Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Sentința 229/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 229
Ședința publică de la 09 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea acțiunii în despăgubiri, formulată de reclamantul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, județul G, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sectorul 5, cod -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că acțiunea dedusă judecății este la primul termen de judecată, fiind scoasă de pe rolul secției Contencios administrativ și fiscal, potrivit încheierii din data de 13.10.2009 față de împrejurarea că toți judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal au formulat cereri de abținere.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere obiectul acțiunii, care în mod greșit a fost calificat ca"nulitate act", în loc de "acțiune în despăgubiri" cum ar fi fost corect, urmând a se pronunța asupra excepției la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra cererii în despăgubiri civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Galați și reînregistrată sub nr- ca urmare a unei noi repartizări aleatorii, după admiterea cererilor de abținere a tuturor judecătorilor acestei secții, reclamantul Gac hemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia de a suporta prejudiciul ce face obiectul dosarului nr- prin care a intenționat să obțină recuperarea de la Casa de Asigurări de Sănătate Gac ontravalorii consultației oftalmologice efectuate la o unitate specializată cu trimitere de la medicul de familie, precum și daune morale în sumă de 5.000 lei, în temeiul art. 4(19), art. 96(1 și 6) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, precum și a disp. art. 1(1) și a art. 18(3) din Legea nr. 554/2004.
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat, în esență, că judecători din cadrul Tribunalului și ai Curții de Apel Galați au săvârșit abuzuri prin încălcarea legilor neprocedând la soluționarea pe fond a cauzei și procedând la anularea ca netimbrată a cererii introductive, precum și a căilor legale de atac promovate în cauză.
S-au citat legal părțile.
La termenul din 09.11.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în fond, instanța trebuie să se raporteze atât la obiectul cererii de chemare în judecată, cât și la motivele de fapt și de drept, în măsura în care acestea din urmă explică și lămuresc obiectul procesului.
În cauza dedusă judecății, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea Statului Român la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, conform art. 96 din Legea nr. 303/2008 privind statutul magistraților.
Prin prisma obiectului acțiunii și a motivelor de fapt expuse rezultă că acțiunea promovată este o acțiune specială în răspundere civilă delictuală împotriva Statului Român pentru care legiuitorul nu a stabilit expres cărei instanțe revine competența materială de a soluționa o atare acțiune așa cum s-a stabilit, prin art. 2 lit. i pr.civ. pentru cererile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Faptul că reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii sale și prev. art. 1 alin. 1 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 nu poate determina în mod automat competența materială a Curții de Apel Galați secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece judecătorul nu este ținut de temeiul juridic invocat de reclamant, ci are obligația de a da calificarea legală corectă a cererii cu ajutorul obiectului pretins și al motivelor de fapt.
Faptul că litigiul se poartă în contradictoriu cu Statul Român ca și instituție centrală, nu este suficient pentru a califica litigiul ca fiind unul de natura contenciosului administrativ.
Hotărârile judecătorești( de anulare a cererilor petentului ori de respingere a contestațiilor acestora la modul de stabilire a taxelor de timbru) invocate ca fiind rezultatul unor erori judiciare de natură a-l vătăma pe reclamant nu sunt acte cu caracter administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 (legea contenciosului administrativ) pentru ca litigiul să se soluționeze cu respectarea dispozițiilor legale în această materie.
În absența unei dispoziții legale care să determine competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, se aplica norma de competență materială de drept comun.
Prin urmare, în raport de obiectul, valoarea și natura cererii, judecătoria este instanța care are plenitudine de competență să judece acțiunea dedusă judecății, în temeiul art. 1 pct. 1.pr.civ.
Cum dispozițiile legale cu privire la competența materială au caracter imperativ conform art. 159 pct. 2.pr.civ. va dispune declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, în temeiul art. 158 alin. 1 și 3.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența materială de soluționare a acțiunii în despăgubiri civile formulată de reclamantul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, județul G, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sectorul 5, cod -, în favoarea Judecătoriei Galați.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 noiembrie 2009.
Președinte, Grefier,
- - -
Red.
Tehnored.S - 4 ex.
25.11.2009
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat