 15.01.2011-15.03.2011?
Dar, ceea ce este cert este că prev. art 11 al. (l) din Contractul nr. 31/08.11.2007 devine operantă și naște dreptul la despăgubirea stabilită prin acesta doar la momentul la care reclamanta nu ar fi respectat durata contractului și ar fi părăsit spațiul anterior împlinirii întregii perioade de 3 ani adică 36 de luni pentru care spațiul i-a fost închiriat, producând astfel o pagubă societății locatoarei COM, pagubă ce ar fi deschis acesteia dreptul la dezdăunare conform clauzei penale, chiar cu valoarea chiriei pe care reclamanta ar fi datorat-o pe toată perioada de închiriere rămasă până la finele duratei de închiriere.
Dar, contractul încheiat între părți este în continuare în derulare cu chiria achitată la zi, chiar dacă tocmai pentru incertitudinea creanței cuprinse în Factura Seria - -. 300 din data de 02.07.2008, pentru suma totală de 2.913,38 lei cu TVA inclus, adică 2448,22 lei fără TVA reclamanta a refuzat doar plata acestei facturi.
Deci, la acest moment la expirarea duratei pentru care a fost încheiat Contractul nr. 31/08.11.2007, dacă se ia în considerare data de 15.01.2011 mai sunt încă 22 de luni, sau dacă se ia în considerare ca dată de începere a contractului o dată cuprinsă între 15.01.2008-15.03.2008, ar fi o perioadă de maximum 24 de luni, iar această incertitudine este determinată de faptul că instanța de fond nu a determinat care este efectiv termenul de predare a spațiului în acest interval 15.01.2008 - 15.03.2008, cuprins în termenul de prelungire a termenului de predare cu maximum 60 zile calendaristice, conf. prev. părții finale din art. 6 alin. (l) din contract.
Conform definiției daunelor interese dreptul la încasarea acestora și obligația corelativă de plată a acestora este condiționată de existența și dovedirea unui prejudiciu. Creditorul are dreptul de a pretinde debitorului plata de daune-interese, doar din momentul în care sunt întrunite cele patru condiții ale răspunderii contractuale, respectiv apta ilicită care constă în neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor contractuale ce revin debitorului; existenta unui prejudiciu; existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa, greșeala sau vinovăția debitorului. Necesitatea întrunirii acestor patru condiții rezultă din analiza textelor art. 1073, 1082, 1083, 1084 și 1086.civ. condiții neverificate în speță de judecătorul fondului.
Instanța de fond încălcând prev. art. 983.civ. care statuează că atunci: "Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", ignoră sublinierea făcută în cadrul alin. 1.(1) a art. 11 din contractul de închiriere nr. 31/08.11.2007"în special a duratei prezentului" care limitează aplicabilitatea art. 11 din contract doar la "nerespectarea totală sau parțială sau pentru executarea defectuoasă a vreuneia din clauzele contractuale, doar la durata prezentului" contract, condiție stabilită în conf. cu prev. art. 977.civ.
Reclamanta a formulat critici și cu privire la cuantumul necenzurat al cheltuielilor acordate de instanța de fond. Astfel, a arătat că în fața instanței de fond au avut loc doar două termene de judecată fără a fi invocată nici o excepție și fără a fi administrată nici o probă în afara înscrisurilor. Cu toate acestea judecătorul fondului nu a înțeles să facă aplicarea al.(3) art. 274.civ. coroborat cu prev. art. 132 din Statutul profesiei de avocat "raportat la valoarea pricinii și la munca avocatului".
În aceste condiții, respectiv sub aspectul muncii avocatului la două termene fără nici o procedură complexă de probațiune, termene la care nici nu se prezintă niciodată titularul cauzei, reclamanta consideră că se impune și cenzurarea acestor valori, raportat și la prev. art. 274 alin. 1.pr.civ. coroborat cu art. 132 din Statutul profesiei de.
Reclamanta consideră că cererea de reducere a onorariului avocațial nu reprezintă din partea instanței o ingerință în convenția încheiată de intimată în calitate de client și avocatul său pentru a fi încălcate disp. art. 969.civ. sau ale art. 57 din Legea 51/1995, instanța nefăcând altceva decât să stabilească în cadrul raportului juridic procesual-civil cheltuielile de judecată pe care le datorează partea căzută în pretenții.
Aplicând disp. art. 274 al.(3) Cpc, instanța nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilesc în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, două lucruri total distincte.
În același sens statuează de altfel și jurisprudenta Curtii Europene, care a stabilit în mod constant că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor făcute decât în măsura în care se stabilește realitatea acestora, necesitatea și caracterul rezonabil al valorii lor.
În consecință, față de cele menționate anterior, reclamanta consideră justificate criticile aduse hotărârii instanței de fond și solicită admiterea apelului cu cheltuieli de judecată.
In drept a invocat prev. art. 282-298.pr.civ. corob. cu prev. art. 274.pr.civ. precum și cu prev. art. 962, 966, 968, 969, 970, 977, 982-984, 1069, 1070, 1082, art. 1420 și 1421.civ.
Totodată, reclamanta IMPORT EXPORT C-N, în temeiul art. 298 raportat la art. 132. pr. civ. a depus și o precizare a apelului prin care solicită, admiterea acestuia și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii reconvenționale formulate de COM în sensul diminuării cheltuielilor de judecată acordate de instanta prin hotărârea apelată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel,
În dezvoltarea celor solicitate, reclamanta a criticat sentința primei instanțe din perspectiva faptului că aceasta nu a clarificat starea de fapt și nu a analizat întrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale.
Referitor la critica vizând neclarificarea stării de fapt, reclamanta a arătat că prima instanță a reținut o stare de fapt incompletă și a omis să își exercite rolul activ, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 129 alin. 4,. pr. civ. în raport de care avea obligația de a clarifica următoarele aspecte de fapt esențiale pentru justa soluționare a cauzei:
condițiile în care intimata a emis factura seria - nr. 300 din 02.07.2008 (denumită în continuare "Factura" ) prin care reclamantei i s-a refacturat printre altele "asigurare clădire" (poziția nr. 1 din Factură) și nu "primele de asigurare, pentru toate riscurile, pentru spațiul închiriat" (art. 8 lit. h din contractul de închiriere nr. 31/2007;
condițiile în care (motivele) reclamanta a refuzat plata poziției nr. 1 din Factură (neanexarea unor documente justificative la Factură, necomunicarea poliței de asigurare și a dovezii de achitare a acesteia de către asiguratul COM, lipsa algoritmului de calcul al sumei refacturate cu titlu de "asigurare clădire");
Reclamanta a considerat că aceste aspecte trebuiau a fi în fața instanței de fond, cu atât mai mult cu cât intimata nu și-a exprimat în vreun fel poziția față de starea de fapt expusă de reclamantă.
O altă critică formulată de reclamantă se referă la faptul că prima instanță nu a analizat întrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale.
Astfel, potrivit art. 969.civ. convențiile încheiate au putere de lege pentru părțile contractante, iar pentru a se putea antrena răspunderea contractuală se impune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: (a) să existe un prejudiciu cauzat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale; (b) să existe o faptă ilicită; (c) să existe o relație de cauzalitate; (d) să existe o culpă a debitorului.
Or, a apreciat reclamanta, din considerentele reținute de instanța de fond reiese faptul că aceasta s-a referit doar la refuzul reclamantei de a achita poziția nr. 1 din factură fără să analizeze dacă acest refuz reprezintă o faptă ilicită sau nu, dacă a încălcat sau nu obligatiile contractuale.
În speță, reclamanta consideră că nu există o încălcare a contractului (faptă ilicită), refuzul de plată al său fiind justificat din următoarele considerente:
- art. 8 lit. h din Contract nu prevede scadența obligației de plată a primelor de asigurare, iar instanța nu a clarificat sensul interpretării acestei clauze contractuale;
- polița de asigurare nr. -/13.06.2008 nu a fost comunicată reclamantei de către intimată odată cu factura;
- din factură nu reiese cum a calculat intimata suma de 1511,04 lei (fără TVA). În concret nu a fost lămurit dacă această sumă s-a calculat proporțional cu suprafața efectiv închiriată de reclamantă (polița de asigurare s-a făcut pentru întreg imobilul din--6, ClujN, nu doar pentru depozitele nr. 3 și 4), dacă suma reprezintă procentul datorat de subscrisa din totalul primei de asigurare (18.636 lei) sau din prima tranșă (6.212 lei);
- intimata nu a făcut dovada vreunei plăți în baza poliței de asigurare. Prin urmare, în lipsa acestei dovezi, reclamanta consideră că nu putea fi obligată să plătească în avans vreo primă de asigurare.
O altă critică formulată de reclamantă vizează faptul că instanța de fond nu a stabilit dacă există vreun prejudiciu concret cauzat intimatei, iar doar în măsura în care s-ar fi stabilit că există un prejudiciu, prima instanță ar fi putut să decidă asupra incidenței sau nu a clauzei penale prevăzute la art. 11 din contract.
Pe de altă parte, a relevat reclamanta, instanța nu a observat faptul că în speță aplicarea art. 11 din contract este în strânsă legătură cu art. 8 din același contract, iar în lipsa termenului de scadență a obligației de plată a primelor de asigurare pentru spațiul închiriat, instanța nu putea să verifice întinderea (numărul de luni) clauzei penale. Mai mult, în ipoteza în care prima instanță ar fi stabilit că există un prejudiciu, ea trebuia să aplice dispozițiile imperative ale art. 4 alin: 3 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, limitând cuantumul clauzei penale la cel al debitului pretins de către intimată (1.798,14 RON TVA inclus).
Un al motiv de apel constă în aceea că hotărârea apelată nu face nicio referire la întrunirea celorlalte două condiții ale răspunderii civile contractuale, respectiv culpa și legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta licită.
În final, reclamanta a solicitat diminuarea onorariului de avocat încuviințat în cauză. În acest context, reclamanta și-a însușit poziția exprimată inițial de către reprezentanta sa în privința necesității diminuării de către instanța de judecată a onorariului de avocat încuviințat prin raportare la complexitatea cauzei, durata și volumul de muncă implicat de aceasta.
În drept a invocat dispozițiile art. 129 alin. 4, art. 132, 274, 294 și urm. pr. civ. art. 969. civ. și art. 4 din Legea nr. 469/2002.
Apelanta a formulat cerere de întoarcere a executării.(63)
Prin întâmpinare, ( 93 - 95) intimata a solicitat respingerea apelului formulat și, pe cale de consecință, respingerea cererii de întoarcere a executării silite și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că indiferent de existența sau inexistența unei scadențe, apelanta și-a exprimat clar refuzul de a achita suma datorată, indiferent de momentul scadenței acesteia.
Pe de altă parte a subliniat că în prezenta speță operează daunele interese compensatorii, daune care reprezintă despăgubiri în bani care se plătesc creditorului în situația neexecutării obligațiilor de către debitor.
Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 469/2002 reglementează posibilitatea acordării în materie comercială atât a penalităților de întârziere cât și a daunelor interese. Astfel, alin. 1 al art. 4 care face trimitere la art. 3 alin. 1 din același act normativ, reglementează această posibilitate de acordare, atât a daunelor cât și a penalităților pentru situația nerespectării obligației de plată a prețului, iar art. 4 alin. 2 prevede că pentru executarea cu întârziere sau pentru neexecutarea obligațiilor, părțile pot să prevadă pe lângă penalități și daune interese.
Art. 1088 cod civil reglementează materia obligațiilor pecuniare, în privința acordării daunelor interese, dar în același timp, același text legal prevede că pot exista reglementări diferite în alte materii, decât cea civilă, respectiv în materie de comerț, fidejusiune și societate.
Raportul juridic dintre părți fiind unul comercial, obligațiile născute din aceasta au tot o natură comercială.
Art. 1088 Cod civil, fiind norma generală, nu își găsește aplicabilitatea într-o situație specială, în comerț, respectiv în prezenta cauză.
Apărările formulate de pârâta-reconvențională pot fi analizate numai în raport de dispozițiile Legii nr. 469/2002 (art. 4) care cuprinde regulile speciale în materie de comerț, fiind singurul act normativ ce reglementează chestiunea penalităților și a daunelor interese în materie comercială.
Obligația neexecutată este fără îndoială una pecuniară. Din motivele expuse anterior, neexecutarea acesteia nu atrage incidența disp. art. 1088 Cod civil, fiind o obligație comercială neexecutată, iar aplicabilitatea art. 1088 Cod civil este exclusă în materie comercială.
Obligațiile născute din contract și apărările părților vor fi analizate de către C din perspectiva actului normativ incident în materie comercială, respectiv Legea nr. 469/2002 (art. 4).
Curtea constată că acest text legal nu mai face distincția făcută de art. 1088 Cod civil între tipul obligațiilor (pecuniare sau nepecuniare) ci prevede, la art. 4 alin. 2 că executarea cu întârziere sau neexecutareaoricăreiobligații asumată printr-un contract comercial generează, pe lângă obligația de plată a penalităților de întârziere și pe cea de plată a daunelor interese, sub forma daunelormoratorii sau compensatorii.
Alineatul 2 al art. 4 nu face nicio distincție între tipul obligației, pecuniare sau nepecuniare și nu trimite doar la obligația prev. la art. 3 alin. 1 (plata la scadență a prețului), la care face trimitere alin. 1 al art. 4. Pentru a stabili aceasta, Curtea constată că alin. 1 al art. 4 are în vedere întârzierea în executarea obligației, pe când alin. 2 al aceluiași articol are în vedere atât situația întârzierii cât și cea a neexecutării.
Numai prin această modalitate de interpretare se poate da eficiență deplină dispozițiilor art. 4. Astfel, fără îndoială, art. 4 alin. 1 are în vedere întârzierea în executarea unei obligații pecuniare, prin trimiterea pe care o face la dispozițiile art. 3 alin. 1. Evident, dacă obligația ar avea o natură civilă, penalitățile ar avea caracterul unor daune care ar avea în concret cuantumul dobânzii legale.
Cu toate acestea, alin. 3 al art. 4 prevede: " 3) Totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare, prevazute la alin. (1) si (2), nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.". În mod cert, alin. 3 permite cumulul penalităților cu daunele. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere că alin. 3 menționează că "totalul penalităților",în condițiile în care alin. 2 reglementează concret posibilitatea acordării atât apenalităților cât și a daunelor.
În raport de dispozițiile art. 11 din contractul părților, Curtea constată că părțile, de comun acord au stabilit obligația de plată a unor daune interese și nu a unor penalități.
Pentru a stabili aceasta, Curtea are în vedere manifestarea de voință consemnată expres de către părți în contract, care au denumit art. 11 "Clauza penală. interese".
Este cert că părțile au cunoscut conceptul de daune interese și nu au fost în confuzie în privința acestora în raport de penalitățile de întârziere.
Acestea din urmă au fost stabilite expres la pct. 5 alin. 1 din contract și cu referire doar la plata cu întârziere a chiriei.
Revenind la dispozițiile art. 11, Curtea mai constată că întinderea prejudiciului a fost strict determinată de către părți și sub aspect temporal, raportat la cuantumul despăgubirilor ce se vor acorda în situația nerespectării unei clauze contractuale. Astfel, se arătă în clauza în discuție că daunele interese se vor plăti pe fiecare lună rămasă din perioada de închiriere până la expirare.
Curtea constată că părțile au înțeles să se pună la adăpost de orice fel de neexecutare și să indice anticipat valoarea prejudiciului prin raportare strictă la intervalul de timp rămas de la neexecutare și până la împlinirea termenului de închiriere.
Fără îndoială această clauză reprezintă o reînoire a angajamentelor luate de fiecare dintre cele două părți contractante că își vor respecta oblligațiile asumate, până la finalul contractului de închiriere.
Această limitare în timp întărește concluzia instanței că adevărata voință a părților a fost de a prevedea la art. 11 obligația de plată a unor daune și nu a unor penalități de întârziere, motivat de faptul că în condițiile art. 4 alin. 1, obligația de plată a penalităților subzistă până la executarea obligației, deci și după împlinirea termenului contractului, pe când obligația prev. de art. 11 fost limitată la perioada contractului.
Referitor la existența obligației de plată, Curtea reține următoarele:
Solicitarea plății asigurării nu a putut să o ia prin surprindere pe reclamantă, atât timp cât această obligație a fost asumată contractual, respectiv art. 8 lit. h din contract ( 10, dosar fond).
Apărările acesteia referitoare la motivele inițiale de neplată a unei sumei datorate sunt pur formale.
Mai mult decât atât, Curtea constată că reclamanta a invocat, în cererea introductivă, nulitatea clauzei contractuale, pentru a-și justifica neplata și nu motivele de neplată susținute în apel.
Se poate concluziona deci că atitudinea prelitigioasă a reclamantei a fost total diferită de cea afirmată în apel. Desigur, instanța nu are la îndemână un mijloc procedural pentru a sancționa această inconsecvență în apărare a reclamantei, însă poate constata că motivele de neplată, identificate ulterior în apel, sunt doar apărări procausa făcute pentru a se justifica intenția inițială de neplată.
Curtea reține în această situație, analizând clauza contractuală și conținutul facturii în discuție precum și declarațiile ulterioare ale părților (interogatoriile), dar și din corespondența dintre părți următoarele:
Pârâta a menționat în factura nr. 300/2008 ( 15 dosar fond) la poziția 1 "refacturare asigurare clădire".
Într-adevăr, contractul menționează că reclamanta datorează "prime de asigurare".
Diferența terminologică este neesențială și nu este de natură a crea o confuzie în privința sumei ce i s-a cerut reclamantei de către pârâtă a fi plătită.
Modul de calcul al sumei trecută în factură a fost explicat ulterior de către pârâtă.
Clauza contractuală prevede obligația reclamantei de a achita primele de asigurare pentruspațiul închiriat.
A explicat ulterior pârâta modul în care s-a stabilit în concret cuantumul obligației de plată a reclamantei ("suprafața construită a clădirilor, respectiv metri pătrați construiți" - 117 - răspuns la interogator).
Calculul este corect, întrucât potrivit clauzei, se raportează la suprafața închiriată.
Părțile nu au stabilit un termen contractual de plată în privința clauzei în discuție, după cum nici nu s-a stabilit plata în rate a cuantumului total al asigurării plătită de către pârâtă sau plăți parțiale după plata fiecărei prime de asigurare de către pârâtă.
În mod evident, lipsa indicării în concret a termenului de plată, nu poate împiedica executarea concretă.
S-a explicat în răspunsul la interogator modul de stabilire a termenului de plată.
Curtea nu poate primi apărările reclamantei. Nu i se poate prinde pârâtei că nu ar putea urmări încasarea efectivă a sumelor ce îi sunt datorate.
Termenul de plată apare ca fiind rezonabil, justificat și de faptul că obligația de plată a fost asumată contractual.
În concluzie, Curtea constată, pe de o parte, că refuzul de plată, pentru motivele exprimate în apel este nejustificat, iar pe de altă parte, aceste obiecțiuni nu au fost comunicate pârâtei înainte de debutul acestui litigiu, reclamanta invocând în notificarea transmisă pârâtei doar nulitatea clauzei.
A susținut reclamanta în interogatoriu ( 114) că ar fi posibil ca reprezentanții legali angajați să fi formulat astfel de obiecțiuni înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, însă nu s-a produs o astfel de probă.
Referitor la cuantumul despăgubirilor datorate, Curtea a constatat că pârâta a menționat în cuprinsul cererii recovenționale modul de calcul al sumei ( 28, dosar fond) iar aceasta este în acord cu disp. art. 11 alin. 1 din contract.
În mod corect s-a avut în vedere perioada de 31 de luni rămasă până la expirarea contractului de închiriere.
Nu se impune nici reducerea cheltuielilor de judecată acordate la fond, prin reducerea onorariului de avocat, soluția instanței urmând a fi păstrată în întregime.
Curtea constată de asemenea, față de soluția ce se va pronunța în privința apelului că nu se impune admiterea cererii de întoarcere a executării.
În consecință, pentru motivele expuse anterior, în temeiul art. 296 pr.civ. se va respinge apelul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
Cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită, motivat de faptul că nu au fost depuse dovezile necesare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta IMPORT EXPORT C-N împotriva sentinței civile nr. 2298/C din 13 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea de întoarcere a executării formulată de către apelantă.
Respinge cererea intimatei COM de plată a cheltuielilor de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex./
Jud.fond.
28.01.2010
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Delia Marusciac
